animale de companie

Avertismentul autorităţilor din Hong Kong i-a întristat pe iubitorii de animale. Măsura adoptată după ce un câine a fost depistat cu virusul 2019-nCoV

Experţii din Hong Kong au declarat că rezultatele analizelor efectuate asupra unui câine indică infectarea animalului cu coronavirus. Specialiştii au fost de acord că ar putea fi „un caz de transmitere de la om la animal”, a relatat The Guardian.    Proprietarul câinelui Pomeranian a fost infectat cu noul coronavirus, dar animalul nu prezenta simptome specifice, […]

Gheparzii, tigrii şi leii au fost interzişi ca animale de companie în Emiratele Arabe Unite

Gheparzii, tigrii şi leii au fost interzişi ca animale de companie în Emiratele Arabe Unite, potrivit unei noi legi, iar persoanele care o încalcă pot fi sancţionate cu amendă de 136.000 de dolari sau cu închisoare, informează CNN.

Cum să-ţi transformi animalele de companie într-o afacere profitabilă

Stăpânii animalelor de companie care au conturi populare de Instagram, cu sute de mii de fani, primesc sume importante de bani pentru ca animalele acestora să apară la evenimente sau să devină imaginea unui brand, informează Business Magazin.

STUDIU: Orice animal de companie contribuie la dezvoltarea abilităţilor sociale ale copiilor autişti

Un copil care suferă de autism poate dezvolta abilităţi sociale puternice şi se poate exprima cu uşurinţă, dacă are un animal de companie, fie că este vorba despre un câine, o pisică, un iepure sau chiar un şarpe, se arată într-un studiu recent, citat de sciencealert.com.

Comisia Europeană organizează o conferinţă dedicată bunăstării câinilor şi pisicilor din UE

Comisia Europeană va organiza, luni, la Bruxelles, o conferinţă dedicată bunăstării câinilor şi pisicilor din Uniunea Europeană, în urma căreia va fi lansat un studiu privind acţiunile necesare în vederea îmbunătăţirii condiţiilor pentru animalele de companie, se arată într-un comunicat al CE.

Locatarii care locuiesc la bloc şi deţin mai mult de doi câini sau pisici vor fi amendaţi

Locatarii blocurilor din Timişoara care deţin mai mult de două animale de companie - câini sau pisici - vor fi amendaţi cu sume între 800 şi 1.000 de lei, a decis, marţi, Consiliul Local, în timp ce timişorenii care locuiesc la casă şi care au mai multe de patru animale de companie vor plăti o taxă.

Proprietarii animalelor de companie au o inimă mai sănătoasă

Oamenii care suferă de diabet, hipertensiune sau au un nivel ridicat al colesterolului şi au animale de companie se bucură în schimb de o mai bună stare de sănătate a inimii decât cei care au o astfel de afecţiune şi nu au animale, potrivit unui studiu japonez.

Un cuplu englez creşte 28 de şobolani în propria casă

Kevin şi Kate Rattray sunt căsătoriţi şi au amenajat în propria casă o cameră specială pentru 28 de animale de companie.

Amenzi pentru bucureştenii care nu spală trotuarul sau nu au acordul vecinilor pentru a deţine câine

Bucureştenii vor trebui să ceară acordul vecinilor pentru a deţine un câine şi vor fi obligaţi să-şi spele trotuarul din faţa caselor şi a blocurilor, în fiecare zi de sâmbătă, în caz contrar fiind amendaţi, conform unui proiect de hotărâre privind normele de salubrizare şi igienizare a Capitalei.

Câinii şi pisicile – cel mai bun medicament

Efectul benefic al prezenţei unui animal de casă asupra sănătăţii oamenilor e bine cunoscut, dar un studiu recent merge chiar mai departe, sugerând că tratamentul "cu câini" ar trebui sa fie disponibil în fiecare spital, potrivit Descoperă.

Ştiai că animalele de companie sunt foarte bune pentru sănătate?

Că ţi-a recomandat doctorul sau ai tu vreo preferinţă, fiecare animal este bun pentru sănătate. Pe lângă faptul că îţi oferă dragoste necondiţionată şi te ajută să te relaxezi, poţi beneficia de simţurile şi puterile lor ascunse, informează Csid.ro

Animalele de companie ajută la dezvoltarea emoţională şi psihologică a copilului

Copiii care trăiesc alături de un animal de companie au o imunitate mai bună şi interacţionează mai uşor cu cei din jur, relevă studiile internaţionale. Potrivit cercetărilor, copiii care au lângă ei un câine sau o pisică – cel mai adesea - sunt avantajaţi din mai multe puncte de vedere.

Proiectul privind sterilizarea câinilor şi pisicilor a fost retras

Proiectul privind sterilizarea şi înregistrarea câinilor şi pisicilor a fost retras, vineri, din dezbaterea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, consilierii PSD motivând că proiectul în forma propusă nu respectă drepturile proprietarilor de animale.

Flora Năstase îşi ţine patrupedul în pijamale

Vedetele împart luxul cu animalele lor de companie. O parte importantă din bugetul celebrităţilor autohtone se duce pe hanorace decorate cu pietre preţioase şi semipreţioase, rochiţe vaporoase din materiale fine, meşteşugite cu danteluţe şi volănaşe din belşug, tricouri cu imprimeuri haioase şi lenjerie intimă, toate pentru răsfăţul deplin al patrupedelor.