consiliul local

Consilierii locali din Techirghiol vor să dezvolte oraşul jucând la 6/49

Consilierii locali din Techirghiol au aprobat, în şedinţa din data de 19 octombrie, un proiect de hotărâre pentru a juca la Loto 6/49, iar banii care ar putea fi câştigaţi să fie folosiţi în diverse proiecte pentru dezvoltarea comunităţii.

Hunedoara nu îl vrea pe Mircea Lucescu cetăţean de onoare

Consiliul Local Hunedoara a respins, joi, într-o şedinţă ordinară, proiectul de hotărâre privind acordarea titlului cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara tehnicianului Mircea Lucescu. Proiectul de hotărâre, propus de fostul sportiv Mihai Leu, nu a întrunit votul majorităţii consilierilor hunedoreni, fiind respins cu 9 voturi împotrivă şi 9 pentru.

Senatul acordă Consiliului Local Constanţa 20% din acţiunile Portului Constanţa

Senatul a respins, miercuri, cererea de reexaminare a şefului statului la proiectul de lege adoptat anterior de către Parlament, prin care se acordau Consiliului Local Constanţa 20% din acţiunile Portului din acest municipiu.

PDL Constanţa a exclus din partid 13 membri

Biroul Permanent Judeţean al PDL Constanţa a decis, luni după-amiază, excluderea din partid a 13 membri, printre care un consilier judeţean, un consilier local şi un primar de oraş, hotărând, totodată, să propună Biroului Permanent Naţional şi excluderea din partid a deputatului Stelian Duţu.

Liviu Negoiţă a depus jurământul la învestirea în funcţia de primar al sectorului 3

Democrat-liberalul Liviu Negoiţă, care a câştigat din primul tur al alegerilor locale un nou mandat la sectorul 3, a fost instalat, miercuri, în funcţie şi a depus jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Primăriei Sectorului 3.

Hotelierii din Mamaia: plaja să treacă în administrarea Consiliului Local (Video ProTV)

Hotelierii din Mamaia sunt nemulţumiţi de activitatea desfăşurată de Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL) în staţiune şi consideră că plaja ar trebui să treacă în administrarea Consiliului Local Municipal Constanţa.

Familia militarului ucis în Afganistan va primi un apartament de la Consiliul Local

Familia militarului Ionuţ Cosmin Sandu, ucis în Afganistan, va primi un apartament nou, cu două camere, din partea Consiliului Local Galaţi.