statuie

Prima statuie în onoarea lui Zorro, în Mexic

Prima statuie a legendarului personaj de film Zorro, apărător al dreptăţii în California colonială spaniolă, a fost dezvelită în Mexic, la Barranca del Cobre, un sat din statul Sinaloa unde acesta s-ar fi născut în 1794.

O statuie a lui Dobrin va fi amplasată în faţa stadionului din Piteşti

Consiliului Local al Primăriei Piteşti a decis, joi, realizarea unei statui a fostului fotbalist Nicolae Dobrin înaltă de patru metri ce urmează să fie amplasată la intrarea principală a stadionului pe care evoluează echipa FC Argeş.

Statuie a lui Buddha furată dintr-un templu, pentru a cincea oară

O statuie foarte valoroasă care îl reprezintă pe Buddha şi care are peste o mie de ani a fost furată dintr-un templu din Malaezia pentru a cincea oară, transmite, sâmbătă, AFP.

Replica în ceară a Camillei, la muzeul Madame Tussauds

Replica în ceară a Camillei, soţia prinţului Charles al Marii Britanii, a fost dezvelită la celebrul muzeu Madame Tussauds din Londra, în zona rezervată familiei regale britanice, transmite AFP.

O nouă statuie-lecţie de istorie, inaugurată la Sibiu

O statuie inscripţionată cu "Hermann tămăduitor. Sfâşitul secolului XVII" va fi inaugurată vineri, în Piaţa Mică din Sibiu, evenimentul făcând parte din proiectul "Istoria la pas. Faceţi cunoştinţă cu Hermann", derulat în Capitala Culturală Europeană 2007.

O statuie a lui Carol I va domina Piaţa Victoriei

Statuia ecvestră a lui Carol I, care va fi realizată de sculptorul Florin Codre şi va fi amplasată în Piaţa Victoriei din Bucureşti, va avea o înălţime de circa 18 metri şi va putea fi văzută din toate străzile care intersectează piaţa.