ue

Ministerul Fondurilor Europene: Trimitem CE până la sfârşitul lunii proiectul cu priorităţile pentru utilizarea fondurilor UE

Ministerul Fondurilor Europene informează că va definitiva şi transmite Comisiei Europene, până la sfârşitul acestui luni, proiectul Acordului de Parteneriat al României privind priorităţile de utilizare a fondurilor europene alocate în perioada 2014-2020.

Băsescu: Credibilitatea UE a scăzut deoarece nu a livrat ce a promis

Preşedintele Traian Băsescu afirmă că scăderea încrederii cetăţenilor europeni în UE este cauzată de faptul că Bruxelles-ul nu a livrat ceea ce a promis cu privire la criza economică, adică crearea de locuri de muncă şi reluarea creşterii economice.

Comisia Europeană prezintă 12 propuneri pentru consolidarea drepturilor cetăţenilor europeni

Comisia Europeană a prezentat miercuri 12 noi acţiuni pentru a le permite cetăţenilor europeni să îşi exercite mai bine drepturile, sperând astfel să limiteze creşterea resentimentului împotriva UE, cu un an înaintea alegerilor europene.

Martin Schulz, îngrijorat de criza politică din Republica Moldova: „Le cer tuturor politicienilor moldoveni să îngroape securea războiului”

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, s-a arătat îngrijorat, marţi, de criza politică din R.Moldova, avertizând că aceasta riscă să afecteze parcursul european al ţării şi cerându-le politicienilor moldoveni să depăşească disputele pentru a continua reformele.

Propunere CE: Fiecare cetăţean european va avea dreptul la un cont bancar, deschis oriunde în UE

Fiecare cetăţean european va avea dreptul la deschiderea unui cont bancar de bază în orice stat membru, în condiţii de transparenţă şi bună informare privind ofertele furnizorilor acestor servicii, îndeosebi în privinţa comisioanelor de plată, potrivit unui proiect propus de Comisia Europeană (CE).

UE vrea să prelungească ajutorul de şomaj acordat emigranţilor de ţara de origine

UE intenţionează să extindă perioada în care emigranţii pot primi ajutoare de şomaj din partea ţării de origine, potrivit unor planuri discutate la Bruxelles, în eforturile de a calma îngrijorările privind "turismul pentru beneficii sociale".

Funcţionari europeni în grevă pentru a-şi apăra puterea de cumpărare

Cei aproximativ 3.500 de funcţionari din cadrul Consiliului Uniunii Europene se aflau în grevă, marţi, la îndemnul Uniunii Sindicale, cel mai mare sindicat al funcţionarilor publici europeni, pentru a-şi apăra puterea de cumpărare.

Uniunea Europeană: Motorola Mobility abuzează de poziţia pe piaţă cu cereri de interzicere a produselor Apple

Comisia Europeană suspectează că Motorola Mobility, divizie a Google, abuzează de poziţia dominantă cu cereri de interzicere a produselor Apple pe piaţa din Germania, în baza deţinerii unor patente esenţiale pentru respectarea standardelor tehnice.

Catherine Ashton şi Stefan Fule, îngrijoraţi de evoluţia situaţiei politice din Republica Moldova

Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, şi comisarul european pentru Extindere şi Politica de Vecinătate, Stefan Fule, şi-au arătat îngrijorarea, vineri, faţă de evoluţia situaţiei politice din Republica Moldova.

Comisar european: Termenul acordat Franţei pentru ajustarea deficitului, un „moment al adevărului”

Michel Barnier, un comisar european francez, a apreciat vineri că amânarea de doi ani acordată Parisului pentru a-şi ajusta conturile constituie un "moment al adevărului" pentru Franţa şi i-a îndemnat pe liderii francezi să dea dovadă de "curaj politic" în vederea unor reforme.

Enrico Letta avertizează: „Dacă Europa demoralizează cetăţenii, aceasta ne va duce la un dezastru democratic”

Preşedintele Consiliului italian Enrico Letta a avertizat miercuri la Paris împotriva unui "dezastru democratic" în cazul în care Europa "demoralizează cetăţenii" şi "este o mamă rea".

Europa nu poate să fie unită doar prin moneda unică, apreciază Enrico Letta

Noul premier italian Enrico Letta a apreciat marţi că Europa "nu poate să fie unită doar printr-o monedă" şi că aceasta are nevoie de mai multă integrare politică pentru a-şi juca pe deplin rolul.

Martin Schulz: Angela Merkel nu poate fi făcută responsabilă de tot ce se întâmplă în Europa

Social-democratul german Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, a apreciat luni că Parisul nu ar trebui să o facă "responsabilă de tot pe Angela Merkel", după criticile vehemente ale socialiştilor francezi împotriva cancelarului german.

Băsescu: Acum suntem liberi să optăm pentru propria dezvoltare. Însă, ne trebuie programul cu FMI şi UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că, după ieşirea din procedura de deficit excesiv, România nu mai este constrânsă de programele cu instituţiile internaţionale şi este liberă să opteze privind dezvoltarea, însă are nevoie de acordul cu FMI, UE şi BM pentru a nu pierde rata de cofinaţare de 85%.

Enrico Letta: UE este într-o criză de legitimitate. Trebuie să redevină motor de creştere economică

Uniunea Europeană trece printr-o "criză de legitimitate" şi trebuie să facă un efort pentru a deveni "un motor de creştere economică durabilă", afirmă noul premier italian, Enrico Letta, pledând pentru o "Europă federală".

SONDAJ: Care este principala problemă a României după aderarea la UE. Cum s-a schimbat viaţa românilor după aderare

Aproape 60 la sută dintre români susţin că aderarea la Uniunea Europeană le-a adus o schimbare a vieţii în rău, principala problemă fiind pierderea locurilor de muncă, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat de Centrul Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) România.

Marine Le Pen s-a întâlnit cu Geert Wilders pentru a discuta lupta lor comună împotriva UE

Reprezentanta extremei dreapta franceze Marine Le Pen a luat prânzul joi, la Paris, cu reprezentantul extremei dreapta olandeze Geert Wilders pentru a discuta mai ales alegerile europene din 2014 şi lupta lor comună împotriva UE.

Socialiştii europeni cred că austeritatea este cauza unei posibile crize sociale la nivel european

Socialiştii europeni, reuniţi la Lisabona, au criticat vehement politicile de austeritate, cerând elaborarea unor alternative pentru evitarea crizei sociale ce riscă să afecteze întrega Europă.

Comisia Europeană este sceptică faţă de solicitările în privinţa turismului pentru beneficii sociale

Comisia Europeană a răspuns cu răceală cererilor unor miniştrii europeni de controlare a aşa-numitului "turism pentru beneficii sociale" prin introducerea unor legi care să interzică revenirea cetăţenilor UE expulzaţi din cauza fraudelor cu ajutoare sociale.

Van Rompuy: Voi conlucra cu preşedinţia lituaniană pentru aderarea României la Schengen

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a declarat, joi, la finalul întrevederii cu preşedintele Traian Băsescu, că va conlucra cu preşedinţia lituaniană, în a doua jumătate a acestui an, pentru a ajunge la un progres în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen.

Patru ţări europene vor înăsprirea luptei împotriva fraudelor sociale comise de imigranţi

Miniştrii de Interne german, austriac, britanic şi olandez au cerut Uniunii Europene înăsprirea luptei împotriva fraudei cu ajutoare sociale pentru imigranţi în cadrul UE, într-o scrisoare a cărei copie a fost obţinută joi de AFP.

Sute de cetăţeni ai statelor UE luptă contra regimului din Siria şi ar putea deveni membri Al-Qaida

Aproximativ 500 de cetăţeni ai statelor membre UE s-au deplasat în Siria şi luptă alături de insurgenţi împotriva regimului Bashar al-Assad, afirmă Gilles de Kerchove, coordonatorul UE pentru Combaterea Terorismului.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Constantin: E posibil că din 2015 să avem o infuzie de lapte ieftin din alte state europene – VIDEO

Cotele de lapte în statele UE vor fi eliminate din 2015, când este posibil ca în România să fie o infuzie de lapte ieftin din alte state europene, a declarat marţi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la seminarul MEDIAFAX Talks about Agriculture.

Angela Merkel respinge ideea unei dominaţii germane asupra Europei

Cancelarul Angela Merkel a respins luni ideea conform căreia Germania ar căuta să exercite orice fel de hegemonie asupra Uniunii Europene şi a promis să caute să ajungă mereu la un consens cu partenerii săi.

Barroso: Politica austerităţii nu mai are susţinere. UE trebuie să pună accent pe creştere economică

Politica austerităţii urmată de Uniunea Europeană (UE) în ultimii ani nu mai are susţinere, iar UE ar trebui să pună un accent mai mare pe stimularea creşterii economcie pe termen scurt şi mai puţin pe reducerea cheltuielilor guvernamentale, a declarat preşedintele CE, José Manuel Barroso.

Comisia Europeană recomandă deschiderea negocierilor de aderare a Serbiei la UE

Comisia Europeană (CE) a recomandat luni deschiderea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (UE) cu Serbia, în urma acordului între Belgrad şi Priştina privind normalizarea relaţiilor.

UE ar putea avea nevoie de modificarea tratatului pentru autoritatea unică de reglementare bancară

Uniunea Europeană ar putea avea nevoie de modificarea tratatului, pentru crearea unei autorităţi unice de reglementare bancară, a declarat şeful Eurogroup, olandezul Jeroen Dijsselbloem.

Guvernul Israelului a aprobat acordul aerian comercial cu UE, în ciuda protestelor. Ce prevede înţelegerea care a provocat teama angajaţilor

Guvernul Israelului a aprobat, duminică, un acord comercial cu Uniunea Europeană în domeniul traficului aerian, în pofida protestelor angajaţilor companiilor aeriene israeliene, relatează site-ul Ynetnews.

UE apreciază că realegerea lui Napolitano la conducerea Italiei intervine într-un „moment crucial”

Comisia Europeană l-a felicitat sâmbătă pe preşedintele italian în exerciţiu, Giorgio Napolitano, pentru realegerea sa la conducerea Italiei, care intervine într-un "moment decisiv pentru procesul de integrare" european.

Oficial cipriot: Germania şi FMI au folosit o bombă atomică pentru împuşcarea unui porumbel

Un oficial al Ministerului cipriot de Finanţe, Christos Patsalides, a asemănat vineri tratamentul aplicat Ciprului de Germania şi FMI cu "împuşcarea unui porumbel cu o bombă atomică", el afirmând că au distrus un sistem economic funcţional.

PE a adoptat rezoluţia de recunoaştere a Kosovo. Ponta: Trebuie să mergem alături de familia europeană

România trebuie să meargă alături de familia europeană în cazul Kosovo, a declarat premierul Victor Ponta, după ce Parlamentul European (PE) a adoptat o rezoluţie prin care îndeamnă statele membre UE care nu au recunoscut independenţa Kosovo să facă acest lucru cât mai curând.

Parlamentul European îndeamnă statele UE care nu au recunoscut Kosovo să facă acest lucru

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluţie prin care îndeamnă statele membre UE care nu au recunoscut independenţa Kosovo să facă acest lucru cât mai curând, conform site-ului instituţiei.

Raport: Pierderile anuale ale UE din fraude ar putea depăşi 5 miliarde de euro, mult peste estimările CE

Uniunea Europeană ar putea pierde anual peste 5 miliarde de euro din buget din cauza fraudelor, de peste 12 ori mai mult decât estimează Comisia Europeană în prezent, potrivit unui raport al camerei superioare a parlamentului britanic.

Comisia Europeană ameninţă Ungaria cu noi proceduri de infringement

Comisia Europeană (CE) a reiterat miercuri, în Parlamentul European (PE), ameninţarea privind lansarea unor noi proceduri de infringement împotriva Ungariei privind modificări constituţionale recente controversate.

Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut în primul trimestru mai puternic decât media UE

Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut în primul trimestru cu 11,3%, la 12.387 unităţi, un declin uşor mai puternic decât media din UE, piaţă care a coborât în primele trei luni ale anului cu 9,8%, la 2,99 milioane de maşini.

Carne de cal şi o substanţă interzisă, detectate în produse testate în UE

Testele efectuate în Uniunea Europeană (UE) în urma declanşării scandalului cărnii de cal au permis detectarea a până la 5% carne de cal în produse etichetate drept conţinând carne de vită, dar şi urme ale unei substanţe interzise în alimentaţie.

Senatul elimină prevederea potrivit căreia premierul poate conduce delegaţia la Consiliul European

Senatorii au modificat, luni, legea privind cooperarea între Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, eliminând prevederea potrivit căreia conducătorul delegaţiei României la reuniunile Consiliului European poate fi şi prim-ministrul.

RAPORT: Aproape 3.200 de români, victime ale traficului de persoane între 2008 şi 2010

Aproape 3.200 de români au fost victime ale traficului de persoane în perioada 2008-2010, România înregistrând, la nivel european, cel mai mare număr al victimelor care sunt minori de sex feminin, potrivit unui raport dat publicităţii luni de CE.

Muntenegru închide provizoriu un al doilea capitol în cadrul negocierilor de aderare la UE

Muntenegru a închis luni, în mod provizoriu, un al doilea capitol în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană (UE), însă drumul până la o aderare deplină la blocul european este lung.

Vicepremier ungar: Scrisoarea lui Barroso conţine „preocupări lipsite de fundament”

Scrisoarea în care preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cere clarificări privind amendamentele aduse Constituţiei Ungariei evocă "ameninţări" şi conţine "preocupări lipsite de fundament", apreciază vicepremierul ungar Tibor Navracsics.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da