salariu minim

SURPRIZELE din noua lege a salarizării scrisă de Guvern: Care vor fi cel mai mic salariu de bugetar şi cea mai mare leafă de angajat la stat în România, în următorii patru ani

Guvernul are aproape gata proiectul legii salarizării prin care sunt prevăzute modificări, în medie de aproape 20%, pentru toate categoriile de bugetari, majorări pe care executivul vrea să fie aplicate în etape până în 2020. Potrivit proiectului consultat de Gândul, până în 2020 este preconizată o creştere de doar 100 de lei a salariului minim, care ar urma să ajungă la 1.350 de lei.

Sindicate: Vrem predictibilitate, un plan pe patru ani în ceea ce priveşte nivelul salariului minim pe economie

Sindicatele cer predictibilitate şi un plan pe termen mediu în ceea ce priveşte nivelul salariului minim pe economie, astfel încât să nu mai fie nevoie de negocieri la fiecare majorare salarială.

Băsescu: Creşterea salariului minim ar trebui discutată doar la mijlocul anului viitor

Politicile fiscal-bugetare imprudente pot arunca ţara în criza, afirmă fostul preşedinte Traian Băsescu, într-un mesaj pe reţelele de socializare postat după anunţul privind acordul dintre Guvern şi sindicate privind creşterea salariului minim la 1.250 de lei începând de la 1 mai.

Guvernul propune majorarea SALARIULUI minim din luna mai. Sindicatele se opun

Reprezentanţii Guvernului au propus, în discuţiile de luni seară din Consiliul Naţional Tripartit, majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 mai, motivând că este necesar un studiu de impact, însă sindicatele se opun, a declarat pentru MEDIAFAX liderul CNS "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.

Ministrul Muncii: Trebuie să analizăm majorarea salariului minim ca să nu facem mai mult rău

Guvernul va lua o decizie privind salariul minim până în 31 decembrie, însă o eventuală majorare trebuie analizată atent pentru a nu face mai mult rău decât bine, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ana Costea.

Gorghiu: PNL şi-ar dori să discute în ianuarie cu noul Guvern diminuarea taxelor pe muncă

PNL vrea să discute în ianuarie cu noul Guvern diminuarea taxelor pe muncă, a declarat, luni, copreşedintele PNL Alina Gorghiu, comentând pe tema dezbaterilor publice privind majorarea salariului minim pe economie.

Cioloş: Guvernul va trebui să ia până la sfârşitul acestui an o decizie legată de salariul minim

Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, după prezentarea finală a bugetului pe 2016, că Guvernul va trebui să ia până la sfârşitul acestui an o decizie legată de salariul minim pe economie, precizând că la începutul săptămânii viitoare va convoca comisia tripartită pentru o discuţie în acest sens.

Suciu: Premierul nu exclude majorarea salariului minim, dar avem nevoie de o analiză riguroasă

Premierul Dacian Cioloş nu exclude majorarea salariului minim, dar este nevoie de o analiză riguroasă, o analiză pe sectoare, care să ţină cont şi de disparităţile regionale, a declarat, vineri, după discuţiile cu confederaţiile sindicale, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Dacian Cioloş despre bugetul pe 2016: „Poate nu satisface toate dorinţele, dar acoperă necesităţile anului ce vine”. Ce spune premierul despre creşterea salariului minim şi despre finanţarea bisericilor

Premierul Dacian Cioloş a făcut, joi, pe pagina de Facebook, câteva precizări legate de bugetul de stat pe 2016, reamintind că sănătatea, educaţia şi infrastructura sunt prioritare pentru Cabinetul său, iar în finanţarea lăcaşurilor de cult ar trebui să se implice comunităţile locale şi enoriaşii.

Salariul minim brut pe ţară creşte de la 975 de lei la 1.050 de lei din 1 iulie

Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată creşte, din 1 iulie, de la 975 de lei la 1.050 de lei, majorare de care vor beneficia aproape 1,5 milioane de salariaţi, din care aproximativ 490.000 din sectorul bugetar.

Salariul minim din România s-a dublat din 2008, dar rămâne al doilea cel mai mic din UE

România continuă să aibă al doilea cel mai mic salariu minim pe economie din Uniunea Europeană, după Bulgaria, deşi a înregistrat cea mai mare creştere din UE, de 95%, în ultimii şapte ani, arată datele publicate joi de Biroul de Statistică al UE, Eurostat.

Mai multe ţări, printre care şi România, au sesizat Comisia Europeană privind salariul minim din Germania

Mai multe ţări membre UE, printre care şi România, au sesizat Comisia Europeană după ce autorităţile germane au decis că noua lege privind instituirea unui salariu minim se aplică şi transportatorilor străini pe perioada tranzitării teritoriului Germaniei, scrie site-ul polonez thenews.pl.

Decizie istorică în Germania: Parlamentul a aprobat introducerea primului salariu minim

Camera inferioară a Parlamentului Germaniei, Bundestag, a aprobat joi introducerea primului salariu minim din istoria ţării, de 8,5 euro pe oră, nivel mai ridicat decât în Statele Unite şi Marea Britanie.

Guvernul german a adoptat un proiect pentru introducerea salariului minim, de 8,5 euro pe oră

Guvernul german a adoptat miercuri un proiect de lege care prevede introducerea salariului minim, de 8,5 euro pe oră, o schimbare majoră de politică economică, care vizează aproximativ 5 milioane de angajaţi remuneraţi în prezent sub acest prag.

Raport oficial: Creşterea salariului minim în SUA ar trimite în şomaj 500.000 de angajaţi

Creşterea salariului minim în Statele Unite, susţinută de preşedintele Barack Obama, ar cauza pierderea a 500.000 de locuri de muncă în economia americană până în cea de-a doua jumătate a anului 2016, potrivit unui raport al agenţiei pentru buget din Congres.

Cancelarul Germaniei vrea să „corecteze” derivele apărute pe piaţa germană a muncii

Cancelarul german Angela Merkel a anunţat miercuri, în faţa membrilor Bundestagului, că Guvernul său va căuta să "corecteze" derivele apărute pe piaţa germană a muncii.

Obama majorează la 10,1 dolari salariul minim pentru muncitorii contractori angajaţi de guvern

Preşedintele Barack Obama va majora salariul minim la 10,1 dolari pe oră pentru personalul de curăţenie, constructori, spălători de vase şi alţi muncitori care vor fi angajaţi în viitor de guvernul federal, iniţiativă care va fi anunţată în discursul de marţi privind Starea Naţiunii.

H&M ar putea să mărească preţurile pentru a creşte salariile angajaţilor

Compania suedeză H&M a anunţat că ia în calcul creşterea preţurilor pentru a putea să ofere salarii mai mari angajaţilor din ţările foarte sărace.

Principalele puncte de acord ale coaliţiei germane

Programul asupra căruia conservatorii şi social-democraţii au ajuns la un acord în vederea guvernării Germaniei în următorii patru ani şi care urmează să fie supus aprobării membrilor SPD, prevede introducerea unui salariu minim şi mizează asupra unei continuităţi în politica externă.

Bulgarii cu venituri sub salariul minim vor primi înapoi taxele plătite statului

Bulgarii cu venituri mai mici decât salariul minim vor primi înapoi la începutul anului 2015 taxele plătite statului pe parcursul anului 2014, a declarat premierul bulgar, Plamen Oreşarski.

Obama sprijină creşterea salariului minim la 10 dolari pe oră, potrivit unui oficial al Casei Albe

Preşedintele american Barack Obama sprijină propunerea privind majorarea salariului minim din Statele Unite la 10 dolari pe oră, de la 7,25 dolari în prezent, potrivit unui oficial de la Casa Albă.

Costin (BNS): Creşterea salariului minim – parţial ok, reducerea CAS ar permite o creştere mai mare

Creşterea salariului minim este parţial ok, însă reducerea CAS cu cinci puncte procentuale ar însemna existenţa unei marje pentru o creştere mai mare, de la jumătatea anului viitor, fără să afecteze fondul de salarii la nivelul companiei, a declarat pentru MEDIAFAX, preşedintele BNS, Dumitru Costin.

Consiliul pentru IMM: Creşterea salariului minim este necesară, dar va falimenta unele firme mici

Reprezentanţii întreprinzătorilor susţin majorarea salariului minim la 800 de lei, dar atenţionează că din anul 2000 până în prezent creşterile salariale nu au fost corelate cu productivitatea muncii, ducând la adâncirea inflaţiei şi scăderea competitivităţii firmelor.

BNS propune creşterea salariului minim la 1.000 de lei şi reducerea contribuţiilor sociale cu 4%

Blocul Naţional Sindical (BNS) propune majorarea salariului minim pe economie la 1.000 de lei şi reducerea cu patru procente a contribuţiilor de asigurări sociale plătite de către angajator, precizând că în felul acesta România ar începe să aplice una dintre condiţiile asumate.

România este singura ţară în care aproape un sfert dintre angajaţi au salariul minim, restul ţărilor având procente cuprinse între 8 şi 10 la sută

Peste 630.000 de români, angajaţi cu normă întreagă, sunt încadraţi pe salariul minim pe economie, potrivit Registrului General de Evidenţă a Salariaţilor, informează, luni, Inspecţia Muncii, la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.

Joi, 6 mai 2010 / 18:42:19 – Băsescu anunţă scăderea salariilor bugetarilor cu 25%

BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că pensiile vor scădea cu 15%, salariile din sistemul bugetar cu 25%, inclusiv salariul minim, şi vor fi reduse "masiv subvenţiile", banii urmând să fie alocaţi ţintit "către cei care au nevoie de sprijin financiar".

Cartel Alfa: Salariul minim garantat în plată pentru 2012 trebuie să fie de 800 de lei

CNS "Cartel Alfa" consideră că salariul minim garantat în plată pentru 2012 ar trebui să fie de 800 de lei, având în vedere că evoluţia salariului mediu nu mai este cea din acordul tripartit din 2008 şi că trebuie realizate creşteri sustenabile, se arată într-o scrisoare trimisă, marţi, premierului.

Cartel ALFA: Majorarea salariului minim de la 670 la 700 lei încalcă sensul ideii de salariu minim

Intenţia Guvernului de majorare a salariului minim de la 670 la numai 700 de lei încalcă sensul ideii de "salariu minim", acesta trebuind să reprezinte o sumă care să acopere cheltuielile coşului zilnic şi să permită salariaţilor să se întreţină, afirmă confederaţia "Cartel ALFA".

Botiş: Cu majorarea salariului brut la 670 lei, suma netă încasată va fi cuprinsă între 510-525 lei

Bugetarii care vor fi angajaţi de la 1 ianuarie 2010 cu un salariu minim brut de 670 lei vor fi remuneraţi cu o sumă netă cuprinsă între 510-525 lei, în funcţie de deduceri, în timp ce majorarea cu 15% a salariilor minime se va aplica doar bugetarilor angajaţi în prezent, afirmă ministrul Muncii.

Cartel Alfa: Valoarea salariului minim de 670 de lei anunţată de Guvern este, de fapt, decisă de FMI

Valoarea salariului minim de 670 de lei anunţată de Guvern este de fapt aceeaşi cu cea sugerată de reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), deci nu este o decizie a Executivului, ci a FMI, a declarat, miercuri, vicepreşedintele "Cartel Alfa", Liviu Apostoiu.

Boc: Salariul minim pe economie va fi de 670 de lei

Premierul Emil Boc le-a prezentat, miercuri, parlamentarilor coaliţiei, variante privind Legea salarizării unitare, arătând că salariul minim pe economie ar urma să fie de 670 de lei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.

UNPR şi CNSLR-Frăţia au semnat un angajament privind salariul minim de 750 lei

Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, şi cel al CNSLR-Frăţia, Marius Petcu, au semnat, marţi, un angajament comun privind stabilirea salariului minim pe economie la 750 lei şi revenirea salariilor în sectorul bugetar la nivelul de la 30 iunie.

Vass: Salariul minim va creşte anul viitor cel puţin cu rata inflaţiei

Salariul minim va creşte în 2011 cel puţin cu rata inflaţiei, iar la nivelul administraţiilor publice va fi o recuperare semnificativă din diminuarea salarială a acestui an, a declarat marţi Andreea Vass Paul, consilier al premierului Emil Boc.

BNS: Creşterea salariului minim reduce discrepanţa salarială public-privat

Stimularea creşterii salariilor în sectorul privat prin creşterea salariului minim, întrucât sunt mai mulţi angajaţi la privat plătiţi cu salariul minim, ar putea duce la reducerea inegalităţii între salariile dintre public şi privat, potrivit unor analize făcute de Blocul Naţional Sindical (BNS).

Franks: Nu am impus cifre privind creşterea salariului minim. Acestea ţin de limitele economiei

FMI nu a impus cifre privind creşterea salariului minim, acestea fiind limitate de posibilităţile din economie, iar decizia va fi luată după consultarea Guvernului cu partenerii sociali şi apoi cu FMI şi Comisia Europeană, a declarat pentru MEDIAFAX şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Boc: Salariul minim va creşte, pierderea salarială din 2010 va fi recuperată în funcţie de resurse

Salariul minim va creşte la un nivel care va fi stabilit în urma discuţiilor cu sindicatele, iar prin legea salarizării unitare va fi recuperată anul viitor o parte din pierderea salarială suferită în 2010, dar strict în raport cu posibilităţile bugetare, a declarat, luni, premierul Emil Boc.

FMI: Nivelul salariului minim se va stabili după ce Guvernul va discuta cu partenerii sociali

Decizia finală privind stabilirea nivelului salariului minim va fi luată după ce Guvernul va discuta cu partenerii sociali, patronate şi sindicate, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Jeffrey Franks: Trebuie evaluată o eventuală majorare a salariului minim

Reprezentanţii FMI discută, miercuri dimineaţă, cu cei ai Ministerului Muncii, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, declarând la intrarea în sediul MMFPS că trebuie evaluată o eventuală majorare a salariului minim, întrucât aceasta ar putea avea efecte dăunătoare pentru economie.

Guvernul a propus un salariu minim de 650 de lei. Sindicaliştii au respins şi această variantă

Reprezentanţii Guvernului au făcut o nouă propunere privind salariul minim, de 650 de lei, pe care sindicaliştii au refuzat-o, motivând că aceasta este "glumă", care nu acoperă nici măcar inflaţia.

Şeitan: Se urmăreşte ca salariul minim pe economie să fie unic, între 600 şi 700 de lei

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a declarat, joi, la Târgovişte, că se urmăreşte ca salariul minim pe economie să fie unic, în cuantum cuprins între 600 şi 700 de lei, în acest sens existând negocieri cu sindicatele şi cu patronatele.