Știri externe

Donald Trump va participa la summitul NATO din Bruxelles de pe 25 mai

Preşedintele SUA, Donald Trump, va participa la un summit al liderilor ţărilor membre NATO, programat pentru 25 mai, în Bruxelles, au declarat reprezentanţii Casei Albe, conform Reuters.

Coreea de Nord a înregistrat un eşec într-un nou test balistic

Regimul de la Phenian a efectuat miercuri un nou test balistic, însă acesta a fost un eşec, au declarat oficiali sud-coreeni, care au precizat că nu este clar câte rachete au fost lansate şi nici care a fost scopul testului, relatează BBC News online.

UNICEF critică situaţia copiilor refugiaţi din Germania

Mulţi solicitanţi de azil minori din Germania trebuie să petreacă în continuare perioade lungi de timp în adăposturi nesigure şi supraaglomerate, unii dintre aceştia având acces limitat la educaţie şi neprimind îngrijiri medicale adecvate, potrivit unui studiu al UNICEF, citat de Associated Press.

Aleksandr Lukaşenko denunţă un complot al serviciilor secrete străine care ar viza destabilizarea Belarusului

Autorităţile din Belarus au arestat 20 de militanţi acuzaţi că au primit fonduri din străinătate pentru a genera un complot armat în Belarus, cu scopul înlăturării Administraţiei de la Minsk, a anunţat preşedintele Aleksandr Lukaşenko, citat de site-ul agenţiei Associated Press.

Israelul plănuieşte evacuarea a sute de mii de civili în cazul unui nou conflict militar

Israelul a elaborat planuri care prevăd mutarea de urgenţă a sute de mii de civili în cazul unui nou conflict militar, afirmă un oficial militar israelian de rang înalt, citat de site-ul agenţiei Associated Press.

Bruno Le Roux, ministrul francez de Interne, a demisionat

Bruno Le Roux a demisionat, marţi după-amiază, din funcţia de ministru francez de Interne, afirmându-şi totuşi "onestitatea" în contextul unei investigaţii, relatează site-ul cotidianului Le Figaro.

UE ar putea facilita mutarea sediilor băncile britanice în zona euro în contextul Brexit – surse

Băncile britanice care îşi vor muta sediile în ţări din zona euro în contextul Brexit probabil vor fi supuse unor proceduri accelerate de autorizare, afirmă doi oficiali care au preferat să menţină anonimatul citaţi de site-ul agenţiei Reuters.

Twitter a suspendat în 6 luni peste 370.000 de conturi ce conţineau postări în favoarea terorismului

Reţeaua socială americană Twitter a anunţat, marţi, că a suspendat 376.890 de conturi în ultimele şase luni în cadrul unor măsuri împotriva postărilor care promovează terorismul, acest număr fiind cu 60 la sută mai mare decât cel înregistrat în perioada precedentă, relatează Le Figaro online.

Anchetă în Franţa, după ce Bruno Le Roux şi-a angajat fiicele în rolul de colaboratoare parlamentare

Parchetul Naţional Financiar (PNF) din Franţa a anunţat deschiderea unei anchete preliminare, după ce s-a dezvăluit faptul că ministrul francez de Interne, Bruno Le Roux, şi-a angajat cele două fiice adolescente în calitate de colaboratoare parlamentare, relatează Le Figaro online.

Marea Britanie riscă să fie chemată la Curtea Internaţională de Justiţie dacă nu achită obligaţiile restante faţă de UE

Uniunea Europeană intenţionează să sesizeze Curtea Internaţională de Justiţie dacă Guvernul Theresa May va refuza să achite obligaţiile financiare restante ale Marii Britanii, estimate la aproape 60 de miliarde de euro, conform unor surse citate de presa olandeză şi britanică.

Boris Johnson, ministrul britanic de Externe, este aşteptat la Moscova – sursă diplomatică rusă

Ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, este aşteptat la Moscova săptămâna viitoare pentru a purta discuţii cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat o sursă diplomatică pentru agenţia de presă Tass.

Goldman Sachs va transfera sute de posturi din Marea Britanie ÎNAINTE de finalizarea negocierilor BREXIT

Grupul de servicii financiare Goldman Sachs va începe transferul a sute de locuri de muncă din Londra înainte de finalizarea negocierilor Marii Britanii cu Uniunea Europeană, în cadrul unui plan de urgenţă aplicat în contextul Brexit, informează CBNC.

Fiul mijlociu al lui Donald Trump, Eric, şi soţia sa vor deveni PĂRINŢI pentru prima oară în septembrie

Eric Trump, fiul mijlociu al preşedintelui SUA Donald Trump, a declarat luni că soţia sa Lara este însărcinată cu primul copil, un băieţel, şi că acesta se va naşte în luna septembrie, informează Associated Press.

Liderii europeni vor participa în luna aprilie la un summit dedicat procedurii Brexit – surse

Cei 27 de lideri europeni se vor întâlni la sfârşitul lunii aprilie pentru a cădea de acord asupra liniilor de negociere pentru Brexit, după ce Londra va trimite o notificare formală pe 29 martie că doreşte ieşirea din UE, au declarat marţi trei surse de la Bruxelles, citate de Reuters.

Aliat al Angelei Merkel: Erdogan nu este binevenit în Germania/ AKP: Niciun responsabil turc nu va mai face campanie în Germania în favoarea referendumului

Recep Tayyip Erdogan, preşedintele turc, a depăşit limita comparând Guvernul de la Berlin cu naziştii şi nu mai este binevenit în Germania, a declarat Volkner Bouffer, vicepreşedinte al Uniunii Creştin Democrate şi aliat al Angelei Merkel, informează Reuters.

Trei persoane cu presupuse legături cu atacul de la târgul de Crăciun din Berlin, arestate în Turcia

Autorităţile turce au reţinut trei persoane ce ar avea presupuse legături cu atacul asupra târgului de Crăciun din capitala germană, Berlin, informează The Local.

Guvernul ungar propune interzicerea folosirii de simboluri totalitare, măsură care ar afecta o marcă de bere foarte cunoscută

Guvernul de la Budapesta a propus un proiect de lege care prevede interzicerea uzului în scopuri comerciale a simbolurilor regimurilor totalitare, după ce un tribunal din România a dat câştig de cauză firmei Heineken în procesul intentat unui producător de bere din Harghita, relatează publicaţiei FT.

Cel puţin şase membri ai serviciilor secrete afgane, ucişi într-un atac cu maşină-capcană

Un oficial afgan a declarat că cel puţin şase membri ai serviciilor secrete care activau la un birou local au fost ucişi într-un atac cu maşină-capcană în provincia Helmand din Afganistan, scrie The Associated Press.

Preşedinta demisă a Coreei de Sud îşi cere iertare şi promite că va coopera cu anchetatorii

Preşedinta demisă a Coreei de Sud, Park Geun-hye, a prezentat scuze ţării sale, marţi, când a ajuns la Procuratură pentru a fi audiată în dosarul de corupţie în care este suspectă, scriu Le Figaro şi Reuters.

MAE rus nu poate confirma şi nici infirma informaţiile privind vizita lui Rex Tillerson la Moscova

Ministerul rus de Externe a comunicat marţi că nu poate confirma informaţiile privind planurile secretarului american de Stat, Rex Tillerson, de a efectua o vizită la Moscova, dar a ironizat "repetatele dezvăluiri de informaţii sensibile" de la Washington, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, candidaţi la preşedinţia Franţei, s-au confruntat în prima dezbatere televizată a campaniei

Imigraţia, secularismul şi corupţia au fost temele cele mai intens disputate în cursul primei confruntări televizate între candidaţii la preşedinţia Franţei, care a fost dominată de contrele între centristul Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, candidata partidului populist Frontul Naţional, scrie Dpa.

Fostul lider Sinn Fein, Martin McGuinness, A MURIT la 66 de ani

La doar două luni după ce s-a retras de pe scena politică a Regatului Unit, din cauza problemelor de sănătate, fostul lider Sinn Fein a murit la vârsta de 66 de ani, informează The Independent.

Rex Tillerson, secretarul american de Stat, NU va participa la reuniunea miniştrilor de Externe din NATO din luna aprilie

Secretarul american de Stat, Rex Tillerson, nu va participa la reuniunea miniştrilor de Externe din NATO din luna aprilie, întrucât va lua parte la discuţiile cu ocazia vizitei preşedintelui chinez Xi Jinping în SUA, iar apoi va efectua o vizită în Rusia, relatează Reuters şi The Associated Press.

Fiica preşedintelui Donald Trump, Ivanka, va avea propriul său birou la Casa Albă. Noi CONTROVERSE legate de influenţa sa asupra liderului SUA

Fiica preşedintelui Donald Trump, Ivanka, va primi un birou la Casa Albă, potrivit unui oficial al administraţiei Trump, influenţa acesteaia asupra liderului de la Casa Albă născând controverse, potrivit BBC online.

SUA interzic pasagerilor să aducă dispozitive electronice la bordul avioanelor din opt ţări/ Marea Britanie, o măsura asemănătoare

Autorităţile americane vor interzice pasagerilor să ia dispozitive electronice mari în bagajul de mână în cazul zborurilor care decolează din opt ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord cu destinaţia Statele Unite, relatează BBC News online.

Aproape jumătate dintre canadieni doresc deportarea celor ce traversează ilegal frontiera

Aproape jumătate din populaţia Canadei doreşte deportarea persoanelor ce traversează ilegal frontiera din Statele Unite, un număr egal de persoane dezaprobând felul în care premierul Justin Trudeau abordează această problemă, potrivit unui sondaj de opinie efectuat de Reuters/Ipsos.

Wolfgang Schaeuble, ministrul german de Finanţe: Unitatea europeană reprezintă „cea mai bună precauţie” pentru secolul XXI

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat că unitatea europeană reprezintă "cea mai bună precauţie" pentru secolul XXI şi sugerează că fondul de salvare a zonei euro ar putea fi transformat într-un fel de "Fond Monetar European", relatează The Associated Press.

Ucraina pregăteşte impunerea de SANCŢIUNI la adresa politicienilor din Uniunea Europeană care vizitează Crimeea

Autorităţile de la Kiev au anunţat că pregătesc impunerea de sancţiuni la adresa politicienilor europeni şi din alte state care efectuează o vizită de trei zile în fosta regiune ucraineană Crimeea, care a fost anexată de Rusia în 2014, relatează agenţia de ştiri Tass.

Opt noi colete suspecte destinate unor personalităţi europene au fost descoperite la poşta din Atena

Opt noi colete suspecte, care ar putea conţine dispozitive explozive, au fost găsite de autorităţi în sistemul poştei din Atena, fiind destinate unor personalităţi din ţări europene, anunţă Poliţia din Grecia, citată de cotidianul Le Figaro.

FOTO Lucrările de restaurare a Sfântului Mormânt al lui Iisus Hristos au fost finalizate

O echipă de specialişti a finalizat lucrările de restaurare a Sfântului Mormânt al lui Iisus Hristos, situat în Centrul Vechi al oraşului Ierusalim, iar obiectivul va fi redeschis publicului miercuri, informează agenţiile de ştiri Reuters şi The Associated Press.

O înregistrare video surprinde incidentul terorist produs în incinta Aeroportului Orly din Paris – AP

O înregistrare video obţinută de agenţia The Associated Press surprinde incidentul terorist produs sâmbătă în incinta Aeroportului Orly din Paris.

Cel puţin 23 de morţi şi zeci de răniţi într-un atentat comis la Bagdad

Cel puţin 23 de persoane au fost ucise, iar alte 45 au fost rănite într-un atentat care a avut loc luni într-o zonă şiită din capitala Irakului, afirmă surse medicale citate de cotidianul Le Figaro.

Coreea de Nord anunţă că nu se teme de ameninţările Administraţiei Donald Trump: ”Forţa nucleară a Coreei de Nord este valoroasa sabie a dreptăţii”

Regimul Kim Jong-Un a transmis, luni, că nu se teme de ameninţările Administraţiei Donald Trump cu atacuri militare preventive pentru blocarea programelor de înarmare nucleară şi balistică, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Directorul FBI respinge ACUZAŢIILE lui Donald Trump: Nu deţin nicio informaţie pentru a susţine postările de pe Twitter ale preşedintelui

James Comey, directorul FBI, a respins public acuzaţiile postate pe Twitter de preşedintele american, Donald Trump, referitoare la posibila interceptare a conversaţiilor sale pe perioada campaniei din 2016, de către Administraţia Barack Obama, informează CNBC.

Un lider CDU îl critică dur pe Erdogan după acuzaţii despre „practici naziste” şi „camere de gazare”

Un lider al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, l-a criticat dur pe preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, după ce a acuzat Germania că ar utiliza "metode naziste" şi a sugerat că ar putea fi reintroduse "camere de gazare", informează revista Focus.

Ungaria deschide o bază militară pentru patrulele de frontieră ce opresc imigranţii ilegali

Ministerul Apărării din Ungaria a inaugurat luni o bază militară de dimensiuni reduse, la frontiera sudică a statului, pentru militarii ce patrulează pentru a preveni pătrunderea ilegală a imigranţilor, informează ABC News.

Un avion cu pasageri a aterizat forţat în Sudanul de Sud. Avea la bord 44 de pasageri

Un avion al companiei aeriene South Supreme, ce avea la bordul său 44 de pasageri, a efectuat o aterizare forţată pe aeroportul Wau din Sudanul de Sud, informează Reuters.

James Comey: FBI anchetează cazul presupuselor contacte între apropiaţi ai lui Donald Trump şi Rusia

Biroul Federal de Investigaţii efectuează o anchetă în cazul presupuselor legături între echipa de campanie a lui Donald Trump, devenit preşedinte al SUA, şi oficiali ruşi, afirmă James Comey, directorul FBI.

Jens Stoltenberg efectuează prima vizită oficială în SUA de la instalarea Administraţiei Trump

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a iniţiat luni o vizită de trei zile în Statele Unite, prima în mandatul preşedintelui Donald Trump, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Angela Merkel AVERTIZEAZĂ Administraţia Erdogan să înceteze orice comparaţie cu NAZISMUL / Turcia temperează tonul, explicând că este preocupată de „capcana fascismului” în ţări UE „prietene”

Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a cerut, luni, Administraţiei Recep Tayyip Erdogan să înceteze orice comparaţie cu activităţi naziste, după o serie de afirmaţii făcute de lideri turci.