Putin a discutat cu Obama la telefon timp de 90 de minute, despre situaţia din Ucraina

Rusia îşi rezervă dreptul de a "proteja interesele sale şi populaţia rusofonă" în caz de "violenţe" în estul Ucrainei şi în Crimeea, i-a spus preşedintele rus, Vladimir Putin, omologului său american, Barack Obama, potrivit unui comunicat al Kremlinului.

14401 afișări
Imaginea articolului Putin a discutat cu Obama la telefon timp de 90 de minute, despre situaţia din Ucraina

Putin l-a anunţat pe Obama că Rusia îşi rezervă "dreptul" de a-şi proteja interesele şi cetăţenii

Vladimir Putin a evocat "ameninţarea reală care există la adresa vieţii şi sănătăţii cetăţenilor ruşi din teritoriul Ucrainei", dar şi "faptele infracţionale ale ultranaţionaliştilor sprijiniţi de actuala autoritate de la Kiev, anunţă un comunicat al Kremlinului.

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au purtat o conversaţie la telefon, sâmbătă, pe tema crizei din Ucraina, potrivit unui oficial american.

Această conversaţie telefonică a avut loc în contextul unei reuniuni de urgenţă a echipei de securitate naţională a preşedintelui american, cu scopul de a examina opţiunile politice menite să conducă la soluţionarea crizei din Ucraina.

În cursul conversaţiei telefonice, care a durat 90 de minute, preşedintele american l-a îndemnat pe omologul său rus să-şi retragă forţele din Crimeea şi l-a avertizat în privinţa unei izolări a Rusiei pe scena internaţională, dacă va insista să intervină în Ucraina.

Obama i-a spus lui Putin că a încălcat legislaţia internaţională mobilizând trupe în Ucraina şi i-a solicitat să discute paşnic cu autorităţile de la Kiev pe marginea îngrijorărilor sale privind situaţia populaţiei rusofone din această ţară, a anunţat Casa Albă.

Mişcările de trupe ruse în Ucraina constituie o "încălcare clară a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei, ceea ce este o abatere de la legislaţia internaţională", i-a declarat Obama lui Putin, potrivit administraţiei americane.

"Statele Unite condamnă intervenţia rusă în teritoriul ucrainean", anunţă Casa Albă.

În plus, "Statele Unite îndeamnă Rusia să reducă tensiunile prin retragerea forţelor sale de la bazele din Crimeea şi să se abţină de la orice amestec, oriunde, în Ucraina", anunţă aceeaşi sursă.

Washingtonul a afirmat că "recunoaşte legăturile istrocie şi culturale solide dintre Rusia şi Ucraina" şi a cerut lansarea unui dialog între cele două părţi, "cu o asistenţă internaţională, dacă se impune".

"Statele Unite sunt pregătite să participe" la acest dialog, potrivit Casei Albe.

În cele din urmă, Obama "a spus clar că o continuare a încălcării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei de către Rusia va avea consecinţe negative asupra locului Rusiei în cadrul comunităţii internaţionale", a anunţat administraţia americană.

"În orele şi zilele următoare, Statele Unite vor purta consultări de urgenţă cu aliaţii şi partenerii lor din cadrul Consiliului de Securitate al ONU" şi alte organisme internaţionale, potrivit aceleiaşi surse.

În acest interval de timp, "Statele Unite vor suspenda participarea lor la întâlnirile de pregătire a summitului G8", prevăzut pentru iunie la Soci, în Rusia, a precizat Executivul american, confirmând o posibilitate evocată vineri de către un oficial de rang înalt de la Washington.

"Continuarea încălcării legislaţiei internaţionale de către Rusia va conduce la o mai mare izolare politică şi economică", a avertizat Casa Albă.

Pe de altă parte, ambasadoarea Statelor Unite la ONU, Samantha Power, a afirmat sâmbătă seară, în cadrul unei reuniuni de urgenţă a Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite, că "a venit timpul ca Rusia pună capăt intervenţiei sale" în Ucraina.

"Acţiunile Rusiei în Ucraina încalcă suveranitatea (acestei ţări) şi ameninţă pacea", a adăugat ea, solicitând trimiterea unor "observatori internaţionali" în Crimeea.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut şi a primit aprobarea Consiliului Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului, pentru trimiterea de trupe ruse în Ucraina până la "normalizarea" situaţiei.

"Din cauza situaţiei extraordinare din Ucraina şi a ameninţărilor la adresa cetăţenilor ruşi, trupe ruse vor fi desfăşurate în Ucraina. Domnul Putin a cerut Consiliului Federaţiei să autorizeze utilizarea forţelor armate ruse pe teritoriul Ucrainei până la normalizarea situaţiei politice din această ţară", a comunicat Kremlinul.

Sâmbătă dimineaţă, preşedintele Consiliului Federaţiei declara că Rusia ar putea trimite militari în regiunea autonomă ucraineană Crimeea pentru garantarea securităţii Flotei ruse şi a cetăţenilor ruşi din această zonă prorusă situată în sudul Ucrainei.

"Pentru a răspunde solicitării Guvernului din Crimeea, este posibil, în această situaţie, să trimitem un contingent limitat pentru garantarea securităţii Flotei de la Marea Neagră şi a cetăţenilor ruşi care trăiesc în Crimeea", a declarat Valentina Matvienko, preşedintele Consiliului Federaţiei Ruse.

Noul premier al regiunii autonome ucrainene Crimeea, Serghei Aksionov, l-a sunat pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, pentru a-i cere să restabilească "pacea şi calmul" în această provincie prorusă.

Tot sâmbătă, Duma de Stat din Rusia, Camera inferioară a Parlamentului, i-a cerut preşedintelui Vladimir Putin să adopte măsuri pentru protejarea, "prin toate mijloacele", a locuitorilor regiunii autonome proruse Crimeea.

În acest context, preşedintele interimar al Ucrainei, Oleksandr Turcinov, a plasat armata în stare de alertă şi a sporit măsurile de securitate la obiectivele strategice, inclusiv la centralele nucleare.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici