amazon

Donald Trump acuză Amazon, cea mai mare companie de vânzări online, că afectează activităţile grupurilor de retail: „Sunt pierdute locuri de muncă”

Donald Trump, preşedintele SUA, a acuzat, miercuri, compania de vânzări online Amazon că afectează activităţile grupurilor convenţionale de retail, liderul de la Casa Albă argumentând că sunt pierdute locuri de muncă.

Amazon vine la Bucureşti. Cine negociază cu cel mai mare retailer on­line din lume pentru un spaţiu de birouri de peste 10.000 mp în Pipera

Amazon este la un pas de a semna închirierea a 10.000 mp de biro­uri în proiectul Globalworth Campus din Bucureşti cu posibilitatea de a se extinde la 12.000 mp, potrivit unor date din piaţă, scrie Ziarul Financiar.

Companiile care cumpără lumea. Cum ne vor controla fiecare aspect al vieţii Amazon, Apple, Google sau Facebook

Facebook Inc., cea mai cunoscută reţea de socializare din lume, creează drone, hardware pentru realitatea virtuală, spectacole de televiziune şi chiar interfeţe telepatice între creiere umane şi computere, iar Amazon.com este pe cale să devină prima afacere care depăşeşte 1.000 de miliarde de dolari.

Amazon a preluat Whole Foods, cel mai mare lanţ de retail de mâncare naturală din Statele Unite, pentru 13,7 miliarde dolari

Gigantul de e-commerce Amazon face o nouă mişcare, astăzi, pe partea de achiziţii în domeniul alimentaţiei bio, odată cu achiziţia Whole Foods Market, într-o ofertă de 42 de dolari pe acţiune, care evaluează compania la 13,7 miliarde de dolari. Business-ul urmează să fie aprobat de autorităţi şi de toţi acţionarii Whole Foods şi s-ar putea încheia în a doua jumătate a anului.

Viaţa FABULOASĂ a celei de-a doua cea mai bogată persoană din lume: Jeff Bezos, CEO-ul Amazon

Jeff Bezos, fondatorul şi CEO-ul Amazon, este una dintre cele mai puternice figuri din scena tehnologică, cu o valoare netă aproximată la 82 de miliarde de dolari, potrivit The Independent.

Vrei să lucrezi la Google, Amazon, Facebook sau Apple? 10 tactici eficiente pentru a obţine un loc de munca la cele mai dorite companii ale momentului

Giganţi precum Google, Amazon, Facebook sau Apple îşi selecţionează riguros angajaţii pentru a obţine performanţele care au intrat deja în pbişnuinţă. Aceste companii primesc probabil sute de mii de CV-uri pe lună sau pe an.

Coşmarul IoT? O companie i-a dezactivat unui client uşa de la garaj după ce i-a CRITICAT produsul pe Amazon

Internet of Thins - o tehnologie cu un potenţial foarte mare, dar totuşi atât de periculoasă din cauza provocărilor de securitate pe care le implică. Un bărbat care a cumpărat un sistem inteligent pentru deschiderea uşii de la garaj a lăsat mai multe review-uri negative la produs pe Amazon şi forumul producătorului. În loc să-i ofere clientului suport tehnic, producătorul Garadget i-a dezactivat, de la distanţă, sistemul.

Amazon caută 10.000 mp de birouri în Bucureşti. Gigantul vrea să angajeze cel puţin 1.000 de persoane

Americanii de la Amazon, cel mai mare retailer online din lume, vor să închirieze 10.000 mp de birouri în Bu­cu­reşti, su­pra­faţă suficientă pentru a recruta cel puţin 1.000 de angajaţi, po­trivit unor surse apropiate com­pa­niei, citate de Ziarul Financiar.

Financial Times: Alexa, vocea Amazon, un avantaj pentru gigantul ecommerce faţă de Apple, Google sau Microsoft

Alexa, vocea Amazon, este în prezent cel mai popular asistent vocal şi îi oferă gigantului ecommerce un serios avantaj faţă de firme precum Apple, Google sau Microsoft, potrivit Financial Times. Întreaga poveste, mai jos.

Amazon va crea 100.000 de locuri de muncă full-time în Statele Unite

Amazon.com a anunţat, joi, că va crea peste 100.000 de locuri de muncă full-time în Statele Unite în următoarele 18 luni, potrivit Reuters.

VIDEO Supermarketul viitorului, fără case de marcat şi fără uşi. Iei produsul şi pleci

Cum ar fi să intri, pur şi simplu, într-un magazin să iei ce produse vrei de pe rafturi apoi să pleci, fără să mai stai la coadă? Sună prea bine pentru a fi adevărat?

Amazon, cel mai mare retailer online din lume, vrea să devină furnizor de internet în Europa

Amazon, cel mai mare retailer online din lume şi numărul unu pe piaţa furnizorilor de servicii cloud, continuă să se diversifice şi vrea să devină furnizor de internet în Europa.

Google vrea să ajungă din urmă Microsoft şi Amazon pe segmentul de cloud computing

Alphabet, compania ”părinte” a Google, a anunţat că va redenumi brandul B2B de cloud computing – Google for Work – şi că a adoptat o nouă serie de aplicaţii care folosesc inteligenţă artificială, în cea mai nouă încercare a companiei a de concura cu Amazon şi Microsoft.

Cel mai mare şarpe din Amazon: Monstrul a fost filmat de un jurnalist BBC care s-a alăturat unui trib ecuadorian | GALERIE FOTO, VIDEO

Un şarpe anaconda de peste cinci metri a fost prins în Amazon, capturarea acestei reptile de dimensiuni impresionante fiind prezentată într-un documentar realizat de BBC.

Râul misterios care fierbe exact ca în legendele amazoniene – FOTO, VIDEO

Localnicii peruvieni au vorbit timp de secole despre un râu în Amazon, care are o temperatură atât de ridicată încât poate ucide, relatează Descoperă.

Amazon va înfiinţa în 2016 mii de locuri de muncă în Europa, inclusiv în România

Amazon va înfiinţa în 2016 mii de locuri de muncă în Europa, inclusiv în România, concomitent cu dezvoltarea serviciilor de livrare a alimentelor Pantry şi Fresh, relatează AFP.

Acţiunile Amazon şi Alphabet au atins niveluri record

Acţiunile Amazon.com şi Alphabet au atins niveluri record la închiderea tranzacţiilor de marţi, continuând evoluţiile ascendente înregistrate pe parcursul anului 2015, în condiţiile în care investitorii âşi pregătesc portofoliile pentru sfârşitul anului, relatează MarketWatch.

Jeremy Clarkson promovează dronele cu care Amazon vrea să livreze produse către clienţii săi

Jeremy Clarkson, fostul star al show-ului "Top Gear", promovează dronele cu care distribuitorul online Amazon vrea să livreze produse către clienţii săi, într-un clip video care a fost publicat pe site-ul companiei, amazon.com.

Fosta echipă a „Top Gear” lucrează la noul său show. Clarkson a dezvăluit o imagine de la filmări

Fosta echipă a "Top Gear" a început să lucreze, miercuri, la noul său show automobilistic, care va fi difuzat începând din 2016 pe serviciul video la cerere Amazon Prime, Jeremy Clarkson dezvăluind şi o imagine de la filmări, informează The Telegraph.

Bugetul noului show pregătit de fosta echipă a „Top Gear” este de aproape 230 de milioane de euro

Bugetul noului show automobilistic pregătit de fosta echipă a "Top Gear", formată din Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May, care va fi difuzat începând din 2016 pe serviciul video la cerere Amazon Prime, este de aproximativ 160 de milioane de lire sterline (230 de milioane de euro).

Noul show pregătit de fosta echipă a „Top Gear” va fi difuzat pe platforma online Amazon Prime

Noul show automobilistic pregătit de fosta echipă a "Top Gear", formată din Jeremy Clarkson, Richard Hammond şi James May, va fi difuzat începând din 2016 pe serviciul video la cerere Amazon Prime, care este deţinut de gigantul online american Amazon, potrivit theguardian.com.

Kevin Costner ar putea interpreta rolul principal într-un serial produs de site-ul Amazon

Actorul american Kevin Costner se află în negocieri avansate pentru a interpreta rolul principal într-un serial dramatic inspirat din universul juridic, care va fi produs de site-ul Amazon, informează hollywoodreporter.com.

Amazon dezvoltă o aplicaţie prin care să plătească oamenii pentru livrarea produselor companiei

Amazon dezvoltă o aplicaţie mobilă prin care va putea plăti oamenii obişnuiţi care vor livra produsele companiei în drum spre alte destinaţii, în locul companiilor de curierat.

Amazon a plătit în 2014 taxe de 16 milioane dolari în Germania, la venituri de 11,9 miliarde dolari

Retailerul online Amazon a plătit în 2014 taxe de 11,9 milioane de euro (16 milioane dolari) în Germania, chiar dacă a realizat pe piaţa germană vânzări de 11,9 miliarde de dolari, potrivit datelor publicate de grupul american.

UE amână deciziile în investigaţii legate de facilităţile fiscale primite de Apple şi Amazon

Uniunea Europeană nu va putea respecta un termen stabilit pentru luna iunie, pentru a decide dacă multinaţionale precum Apple şi Amazon.com au beneficiat de facilităţi fiscale ilegale din partea unor state, a declarat marţi comisarul pentru probleme antitrust, Margrethe Vestager.

Compania spaţială a fondatorului site-ului Amazon va efectua zboruri-test suborbitale în acest an

Blue Origin, o companie spaţială deţinută de Jeff Bezos, fondatorul site-ului Amazon, a dezvoltat un motor de rachetă pe care îl va testa în cadrul unor zboruri suborbitale în acest an, au anunţat marţi reprezentanţii firmei americane, citaţi de Reuters.

Amazon a lansat un serviciu profesionist de mesagerie electronică

Amazon a anunţat, miercuri, lansarea unui serviciu de mesagerie electronică şi a unui calendar electronic pentru companii, prin care retailerul online va intra în concurenţă cu Microsoft şi Google.

Cum ar fi viaţa în America dacă Germania şi Japonia ar fi câştigat Al Doilea Război Mondial. Serialul în care americanii sunt controlaţi de nazişti şi japonezi – FOTO, VIDEO

Studiourile Amazon au lansat episodul pilot al unui nou serial, "The Man In The High Castle"/ "Omul din castelul înalt", o producţie bazată pe romanul omonim din 1962 al scriitorului Philip K. Dick, care portretizează o lume în care naziştii şi japonezii au câştigat Al Doilea Război Mondial.

Amazon va produce şi va distribui propriile filme de cinema

Grupul american Amazon, un gigant în domeniul comerţului online, continuă să îşi diversifice oferta lansându-se în producţia, comercializarea şi distribuirea filmelor de cinema, informează time.com.

Google consideră că Amazon este cel mai mare concurent al său

Eric Schmidt, preşedintele executiv al grupului Google, a declarat că, deşi multă lume crede că Bing şi Yahoo ar fi marii concurenţi ai companiei pe care o conduce, de fapt această poziţie este ocupată de Amazon.

Comisia Europeană investighează oficial Amazon.com pentru aranjamentul fiscal din Luxembourg

Comisia Europeană a deschis o investigaţie oficială referitoare la un acord fiscal convenit de Amazon.com cu autorităţile din Luxembourg, instituţia adăugând astfel o nouă companie americană importantă într-o anchetă care include deja Apple şi Starbucks, relatează MarketWatch.

Amazon va produce două seriale noi care vor fi difuzate online

Grupul american Amazon, un gigant în domeniul comerţului online, continuă să îşi diversifice oferta în domeniul producţiilor video difuzate online şi a anunţat vineri că va lansa două seriale noi.

Google reduce pentru a doua oară tarifele pentru serviciile cloud oferite companiilor, cu 10%

Google a anunţat că va reduce din nou tarifele pentru serviciile cloud oferite companiilor, cu 10%, în încercarea de a atrage clienţi de la competitorul Amazon, pe o piaţă estimată la 45 de miliarde de dolari anul trecut.

Amazon şi Disney, la un pas de a-şi încheia disputa în privinţa distribuţiei de filme

Amazon.com Inc. se află la un singur pas de a pune capăt disputei sale de două luni cu Walt Disney Co. în timpul căreia grupul de distribuţie american nu a mai oferit utilizatorilor săi DVD-uri cu filme Disney în sistem de precomandă.

Amazon mizează pe un serial cu tematică transgender pentru a face concurenţă platformei Netflix

Grupul Amazon, un gigant în domeniul comerţului online, a prezentat luni seară în avanpremieră noul său serial, "Transparent", pe care mizează pentru a face concurenţă platformei online Netflix, adoptând însă o strategie diferită faţă de aceea a companiei rivale, informează AFP.

Una dintre cele mai mari achiziţii Amazon: Compania a cumpărat serviciul de video-streaming Twitch, pentru 970 de milioane de dolari

Retailerul online Amazon a cumpărat, pentru o sumă de 970 de milioane de dolari, serviciul de video-streaming Twitch, dezvoltându-şi prezenţa în domeniul difuzării de conţinut pe internet.

Wall Street Journal: Amazon a oprit precomenzile pentru anumite filme produse de Disney

Amazon a oprit precomenzile pentru anumite filme produse de studiourile Disney, a anunţat duminică publicaţia Wall Street Journal, care vorbeşte despre o nouă dispută contractuală, după ce distribuitorul american a început în 2014 un "război de durată" cu Hachette Book Group, relatează Reuters.

Amazon, criticat de 900 de scriitori, invită cititorii să se pronunţe în conflictul său cu Hachette

Grupul Amazon, criticat de 900 de scriitori de marcă, i-a invitat sâmbătă pe cititorii din lumea întreagă să ia poziţie şi să se implice în conflictul său cu editura americană Hachette Book Group (HBG), filială a grupului francez Lagardère, informează AFP.

Amazon vrea permisiunea autorităţilor din SUA pentru a testa drone lângă Seattle

Retailerul online Amazon încearcă să obţină permisiunea autorităţilor din SUA pentru a testa în apropierea oraşului american Seattle serviciul său de livrare a comenzilor către clienţi prin intermediul dronelor.

Amazon a lansat smartphone-ul Fire Phone, cu ecran care face imaginile să pară 3D. Ce dotări are telefonul şi cât va costa – GALERIE FOTO

Retailerul american Amazon a prezentat smartphone-ul Fire Phone, cu ecran care face imaginile să pară 3D şi software care recunoaşte, utilizând camerele dispozitivului, atât produse comerciale, cât şi artă.