Știri externe

Londra s-a alăturat programului de extrădări extraordinare deşi ştia că implică tortura – presă

Guvernul britanic a devenit partener în programul american de extrădări extraordinare, chiar dacă a aflat că acesta implica torturarea deţinuţilor, potrivit dosarelor de la închisoarea militară de la Guantanamo (Cuba), relatează The Guardian în ediţia electronică de marţi.

Ambasada SUA din Helsinki susţinea, în 2009, acţiunile de integrare a romilor din Finlanda-WikiLeaks

Ambasada americană din Helsinki exprima susţinerea, în 2009, pentru eforturile autorităţilor finlandeze de integrare a romilor, urmărind cu atenţie situaţia cerşetorilor veniţi din România şi Bulgaria, conform unui document diplomatic dezvăluit de WikiLeaks.

Zece servicii de informaţii străine, invitate la Guantanamo pentru a interoga deţinuţii – presă

Statele Unite au invitat zece agenţii de informaţii străine pentru a interoga deţinuţii de la Guantanamo în nouă ani de existenţă a acestei închisori, relatează The Guardian, în ediţia electronică de luni.

Tirurile forţelor siriene de securitate continuă la Deraa, afirmă un militant

Tiruri ale forţelor de securitate puteau fi auzite din nou, marţi, la Deraa, la o zi după ce o operaţiune efectuată de mii de militari, susţinuţi de tancuri şi blindate, s-a soldat, potrivit unor martori, cu moartea a 25 de persoane, a anunţat un militant pentru drepturile omului, citat de AFP.

Jimmy Carter şi alţi trei foşti şefi de stat şi de guvern au sosit în Coreea de Nord

Fostul preşedinte american Jimmy Carter a sosit marţi în Coreea de Nord pentru o vizită destinată evaluării situaţiei alimentare, diminuării tensiunilor intercoreene şi reluării negocierilor pe tema crizei nucleare, informează AFP.

WikiLeaks: Un membru al-Qaida deţinut la Guantanamo a fost în România pentru o afacere cu oi

Un membru al-Qaida deţinut la închisoarea de la Guantanamo a declarat că a călătorit în România pentru a începe o afacere în domeniul importului de oi, timp în care a lucrat pentru organizaţii umanitare, despre care SUA afirmă că susţin terorismul, potrivit unor dosare publicate de WikiLeaks.

Un asasin al-Qaida deţinut la Guantanamo a fost informator pentru MI6

Un membru al-Qaida, Adil Hadi al Jazairi bin Hamlili, acuzat că a bombardat două biserici creştine şi un hotel de lux în Pakistan, în 2002, lucra concomitent pentru serviciul britanic de informaţii MI6, potrivit unor dosare despre deţinuţii de la Guantanamo.

Preşedinţia finlandeză a UE era preocupată în 2006 de referendumul proindependenţă din Transnistria

Preşedinţia finlandeză a UE împărtăşea preocuparea Statelor Unite privind referendumul proindependenţă organizat în 2006 de Transnistria, temându-se că Rusia ar putea susţine rezultatele plebiscitului, conform unor documente diplomatice americane dezvăluite de WikiLeaks.

Liderii al-Qaida au urmărit la televizor ştirile despre atentatele din 11 septembrie2001 – WikiLeaks

Mai mulţi lideri ai reţelei al-Qaida au urmărit la televizor, într-o locuinţă din Karachi, transmisiile televizate despre atentatele din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, relatează Daily Mail, în ediţia online de marţi, citând documente confidenţiale americane publicate de WikiLeaks.

Membri ai unei reţele de falşi generali FSB, arestaţi în Rusia pentru escrocherie

O reţea de escroci care pretindeau că sunt generali din serviciile speciale ruse, care au încercat să obţină un milion de euro de la un om de afaceri în schimbul unui post de rang înalt în cadrul administraţiei, a fost anihilată la Moscova, a anunţat marţi Ministerul rus de Interne, citat de AFP.

Întârzieri în Franţa la trenurile Thalys, Eurostar şi TGV Nord, după un furt de cabluri

Un furt de cabluri pe o linie feroviară, în nordul Franţei, a provocat marţi dimineaţă întârzieri între 15 şi 30 de minute pentru trenurile TGV Nord, Eurostar şi Thalys, a anunţat compania franceză de căi ferate, SNCF, citată de AFP.

12 români, arestaţi în Spania pentru că au vândut pe Internet maşini inexistente

Poliţia spaniolă a arestat 17 persoane, dintre care 12 români, anihilând astfel o reţea de infractori care au produs o pagubă de peste 300.000 de euro din vânzarea pe Internet a unor maşini inexistente, relatează pagina online a cotidianului El Periodico Extremadura, citând informaţii ale EFE.

Peste 100.000 de persoane au manifestat în Germania şi Franţa împotriva energiei nucleare

Peste 100.000 de persoane au participat, luni, în Germania şi Franţa, la mitinguri prin care au cerut abandonarea energiei nucleare, cu o zi înainte de comemorarea a 25 de ani de la catastrofa nucleară de la Cernobîl, relatează AFP.

Un fost deţinut de la Guantanamo, printre liderii rebelilor libieni

Unul dintre liderii insurgenţilor libieni a fost deţinut mai mult de cinci ani la baza militară americană Guantanamo, fiind bănuit de apartenenţă la al-Qaida şi evaluat drept potenţială ameninţare la adresa Statelor Unite, informează New York Times.

WikiLeaks: Principalele elemente despre deţinuţii de la Guantanamo

Mai multe publicaţii americane şi europene au dezvăluit detalii asupra deţinuţilor din închisoarea militară americană de la Guantanamo (Cuba), din dosare obţinute de la WikiLeaks, informează AFP, care prezintă principalele elemente publicate.

Rusia va propune la summitul G8 măsuri pentru ameliorarea securităţii nucleare

Rusia va propune la summitul G8 din luna mai măsuri pentru ameliorarea securităţii nucleare, a declarat preşedintele Dmitri Medvedev marţi, în ziua în care se comemorează catastrofa de la centrala Cernobîl, din 1986, relatează AFP.

WikiLeaks: SUA au clasat serviciul pakistanez de informaţii ca organizaţie teroristă

Anchetatorii americani care i-au interogat pe prizonierii de la Guantanamo considerau serviciile pakistaneze de informaţii drept organizaţie teroristă, potrivit unor documente dezvăluite de WikiLeaks, relatează AFP.

Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs pe insula indoneziană Java

Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs marţi pe insula Java, în Indonezia, la aproximativ 120 de kilometri sud-vest de oraşul Cilacap, la o adâncime de 24 de kilometri, au anunţat oficiali locali.

Un ofiţer rus şi complicii săi, condamnaţi pentru trafic de femei din fostele republici sovietice

Un locotenent-colonel din serviciul rus de informaţii militare şi zece complici ai săi ruşi, moldoveni şi israelieni au fost condamnaţi luni, la Moscova, la pedepse de până la 19 ani de închisoare, pentru trafic de femei originare din fostele republici sovietice, relatează AFP.

Accident la Disneyland Paris: Cinci persoane au fost rănite

Cinci persoane au fost rănite, luni, dintre care una grav, într-un accident la un vagon al trenului de mină din parcul de distracţie Disneyland Paris, la est de capitala franceză, au anunţat surse concordante. "Un fragment de fibră de sticlă şi lemn a căzut, către ora 14.50 (15.50, ora României), pe un vagon în care se aflau 25 de persoane", atingând la nivelul capului un bărbat în vârstă de 38 de ani, care a fost grav rănit şi evacuat către un spital parizian, au precizat aceste surse.

WikiLeaks: Un ceas purtat de islamişti de la Guantanamo ar putea fi semnul apartenenţei la al-Qaida

Un ceas de un anumit tip, purtat la mână de islamişti transferaţi la Guantanamo, ar putea fi un semn de apartanenţă la al-Qaida, potrivit unor documente secrete americane provenind de la WikiLeaks, dezvăluite luni de site-ul cotidianului italian La Repubblica.

Italia acceptă să trimită avioane pentru a participa la acţiuni militare în Libia

Italia a acceptat să trimită avioane care să efectueze "acţiuni punctuale" contra unor "obiective militare specifice pe teritoriul libian", a anunţat luni, într-un comunicat, premierul Silvio Berlusconi, citat de AFP.

Un cablu de fibră optică din Libia, bombardat de fregatele NATO – televiziune

Fregate NATO au vizat, luni, un cablu submarin de fibră optică, ce asigură o legătură între Sirt şi porturile petroliere Ras Lanuf şi Brega (est), provocând întreruperea telecomunicaţiilor în această regiune, a anunţat televiziunea de stat libiană, citată de AFP.

Washingtonul ordonă evacuarea parţială a ambasadei sale din Siria

Statele Unite au ordonat luni seara familiilor diplomaţilor şi personalului neesenţial din cadrul Ambasadei sale din Damasc să părăsească Siria, din cauza "instabilităţii şi situaţiei nesigure" din această ţară, care se confruntă cu mişcări de protest, relatează AFP.

Nicolas Sarkozy şi Silvio Berlusconi discută despre refugiaţii tunisieni şi situaţia din Libia

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi premierul italian, Silvio Berlusconi, se întâlnesc marţi, la Roma, pentru a încerca să reducă tensiunile din relaţiile bilaterale provocate legate de refugiaţii tunisieni, situaţia din Libia şi achiziţiile companiilor franceze în Italia, relatează AFP.

Centrala nucleară de la Kozlodui, pregătită pentru testele decise de UE după accidentul din Japonia

Centrala nucleară bulgară de la Kozlodui, încă afectată de controversele privind securitatea din anii '90, se pregăteşte intens pentru testele europene decise după accidentul nuclear de la Fukushima, relatează AFP.

Wikileaks: Cum interogheză americanii un copil de 15 ani în închisoarea Guantanamo- VIDEO

Copii de 14 ani sau bătrâni de 89 sunt ţinuţi în captivitate la baza americană din Guantanamo, fără dovezi că ar fi terorişti, ci doar pentru a se obţine informaţii de la ei, arată documente secrete publicate de New York Times şi The Guardian.

Al-Qaida intenţiona să comită un atentat la aeroportul Heathrow din Londra – WikiLeaks

Al-Qaida începuse pregătiri pentru comiterea unui atentat la aeroportul Heathrow din Londra, similar celui din 11 septembrie 2001 din Statele Unite, conform documentelor obţinute de WikiLeaks şi publicate luni de revista germană Der Spiegel, relatează AFP.

Dmitri Medvedev: Lecţia catastrofelor de la Fukushima şi Cernobîl este că „trebuie spus adevărul”

Principala lecţie a catastrofelor de la Fukushima şi Cernobîl este că "adevărul trebuie spus", a declarat, luni, preşedintele rus, Dmitri Medvedev, cu o zi înaintea împlinirii a 25 de ani de la catastrofa nucleară produsă la centrala ucraineană.

Liderul opoziţiei sârbe a renunţat la greva foamei

Liderul principalului partid de opoziţie din Serbia, Tomislav Nikolici, aflat de nouă zile în greva foamei, a renunţat duminică la protest, fără a reuşi să obţină din partea autorităţilor nici un angajament privind convocarea de alegeri anticipate, relatează AFP.

Stare de urgenţă în sudul Braziliei, unde inundaţiile s-au soldat cu cel puţin 12 morţi

Protecţia civilă braziliană a decretat stare de urgenţă în statul Rio Grande do Sul, aflat în sudul ţării, după mai multe zile de ploi torenţiale soldate cu cel puţin 12 morţi, mii de sinistraţi şi importante pagube materiale, relatează AFP.

Iranul anunţă că este vizat de un nou atac informatic

Iranul este vizat în prezent de un nou atac asupra sistemelor informatice, care au fost infectate cu virusul Stars, a declarat, luni, un înalt oficial militar iranian, citat de agenţia Mehr, relatează AFP.

Preşedintele ungar a semnat noua Constituţie, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2012

Preşedintele ungar, Pal Schmitt, a semnat, luni, noua Constituţie a Ungariei, adoptată cu o săptămână în urmă în Parlament, în pofida criticilor formulate în ţară şi pe plan internaţional, relatează AFP.

Un lider socialist francez consideră că Nicolas Sarkozy şi Silvio Berlusconi „sunt ruşinea Europei”

Secretarul naţional al Partidului Socialist francez, Harlem Desir, a apreciat, luni, că preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi premierul italian, Silvio Berlusconi, "sunt ruşinea Europei", din cauza comportamentului faţă de imigranţii veniţi din Tunisia şi Libia.

Evadarea de la Kandahar, „un dezastru care nu trebuia să aibă loc”

Evadarea a circa 500 de talibani încarceraţi la închisoarea din Kandahar reprezintă "un dezastru", care "nu ar fi trebuit să se producă", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al preşedintelui afgan, Hamid Karzai.

Siria a închis graniţa terestră cu Iordania

Siria a închis luni graniţa cu Iordania, a anunţat ministrul iordanian al Informaţiilor, Taher Adwan, la numai câteva ore după o intervenţie masivă a forţelor de securitate siriene la Deraa, în apropierea frontierei, relatează AFP.

Un australian deţinut la Guantanamo a afirmat că intenţiona să deturneze un avion Qantas – WikiLeaks

Un australian deţinut la Guantanamo a declarat, în timpul interogatoriilor desfăşurate în Egipt, că planifica deturnarea unui avion al companiei Qantas şi că se antrenase alături de autorii atentatelor din 11 septembrie, conform documentelor publicate luni de site-ul WikiLeaks.

Un fan nemulţumit a amplasat bombe pe platoul unei emisiuni de tip Big Brother difuzată în Rusia

Un fan nemulţumit al emisiunii Dom-2, echivalentul rusesc al producţiei Big Brother, a amplasat două bombe în platoul de filmare al emisiunii, iar unul dintre dispozitive a explodat şi a provocat rănirea unui gardian, relatează presa rusă de luni.

Zeci de răniţi în urma unei manifestaţii de proporţii desfăşurate în Yemen

Zeci de persoane au fost rănite, luni, în oraşul yemenit Taez, unde forţele de securitate şi armata au deschis focul şi au lansat grenade lacrimogene pentru a-i dispersa pe participanţii la o manifestaţie de proporţii împotriva preşedintelui Ali Abdallah Saleh, relatează AFP, citând martori oculari.

Kazahul care a vrut să deturneze un avion Alitalia suferă de depresie

Kazahul în vârstă de 48 de ani care a încercat duminică seară să deturneze către Libia un avion Alitalia suferă de depresie şi nu are nici o legătură cu reţelele teroriste, au anunţat, luni, anchetatorii italieni.