guvern

Grindeanu, aşteptat la sediul PSD Timiş de câteva sute de susţinători care au scandat „Jos, Dragnea”: Am venit azi acasă pentru că am vrut să văd dacă în Timişoara, Banat, mai există oameni cărora nu le e frică

Premierul Sorin Grindeanu a fost aşteptat de câteva sute de persoane la sediul PSD Timiş, acolo unde urmează o discuţie cu mai mulţi lideri locali. Oamenii au scandat "Grindeanu, premier" şi "Jos Dragnea".

Victor Ponta a ajuns la Guvern, după ce a anunţat că se va întâlni cu mai mulţi parlamentari/ Grindeanu revine sâmbătă seara în Capitală

Secretarul general al Guvernului, Victor Ponta, a ajuns sâmbătă, la 11.45, la Palatul Victoria, unde se află mai mulţi consilieri ai premierului Sorin Grindeanu.

PSD: Grindeanu şi Ponta nu reprezintă partidul în tentativa de preluare a puterii executive

Partidul Social Democrat transmite, printr-un comunicat de presă, că Sorin Grindeanu şi Victor Ponta nu reprezintă partidul în tentativa de preluare prin forţă a puterii executive a statului.

Sevil Shhaideh, vicepremier demisionar: Demisiile acceptate de Grindeanu arată complexele sale

Sevil Shhaideh a declarat vineri că cele două demisii acceptate de premierul Sorin Grindeanu, adică a sa şi a ministrului Carmen Dan arată complexele sale, în timp ce numirea lui Victor Ponta susţine că arată cine e ”în spatele lui Grindeanu”.

Carmen Dan, din tabăra PSD-Dragnea: Ne confruntăm cu o veritabilă lovitură de stat

Carmen Dan, ministrul demisionar al Afacerilor Interne, a declarat, vineri seara, că "ne confruntăm cu o veritabilă lovitură de stat", făcând referire la refuzul premierului Sorin Grindeanu de a demisiona din funcţie.

Schimbări radicale în guvern: Patru secretari de stat din Guvern, eliberaţi din funcţie de premierul Sorin Grindeanu/ Adrian Marius Dobre, secretar de stat demis: Un gest de laşitate a lui Grindeanu şi Ponta

Premierul Sorin Grindeanu a semnat vineri patru decizii de eliberare din funcţie, dintre care doi secretari de stat din Secretariatul General al Guvernului şi alţi doi din Ministerul Muncii şi Ministerul Dezvoltării, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului Alina Petrescu.

Victor Ponta, noul secretar general al Guvernului: Guvernul nu e supermarket să îl închizi. Aici nu se stinge lumina/ Premierul a vorbit cu şeful statului înainte să trimită propunerile pentru interimat

Victor Ponta, noul şef al Secretariatului General al Guvernului, a declarat că premierul Sorin Grindeanu i-a propus în cursul zilei de joi să meargă în echipa sa şi susţine că a acceptat pentru că Executivul nu este un supermarket ”pe care să îl închizi”.

Guvern: Secretarul de stat Alexandru Mihai Ghigiu a semnat decizia privind numirea lui Ponta funcţia de Secretar general al guvernului

Decizia privind numirea lui Victor Ponta în funcţia de şef al Secretariatului General al Guvernului a fost semnată de secretarul de stat Alexandru Mihai Ghigiu, anunţă Guvernul într-un comunicat de presă, după ce Mihai Busuioc, revocat de la SGG, a refuzat.

Grindeanu, interimar la Interne, Augustin Jianu, vicepremier – propunerile trimise la Cotroceni/ Carmen Dan şi Sevil Shhaideh, primele demisii acceptate de Grindeanu

Premierul Sorin Grindeanu a transmis la Palatul Cotroceni propunerile pentru posturile de vicepremier şi ministru al Dezvoltării Regionale, în persoana lui Augustin Jianu, în timp ce premierul Sorin Grindeanu preia interimatul la Ministerul de Interne.

Paul Stănescu, vicepreşedinte PSD: Dacă partidul mi-o va cere, voi intra în următorul guvern. Trebuie să te cheme cineva ca să faci parte din următorul guvern

Vicepreşedintele PSD, Paul Stănescu, lider al organizaţiei judeţene Olt, a declarat, vineri, că ar accepta să facă parte din următorul executiv, după ce Cabinetul Grindeanu ar fi demis în urma unei moţiuni de cenzură, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cursul valutar s-a calmat după tensiunile politice, dar a rămas peste pragul de 4,58 lei/euro

Cotaţia oficială afişată vineri de Banca Naţională este de 4,5812 lei/euro, în uşoară scădere faţă de recordul de joi - 4,5872 lei/euro, înregistrat pe fondul tensiunilor politice create în jurul Cabinetului Grindeanu.

Blocaj la Guvern: Mihai Busuioc refuză să contrasemneze demiterea sa. Victor Ponta nu poate prelua funcţia de şef al SGG

Mihai Busuioc, actualul şef al Secretariatului General al Guvernului, refuză să contrasemneze decizia lui Sorin Grindeanu de a-l elibera din funcţie. Drept urmare, aceasta nu poate fi publicată în Monitorul Oficial, iar Victor Ponta nu poate prelua funcţia, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX

Dragnea, după deciziile PSD: Guvernul este ocupat de un grup ilegitim. Sorin Grindeanu este o unealtă; Erau miniştri care au vrut să plece din Guvern din cauza lipsei de comunicare

Liviu Dragnea a declarat joi că Palatul Victoria este ocupat de un grup ilegitim care încearcă o forţare a rezultatului alegerilor, iar Sorin Grindeanu este o unealtă. El a spus că transformarea prin care a trecut în ultima vreme premierul îl face să nu mai semene cu cel pe care l-a susţinut şi propus să preia Guvernul. El a confirmat că partidul va depune luni moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Grindeanu, susţinând că de două-trei luni mai mulţi miniştri se plâng de lipsa de comunicare din Executiv.

Marea Britanie: Discursul Reginei va avea loc pe 21 iunie. Partidul Conservator nu a ajuns încă la un acord pentru formarea unui guvern minoritar

Discursul Reginei, prin intermediul căruia Guvernul britanic îşi prezintă programul legislativ, va avea loc pe 21 iunie, a anunţat joi liderul Camerei Comunelor, în condiţiile în care Partidul Conservator nu a ajuns încă la un acord pentru formarea unui guvern, informează site-ul The Guardian.

Euro a ajuns la 4,5872 lei, cel mai mare nivel din ultimii 5 ani. Trader: Moneda europeană nu va depăşi 4,6 lei, dacă se găseşte o soluţie rapidă la criza politică

Cotaţia oficială a monedei naţionale a coborât joi la valoarea de 4,5872 lei/euro, pe fondul tensiunilor politice generate de demisia Cabinetului Grindeanu. Acest curs de peste 4,58 lei/euro nu a mai fost consemnat din iulie 2012.

Agenţia de presă rusă Sputnik: Ana Birchall, favorită pentru a fi nominalizată premier în locul lui Sorin Grindeanu

Agenţia de presă rusă Sputnik, redacţia în Republica Moldova, anunţă joi că Liviu Dragnea va nominaliza o femeie ca premier, ”cu experinţă ca demnitar şi cu recunoaştere internaţională” şi o indică pe Ana Birchall ca fiind favorită.

VIDEO | Grindeanu, EXCLUS din PSD. Moţiune de cenzură în Parlament depusă luni, dezbătută miercuri: Este singura cale constituţională de a da jos un guvern, iar PSD, împreună cu ALDE, vor veni cu un nume de prim-ministru LIVE TEXT

PSD a decis joi calea de urmat în condiţiile în care premierul Sorin Grindeanu nu a demisionat ca urmare a retragerii sprijinului politic, iar preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va convoca consultări pe tema desemnării unui nou premier doar dacă şeful actual al Executivului aflat în funcţie demisionează sau este demis constituţional, prin moţiune de cenzură.

Scrisoarea liderilor Coaliţiei, la Cotroceni. Purtătorul de cuvânt: Soluţionarea crizei, o responsabilitate strict a partidelor/ Iohannis îi transmite lui Dragnea că nu poate numi un alt premier

Preşedintele Klaus Iohannis a primit, joi, scrisoarea liderilor PSD şi ALDE prin aceştia anunţă retragerea sprijinului politic pentru premierul Sorin Grindeanu, a declarat purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi. Klaus Iohannis îl lasă pe Liviu Dragnea să se descurce singur cu Sorin Grindeanu. În lipsa unei demisii, preşedintele nu poate desemna constituţional un alt premier, a transmis astăzi purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale.

Tudorel Toader, şi-a depus demisia din Guvern, pe Facebook: În cercuri restrânse, am comunicat de ieri faptul că nu mă voi ţine de funcţie/ Ministrul Justiţiei contestase anterior evaluarea PSD: Ştiţi că au trecut patru luni şi nu am realizat Cartierul Justiţiei

"Exprimând deplina solidaritate cu membrii Guvernului, am depus demisia mea din demnitatea de Ministru al Justiţiei!", a scris ministrul Tudorel Toader, joi, pe Facebook. Ministrul în exerciţiu al Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, după anunţul demisiei din Guvern, că a comunicat încă de miercuri "în cercuri restrânse" faptul că nu se va ţine de funcţie.

Cine este Darius Vâlcov, din „celebra” comisie de evaluare a miniştrilor din guvernul Grindeanu

Sorin Grindeanu a anunţat că din "celebra" comisie de evaluare a miniştrilor cunoaşte un singur membru, pe Darius Vâlcov, dar el nu e membru PSD. Grindeanu atacă modul în care a fost încheiat raportul şi problemele semnalate în acesta.

Lia Olguţa Vasilescu despre Sorin Grindeanu: Doar el credea că e pe viaţă în scaunul de premier

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a comentat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că „se pare că dintre toţi miniştrii guvernului, numai premierul nu ştia că semestrial se face o evaluare a implementării programului de guvernare” şi că doar el credea că e pe viaţă în pe acel scaun. Astăzi, şeful Executivului aşteaptă demisiile miniştrilor la Guvern.

Topul miniştrilor ”campioni la nerealizări” din cabinetul Grindeanu, după analiza realizată de PSD

Miniştrii de la Finanţe, Justiţie şi Tineret şi sport au înregistrat cele mai multe obiective ”neîndeplinite”, precizează PSD în raportul privind evaluarea activităţii executivului condus de Sorin Grindeanu.

Peste 50 de protestatari se află în faţa Guvernului şi scandează: PSD, ciuma roşie

Circa 50 de protestatari se aflau în faţa Guvernului în momentul în care premierul Sorin Grindeanu a revenit, miercuri seara, la Palatul Victoria, oamenii scandând ”PSD, ciuma roşie” şi ”Hoţii”.

Călin Popescu Tăriceanu: Am votat retragerea sprijinului politic pentru Guvernul Grindeanu / Miniştrii ALDE aşteaptă decizia PSD privind remanierea cu demisiile pe masă

Miniştrii ALDE din Cabinetul lui Sorin Grindeanu sunt pregătiţi să îşi dea demisia din guvern, au declarat miercuri pentru MEDIAFAX surse din partid, formaţiunea votând retragerea sprijinului pentru actualul premier.

Senatul temporizează Guvernul. Legea de abilitare a guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, AMÂNATĂ la propunerea PSD

Comisia juridică a Senatului a amânat, în şedinţa de marţi, discutarea proiectului de lege de abilitare a guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, pe motiv că nu toate amendamentele au fost studiate de senatorii jurişti.

Moţiune de cenzură împotriva guvernului spaniol condus de către Mariano Rajoy

Parlamentarii spanioli dezbat, marţi, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului şi împotriva premierului Mariano Rajoy, depusă ca urmare a numărului însemnat de scandaluri de corupţie în care a fost implicat Partidul Popular, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Preşedinte executiv PSD, pe aceeaşi linie cu Dragnea în privinţa evaluării miniştrilor: Sunt extrem de multe NEREALIZĂRI. Până la urmă premierul îşi asumă tot Guvernul/ Miniştrii care ar fi trecut examenul PSD

Preşedintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău, a declarat marţi că sunt extrem de multe nerealizări şi a nominalizat ministerele Finanţelor, Agriculturii şi Transporturilor. Întrebat dacă Sorin Grindeanu a trecut evaluarea din partid, Bădălău a spus doar ”premierul îşi asumă tot Guvernul”. Lia Olguţa Vasilescu, Carmen Dan şi Petre Daea sunt cei trei miniştri care au trecut evaluarea, ceilalţi membri din Cabinetul Grindeanu nereuşind să se încadreze în cerinţele partidului, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

EVALUAREA miniştrilor Cabinetului Grindeanu. Ministrul Sănătăţii: Nu mi-a cerut nimeni demisia. Nu îmi e teamă că acest guvern ar putea pica/ Ce declară ceilalţi miniştri

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat pentru Mediafax că nu i s-a cerut demisia şi a precizat că nu se teme că guvernul Grindeanu ar putea pica. Lia Olguţa Vasilescu, Carmen Dan şi Petre Daea sunt cei trei miniştri care au trecut evaluarea, ceilalţi membri din Cabinetul Grindeanu nereuşind să se încadreze în cerinţele partidului, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.

Legea insolvenţei persoanelor fizice. Norme de aplicare, aprobate de Guvern. Cum poţi deschide procedura dacă îţi declari insolvenţa

Guvernul a aprobat vineri, printr-o hotărâre, Normele metodologice pentru aplicarea Legii privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, prin care sunt stabilite modalitatea de desfăşurare a şedinţelor de conciliere, modul de comunicare cu debitorul şi creditorii, tipurile de onorarii etc.

DECLARAŢIA ZILEI | Liviu Dragnea: Toţi miniştrii, inclusiv Grindeanu, au demisiile în alb la partid

„Toţi (au depuse demisiile în alb, n.r.) atunci când şi-au primit mandatele. Nici nu ştiu unde sunt depozitate aceste demisii în alb. Ei au făcut gestul ăsta, dar eu nu le folosesc”, a spus Dragnea.

Dragnea: Nu exclud o discuţie privind invitarea UDMR la guvernare

Liderul PSD, Liviu Dragnea, nu exclude posibilitatea ca PSD să invite UDMR la guvernare. Dragnea a arătat că UDMR a fost pentru oricine un partener de guvernare eficient şi serios.

Mai poate rămâne Theresa May prim-ministru al Marii Britanii?

In ultimele ore, premierul Marii Britanii a declarat clar că va rămâne în funcţie şi va încerca să formeze un guvern. Este dreptul ei să facă acest lucru şi, în calitate de partid cu cel mai mare număr de voturi, conservatorii vor forma aproape sigur guvernul următor. Există deja o presiune asupra ei să meargă mai departe, scrie BBC.

Dragnea: Toţi miniştrii, inclusiv Grindeanu, au demisiile în alb la partid; nu le voi activa | Premierul: Este important să transmitem un mesaj de stabilitate la nivelul guvernului şi al coaliţiei

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, vineri, că toţi miniştrii, inclusiv premierul Sorin Grindeanu, au depuse la partid demisiile în alb încă din momentul formării Cabinetului, el menţionând că nu are de gând să le activeze, întrucât nu i se pare o procedură corectă. Primul ministru Sorin Grindeanu a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, că pe plan internaţional este important să se transmită un mesaj de stabilitate la nivelul guvernului şi al coaliţiei, stabilitate fără de care economia nu poate funcţiona.

ALEGERI Marea Britanie. Proiecţii BBC: Partidul Conservator se va situa sub majoritatea necesară pentru formarea guvernului

Partidul Conservator, condus de premierul Theresa May, va obţine 318 locuri în Camera Comunelor, astfel că se va situa sub majoritatea de 326 de locuri necesară pentru formarea guvernului, potrivit proiecţiilor BBC după anunţarea rezultatelor în cazul a peste 600 de circumscripţii electorale

Liderii PSD din ţară reacţionează faţă de tensiunile dintre liderul partidului şi Guvern: Înţeleg supărarea lui Dragnea, dar sunt reţinuţi când vine vorba de remaniere

Liderii PSD din ţară au reacţionat în legătură cu tensiunile dintre preşedintele formaţiunii şi Guvern, cei mai mulţi spunând că Grideanu trebuia să fie prezent la dezbaterile pe Legea Salarizării. Mihai Chirica, suspendat din partid, susţine că sunt câteva puncte slabe, dar ignorate în Executiv.

”O insulă, două insule, trei insule”. Motivul pentru care Indonezia a demarat cel mai AMPLU proiect de numărare a insulelor – VIDEO

Indonezia are atât de multe insule, încât nu a putut niciodată să le numească sau să le numere pe deplin, scrie BBC.

Nicolae Bădălău (preşedinte executiv PSD) : PSD are oameni competenţi care oricând pot înlocui un premier/ Dragnea, despre scenariul expus de acesta de schimbare a Guvernului: E bun scenarist, e informat

Preşedintele executiv al PSD Nicolae Bădălău a declarat miercuri că partidul "nu se grăbeşte" să meargă la Cotroceni cu un nou guvern, însă PSD este pregătit în orice moment pentru înlocuirea premierului Sorin Grindeanu sau a oricărui ministru din cabinet. Liderul PSD Liviu Dragnea a fost solicitat, miercuri, să comenteze scenariul descris de preşedintele executiv al PSD, Nicolae Bădălău, privind schimbarea întregului Guvern, el arătând că Bădălău este un foarte bun scenarist, fiind şi foarte informat.

Liviu Dragnea: Evaluarea miniştrilor continuă. Nu vreau să plece nimeni, să vedem ce iese la evaluare

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea a declarat marţi că evaluarea miniştrilor continuă şi că şi-ar dori să nu plece nimeni din Guvern, dar rămâne de văzut ce va arăta analiza. Lucrurile vor fi tranşate în şedinţa CEx PSD ce va avea loc în cel mult două săptămâni.

Gabriela Firea, despre Guvernul Grindeanu: Avem o relaţie mai proastă ca pe vremea tehnocraţilor

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a criticat, duminică, anumiţi membri ai Guvernului Grindeanu, precizând că are o relaţie mai proastă cu Executivul decât pe vremea tehnocraţilor. Edilul a spus că proiectele pentru care a cerut sprijin guvernamental i-u fost respinse sistematic.

Sângele artificial, telefonul care se încarcă singur sau aparatul care selectează deşeurile: Ideile elevilor care ar putea folosi banii oferiţi de Guvern absolvenţilor de liceu pentru cercetare

Sângele artificial, telefonul care se încarcă singur sau aparatul care selectează deşeurile sunt câteva dintre ideile pe care elevii de liceu le-ar pune în practică dacă ar primi bani în acest sens. Guvernul va oferi bani pentru cercetare absolvenţilor de liceu cu rezultate bune la olimpiade.