guvern

Antonescu: Hrebenciuc nu e un om cu care eu ca preşedinte să lucrez din PSD

Candidatul PNL la prezidenţiale Crin Antonescu a declarat, sâmbătă seara, că Viorel Hrebenciuc nu este un om cu care să poată lucra ca viitor preşedinte al României, întrucât este "trecut" ca policitian, deşi s-ar simţi "mai confortabil" cu PSD, decât cu PDL.

Negoiţă a convenit cu Marko Bela să se întâlnească duminică pentru discuţii

Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a anunţat, sâmbătă, că a convenit cu liderul UDMR, Marko Bela, pentru organizarea unei întâlniri în cursul zilei de duminică, pentru discuţii privind noul Guvern, urmând ca o eventuală altă întâlnire să aibă loc luni dimineaţa.

Nicolăescu: PNL nu va participa la „mascarada de pretinsă învestire” a unui nou guvern

Viceliderul grupului liberal din Camera Deputaţilor, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că PNL nu va participa la "mascarada de pretinsă învestire" a unui nou guvern pentru că s-a săturat să intre în jocuri de proceduri parlamentare pentru "mofturile şi fiţele" lui Traian Băsescu.

Cenuşiul Negoiţă face guvernul ras-tuns-frezat şi bun de picat

Liviu Negoiţă, un persoanj cenuşiu, scos din mânecă de preşedintele Traian Băsescu, spre stupefacţia multora, dă cu zarul ca să iasă guvernul: dacă nu reuşeşte unul de uniune naţională, încearcă unul majoritar şi, dacă nici asta nu-i iese, face unul minoritar, bineînţeles PDL.

La negocierile cerute de Negoiţă au venit doar liderii PDL, minorităţi şi independenţi

Liderii PDL, precum şi reprezentanţi ai grupului minorităţilor şi ai parlamentarilor independenţi au sosit, până la ora transmiterii acestei ştiri, la Palatul Victoria, pentru a discuta cu premierul desemnat, Liviu Negoiţă, despre formarea unui nou Cabinet.

Liviu Negoiţă, acuzat de”licitaţii cu dedicaţie” şi de investiţii nejustificate în an de criză

Liviu Negoiţă a fost, în presa ultimilor ani, ţinta mai multor acuzaţii privind organizarea de licitaţii cu dedicaţie, mai nou a fost criticat pentru investiţii nejustificate într-un an de criză, iar viaţa sa privată a fost în atenţia tabloidelor prin vehicularea numelui său într-un scandal sexual.

Negoiţă va forma un Guvern politic exclusiv PDL dacă partidele nu trimit nominalizări

Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a declarat că doreşte să numească în Guvern şi tehnocraţi, dar va forma un Cabinet politic exclusiv PDL dacă celelalte partide nu doresc să înainteze nominalizări de miniştri şi că îşi va însuşi programul de guvernare transmis deja de Lucian Croitoru în Parlament,

Geoană: Băsescu nu se sfieşte să îşi sacrifice locotenenţii ca să aibă controlul asupra alegerilor

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, afirmă că soluţia propusă de şeful statului prin desemnarea lui Liviu Negoiţă ca premier este cea anticipată: "PDL la butoanele alegerilor prezidenţiale", spunând că "Băsescu nu se sfieşte să îşi sacrifice locotenenţii" pentru "a păstra controlul" asupra alegerilor.

Orban: PNL va vota împotriva Guvernului Negoiţă, din acest moment nu mai avem cu cine discuta

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, vineri, că partidul său va vota în Parlament împotriva "încropelii" de Guvern a lui Liviu Negoiţă şi că liberalii nu mai au cu cine discuta, desemnarea lui Negoiţă fiind "cântecul de lebădă" al preşedintelui Traian Băsescu.

Negoiţă a preluat biroul lui Croitoru de la Palatul Victoria şi a primit o maşină SPP securizată

Premierul desemnat, Liviu Negoiţă, a preluat biroul lui Lucian Croitoru de la Guvern, dotat cu calculatoare şi echipamente de telecomunicaţii speciale, iar Serviciul de Protecţie şi Pază i-a pus deja la dispoziţie un autovehicul de protocol securizat, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Nica: Soluţia lui Băsescu pentru premier, o încercare a acestuia de a ascunde adevăratele intenţii

Vicepreşedintele PSD Dan Nica a declarat, vineri, după anunţul lui Traian Băsescu privind desemnarea ca premier a lui Liviu Negoiţă, că "această soluţie este o doar o încercare a şefului statului de a ascunde adevăratele intenţii" şi de a avea "un guvern portocaliu subordonat" până la alegeri.

PSD nu va vota pentru învestirea Cabinetului Negoiţă

Vicepreşedintele PSD Dan Nica a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că PSD nu va vota în Parlament pentru învestirea Cabinetului ce urmează să fie propus de Liviu Negoiţă şi a apreciat că acesta ar trebui să îşi depună mandatul.

Hossu: Era de aşteptat ca FMI să condiţioneze tranşa III, românii vor da 200 mil euro în plus dobândă

Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, vineri, că se aştepta la întârzierea şi condiţionarea celei de-a treia tranşe a împrumutului de la FMI, vinovată de această situaţie fiind întreaga clasă politică, însă românii vor resimţi efectele plătind o dobândă cu 200 de milioane de euro mai mare.

Marko: Discutăm propunerea lui Băsescu în UDMR, dar nu văd un motiv de a renunţa la Iohannis

Preşedintele UDMR, Marko Bela a declarat, vineri, că liderii din conducerea Uniunii vor discuta propunerea preşedintelui Traian Băsescu, el adăugând însă că în acest moment nu vede de ce majoritatea parlamentară ar renunţa la propunerea făcută anterior, respectiv la Klaus Johannis.

Liderii PDL au urmărit anunţul lui Băsescu în biroul lui Boc de la Guvern

Liderii PDL au venit la Palatul Victoria după discuţia de vineri cu preşedintele Traian Băsescu şi s-au adunat în biroul premierului interimar, Emil Boc, unde au urmărit anunţul şefului statului privind primul-ministru desemnat.

Băsescu: Varianta invocată de toate partidele – amânarea desemnării până după prezidenţiale

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus reprezentanţilor partidelor şi grupurilor parlamentare, la începutul întâlnirii de la Cotroceni, că varianta invocată de toate partidele a fost cea a amânării unei desemnări pentru după prezidenţiale, adăugând însă că este o problemă legată de finanţarea ţării.

Băsescu: Nu accept ideea amânării formării unui Cabinet până după alegeri

Preşedintele Băsescu a declarat, în debutul consultărilor cu delegaţia PDL, că nu acceptă ideea amânării formării unui Cabinet până după alegerile prezidenţiale, menţionând că probabil va mai avea loc o întâlnire cu partidele pentru a comunica ce soluţii se prefigurează după analiza propunerilor.

Guvernul a cerut FMI să accepte un deficit bugetar de 7,8% din PIB

Guvernul a solicitat FMI, în discuţia de joi seara, să accepte un deficit bugetar de 7,8% din PIB în 2009, cu 0,5 puncte procentuale peste ţinta agreată în luna august, iar instituţia financiară "este foarte probabil să accepte" această depăşire, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

Băsescu a invitat partidele la consultări începând cu ora 17.00

Preşedintele Traian Băsescu a invitat, joi, partidele la consultări pe tema desemnării premierului, începând cu ora 17.00, a declarat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Valeriu Turcan.

Iohannis: Cu certitudine nu sunt un om manipulat, nici din umbră, nici din lumină

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că nu este un om manipulat, "nici din umbră, nici din lumină", ci un politician "foarte independent", în spatele căruia se află o majoritate parlamentară.

Criza economică riscă să se aprofundeze în România

Parlamentul de la Bucureşti a respins miercuri învestirea Guvernului propus de Lucian Croitoru, accentuând instabilitatea politică din ţară şi punând sub semnul îndoielii cea de-a treia tranşă a împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional, titrează prea internaţională.

Băsescu: Opţiunea mea – Guvern PDL-PNL, cu premier democrat-liberal

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Realitatea FM, că opţiunea sa va fi un Guvern PDL-PNL, cu premier democrat-liberal, dacă liberalii renunţă la exigenţa de a desemna premierul.

Antonescu: Băsescu încearcă o nouă formă de diversiune

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că, prin declaraţiile privind opţiunea sa pentru un guvern PDL-PNL, Traian Băsescu încearcă o nouă formă de diversiune în speranţa de a trezi simpatia unor votanţi liberali şi de a provoca defecţiuni în PNL.

Guvernul nu a aprobat bugetul Metrorex

Guvernul nu a aprobat, miercuri, bugetul de venituri şi cheltuieli al Metrorex, deoarece forma actuală a proiecţiei bugetare a companiei indică un nivel prea mare al cheltuielilor în raport cu veniturile, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Băsescu: Joi stabilesc cu partidele programul consultărilor

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară, că joi va stabili de comun acord cu partidele un program de consultări, intenţia sa fiind să desemneze cât se poate de repede un nou premier, pentru a propune Parlamentului un guvern, care să şi treacă.

Întâlnirea delegaţiei FMI cu Boc a fost reprogramată pentru joi

Întâlnirea premierului interimar, Emil Boc, cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), stabilită iniţial pentru miercuri seara, a fost reprogramată pentru joi, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.

Geoană: Vom solicita lui Băsescu din nou să îl nominalizeze pe Iohannis pentru funcţia de premier

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, după anunţarea rezultatului votului prin care Cabinetul Croitoru a fost respins de Parlament, că majoritatea şi-a spus cuvântul şi că i se va solicita şefului statului încă o dată nominalizarea lui Klaus Iohannis pentru funcţia de premier.

Blaga ar putea fi viitoarea propunere pentru funcţia de premier

Secretarul general al PDL, ministrul interimar de Interne Vasile Blaga, ar putea fi viitorul premier desemnat pe care şeful statului, în urma respingerii de către Parlament a Cabinetului Croitoru, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse din PDL.

Şedinţa de învestire a Guvernului Croitoru – cronologie

15:40 - Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, după anunţarea rezultatului votului că majoritatea şi-a spus cuvântul şi că i se va solicita şefului statului încă o dată nominalizarea lui Klaus Iohannis pentru funcţia de premier.

Guvernul Croitoru a fost respins de Parlament

Cabinetul propus de Lucian Croitoru a fost respins, miercuri, de Parlament. Guvernul Croitoru a primit 189 de voturi "pentru", 250 de voturi "împotrivă", iar un vot a fost anulat. Pentru a fi învestit, Cabinetul ar fi trebuit să primească 236 de voturi favorabile.

Croitoru: Misiunea mea s-a încheiat

Componenţa Guvernului propus Parlamentului a fost cea mai bună posibilă, fiind prea puţin timp pentru a căuta oameni "capabili să apese pe butoane", a declarat premierul desemnat, Lucian Croitoru, după respingerea Cabinetului, adăugând că misiunea sa s-a încheiat şi nu are o altă perspectivă.

Votul Parlamentului pentru învestirea Cabinetului Croitoru s-a încheiat

Plenul Parlamentului a incheiat, miercuri, la ora transmiterii acestei ştiri, votul privind învestirea Cabinetului condus de Lucian Croitoru, votul fiind secret cu bile.

Parlamentul a adoptat actele privind bugetul pe 2010 şi respectarea angajamentelor faţă de FMI

Parlamentul a adoptat, miercuri, Hotărârea prin care solicită guvernului să transmită proiectul privind bugetul pe 2010 şi declaraţia privind respectarea angajamentelor faţă de FMI.

Parlamentarii au decis completarea ordinii de zi cu actele politice privind bugetul

Plenul reunit al celor două Camere a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, completarea ordinii de zi cu două noi puncte care vizează adoptarea unei declaraţii şi a unei hotărâri politice privind respectarea indicatorilor macroeconomici şi transmiterea unui proiect de buget.

Pambuccian: Parlamentarii minorităţilor vor fi prezenţi la votul din plen, dar nu vor vota

Reprezentanţii grupului minorităţilor nu vor vota, miercuri, în Parlament, Cabinetul Croitoru, chiar dacă vor fi prezenţi la vot, a declarat liderul grupului Varujan Pambuccian, arătând că deputaţii minorităţilor se vor ridica în picioare şi vor spune: "Prezent, nu votez".

Kelemen: Acest guvern este dorinţa unui singur om, care visează o struţo-cămilă teleghidată

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, în plen, că parlamentarii Uniunii vor vota împotriva Cabinetului Croitoru, precizând că nu va fi vorba despre un vot pe competenţe tehnice, ci un vot pe răspunderea politică şi respectarea principiului majorităţii.

Gabriel Oprea: Cei 19 parlamentari independenţi vor sprijini Guvernul Croitoru

Deputatul independent Gabriel Oprea a făcut apel, miercuri, în plenul reunit, în numele celor 19 parlamentari neafilialţi politic, pentru sprijinirea prin vot a Guvernului propus de Lucian Croitoru.

Geoană: Trăim astăzi în Parlament o scenă de teatru absurd

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la şedinţa comună a Parlmentului pentru votul de învestitură a Cabinetului Croitoru, că insistenţa preşedintelui de a propune un premier care nu are majoritate parlamentară constituie o scenă de teatru absurd, demnă de Urmuz.

Croitoru admite că programul de guvernare e similar PDL-PSD

Premierul desemnat, Lucian Croitoru, a admis, în Parlament, că programul său de guvernare este asemănător celui prezentat, la sfârşitul anului trecut, de Cabinetul PDL-PSD, arătând că măsurile economice sunt incluse în acordul cu FMI, iar proiectele din alte domenii sunt corecte şi trebuie menţinute

PDL către parlamentarii majorităţii: Onoraţi-vă libertatea şi votaţi Guvernul Croitoru

Senatorul PDL Radu F. Alexandru a făcut, miercuri, în plenul reunit, un apel către parlamentarii PSD, PNL şi UDMR să dea ascultare propriilor conştiinţe şi să îşi onoreze libertatea, dând votul de învestire Cabinetului Croitoru.