biserica

REVOLUŢIA FĂRĂ PERDEA / S-a întîmplat acum 31 de ani: corul mulţimilor şi dirijorul nebun

Timpul se aşterne peste cele petrecute în decembrie 1989. Perspectiva nu oferă însă o imagine mai clară asupra celor întîmplate atunci. Nu există un discurs unificator şi nici un punct de vedere comun asupra evenimentelor. Este explicabil şi poate că e mai bine aşa. Nu e un ”adevăr” despre revoluţie”, dar e o sumă imensă […]

Reacţia BOR după recomandarea Comisiei Europeane privind înlocuirea slujbelor de Crăciun

Comisia Europeană nu decide şi nu poate impune nimic în sfera esenţială a religiosului, doar poate emite recomandări legate de încurajarea şi intensificarea protejării de noul coronavirus în viaţa socială din perioada sărbatorilor - este reacţia BOR la recomandarea privind slujbele online.

COMENTARIU Marius Oprea. Scandalul ”linguriţelor” – o manipulare fără sfîrşit

Am văzut iarăşi pe ecranul televizorului incriminarea unui ierarh, acelaşi ”răzvrătit” ÎPS Tedosie, că i-a împărtaşit pe credincioşi ”cu aceeaşi linguriţă”, la praznicul Sfîntului Andrei. Deşi s-au adunat cîteva sute de pelerini la peştera în care se spune că s-ar fi adăpostit sfîntul, chiar pe o vreme cîinoasă şi pentru că altceva n-a fost de […]

50 de oameni prinşi la slujbă, în biserică într-o localitate aflată în carantină. Amenzi în valoare totală de 6.000 de lei

50 de oameni au fost prinşi la slujbă, în biserică, în două biserici din oraşul Tălmaciu, judeţul Sibiu. Tălmaciu este în carantină cu o rată de infectare ce depăşeşte 8 la mia de locuitori.

„NU adunărilor pentru liturghii de Crăciun”. Comisia Europeană recomandă înlocuirea slujbelor de Crăciun cu iniţiative online sau televizate

Comisia Europeană cere „luarea în considerare a evitării ceremoniilor religioase cu adunări mari şi înlocuirea acestora cu iniţiative online, la televizor sau la radio”, potrivit unor surse din Bruxelles citate de cotidianul italian. Proiectul insistă asupra distanţării sociale şi a folosirii măştilor de protecţie ca măsuri de reducere a infecţiilor. Printre altele, Comisia recomandă menţinerea […]

Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului: „Nu Biserica a umplut spitalele, ci colcăiala de interese enorme pe nişte cârpe, numite măşti”

Într-o postare pe Facebook, preotul Eugen Tănăsescu acuză autorităţile de dublu standard: Credincioşii au fost purtaţi prin frig, ploaie, soare, după hatârul guvernanţilor, că vezi Doamne, e pericol la Biserică. N-au fost probleme cu înghesuiala de prin metrou, mall-uri sau alte temple ale comerţului.   „Au apărut retorii care se agită iraţional că „ce alegi, […]

Ion CRISTOIU: Iohannis a impus o atitudine de ură faţă de Biserică pentru a câştiga din electoratul USRPLUS

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că preşedintele Iohannis este disperat din cauza scorului mic pe care PNL l-ar putea obţine la alegerile de duminică, şi, preluând rolul de şef al liberalilor, încearcă să atragă electoratul USRPLUS prin atitudinea ostilă faţă de Biserică. “Ceea ce se întîmplă acum în relaţia Biserică stat nu este o greşeală. Este […]

30 noiembrie. Sfântul Andrei, Apostolul românilor, ocrotitorul României. Tradiţia grâului pus la încolţit şi superstiţiile fetelor

Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat a fost originar din Betsaida (oraş de pe ţărmul vestic al lacului Ghenizaret – Galileea) şi a fost fratele lui Petru, fiind amândoi fiii pescarului Iona. A fost ucenicul Sfântului Ioan Botezătorul, iar la îndemnul învăţătorului său a mers împreună cu Ioan, fiul lui Zevedeu, să caute pe Acela […]

VIDEO / Gândurile lui Cristoiu,duminică de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Duminică, 29 noiembrie, în direct de la ora 20.00, publicistul Ion Cristoiu şi moderatoarea Monica Mihai analizează cum autorităţile rezolvă din pix statisticile pandemiei pentru a nu opri cursul alegerilor parlamentare, iar măsurile antiCOVID au devenit program electoral, dar şi cum a decurs campania electorală, implicarea preşedintelui Iohannis în favoarea PNL, necunoscutele votului din 6 […]

ÎPS Teodosie a fost oprit de filtrul de poliţie în drum spre Peştera Sfântului Andrei

ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost oprit, duminică dimineaţa, de filtrul de poliţie de la intrarea în localitatea Ion Corvin, unde este Peştera Sfântului Andrei. Arhiepiscopul a spus că îi aşteaptă pe români „cu inimă bună”.

COMENTARIU Marius Oprea: Sfîntul Andrei şi alegerile din România

Se pare că în acest an Dumnezeu va număra voturile.

ÎPS Teodosie, clarificări cu privire la Liturghia de Sfântul Andrei. Document intern „insuficient formulat”

Într-un document intern al Arhiepiscopiei Tomisului şi semnat de ÎPS Teodosie, în 30 noiembrie toţi preoţii din Eparhia Tomisului, personalul clerical şi monahal sunt „delegaţi în interes profesional să săvârşească în sobor Sfânta Liturghie la Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei, din localitatea Ion Corvin, judeţul Constanţa”. Potrivit documentului, bisericile din Arhiepiscopia Tomisului vor rămâne deschise „pentru […]

Sărbătoare mare pentru români. Intrarea în Biserică a Maicii Domnuui, ce semnificaţii are sărbătoarea veche de 1600 de ani

Tradiţia creştină păstrează această sărbătoare chiar din primele secole conform surselor din Palestina. Împărăteasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, împăratul roman,  a zidit o biserică chiar în cinstea acestei sărbători, în secolul 4.   Sărbătoarea a fost inclusă în timpul împăratului bizantin Iustinian, secolul 6, în calendarul ortodox cu data de 21 noiembrie.   […]

Ion Cristoiu: Criza Occidentului de azi aminteşte de Criza Imperiului Roman de ieri

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că Occidentul trece printr-o criză asemănătoare celei care a dus la prăbuşirea Imperiului Roman, provocată de decăderea moravurilor şi susţine că victoria lui Joe Biden, practic a progresiştilor din Partidul Democrat, la alegerile din SUA a arătat că America nu mai poate fi din punct de vedere moral ce-a fost odată. […]

FOTO Tavanul bisericii fortificate din Alţâna, judeţul Sibiu, s-a prăbuşit

Potrivit postării de pe reţeaua de socializare, tavanul bisericii fortificate s-a prăbuşit miercuri în zona navei centrale. „Stranele, steagurile de breaslă şi orga au fost grav avariate. Zona corului cu altarul şi frescele expuse au rămas intacte”, au anunţat reprezentanţii Bisericii Evanghelice. Clădirea bisericii din Alţâna a fost închisă vizitatorilor tocmai din cauza fisurilor din […]

Gândurile lui Cristoiu: TOPUL SĂPTĂMÂNII

Topul săptămânii, realizat de publicistul Ion Cristoiu, este condus de  Patriarhul Daniel, pentru declaraţiile sale care au marcat o distanţare a Bisericii faţă de Putere, şi este încheiat de liderul PSD, Marcel Ciolacu, pentru “talentul său de a fi ipocrit”. Locul 5 – Marcel Ciolacu, liderul PSD “Pe locul 5 este dl. Marcel Ciolacu pentru […]

Ion Cristoiu: Patriarhul Daniel – o nouă victimă a tandemului SRI- CNSAS

Publicistul Ion Cristoiu atrage atenţia că personalităţile incomode regimului Iohannis sunt pedepsite cu ajutorul CNSAS, o nouă armă politică, folosită făţiş, cu ajutorul SRI, iar cea mai recentă victimă este Patriarhul Daniel, căruia i s-a scos de la naftalină un presupus dosar de colaborator al fostei Securităţi. Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublog.ro: “Marţi, 27 […]

Premierul Poloniei apără hotărârea privind interzicerea avortului şi condamnă protestele. Liderul partidului conservator, păzit de forţe de ordine în Parlament

Preşedintele Parlamentului a chemat gardieni să îl protejeze pe liderul partidului conservator aflat la guvernare, vicepremierul Jaroslaw Kaczynski, de parlamentarii de opoziţie furioşi. Ryszard Telecki, un apropiat al lui Kaczynski, a provocat mai multă furie prin asemănarea simbolului fulgerului roşu al protestelor cu semnele SS din Germania nazistă. Luni, mii de protestatari conduşi de activiste […]

COMENTARIU Liviu Mihaiu: Anunţ matrimonial: Iubesc un bărbat pe nume Bergoglio

Papa Francisc acceptă parteneriatul civil pentru cuplurile de acelaşi sex. Nu Biserica Catolică, ci Francisc, The Pal. Nici un preot catolic nu va fi obligat să oficieze Cununia sau Euharistia persoanelor lgbtq. Exclus. Biserica rămâne irefutabil, ca să zic aşa, fidelă familiei, ca uniune exclusiv între bărbat şi femeie. Scrie la carte (Facerea 1:27)  Pe […]

Slujbele în biserică sunt permise în două localităţi din Neamţ, aflate în carantină

Decizia a fost luată miercuri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Neamţ. „Se constată instituirea măsurii de carantină zonală, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21.10.2020, ora 5.00, pentru comunele Taşca şi Tarcău, judeţul Neamţ”, se arată într-un comunicat al Prefecturii. Potrivit deciziei CJSU, în aceste zone „este permisă […]

Cum a ajuns Biserica Anglicană să deţină hituri de la artişti ca Beyonce, Blondie sau Rihanna?

Există şi biserici care aleg să investească în altceva decât în maşini de lux şi în clopote aurite. În Marea Britanie, Biserica nu aşteaptă nici bani de la Stat, ci se auto-susţine. Biserica Anglicană a investit recent într-o companie numită Hipgnosis, care cumpără drepturi pentru piese cunoscute. Înfiinţată în urmă cu trei ani, Hipgnosis au […]

Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Ce se sărbătoreşte pe 14 octombrie şi de ce veneau pelerinii la Iaşi. Tradiţii şi obiceiuri

Sfânta Parascheva este sărbătorită de ortodocşi pe 14 octombrie, o zi deosebi de importantă pentru creştini. În mod obişnuit, pregătirile începeau cu zile bune înainte, iar noaptea dintre 13 şi 14 octombrie îi găsea pe oameni cu gândul la Cuvioasa făcătoare de minuni. Peste un milion de pelerini din întreaga ţară erau aşteptaţi, an de an, […]

Pelerinajul de Sf. Dimitrie, anulat. Reacţia Bisericii ortodoxe, după ce premierul ceruse înţelegere: Excesiv dispreţ faţă de realitate

„Aroganţa, autarhismul decizional şi solipsismul moral nu au onorat şi nu vor onora niciodată pe nimeni”, susţine Patriarhia Română, după anularea pelerinajului de Sfântul Dimitrie din Capitală.

FOTO: Controale la Galaţi, unde o slujbă de sfinţire a adunat zeci de oameni în faţa bisericii

Zeci de gălăţeni au participat duminică la hramul bisericii din oraşul Galaţi. Oamenii au aşteptat la coadă în faţa lăcaşului de cult fiind supravegheaţi de poliţişti şi jandarmi. Nu au fost înregistrate incidente, iar participanţii au purtat măşti de protecţie şi au respectat distanţa între ei. „Ştiam de ieri de eveniment. Am ajuns la faţa […]

Mitropolitul Teofan, despre restricţiile de la Sf. Parascheva: Este o situaţie greu de înţeles

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Teofan, consideră că interzicerea accesului la racla cu sfinte moaşte a cetăţenilor care nu sunt din Iaşi reprezintă o discriminare şi una dintre cele mai triste perioade din istoria Moldovei. „Moldova trăieşte în aceste zile una dintre cele mai triste perioade din istoria sa. La durerea provocată de faptul că mulţi […]

Cel mai mare pelerinaj creştin ortodox din România are loc, dar barurile şi restaurantele se închid

La Iaşi nu vei mai putea să îţi bei cafeaua înăuntrul unei cafenele sau să mănânci la restaurantul preferat, dacă nu are terasă. Vei putea, în schimb, să vii să stai la rând, să te rogi la moaştele Cuvioasei Parascheva -Ocrotitoarea Moldovei.  De câteva zile, în Iaşi, vin pe rând, grupuri de pelerini. În Curtea […]

Reacţia BOR după ce IPS Teodosie a spus că e „mare păcat” să mergi, ca ortodox, la o biserică catolică: „Rugăciunea nu are graniţe confesionale”

„Rugăciunea nu are graniţe confesionale şi nici de altă natură. Singurul ei ţărm este Cerul, spre care ar trebui să privim toţi cu aceeaşi încredere şi recunoştinţă. Vechile <ziduri> ale diferenţelor teologice nu ne pot bloca nicăieri în această lume accesul la Dumnezeu prin rugăciunea care ne înalţă deasupra lor”, susţine reprezentantul BOR. Acesta spune […]

Episcopul de Huşi, infectat cu SARS COV2

Preasfinţitul Ignatie a fost confirmat pozitiv în cursul zilei de miercuri.    „Preasfinţia Sa a luat măsura izolării încă de la primele simptome, înainte de primirea rezultatelor testului, iar după confirmare a mers pentru a se  interna la Spitalul „Elena Beldiman” din Bârlad.”, au precizat reprezentanţii Episcopiei Huşilor, într-un comunicat de presă.    Duminică, Episcopul […]

COMENTARIU Sorina Matei: „Noaptea, ca hoţii, cu interlopii. Aşa se rezolvă lucrurile” – Liviu Vasilescu

Şefii Poliţiei Române, Bogdan Despescu şi Liviu Vasilescu, au ieşit astăzi, la nici 24 de ore de la îndemnul Preşedintelui României, Klaus Iohannis, nu să spună cum au aplicat ei, Mai Marii Poliţiei, legea, ci să justifice opiniei publice de ce s-au întâlnit noaptea, în biserică, cu interlopii certaţi cu legea. Nici Klaus Iohannis n-a […]

Iaşi vs. Cluj. Slujbele de Sfânta Maria, în plină epidemie de Covid-19. La Mănăstirea Nicula se păstrează distanţarea socială, la Hadâmbu se sărută icoana

De Sfântă Mărie Mare sau de Adormirea Maicii Domnului credincioşii se adunau la bisericile ce poartă acest hram. Nici anul acesta nu a fost o excepţie.   La Mănăstirea Hadâmbu din Iaşi a fost scoasă spre închinare icoana făcătoare de minuni, iar credinioşii au stat la rând cu mască. Doar că şi-au dat jos masca […]

Nu ai ajuns la biserică de Sfânta Maria Mare? La Muzeul Etnografic din Cluj poţi studia peste 100 de icoane cu Maica Domnului

Ornată, maternă, puternică, tandră – toate la un loc, vorbesc despre tipologia Maicii Domnului pe care o poţi studia la MET – Muzeul Etnografic al Transilvaniei de la Cluj. Peste 100 de lucrari concepute de artişti consacraţi, pictori ţărani şi pricepuţi, dar şi de copii talentaţi, au fost expuse publicului până pe 20 septembrie. Şi […]

A zecea zi de proteste şi blocaje rutiere în Bolivia. ONU, UE şi Biserica Catolică cer dialog

Manifestanţii – în mare parte indigeni şi fermieri – sunt supăraţi că alegerile generale au întârziat pentru a doua oară, relatează France 24. Ei doresc ca alegerile să aibă loc la 6 septembrie, în loc de 18 octombrie, cum a fost stabilit de Curtea Electorală Supremă. Marţi, Naţiunile Unite, Uniunea Europeană şi Biserica Catolică şi-au […]

VIDEO Un colţ de rai în mijlocul iadului: Altarul unei biserici ortodoxe din Beirut a scăpat neatins de explozie

Biserica Ortodoxă Greacă St. Dimitrios din Achrafieh se află la mai puţin de un kilometru distanţă de locul în care a avut loc explozia din Beirut. Totuşi, vei rămâne surprins când vei vedea că altarul sacru a rămas neatins.   Într-un video publicat de BBC, preotul ortodox Youil Nassif povesteşte că a plecat din biserică […]

Cadavrul unui bărbat depus într-o biserică a ars din cauza unui incendiu pornit de la o lumânare

Incident incredibil într-o biserică din oraşul Brăila: sicriul şi cadavrul unui bărbat depus în biserică au luat foc. Incendiul a izbucnit duminică seara, la biserica din cimitirul Sf. Constantin din oraşul Brăila. Potrivit reprezentanţilor ISU, incidentul s-a produs în timpul priveghiului. O lumânare a căzut peste cadavru şi a incendiat sicriul. Focul a distrus o […]

Anul viitor vom avea mai multe sărbători. BOR a aprobat calendarul bisericesc pentru 2021

Potrivit Bisericii Ortodoxe Române (BOR), a fost aprobată înscrierea în Calendarul bisericesc pentru anul 2021, în secţiunea „Zile şi date importante”, a Duminicii Mironosiţelor (a treia Duminică după Paşti) ca Duminica Femeilor creştine şi Duminica Familiei Creştine în apropierea zilei de 15 mai. De asemenea, în şedinţa de marţi a Sfântului Sinod a fost apreciată […]

Preot din Suceava, amendat după o slujbă oficiată cu ÎPS Teodosie, fără măşti şi distanţare

Un preot din Dorna Arini, judeţul Suceava, care a oficiat o slujbă împreună cu Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, la care au participat zeci de persoane fără măşti şi distanţare socială, a fost amendat.

Ioan Tănase, preotul corporatist din Cluj care şi-a făcut biserică într-o hală industrială, iar când nu predică, este manager la o multinaţională

Te-ai gândit vreodată că o hală industrială poate deveni biserică? Ei bine, preotul Ioan Tănase din comuna Floreşti, judeţul Cluj a pus icoane, a construit un mic altar şi a transformat hala într-un spaţiu unde zeci de enoriaşi pot veni să se roage. Preotul a găsit o variantă şi pentru copii. Le-a amenajat un spaţiu […]

Biserica din Anglia şi Banca Angliei şi-au cerut scuze pentru legăturile lor istorice cu sclavia

Biserica din Anglia şi Banca Angliei şi-au cerut scuze joi seară pentru legăturile lor istorice cu sclavia prin vicari, episcopi şi guvernanţi ai Băncii care au beneficiat de comerţul din secolul al XIX-lea, relatează Independent.

Spovedanie, doar la distanţă. Enoriaşii îşi vor mărturisi păcatele la minimum 2 metri depărtare de preot

Noile îndrumări bisericeşti se aplică începând de miercuri în toate lăcaşurile de cult. În timpul spovedaniei, preoţii şi credincioşii vor sta la distanţă de 2 metri şi vor purta măşti de protecţie, anunţă Patriarhia Ortodoxă Română.   Potrivit Patriarhiei, slujbele vor fi ţinute în interiorul bisericii cu păstrarea distanţării sociale, astfel încât fiecărui credincios să […]

Dan Barna: E foarte probabil să susţinem starea de alertă/ Ce spune despre sălile de spectacol care rămân închise

Liderul USR, Dan Barna, a declarat, miercuri, că parlamentarii formaţiunii „foarte probabil” vor susţine prelungirea stării de alertă, însă se întreabă „de ce o sală de spectacole, care are cumva aceleaşi caracteristici cu o biserică, rămâne în continuare închisă”.