ucraina

Surse UE: guvernele Europei sunt unite să nu achite în ruble pentru gazul rusesc

De la Bruxelles a răzbătut, pe surse, că ţările care compun UE nu vor să cedeze şantajului la care se pretează Rusia.

Recep Erdogan a discutat cu Vladimir Putin. Ce propunere i-a făcut preşedintele Turciei

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a discutat, vineri după-amiază, cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre stadiul negocierilor cu Ucraina şi a reiterat propunerea de a găzdui un summit pentru semnarea unui eventual acord de pace.

A fost anunţat primul deces din rândul soldaţilor ruşi, ca urmare a radiaţiilor de la Cernobîl

Un militar rus a murit din cauza radiaţiilor de la Cernobîl.

Cine sunt tinerii soldaţi ruşi trimişi să moară în Ucraina. David şi Alexei, „carne de tun” în războiul lui Putin

Sunt foarte tineri, unii recrutaţi pentru primele linii ale luptelor, dar fără o pregătire deosebire, majoritatea venind din cele mai îndepărtate locuri ale ţării. Banii alocaţi pentru modernizarea forţelor armate ruse au fost „furaţi şi investiţi în iahturi”, fostul ministru de externe Kozirev.

Ucraina, alimentată cu arme de europeni. Va primi zeci de tancuri fabricate în timpul Războiului Rece

Germania a aprobat livrarea de tancuri de luptă către Ucraina, anunţă Ministerul Apărării. Este vorba despre tancuri fabricate în timpul Războiului Rece.

Ce păţesc ţările „neprietenoase” care nu achită la timp gazul rusesc în ruble. Când este scadenţa următoarei plăţi

Kremlinul a comunicat faptul că oprirea gazului nu va fi imediată, scadenţa următoarei plăţi fiind la începutul lunii mai.

Charles Michel cere Chinei să contribuie la oprirea războiului Rusiei din Ucraina

Uniunea Europeană cere Chinei să joace un rol activ în a influenţa Rusia să oprească războiul din Ucraina, a anunţat, vineri după-amiază, Charles Michel, preşedintele Consiliului European, după reuniunea liderilor UE, în format online, cu preşedintele chinez, Xi Jinping, şi cu premierul Li Keqiang.

Prima Doamnă a Ucrainei i-a scris Papei: „Mulţumesc pentru îngrijirea copiilor”

Olena Zelenska i-a trimis un mesaj scris Papei Francisc, pentru a-i mulţumi.

Criza gazului rusesc. Gazprom a trimis notificări privind noua procedură de plată în ruble. Ce riscă ţările „neprietenoase”

Compania rusă de gaze Gazprom anunţă că „au fost transmise oficial astăzi contrapărţilor notificări privind noile proceduri de plată în ruble” dar şi, scrie agenţia Tass.

Ucraina refuză să confirme sau să infirme atacul militar de pe teritoriul Rusiei

Administraţia Volodimir Zelenski a anunţat, vineri, că refuză să confirme sau să nege comiterea de către Ucraina a unui atac cu rachete asupra unui depozit de carburant de pe teritoriul Rusiei.

Rusia a pierdut 18.000 de soldaţi într-o lună de război cu Ucraina. Bilanţul depăşeşte numărul soldaţilor sovietici ucişi în Afganistan

Rusia a pierdut 17.700 de soldaţi în timpul invaziei, susţin oficialii din Ucraina, potrivit Sky News.

Academicianul Alexei Gromiko a fost exclus de Putin pentru critici la adresa războiului. Bunicul lui a condus Rusia „din umbră”

Cunoscut analist inclusiv pe plan mondial, acesta a făcut parte din comitetul ştiinţific al Consiliului de Securitate al Rusiei, dar s-a făcut „vinovat” de faptul că a semnat un document care privea cu „extremă îngrijorare” conflictul din Ucraina.

Edy Ongaro, fugarul veneţian ucis în Donbas, a luptat în gărzile Rusiei. Cum l-a „păcălit” Putin să i se alăture

Un occidental a luptat pentru Rusia lui Putin, asta în timp ce comunitatea internaţională a făcut front comun împottriva Kremlinului. Moartea lui a fost confirmată de Massimo Pin, prietenul apropiat al lui Edy, care avea sarcina de a informa familia. „Martiriul lui Edy Ongaro serveşte la spargerea castelului minciunilor din acest război, dar mai ales […]

Nu e păcăleală. Un site aruncă bomba: „Putin are cancer tiroidian. Un specialist l-a vizitat de 35 de ori la Soci”, dezvăluie Proekt

Anchetă a presei independente ruse asupra situaţiei medicale a şefului Kremlinului: a fost dezvăluită lista medicilor care îl însoţesc pe preşedinte în călătoriile sale.

Delegaţiile Rusiei şi Ucrainei au reluat negocierile, prin videoconferinţă. Ce se află pe agenda zilei

Delegaţiile Ucrainei şi Rusiei au reluat vineri negocierile, prin videoconferinţă, anunţă şeful echipei diplomatice ruse, Vladimir Medinski, citat de cotidianul Le Figaro.

Vieţi distruse. Peste 150 de copii au fost ucişi de la începutul invaziei ruseşti

Peste 150 de copii au fost ucişi de la începutul invaziei ruseşti, spun oficialii ucraineni, potrivit CNN.

„Ce trebuie să ştie lumea despre Ucraina?” Gândurile unui grup de copii evacuaţi din Mariupol

Au priviri triste, sunt îngrijoraţi şi au cearcăne adânci. Fie că au 5 ani sau 16 ani, copiii ucrainieni înţeleg ce se întâmplă în ţara lor şi suferă.   Războiul este o traumă în sine, iar oricine este martor sau afectat direct de conflictul armat tinde să sufere de sindromul şocului post-traumatic (PTSD), de oricare […]

Serghei Lavrov a mulţumit Indiei pentru poziţia adoptată faţă de situaţia din Ucraina

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, mulţumeşte Indiei pentru că a luat situaţia din Ucraina „în ansamblul său de fapte", anunţă CNN.

Doi refugiaţi din Ucraina, o femeie şi un copil, au fost loviţi pe trecere de o maşină

Din primele cercetări ale poliţiştilor ieşeni a reieşit că un şofer a acroşat o femeie şi un copil. Şoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, potrivit IPJ Iaşi. Pietonii ar fi traversat regulamentar strada, spun tot poliţiştii. Conform ISU, este vorba despre doi refugiaţi din Ucraina, o femeie şi nepotul ei de 4 ani. […]

Ucraina acuză Rusia că încearcă să concentreze sisteme de rachete în Belarus

Ministrul adjunct al apărării din Ucraina susţine că Rusia încearcă „să concentreze" sisteme de rachete în Belarus, anunţă CNN.

Oficial ucrainean: Mariupol rămâne închis pentru oricine încearcă să intre

Mariupol rămâne închis pentru oricine încearcă să intre, anunţă vineri un consilier al primarului oraşului asediat, potrivit Sky News.

Ministru ucrainean: echipele de salvare nu pot duce medicamente, apă şi alimente în unele oraşe

Convoaiele umanitare nu pot transporta medicamente, apă şi alimente în unele oraşe, afirmă ministrul adjunct al Sănătăţii din Ucraina, potrivit Sky News.

De pe podium, pe câmpul de luptă. Cum vede un tânăr model războiul din Ucraina

Lev Ulesov este pasionat de modă şi iubeşte catwalk-ul. De la începerea războiului a decis să lase podiumul şi să contribuie activ la lupta pentru libertate. Aici nu-l ajută însă frumuseţea, ci abilităţile medicale şi empatia.   „Planul meu este să câştigăm războiul. Vreau să salvez oamenii, să ofer prim-ajutor pentru soldaţii de pe câmpul […]

Volodimir Zelenski a înlăturat doi generali sub acuzaţia de trădare

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că a înlăturat doi generali ucraineni de rang înalt, numindu-i "antieroi", într-un discurs recent postat pe reţelele de socializare.

Xi Jinping va discuta cu Ursula von der Leyen şi Charles Michel. UE va pune presiuni asupra Chinei pentru a nu ajuta Rusia

Liderii UE şi cei chinezi se întâlnesc vineri pentru primul summit din ultimii doi ani, Bruxelles-ul dorind să obţină asigurări din partea Beijingului că nu va furniza arme Rusiei şi nici nu va ajuta Moscova să eludeze sancţiunile occidentale impuse din cauza invaziei din Ucraina.

Din 600.000 de refugiaţi ucraineni care au intrat în România, doar 4.300 au cerut azil

Numai 4.322 de ucraineni au cerut azil în România de la debutul războiului din Ucraina încoace, arată Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), într-un răspuns la o solicitare ZF.

A pierdut Putin respectul Occidentului? „El este un om într-o cuşcă pe care şi-a construit-o singur”, spune Ben Wallace, ministrul britanic al Apărării

Ben Wallace crede că preşedintele rus nu mai este ca înainte, ci „un om într-o cuşcă pe care şi-a construit-o singur”, făcând aluzie la situaţia în care el singur şi-a pus ţara: izolată economic şi politic, conform Sky News.   „Rusia nu mai este o ţară puternică de când Putin a încălcat deliberat legea internaţională […]

Momentul în care un depozit de combustibil a luat foc în oraşul rusesc Belgorod, de lângă graniţa cu Ucraina VIDEO

Un incendiu a izbucnit la un depozit de combustibilul din oraşul rus Belgorod, situat în apropiere de graniţa cu Ucraina, a declarat guvernatorul regional Viaceslav Gladkov, la două zile după ce provincia a fost zguduită de explozii la un depozit de arme, scrie Reuters.

Ucraina va primi echipamente militare „super moderne” din Marea Britanie şi SUA

Ucraina îşi va putea proteja mai bine cerul de forţele inamice deoarece va primi echipamente militare "super moderne" din partea SUA şi a Marii Britanii, a declarat vineri ambasadorul Ucrainei în Japonia, Sergiy Korsunsky, conform Reuters.

Preşedintele Parlamentului European, primul lider UE care merge în Ucraina, de la începutul invaziei

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, va fi primul lider al unei instituţii europene care va călători în Ucraina de la începutul invaziei ruse, relatează CNN.

Ţările UE pariază pe terminale GNL plutitoare pentru a-şi creşte capacitatea de import de gaze

În timp ce petrolul şi cărbunele din Rusia pot fi înlocuite, înlocuirea gazelor este mai dificilă pentru că livrările depind de infrastructura exis­tentă de gazoducte legată de Rusia. Răz­boiul din Ucraina forţează însă guvernele UE să-şi accelereze efor­turile de a găsi alternative. Construcţia de ter­minale pentru pro­cesul de lichefiere şi regazificare necesită aproximativ cinci ani. […]

Criza din Ucraina: Portavionul USS Harry S. Truman rămâne în Marea Mediterană

SUA prelungeşte prezenţa portavionului în Marea Mediterana, în timp ce invazia rusă continuă, potrivit unor oficiali mericani, citaţi de CNN.

Casa Albă: Joe Biden nu va discuta cu Vladimir Putin până nu se opreşte conflictul din Ucraina

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, nu are niciun plan de a discuta cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, până când nu va exista o reducere "serioasă" a conflictului din Ucraina, anunţă Kate Bedingfield, un purtător de cuvânt al Casei Albe.

Războiul din Ucraina, ziua 36. Urmează o perioadă decisivă. Ruşii continuă să bombardeze Nikolaiev şi alte oraşe. 20 de oameni au fost ucişi / Se deschid coridoare umanitare / Casa Albă spune că are informaţii despre tensiunile dintre Vladimir Putin şi generalii săi

UPDATE 23:45 Preşedintele Ucrainei Voldomir Zelenski a punctat, pe scurt, principalele momente importante din data de 31 martie La nord de Kiev, pe direcţia Cernihiv, în regiunea Sumy, continuă expulzarea ocupanţilor. Vor mai fi bătălii. Încă avem de parcurs un drum dificil. Am semnat un decret privind acordarea titlului de erou unui număr de 136 de […]

Liderul separatist din Doneţk a ordonat formarea unei administraţii municipale în Mariupol

Liderul separatist din Doneţk a ordonat formarea unei administraţii municipale pentru Mariupol, anunţă presa rusă de stat, potrivit CNN.

Ucraina anunţă că cel puţin 148 de copii au fost ucişi în război

Cel puţin 148 de copii au fost ucişi în loviturile aeriene ruseşti de la începutul invaziei în Ucraina, potrivit autorităţilor de la Kiev, citate de Sky News.

Joe Biden afirmă că există indicii că Vladimir Putin este izolat şi a arestat consilieri

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a afirmat, joi seară, că există informaţii, chiar dacă nu foarte solide, că omologul său rus, Vladimir Putin, ar fi "izolat" şi că ar fi dispus arestarea unor consilieri, în contextul tensiunilor cu Occidentul şi al crizei interne din cauza invaziei în Ucraina.

COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Personajele fictive care luptă pentru noi în Ucraina

Războiul din Ucraina a declanşat iarăşi clasicele introspecţii româneşti de pe net: iată, ajutorul pentru refugiaţi ne arată drept europeni şi civilizaţi, dar sunt şi unii pe care nu-i mişcă nici tragedia poporului ucrainean şi nici nu înţeleg de ce e grav faptul că a fost invadat un stat suveran.

Surse franceze spun că este „destul de probabil” ca Ucraina să nu poată recolta sau exporta grâu în acest an

Este „destul de probabil" ca Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori de grâu din lume, să nu-şi poată procesa recoltele sau să exporte grâu în acest an, în urma invaziei ruseşti, a declarat joi o sursă de la Palatul Élysée.

Centrala Cernobîl a revenit în mâinile ucrainenilor

Centrala nucleară de la Cernobîl este din nou în mâinile Ucrainei, afirmă agenţia nucleară a ţării.