igpr

Când a fost ultima dată testată psihologic poliţista din Gorj care şi-a omorât mama şi copilul/ Psiholog: Considerăm că e vorba de o depresie postnatală nediagnosticată

Poliţista din Gorj, care şi-a împuşcat mortal mama după care s-a sinucis, a fost testată psihologic ultima dată în luna mai anul trecut, înainte de a intra în concediu maternal, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

SCANDALUL de la Târgu Neamţ: 19 poliţişti şi cinci jandarmi au intervenit pentru aplanarea conflictului dintre clanurile de romi

Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis, vineri, că un număr de 19 poliţişti şi cinci jandarmi au intervenit pentru aplanarea conflictului dintre două clanuri de romi, care s-au bătut cu furci şi topoare în Târgu Neamţ. Precizările, după imaginile în care se vede un singur poliţist.

Şeful Poliţiei Române, schimbat din funcţie. Cine îi va lua locul

Cătălin Ioniţă a cerut MAI încetarea împuternicirii în funcţia de inspector general al Poliţiei Române, din considerente personale, anunţă Ministerul de Interne. Noul şef al Poliţiei Române este Ioan Buda, fostul şef al Poliţiei de Frontieră.

Admiterea la şcolile de poliţie din cadrul MAI: Peste 10.000 de tineri vor să ocupe unul din cele 1.600 de locuri disponibile/ Termenul limită

Peste 10.000 de tineri s-au înscris la concursul de admitere la şcolile de poliţie din cadrul Ministerului de Interne, care are disponibile 1.600 de locuri. Numărul băieţilor înscrişi este mai mare decât cel al fetelor, însă aceştia vor candida pentru aceleaşi locuri, toţi având şanse egale.

Jafurile de la Sineşti | Poliţia Română: Şeful IPJ Ialomiţa şi alţi opt poliţişti, cercetaţi/ Carmen Dan a aprobat propunerea IGPR de declanşare a cercetării prealabile

Poliţia Română anunţă că, în urma cazurilor de la Sineşti, a fost propusă conducerii MAI declanşarea cercetării prealabile faţă de şeful IPJ Ialomiţa şi de alţi opt poliţişti din cadrul Inspectoratului. UPDATE: Carmen Dan a aprobat propunerea IGPR.

Poliţia Română: Şeful Direcţiei Operaţiuni Speciale a preluat funcţia de director al Direcţiei Arme, Explozivi

Chestorul de poliţie Liviu Vasilescu, director al Direcţiei Operaţiuni Speciale, a preluat, cu acordul său, funcţia de director al Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, anunţă IGPR.

IGPR: Peste 4 tone de peşte, confiscate în cadrul acţiunilor din pieţe şi târguri în ultimele patru zile / În Bucureşti, poliţiştii au confiscat 500 de kg de carne de miel

Poliţia Română anunţă că în ultimele patru zile au fost efectuate mai multe acţiuni în pieţe şi târguri de peşte, fiind confiscate peste patru tone de peşte proaspăt, 12 kilograme de icre, ambarcaţiuni, autovehicule şi sute de unelte de pescuit.

Gafă la Poliţia Română | A anunţat ce măsuri vor fi luate de Crăciun, în loc de Paşte: „Sărbătoarea Naşterii Domnului, în linişte şi siguranţă”. FOTO

Centrul de Informare şi Relaţii Publice al Poliţiei Române a transmis, joi, un comunicat de presă în care a anunţat efectivele şi măsurile ce vor fi luate în perioada următoare, titlul comunicatului fiind "Sărbătoarea Naşterii Domnului, în linişte şi siguranţă".

Poliţia Română: Verificări la IPJ Buzău. Niciun rezultat al celor 91 de testări cu poligraful nu s-a contestat

Poliţia Română anunţă că s-a constituit o echipă de control pentru a face verificări la IPJ Buzău, după ce deputatul Andreea Cosma a reclamat fapte legate de posibile falsificări ale rezultatelor testelor cu poligraful făcute la structura respectivă.

RESTRICŢII rutiere în Capitală: În acest weekend sunt anunţate mai multe manifestări publice | RUTELE ocolitoare

În contextul condiţiilor meteorologice nefavorabile, Brigada Rutieră informează că există restricţii în privinţa a patru manifestări publice anunţate pentru acest weekend: protestul din faţa MAI, marşul Asociaţiei „Studenţi pentru viaţă”, o procesiune religioasă şi evenimentele Teatrului Evreiesc.

Cătălin Ioniţă: Şeful Direcţiei Operaţiuni Speciale Prahova, cercetat pentru descinderea la adresa greşită / Şeful Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa, cercetat în cazul tinerei ucise de către concubinul ei, într-un coafor

Şeful Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, a declarat, luni, că a fost deschisă o cercetare prealabilă a şefului serviciului din cadrul Direcţiei Operaţiuni Speciale (DOS) Prahova, în cazul descinderii la o adresă greşită din Capitală în luna februarie.

A intrat în vigoare o nouă lege privind operaţiunile agenţilor economici cu precursori de explozivi

La începutul lunii martie, a intrat în vigoare o nouă lege care vizează desfăşurarea operaţiunilor cu precursori de explozivi de către operatorii economici, obligaţiile şi responsabilităţile acestora, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Poliţia Română caută soluţii pentru serviciul de permanenţă. În mediul rural vor exista patrule de la mai multe secţii

Poliţia Română anunţă că se caută soluţii mai bune pentru asigurarea continuităţii serviciului poliţienesc, menţionând că în mediul rural a fost propusă constituirea de patrule cu poliţişti din cadrul mai multor posturi şi secţii.

Cazul poliţistului acuzat de fapte de pedofilie | RAPORTUL Corpului de Control al MAI: Fostul inspector general, Bogdan Despescu şi alţi 17 angajaţi din Poliţia Română, cercetaţi disciplinar | DOCUMENT

Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a dispus, în urma verificărilor de la IGPR, dispuse ca urmare a cazului poliţistului acuzat de agresiune sexuală, Eugen Stan, cercetarea disciplinară a 18 angajaţi ai Poliţiei Române, printre care şi fostul inspector general, Bogdan Despescu.

Poliţia Română: În 80% dintre cazurile de la 112 s-a intervenit în mai puţin de 10 minute

Poliţiştii au gestionat anul trecut 740.000 de intervenţii în urma apelurilor la 112, iar la 80,65% dintre cazurile semnalate la numărul unic de urgenţă, poliţiştii au intervenit în mai puţin de 10 minute, potrivit bilanţului pe anul 2017 al Poliţiei Române.

Licu, despre problemele de imagine din PÎCCJ şi IGPR: Orice pădure are uscăturile ei

Adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, a afirmat, vineri, la prezentarea bilanţului pe anul 2017 al IGPR, că „orice pădure are uscăturile ei”, referindu-se la problemele de imagine cu care s-au confruntat Parchetul General şi Poliţiei Române.

Carmen Dan, la instalarea noului şef al Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă: Am transmis asumarea unei misiuni care priveşte reforma profundă

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a participat, vineri, la IGPR, la şedinţa unde l-a prezentat pe noul şef al Poliţiei Române, Cătălin Ioniţă, şi pe adjunctul său, Florin Dragnea. Ministrul susţine că a transmis "asumarea unei misiuni care priveşte reforma profundă".

Petre Tobă, fost şef IGPR, despre situaţia din Poliţie: Cred că nici Despescu, nici Gavriş nu au vină

Petre Tobă, fostul şef al Poliţiei Române, a declarat, vineri, că Bogdan Despescu, inspectorul şef IGPR, şi Radu Gavriş, şeful Serviciului Omoruri, nu au nicio vină pentru situaţia din instituţie, menţionând că poliţiştii şi cetăţenii sunt cei care au de suferit din cauza imaginii create.

Poliţia Română scoate la concurs 770 de posturi folosind un mesaj legat de poliţistul pedofil: „Ai auzit tot felul de lucruri îngrozitoare despre noi”

IGPR scoate la concurs 770 de posturi de poliţişti şi personal contractual. "Ai auzit tot felul de lucruri îngrozitoare despre noi: un poliţist pedofil prins cu greutate de colegii lui", este mesajul cu care îşi începe Poliţia Română anunţul.

Mai multe persoane au depus plângeri la adresa femeii care a cauzat incidentul de astăzi de la metrou

Alte trei persoane au sesizat poliţiştii reclamând că au fost ameninţate la metrou, din audieri conturându-se ipoteza potrivit căreia persoana care ar fi avut un limbaj ameninţător este aceeaşi cu cea identificată vineri, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Peste 230 de cazuri în care poliţiştii au fost agresaţi, în 2017. Doi dintre ei au fost ucişi în misiune

În primele 10 luni ale acestui an, la nivel naţional, s-au înregistrat 236 de cazuri de agresiune asupra poliţiştilor, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). De asemenea, în aceeaşi perioadă, doi poliţişti au fost ucişi în misiune.

Şoferul unui taxi, prins pe Autostrada A1 cu o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat

Şoferul unei maşini inscripţionate Taxi a fost prins de poliţişti, duminică seara, circulând pe Autostrada A1, el fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, în urma testării cu etilotestul stabilindu-se că avea o alcoolemie de 1,16 mg/l în aerul expirat, potrivit IGPR.

Cinci tineri, reţinuţi după ce ar fi violat o fată de 13 ani, după care au postat imaginile pe internet

Cinci tineri au fost reţinuţi de procurorii DIICOT, aceştia fiind suspectaţi că ar fi violat o minoră şi ar fi postat pe internet imagini din timpul raportului sexual, anunţă Poliţia Română. Anchetatorii au făcut percheziţii la domiciliile suspecţilor.

O tânără i-ar fi furat maşina unui bărbat care a oprit să o ajute după ce a susţinut că se simte rău

Poliţiştii au deschis dosar penal după ce un bărbat i-a anunţat că o tânără pe care ar fi oprit să o ajute, după ce aceasta susţinea că se simte rău, i-ar fi furat maşină. Femeia a fost depistată de poliţişti, având o alcolemie de 1.29 mg/l.

Primele rezultate ale controlului la Poliţia Capitalei după scandalul cu medicul târât de poliţişti: Ofiţerul de serviciu, cercetat disciplinar. Posibile fapte de ultraj, investigate de Parchet

Ofiţerul şef de schimb căruia poliţiştii i-au raportat incidentul cu medicul Adrian Cristescu nu a raportat superiorilor şi nici nu a sesizat parchetul, motiv pentru care e cercetat disciplinar, arată primele rezultate ale controlului dispus de IGPR la Poliţia Capitalei.

Gabriel Popoviciu a fost reţinut la Londra. Omul de afaceri a mers la secţia de poliţie alături de avocatul său

Omul de afaceri Gabriel Popoviciu a fost reţinut, luni, la Londra, acesta fiind dat în urmărire internaţională de pe 3 august, ca urmare a condamnării la 7 ani de închisoare pentru tranzacţionarea la un preţ subevaluat a unui teren al Universitării de Ştiinţe Agronomice Bucureşti.

Campanie a Poliţiei Române pe internet: Noi nu le ştim adresa la care îi putem găsi. Ne ajutaţi voi?/ Pe lista celor mai căutaţi infractori ai Europei figurează doi români

Poliţia Română s-a alăturat campaniei virtuale a Europol prin care se încearcă prinderea celor care se sustrag cercetărilor sau condamnărilor cu ajutorul internauţilor. Demersul presupune distribuirea pe internet a unor ilustraţii estivale, cu mesaje pentru persoanele căutate.

IGPR: 10 cazuri de electrocutare la reţeaua electrică a CFR. Şase persoane au murit

Poliţia Română atrage atenţia cu privire la reţeaua electrică a CFR, precizând că de la începutul anului au fost zece cazuri de electrocutare, în şase fiind implicaţi minori. Şase persoane au murit, trei fiind minori.

INCENDIU de vegetaţie pe Autostrada Soarelui: Circulaţie a fost reluată după ce a fost deviată între kilometri 105 şi 143

IGPR anunţă că circulaţia pe Autostrada Soarelui a fost reluată, incendiul de vegetaţie care a determinat devierea traficului rutier fiind stins.

Apropiat al clanului „Cămătaru”, adus în ţară de poliţişti pentru ispăşirea unei pedepse de opt ani

Laurenţiu Cosma, cunoscut drept apropiat al clanului Cămătarilor, a fost adus în România, în baza unui mandat de arestare din 2015 şi a unei condamnări din 2009, acesta fiind depistat în februarie în localitatea Ilford din Marea Britanie.

IGPR: A fost confirmat un caz de TBC în Arestul Central al Capitalei, în luna iunie

Inspectoratul General al Poliţiei Române a anunţat, joi, că în luna iunie a fost confirmat un caz de tuberculoză la nivelul Arestului Central. O poliţistă este suspectă de această boală.

Poliţia, despre folosirea forţei în cazul Boureanu: Legea permite atunci când o persoană este agresivă. Există toleranţă zero faţă de poliţiştii care se abat de la lege

Poliţia Română susţine, referitor la plângerea formulată de Cristian Boureanu, potrivit căreia ar fi fost agresat de poliţişti, că legea permite folosirea forţei când o persoană este agresivă, precizând că există toleranţă zero faţă de poliţiştii care se abat de la lege.

Bilanţ IGPR de 1 mai: 471 de permise reţinute şi 8.652 de sancţiuni contravenţionale

În ziua de 1 mai, poliţiştii au reţinut 471 de permise de conducere şi au aplicat 8.652 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 3.000.000 de lei, intervenind la 2.813 de solicitări făcute la numărul de urgenţă 112, informează IGPR într-un comunicat.

Bărbatul care a ÎMPUŞCAT mortal o femeie este în continuare în libertate. O echipă de specialişti, trimisă în Bihor. FOTO cu persoana căutată, în articol

O echipă de specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale - Inspectoratul General al Poliţiei Române se deplasează, joi, în judeţul Bihor, acolo unde poliţiştii continuă căutarea bărbatului care a împuşcat mortal, miercuri, o femeie în Oradea şi a rănit un bărbat, anunţă IGPR.

Operaţiunea „Avalanche”- destructurarea celei mai mari reţele de atacuri informatice la nivel mondial

Poliţia Română, în colaborarea cu autorităţile din alte 29 de state, a participat la operaţiunea "Avalanche", în urma căreia a fost blocată cea mai amplă reţea de calculatoare prin care erau trimise atacuri informatice, zilnic, la peste 500.000 de computere la nivel mondial, anunţă IGPR.

IGPR: Noutăţi în organizarea concursului pentru încadrarea de poliţişti din sursă externă

Vârsta minima pentru cei care doresc să se înscrie pe cele aproape 2.400 de posturi scoase la concurs de Poliţia Română este de 18 ani, nefiind nevoie de cazier judiciar ori copii legalizate ale actelor de studiu,anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române(IGPR).

Percheziţii informatice şi audieri în dosarul Hexi Pharma

Percheziţii informatice au loc, vineri, în dosarul Hexi Pharma, fiind verificate calculatoarele şi telefoanele directorului general Flori Dinu şi ale chimistului fabricii, între timp, mai multe echipe de poliţişti făcând noi verificări la sediul firmei, spun surse judiciare.

Israelienii arestaţi pentru intimidarea lui Kovesi, duşi la IGPR pentru percheziţii informatice

Weiner Ron şi Geclowicz David, israelienii angajaţi de firma Black Cube pentru a strânge informaţii despre Codruţa Kovesi, au ajuns miercuri la Inspectoratul General al Poliţiei Române, pentru a asista la percheziţii informatice făcute de criminalişti, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

O echipă de la Controlul Intern al IGPR verifică situaţia sesizată de Marian Godină – Poliţistul vrea să demisioneze

Poliţia Română anchetează situaţia semnalată de poliţistului Marian Godină, care a acuzat presiuni din partea superiorilor, după un incident din trafic, acesta anunţând că vrea să demisioneze.

Fostul adjunct al Poliţiei Capitalei Roberto Ababei se lăuda că va fi promovat la IGPR, unde va putea să facă „blaturi” – documente

Fostul adjunct al Poliţiei Capitalei, Roberto Ababei, s-a lăudat în faţa administratorilor de firmă care i-ar fi dat 13.000 de euro pentru a interveni în legătură cu un control, că urmează să fie promovat într-o funcţie de conducere în cadrul IGPR, de unde va putea face "blaturi".