Știri externe

UE propune Turciei un plan de cooperare privind imigraţia, inclusiv deportări din România

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a propus preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, un plan privind intensificarea cooperării în domeniul imigraţiei, inclusiv deportarea clandestinilor interceptaţi de România, Bulgaria şi Grecia.

Aurescu: Susţinerile Rusiei că sistemul antirachetă de la Deveselu nu mai este necesar nu au temei

Susţinerile Rusiei potrivit cărora sistemul antirachetă de la Deveselu nu mai este necesar, în contextul încheierii acordului dintre SUA şi Iran, nu au temei pentru că programul balistic al Iranului se menţine în continuare, a spus marţi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

POVESTEA TRAGICĂ a femeilor care preferă să se sinucidă decât să fie răpite şi violate de jihadiştii Statului Islamic – VIDEO

Mii de femei yazidite din Irak au căzut pradă războiului pornit de gruparea teroristă Stat Islamic, ele fiind ucise, răpite, violate sau vândute ca sclave de către militanţii ISIS, scrie CNN.

Fostul preşedinte ungar Arpad Goncz a decedat la vârsta de 93 de ani

Arpad Goncz, fostul preşedinte al Ungariei în perioada 1990-2000, a decedat la vârsta de 93 de ani, declară reprezentanţi ai familiei fostului şef de stat pentru MTI. Goncz, născut pe 10 februarie 1922 la Budapesta, un fost un disident comunist, scriitor şi traducător de beletristică, şi-a asumat un rol activ în politică spre sfârşitul anilor '80.

Decizia cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen, amânată din nou. Franţa s-a opus „vehement” introducerii pe agenda JAI a aderării României

O decizie cu privire la aderarea României şi Bulgariei la Schengen urmează să fie amânată din nou, deoarece nu urmează să fie introdusă pe agenda reuniunii miniştrilor europeni de săptămâna aceasta, potrivit unor surse la curent cu situaţia, citate de postul bulgar naţional de radio (BNR).

AVERTISMENTUL lui Snowden: Spionii britanici pot să controleze smartphone-urile de la depărtare

Spionii britanici pot să preia controlul asupra smartphone-urilor de la depărtare doar prin trimiterea unui singur mesaj, fără ca proprietarii telefonului să ştie, avertizează Edward Snowden, fostul angajat al serviciilor secrete americane, informează site-ul agenţiei de presă AFP.

CRIZA IMIGRANŢILOR: Amprentarea refugiaţilor va „filtra” ameninţarea jihadistă, consideră Comisia Europeană

Amprentarea şi înregistrarea tuturor refugiaţilor care ajung în Europa îi va ţine la distanţă pe militanţii islamişti care vor să lanseze atacuri, afirmă Comisia Europeană (CE), răspunzând astfel îngrijorărilor exprimate de către unele state UE, relatează Reuters în pagina electronică.

Rusia anunţă că verifică acuzaţii cu privire la o a doua încălcare a spaţiului aerian al Turciei. Ambasadorul rus la Ankara, convocat din nou

Guvernul rus analizează o acuzaţie potrivit căreia unul dintre avioanele sale care operează în Siria a încălcat spaţiul aerian turc într-un nou incident, a anunţat marţi Ambasada rusă la Ankara, citată de agenţia rusă Tass, relatează Reuters în pagina electronică. Între timp, Turcia l-a convocat pe ambasadorul rus la Ankara pentru a doua oară, în urma unei noi încălcări a spaţiului aerian turc de către un avion rusesc de război, în zona frontierei cu Siria.

TAIFUNUL Mujigae, însoţit de tornade puternice şi rafale de vânt de până la 200 km/h, a ucis 11 persoane în China – FOTO, VIDEO

Cel puţin 11 persoane au murit şi patru sunt date dispărute după ce taifunul Mujigae a lovit coasta de sud a Chinei, informează CNN.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: Incursiunile Rusiei în spaţiul aerian al Turciei „nu arată ca un accident”

Încălcările spaţiului aerian al Turciei de către Rusia, în weekend, "nu arată ca un accident", afirmă secretarul general al NATO Jens Stoltenberg marţi, înaintea unei reuniuni la Bruxelles, transmite BBC News online.

RĂZBOIUL DIN SIRIA: Rusia anunţă că forţele sale de „voluntari” se vor alătura luptelor la sol. Kremlinul va analiza extinderea raidurilor din Siria în Irak

Rusia a anunţat că forţele sale de "voluntari" se vor alătura luptelor la sol în Siria, intensificând confruntarea pe tema conflictului sirian, relatează New York Times în ediţia online.

Cum EXPLICĂ Rusia interceptarea unui avion rusesc de luptă în spaţiul aerian turc

Autorităţile de la Kremlin au oferit o explicaţie privind interceptarea unui avion rusesc de luptă, în spaţiul aerian turc, în cursul zilei de sâmbătă, respingând "orice teorie a conspiraţiei", informează CNN.

CRIZA IMIGRANŢILOR – Germania se aşteaptă la sosirea unui număr mare de imigranţi români şi bulgari anul acesta

Numărul cetăţenilor români şi bulgari care vor sosi anul acesta în Germania va creşte considerabil, afirmă Institutul german pentru dezvoltare profesională şi piaţa muncii, care a dat publicităţii un studiu pe tema imigraţiei din România şi Bulgaria, relatează cotidianul Die Presse.

Incident şocant, în SUA: Un băiat de 11 ani a împuşcat mortal o fetiţă de opt ani, într-o dispută pe tema unui căţel

Un băiat în vârstă de 11 ani din statul american Tennessee a fost reţinut, fiind suspectat că a împuşcat mortal o vecină în vârstă de opt ani, într-o dispută pe tema unui căţel, relatează BBC News Online.

Prognoza meteo la televiziunea rusă: Vreme perfectă pentru bombardamente în Siria – VIDEO

Televiziunea rusă de stat a difuzat un buletin meteo care analiza condiţiile de zbor pentru avioanele de vânătoare ruseşti şi afişa imagini din timpul raidurilor recente, prezentatoarea afirmând că vremea este "excelentă" pentru bombardamente în Siria, relatează The Guardian în ediţia online.

John Kerry: Avioanele ruseşti care au încălcat spaţiul aerian turc ar fi putut fi doborâte

Secretarul de Stat american, John Kerry, a criticat luni încălcarea spaţiului aerian turc de către avioane de luptă ruseşti, apreciind că acestea ar fi putut fi doborâte, relatează AFP în pagina electronică.

Gruparea Stat Islamic a executat 70 de membri ai unui trib sunnit din Irak

Militanţii grupării Stat Islamic au executat 70 de membri ai unui trib sunnit în provincia al-Anbar, din vestul Irakului, a anunţat luni liderul lor tribal, citat de DPA în pagina electronică.

Traficant de persoane afgan, arestat în Grecia pentru că sechestra 34 de imigranţi într-o casă

Poliţia greacă a arestat luni un traficant de persoane afgan, acuzat că a sechestrat într-o casă 34 de imigranţi, inclusiv 12 minori, care se aflau în drum spre nordul Europei, relatează AFP în pagina electronică.

Nava El Faro, căutată în Oceanul Atlantic, probabil s-a scufundat, anunţă autorităţile americane

Nava-cargo El Faro, dispărută de câteva zile în Oceanul Atlantic, probabil s-a scufundat, anunţă Paza de Coastă americană, după găsirea unor echipamente de urgenţă şi a unor resturi umane, informează CNN.

Mii de persoane au protestat în Germania faţă de venirea imigranţilor extracomunitari

Mii de persoane au protestat luni, în oraşul german Dresda, faţă de afluxul masiv de extracomunitari, în contextul în care Guvernul Angela Merkel a avut o poziţie flexibilă faţă de sosirea imigranţilor, relatează site-ul cotidianului Le Point.

Volkswagen: Aproximativ opt milioane de maşini diesel din UE, afectate de probleme cu emisiile

Grupul auto Volkswagen anunţă că opt milioane de vehicule diesel înmatriculate în Uniunea Europeană au softuri pentru inducerea în eroare a testelor de emisii, conform unei scrisori trimise Parlamentului german, relatează publicaţia germană Handelsblatt.

Cel puţin 57 de morţi într-o serie de atentate produse în Irak

Cel puţin 57 de oameni au murit, iar alte zeci au fost răniţi într-o serie de atentate comise luni în nordul şi sudul Irakului, anunţă surse medicale citate de site-ul postului Al-Arabiya.

Tragedie la bordul unui avion cu 152 de persoane: Comandantul aeronavei a murit. Avionul a fost adus în siguranţă la sol

Comandantul unui avion de pasageri a murit în timpul zborului, în Statele Unite, copilotul reuşind să aducă în siguranţă la sol aeronava în care erau 152 de persoane, informează presa americană.

Fondurile pentru imigraţie ar putea fi excluse din calculele privind deficitul în ţările zonei euro

Fondurile cheltuite de statele membre ale zonei euro pentru gestionarea crizei imigranţilor ar putea fi excluse din calculele privind respectarea ţintelor deficitului bugetar, dar situaţiile vor fi analizate de la caz la caz, afirmă oficiali europeni, citaţi de site-ul agenţiei Reuters.

Un cutremur de 6,0 grade a avut loc în Chile

Un seism de 6,0 grade s-a produs luni în Oceanul Pacific, în largul statului Chile, fără însă a fi semnalate victime sau daune materiale semnificative, anunţă Institutul american de Geofizică (USGS).

SUA şi alte 11 ţări riverane la Pacific au ajuns la un acord asupra Parteneriatului Transpacific

Statele Unite, Japonia şi alte zece ţări din regiunea Asia-Pacific au ajuns la un acord asupra unui ambiţios pact care înlătură bariere comerciale, stabileşte norme de muncă şi de mediu şi protejează proprietatea intelectuală a corporaţiilor multinaţionale, relatează AP în pagina electronică.

Un tren de pasageri A DERAIAT în Statele Unite: Cel puţin patru persoane au fost rănite – VIDEO

Cel puţin patru persoane au fost rănite după ce un tren de pasageri a deraiat în statul american Vermont, anunţă autorităţile locale, citate de ABC News.

Incidente violente la Air France: Şapte persoane au fost rănite, una grav, după ce salariaţi furioşi au atacat conducerea – VIDEO

Şapte persoane au fost rănite, dintre care una grav - spitalizată, în incidente violente care au avut loc luni dimineaţa la reuniunea Comitetului Central de Întreprindere (CCI), a anunţat luni seara conducerea Air France, relatează Le Figaro în ediţia electronică.

Cehia trimite 25 de militari în Ungaria, pentru misiuni de patrulare la frontieră

Cehia va trimite 25 de militari în Ungaria, pentru a ajuta la misiunile de protejare a frontierei externe a Uniunii Europene, în contextul valului de imigranţi, informează site-ul agenţiei AP.

Peste 300 de imigranţi au încercat să ajungă în Spania din Maroc în ultimele trei zile

Peste 300 de imigranţi au încercat să ajungă din Maroc în Spania, traversând Marea Mediterană, în ultimele trei zile, potrivit echipelor de intervenţie spaniole, informează site-ul publicaţiei The New York Times.

Erdogan ironizează măsurile UE în gestionarea crizei imigraţiei: „În timp ce Turcia găzduieşte 2,2 milioane de refugiaţi, întreaga Europă abia găzduieşte mai puţin de 250.000”

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a ironizat acţiunile Uniunii Europene privind gestionarea imigraţiei, în cursul vizitei efectuate luni la Bruxelles, informează presa turcă.

General american: Armata afgană a cerut raidul asupra spitalului gestionat de Medici fără Frontiere

Autorităţile afgane au solicitat raidul aerian american asupra spitalului din Kunduz, un bombardament soldat cu 23 de morţi, anunţă generalul John Campbell, comandantul forţelor americane din Afganistan, informează CNN.

Rebelii sirieni îndeamnă la crearea unei alianţe regionale care să lupte contra Rusiei şi Iranului

Rebelii sirieni îndeamnă la constituirea unei alianţe regionale care să lupte împotriva forţelor ruse şi iraniene care "ocupă Siria", potrivit unui document publicat luni citat de site-ul agenţiei de presă Reuters.

Avioane turceşti de tip F-16 au interceptat un avion rusesc de vânătoare în spaţiul aerian turc. Două F-16, „hărţuite” la frontiera cu Siria de un MiG-29. REACŢIA NATO

Avioane turceşti de vânătoare de tip F-16 au interceptat sâmbătă un avion rusesc de luptă în spaţiul aerian turc, la frontiera siriană (sud-est), obligându-l să se întoarcă din drum, a anunţat luni Ministerul turc de Externe, relatează AFP în pagina electronică. O zi mai târziu, două avioane turceşti de tip F-16 au fost "hărţuite" de un avion de tip MiG-29 neidentificat, la frontiera cu Siria.

NATO denunţă încălcările spaţiului aerian al Turciei de către Rusia

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a denunţat luni "încălcări inacceptabile ale spaţiului aerian turc de către avioane de luptă ruseşti", în urma unor incidente implicând aeronave ruseşti şi turceşti la frontiera dintre Siria şi Turcia, relatează AFP în pagina electronică.

Un grup paramilitar şiit irakian salută raidurile Rusiei în Siria, denunţând pasivitatea SUA

Una dintre principalele miliţii şiite din Irak a salutat raidurile efectuate de Rusia în Siria împotriva reţelei teroriste sunnite Stat Islamic, denunţând atitudinea fluctuantă a Statelor Unite, informează site-ul israelian YnetNews.com.

BILANŢ SUMBRU: Cel puţin 95 de imigranţi au fost găsiţi morţi pe plaje din nordul Libiei în ultimele cinci zile

Cel puţin 95 de imigranţi au fost găsiţi decedaţi pe plaje din nordul Libiei, în ultimele cinci zile, potrivit unui anunţ făcut de Crucea Roşie, informează site-ul agenţiei de presă AP.

Centralele nucleare globale, în pericol, din cauza riscurilor comiterii unor atacuri cibernetice

Riscul unui "atac serios" asupra centralelor nucleare din lume este în creştere, în condiţiile în care cele mai multe state nu au o infrastructură nucleară solidă pentru a întâmpina astfel de atacuri, potrivit unui raport al institutului britanic Chantham House, informează BBC News online.

Moscova anunţă 25 de raiduri în Siria în ultimele 24 de ore. Carter acuză Rusia de escaladarea războiului civil

Avioanele ruseşti au efectuat 25 de atacuri aeriene vizând poziţii ale grupării Statul Islamic (SI) în Siria, în ultimele 24 de ore, a anunţat luni Ministerul rus al Apărării, relatează AP în pagina electronică.