rusia

Autorităţile se aşteaptă să primească cel puţin trei oferte pentru Oltchim, una ar putea veni din Rusia

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) se aşteaptă să primească luni cel puţin trei oferte pentru privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT) şi nu exclude o participare a unei mari companii din Rusia.

Parlamentul rus îi retrage mandatul unui deputat anti-Putin

Camera inferioară a Parlamentului (Duma de Stat) i-a retras vineri mandatul deputatului rus Ghennadi Gudkov, unul dintre organizatorii manifestaţiilor opoziţiei împotriva regimului lui Vladimir Putin.

ISTERIA IPHONE 5: Cât sunt dispuşi să plătească bogaţii Rusiei pentru a avea un iPhone 5 înainte de lansarea oficială

iPhone 5 ajunge la un preţ de până la 115.000 de ruble (3.700 de dolari) pe piaţa gri din Rusia, înaintea lansării oficiale în această ţară, iar livrarea smartphone-ului ar urma să aibă loc după ce acesta va intra la vânzare în SUA, la sfârşitul săptămânii următoare.

O pană de curent a întârziat 18 zboruri pe aeroportul Şeremetievo din Moscova

O pană de curent a perturbat miercuri funcţionarea aeroportului internaţional Şeremetievo din Moscova, unde 18 zboruri ale companiei ruse Aeroflot au fost întârziate, a anunţat un purtător de cuvânt al companiei.

Omul de afaceri Boris Berezovski s-ar afla în spatele „rugăciunii punk” a trupei Pussy Riot

Omul de afaceri Boris Berezovski, opozant al Kremlinului, aflat în exil la Londra, este în spatele rugăciunii punk anti-Putin interpretate de trupa Pussy Riot într-o catedrală din Moscova, potrivit unei emisiuni difuzate de televiziunea rusă de stat.

Rusia pune condiţii Republicii Moldova: Gaze ieftine în schimbul renunţării la cooperarea cu UE

Rusia propune Republicii Moldova o reducere a preţului la gaze dacă această ţară renunţă la cooperarea energetică cu Uniunea Europeană, afirmă ministrul rus al Energiei, Aleksandr Novak, cu ocazia vizitei efectuate la Moscova de premierul Vlad Filat.

AVION PRĂBUŞIT în Rusia: Cel puţin zece morţi

Un avion de tip AN-28 s-a prăbuşit în nordul regiunii Kamceatka (Extremul Orient rus), cel puţin zece persoane murind în accident, iar alte patru fiind rănite, a declarat miercuri ministerul rus pentru Situaţii de urgenţă.

Vladimir Putin se declară pregătit să colaboreze cu Mitt Romney, calificându-l drept un „om sincer”

Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat marţi că este pregătit să colaboreze cu republicanul Mitt Romney dacă acesta va fi ales preşedinte al Statelor Unite, adăugând nu fără ironie că apreciază sinceritatea acestui om care a numit Rusia "inamicul geopolitic numărul unu".

Rusia este pregătită să examineze o aderare a Republicii Moldova la uniunea vamală

Rusia este pregătită să examineze posibila aderare a Republicii Moldova la uniunea vamală, dacă această idee va fi în interesul Chişinăului, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o cu omologul său moldovean, Vlad Filat.

O companie din Rusia cere Bulgariei 1 miliard de euro despăgubiri pentru centrala nucleară de la Belene

Compania rusă Atomstroyexport a urcat de la 58 de milioane de euro la 1 miliard de euro compensaţiile pe care le cere Bulgariei pentru anularea, în acest an, a construcţiei centralei nucleare de la Belene.

Putin consolidează rezervele de aur ale Rusiei, înaintea unor transformări majore la nivel global

Preşedintele rus Vladimir Putin consolidează rezervele de aur ale Rusiei cât de repede poate, înaintea uneia din cele mai importante transformări a ordinii mondiale din ultimele sute de ani, care ar putea fi marcată de conflicte de proporţii.

Vladimir Putin are probleme de sănătate? Preşedintele rus, surprins la un summit al ţărilor din Asia-Pacific într-o ipostază neobişnuită

Preşedintele rus, Vladimir Putin, care îşi întreţine imaginea de bărbat puternic şi sportiv, şchiopăta sâmbătă la un summit al ţărilor din Asia-Pacific ce se desfăşoară în Rusia, din cauza unei uşoare răni căpătate în urma unei activităţi sportive, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Vladimir Putin: Scutul antirachetă va fi îndreptat împotriva Rusiei dacă Romney va fi ales preşedinte

Scutul antirachetă din Europa va fi "categoric" îndreptat împotriva Rusiei dacă republicanul Mitt Romney va fi ales preşedintele Statelor Unite, a declarat joi şeful statului rus, Vladimir Putin, într-un interviu acordat postului de televiziune Russia Today şi publicat în pagina electronică.

RĂZBUNAREA ELEVILOR. O fetiţă şi-a făcut singură dreptate şi l-a lovit pe profesorul agresiv unde îl doare mai tare – VIDEO

O fetiţă a decis să se răzbune pe profesorul ei, după ce acesta a certat-o în timpul orei, iar felul în care a făcut-o a stârnit amuzamentul celor care au filmat scena.

Putin, sceptic privind flexibilitatea de care ar putea dispune Obama pe tema scutului antirachetă

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că omologul său american Barack Obama vrea să deblocheze negocierile pe tema scutului antirachetă din Europa, dar că acţiunile de lobby militar din Congres şi Departamentul de Stat "conservator" îl vor împiedica să facă acest lucru.

Vladimir Putin este pregătit să colaboreze cu orice preşedinte american, inclusiv cu Mitt Romney

Vladimir Putin a asigurat că ar putea lucra cu orice preşedinte american ales în noiembrie, inclusiv cu republicanul Mitt Romney, subliniind totodată că de opţiunea alegătorilor americani va depinde calitatea relaţiilor.

Prima tabletă rusească realizată de Universitatea pentru cercetare nucleară

Cercetătorii de la Universitatea Naţională pentru Cercetare Nucleară din Rusia au prezentat prototipul primei tablete ruseşti, numită RoMos, prescurtare de la Russian Mobile Operating System, urmând ca principalul client să fie Ministerul Apărării.

Corlăţean: Cu Rusia trebuie să cultivăm contacte la nivel de premieri şi şefi ai diplomaţiei

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat, luni, că România trebuie să ajungă în relaţia cu Federaţia Rusă să cultive contacte politice relevante, începând cu nivelul şefilor de diplomaţie şi continuând până la nivelul premierilor.

Centrala nucleară iraniană de la Bushehr a atins capacitatea maximă

Prima centrală nucleară iraniană, construită de către Rusia la Bushehr (sud), a atins capacitatea maximă, a anunţat vineri o filială a societăţii ruse Atomstroiexport într-un comunicat.

Rusia consideră inadmisibile declaraţiile lui Mitt Romney despre relaţiile bilaterale

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin consideră "inadmisibilă" ameninţarea candidatului republican Mitt Romney de a fi mai puţin flexibil faţă de Rusia dacă va deveni preşedinte.

Averea lui Roman Abramovici rămâne intactă. Rusul a câştigat un proces în care i se cereau daune de 4 miliarde de euro

Roman Abramovici, patronul clubului Chelsea Londra, câştigătoarea Ligii Campionilor, a avut câştig de cauză într-un proces ce i-a fost intentat de oligarhul Boris Berezovski, care îi solicita proprietarului grupării de fotbal peste cinci miliarde de dolari (aproximativ 4 miliarde de euro) compensaţie în cadrul unei relaţii de afaceri din trecut.

Ofiţer rus din serviciile speciale, condamnat pentru răpirea fiului lui Evgheni Kaspersky

Un ofiţer din cadrul serviciilor speciale ruse a fost condamnat joi la patru ani şi jumătate de închisoare, cu un regim sever, pentru răpirea în aprilie 2011 a fiului cel mai mic al patronului firmei de programe antivirus Kaspersky Lab, a anunţat agenţia de presă RIA Novosti.

Cum trăieşte Vladimir Putin: Câte palate, elicoptere şi avioane foloseşte preşedintele Rusiei

Un lider al opoziţiei ruse, Boris Nemţov, îl acuză într-un raport pe preşedintele Vladimir Putin că se agaţă de putere cu scopul de a-şi menţine stilul de viaţă luxos care include palate, iahturi şi o colecţie de ceasuri de marcă, acuzaţii foarte comentate marţi în blogosferă.

Daghestan: Şase morţi, în urma unui atac sinucigaş comis de o femeie

Şase persoane, inclusiv un şeic moderat, au fost ucise marţi într-un atentat comis de către o atacatoare sinucigaşă în Daghestan, a anunţat Ministerul de Interne al acestei republici instabile din Caucazul rus.

Rusia datorează 785 miliarde de dolari, 50% din PIB, în contul „obligaţiunilor Brejnev” din era sovietică

Statul rus datorează populaţiei 785 miliarde de dolari, echivalentul a aproape jumătate din PIB, în contul economiilor dispărute şi titlurilor de stat emise în era sovietică, speculatori versaţi şi pensionari înarmându-se cu decizii judecătoreşti pentru a lua banii.

Rusia şi China, criticate de Hollande pentru „slăbirea” capacităţilor ONU în dosarul sirian

Preşedintele francez François Hollande a criticat luni Rusia şi China, a căror atitudine "slăbeşte", în opinia sa, capacitatea Consiliului de Securitate al ONU cu privire la criza siriană.

Două membre ale trupei Pussy Riot au fugit din Rusia

Două membre ale trupei punk ruse Pussy Riot au fugit din Rusia, pentru a scăpa de ancheta judiciară demarată după participarea formaţiei la o manifestare anti-Putin organizată într-o catedrală din Moscova în luna februarie.

Protest Greenpeace de 15 ore pe o platformă Gazprom în Arctica

Şase militanţi Greenpeace au escaladat vineri o platformă petrolieră aparţinând Gazprom în Arctica, în semn de protest faţă de proiecte de forare ale gigantului rus în această zonă imensă, ale cărei rezerve sunt foarte râvnite.

Popularitatea lui Vladimir Putin a scăzut, dar depăşeşte în continuare 60 la sută

Cota de popularitate a preşedintelui rus Vladimir Putin este în scădere, dar depăşeşte totuşi 60 la sută, potrivit unui sondaj al institutului independent Centrul Levada, publicat vineri de cotidianul Kommersant.

Rusia riscă să repete scenariul crizei din Grecia. Care este motivul

Rusia riscă să repete scenariul Greciei şi să se confrunte cu o criză economică de mare amploare, salariile înregistrând o creştere mult mai mare decât productivitatea muncii.

Vicepremierul Siriei: Damascul este pregătit să negocieze demisia lui Bashar al-Assad

Damascul este pregătit să negocieze o demisie a preşedintelui Bashar al-Assad în cadrul unui proces de negociere cu opoziţia, a declarat marţi, la Moscova, vicepremierul sirian Qadri Jamil.

Atac informatic asupra site-ului tribunalului care le-a judecat pe membrele trupei Pussy Riot

Site-ul de Internet al tribunalului care a condamnat la doi ani de închisoare trei membre ale grupului Pussy Riot pentru o "rugăciune punk" împotriva lui Vladimir Putin a fost victima unui atac cibernetic marţi, timp de câteva ore, potrivit unui purtător de cuvânt al acestei instanţe.

Doi bărbaţi au deschis focul într-o moschee din Daghestan, rănind opt persoane

Doi bărbaţi mascaţi au pătruns într-o moschee din Daghestan, în Caucazul rus, şi au deschis focul provocând rănirea a opt persoane, a anunţat sâmbătă Ministerul regional de Interne.

Madonna, dată în judecată de activiştii anti-gay din Rusia

Un grup de activişti conservatori din Rusia a dat-o în judecată pe Madonna şi i-a cerut daune de 10,5 milioane de dolari, după ce artista şi-a exprimat public sprijinul faţă de drepturile comunităţii gay în timpul unui concert susţinut în această ţară pe 8 august.

Susţinători ai grupului punk rus Pussy Riot au protestat în catedrala Stephansdom din Viena

Aproximativ 150 de simpatizanţi ai grupului rus de punk Pussy Riot, ale cărui trei membre au fost condamnate vineri la Moscova la doi ani de închisoare fiecare, au protestat pentru scurt timp vineri seară în catedrala Stephansdom din Viena.

Oficiali ai Consiliului Europei susţin că sentinţa în cazul „Pussy Riot” este disproporţionată

Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Jean-Claude Mignon, şi secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, susţin că sentinţa pronunţată în Rusia împotriva membrelor formaţiei "Pussy Riot" este disproporţionată în raport cu delictul comis de acestea.

Membrele trupei Pussy Riot din Rusia, găsite vinovate de „huliganism”

Cele trei membre ale formaţiei Pussy Riot sunt "vinovate de huliganism", a declarat vineri preşedintele tribunalului Hamovniceski la Moscova, la începutul citirii sentinţei.

Putin regretă dispariţia expresiei „popor sovietic”. De ce consideră preşedintele Rusiei că sintagma era benefică

Preşedintele rus Vladimir Putin, care nu ezită să recurgă la referinţe sovietice, şi-a exprimat joi regretul faţă de faptul că nu există o expresie mai puternică decât "popor sovietic" pentru a federaliza societatea.

Un avion a aterizat de urgenţă în Islanda, în urma unei ameninţări cu bombă

Un avion Airbus A330 aparţinând companiei ruse Aeroflot care efectua o cursă de la New York spre Moscova a efectuat miercuri o aterizare de urgenţă în Islanda, în urma unei ameninţări cu bombă, a declarat o sursă din domeniul securităţii, relatează RIA Novosti în pagina electronică de joi.

Băsescu: Scutul nu e îndreptat împotriva Rusiei. Ce poţi să faci cu 24 de rachete împotriva Rusiei?

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu pentru "Vocea Rusiei", că sistemul antirachetă care va fi instalat în România nu este îndreptat împotriva Federaţiei Ruse, el precizând: "Niciodată nu ne-a trecut prin cap că ne-am putea apăra de Rusia cu 24 de rachete".