Salariul minim brut ar putea creşte la 1.450 de lei/ lună de la 1 februarie

Salariul minim brut pe ţară ar putea creşte la 1.450 de lei/lună, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern postat pe site-ul Ministerului Muncii. Amenzile ajung de până la 2.000 de lei pentru angajatorii care încheie contracte cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât salariul minim brut pe lună.

7686 afișări
Imaginea articolului Salariul minim brut ar putea creşte la 1.450 de lei/ lună de la 1 februarie

Salariul minim brut ar putea creşte la 1.450 de lei/lună de la 1 februarie

Începând cu data de 1 februarie 2017, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.450 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 166 de ore, în medie, pe lună, în anul 2017, reprezentând 8,735 lei/oră, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern postat pe site-ul Ministerului Muncii.

În prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 de ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră.

Încheierea unui contract individual de muncă cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât cel prevăzut în prezentul proiect de hotărâre de Guvern constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 300 lei la 2.000 lei, fiind distinctă de cea prevăzută de Codul muncii.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se realizează de către inspectorii de muncă.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici