Social

Peste 3.200 de cereri în etapa a doua de înscriere în clasa pregătitoare, până joi la 20.00

Peste 3.200 de cereri au fost depuse până joi la ora 20.00, în etapa a doua de înscriere în clasa pregătitoare, majoritatea fiind pentru copii care vor împlini 6 ani până la 1 septembrie 2013, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei.

QS: Patru instituţii de învăţământ superior din România, în topul mondial general al universităţilor

Compania Quacquarelli Symonds (QS) precizează că topul mondial general al universităţilor include patru instituţii de învăţământ superior din România, care, în ierarhia aferentă anului 2012, se află pe locul 601 din 700.

Suspectul în cazul dispariţiei omului de afaceri din Arad a fost arestat preventiv

Suspectul în cazul dispariţiei omului de afacri din Arad Abel Apost a fost prezentat, joi seară, judecătorilor Tribunalului Arad, care au decis arestarea preventivă a acestuia pe 29 de zile pentru omor calificat, suspectul anunţând că va face recurs.

Preşedintele BM: România rămâne ţara cu cele mai înalte nivele ale sărăciei din Uniunea Europeană

România a făcut progrese enorme în dezvoltarea economiei, dar în pofida acestor progrese rămâne ţara cu cele mai înalte nivele ale sărăciei din Uniunea Europeană, peste 30% din populaţie trăind cu mai puţin de 5 dolari pe zi, a declarat preşedintele Băncii Mondiale (BM), Jim Yong Kim.

Venitul minim garantat creşte cu 8,5% din iulie şi cu 4,5% din 2014

Venitul minim garantat va fi majorat în medie cu 8,5% din luna iulie şi cu 4,5% de la 1 ianuarie 2014, efortul bugetar pentru aplicarea acestei creşteri şi pentru majorarea alocaţiei de susţinere a familiei fiind estimată pentru al doilea semestru din 2013 la circa 200 milioane de lei.

Băsescu s-a întâlnit cu delegaţia Băncii Mondiale: Expertiza BM poate fi valoroasă în domenii deficitare ca sănătatea, educaţia, administraţia

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, joi, în întrevederea cu delegaţia Băncii Mondiale, că expertiza acestei instituţii poate fi folositoare pentru educaţie, sănătate, capacitatea administrativă, domenii în care România înregistrează deficienţe majore.

Cazanciuc: Cred că Niţu a înţeles destul de bine eşecul din toamnă şi a învăţat din acest lucru

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat că, în opinia lui, Tiberiu Niţu, propus procuror general, a înţeles eşecul din toamna lui 2012, când nu a fost avizat favorabil de CSM pentru ocuparea acestei funcţii, şi şi-a îmbunătăţit proiectul de management şi discursul public, la "reexaminare".

Guvernul majorează ajutoarele sociale din iulie, pentru a compensa creşterea preţului la energie

Guvernul va majora cuantumul ajutoarelor sociale, începând cu 1 iulie, pentru a compensa creşterea preţurilor la energie, a anunţat premierul Victor Ponta.

Ministerul Sănătăţii: Nu există premisele unei crize de vaccin antitetanos

Ministerul Sănătăţii precizează, într-un comunicat de joi, că nu există premisele unei crize de vaccin antitetanos, spitalele care au nevoie de acesta putând face comenzi la Unifarm, care deţine în depozite 30.000 de doze.

REPORTAJ: Ziua de 9 Mai în sectorul 2 – aceeaşi sărbătoare, noi porţii de sarmale

Ziua de 9 mai, care marchează Independenţa României, capitularea Germaniei în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei, a fost sărbătorită joi, în sectorul 2, prin parade, expoziţii de tehnică militară şi peste 100.000 de sarmale oferite gratuit, conform tradiţiei, şi asezonate cu discursuri.

Toţi candidaţii la şefia parchetelor au primit aviz pozitiv de la CSM

Toţi cei şase candidaţi propuşi pentru funcţiile de conducere de la Parchetul General, DNA şi DIICOT au primit, joi, aviz pozitiv din partea Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Muzeul Satului din Capitală sărbătoreşte 77 de ani de la înfiinţare, între 17 şi 19 mai

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Capitală sărbătoreşte, între 17 şi 19 mai, 77 de ani de la înfiinţare, prilej cu care vor fi organizate acţiuni în scopul educării tinerilor şi readucerii în conştiinţa colectivă a activităţilor legate de strategia de dezvoltare a instituţiei.

Ziua Regalităţii: Decorări, o recepţie în aer liber şi un maraton, în absenţa Regelui Mihai

Maratonul regal deschide, vineri, seria de evenimente organizate cu ocazia Zilei Regalităţii, care va include decorări ale unor personalităţi, conferinţe şi tradiţionalul Garden Party de la Palatul Elisabeta, desfăşurate în absenţa Regelui Mihai, potrivit site-ului oficial al Casei Regale.

Radu Ion Fotino, revendicatorul terenurilor din cartierul ANL „Henri Coandă”, a fost ridicat de Poliţie şi dus în arest

Radu Ion Fotino a fost ridicat de poliţişti joi şi dus în arestul Poliţiei Capitalei, după ce a fost condamnat definitiv la 16 ani de închisoare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, uz de fals şi fals în înscrisuri sub semnatură privată.

Preşedintele Băsescu îi retrage lui Cătălin Voicu Ordinul „Virtutea Militară” acordat în 2002

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, un decret prin care îi retrage lui Cătălin Voicu Ordinul "Virtutea Militară" - în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, acordat acestuia în noiembrie 2002.

MEN: 2.000 de elevi de clasa a II-a au participat la evaluarea la limba română

Aproximativ 2.000 de elevi de clasa a II-a din 86 de şcoli din toată ţara au participat joi la evaluarea competenţelor de scris-citit, urmând ca vineri să susţină un test de evaluare a competenţelor la matematică, informează Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Zegrean, glumind: Va trebui să mutăm sediul Curţii Constituţionale în opt localităţi, la fiecare judecător acasă

Preşedintele CC, Augustin Zegrean, a comentat în glumă propunerea de mutare a sediului CC pentru eliminarea unor eventuale presiuni politice, afirmând că, din iunie, un singur judecător va avea domiciliul în Capitală, astfel că sediul va trebui mutat în opt localităţi, "la fiecare acasă".

Peste 9.600 de locuri de muncă, disponibile în perioada 9-15 mai. Unde sunt cele mai multe oferte

Peste 9.600 de locuri de muncă sunt disponibile în perioada 9-15 mai, informează, joi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

AUDIERI la CSM – Alina Bica: Înfiinţarea poliţiei judiciare să fie politică publică în MP

Alina Bica, propusă pentru şefia DIICOT, a declarat la audierea de la CSM că, în opinia ei, înfiinţarea structurilor de poliţie judiciară ar trebui să fie politică publică la nivelul Ministerului Public (MP), şi nu să facă fiecare instituţie propriul demers pentru a avea o astfel de structură.

DOSARUL TRANSFERURILOR: Ioan Becali a recunoscut că nu a plătit impozite de 150.000 de dolari în Spania

Fostul impresar Ioan Becali a recunoscut, joi, în în faţa judecătorilor de la instanţa supremă, că nu a plătit impozite în valoare de 150.000 de dolari în Spania, dar a precizat că nu a fost evaziune fiscală.

DOSARUL TRANSFERURILOR: Copos spune că a pierdut sute de milioane de euro din cauza dosarului

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, la ieşirea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde a fost audiat în dosarul transferurilor, că din cauza acestui proces a pierdut "sute de milioane de euro".

DOSARUL TRANSFERURILOR: Ioan Becali cere instanţei aducerea unor martori din Olanda

Fostul impresar Ioan Becali a decis, joi, să facă declaraţii în faţa judecătorilor de la instanţa supremă, deşi iniţial se prevalase de dreptul la tăcere, şi a cerut aducerea unor martori din Olanda, care să fie audiaţi în dosarul transferurilor de jucători.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER şi NOROC. Numerele extrase joi, 9 mai

Joi, 9 mai, au avut loc noi EXTRAGERI LOTO 6 DIN 49, NOROC, JOKER, NOROC PLUS, LOTO 5 DIN 40 şi SUPER NOROC, începând cu ora 16.45. La LOTO 6 DIN 49, reportul este în valoare de peste 7 milioane euro.

Korodi vrea interzicerea automatelor de jocuri de noroc în baruri, cinematografe şi sediile Loteriei

Deputatul UDMR Korodi Attila a anunţat că va înainta Parlamentului un proiect de lege care să interzică amplasarea automatelor pentru jocuri de noroc în baruri, restaurante, în cinematografe şi în sediile Loteriei Române, pentru limitarea efectelor dependenţei de astfel de jocuri.

Elena Băsescu: S-a creat o confuzie referitoare la posibilitatea ca micii să fie interzişi în România. Care e soluţia pe care o propune

Elena Băsescu susţine că s-a creat o confuzie referitoare la posibilitatea ca micii să fie interzişi în România, ea precizând că soluţia este ca aceştia să fie incluşi în lista produselor tradiţionale exceptate de la interzicerea folosirii bicarbonatului de sodiu, aşa cum a solicitat şi Guvernul.

Amendament privind extinderea accesului Consiliului Holocaustului din SUA la arhiva MApN, semnat joi

Ministrul Apărării Mircea Duşa a semnat, joi, împreună cu Paul Shapiro, directorul Centrului pentru Studii Avansate privind Holocaustul, un amendament la protocolul încheiat de MApN cu Consiliului Memorial al Holocaustului din SUA prin care este extins accesul la arhivele şi documentele ministerului.

O biserică românească din centrul Italiei, jefuită. Hoţii au furat cutia cu moaşte

O biserică românească din centrul Italiei a fost jefuită, hoţii furând moaştele sfinţilor protectori ai parohiei, în contextul în care Biserica era plină. Profitând de neatenţia parohului, persoane rămase neidentificate au sustras cutia din aur în care erau moaştele Sfinţilor martiri Epictet şi Astion.

DNA: Adrian şi Daniela Năstase, achitaţi „eronat” în dosarul Zambaccian. Probele arată vinovăţia

Procurorii DNA susţin în motivele recursului din dosarul "Zambaccian" că probele existente la dosar arată că Adrian şi Daniela Năstase sunt vinovaţi, fiind achitaţi "eronat" de completul de trei judecători de la ICCJ.

Incendiu la o cabană din pădurea Snagov. Cabana aparţine RA-APPS

O cabană din pădurea Snagov, aflată pe malul lacului, a fost cuprinsă de flăcări, joi după-amiază, în interiorul acesteia neaflându-se nicio persoană la momentul izbucnirii incendiului, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Ilfov, Simion Petruş.

Ponta: România va trimite, sub semnătura MAE, trei propuneri ca judecător CEDO, obligatoriu şi o femeie

România va trimite Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), sub semnătura ministrului de Externe, minimum trei propuneri pentru postul de judecător la CEDO, iar cel puţin una dintre persoanele propuse trebuie să fie de sex feminin, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.

ANOFM: Rata şomajului a scăzut în aprilie la 5,29 la sută. Câţi şomeri sunt în toată ţara

Rata şomajului a scăzut la 5,29 la sută în aprilie, cu 0,29 puncte procentuale sub nivelul înregistrat în martie, informează Agenţia naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Braşov: Un muncitor a murit după ce plafonul unei hale dezafectate s-a prăbuşit peste el

Un bărbat din Braşov, angajat al unei firme cu profil mecanico-energetic, a murit joi, după ce plafonul unei hale dezafectate care aparţine societăţii la care acesta lucra s-a prăbuşit peste el.

Arad: Chinez cu 40.000 de euro ascunşi sub haine, prins în tren la frontiera cu Ungaria

Un cetăţean chinez a încercat să scoată din ţară 40.000 de euro nedeclaraţi, pe care i-a ascuns sub haine, bărbatul fiind prins, joi, într-un tren internaţional la graniţa cu Ungaria, în judeţul Arad.

Premieră pentru România: Autobuze electrice pentru transportul în comun, la Cluj, cumpărate cu bani de la Guvernul Elveţiei

Primăria Cluj-Napoca va introduce, în premieră, între 10 şi 15 autobuze electrice, care urmează să fie cumpărate în baza unei finanţări din partea Guvernului Elveţiei, pentru promovarea unui transport public ecologic, costul unui autobuz fiind între 300.000 şi 500.000 de euro, a anunţat Emil Boc.

Cea mai mare pedeapsă într-un dosar DNA: Radu Ion Fotino, revendicatorul terenurilor din cartierul ANL „Henri Coandă”, CONDAMNAT DEFINITIV la 16 ani închisoare cu executare

Radu Ion Fotino, revendicatorul terenurilor din cartierul ANL "Henri Coandă", acuzat de înşelăciune prin afaceri cu terenuri, a fost condamnat definitiv, joi, de instanţa supremă la 16 ani de închisoare cu executare, cea mai mare pedeapsă dispusă într-un dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Ponta va discuta cu PNL despre confiscarea averii ilicite: Tendinţa europeană este „follow the money”

Premierul Victor Ponta a declarat că discută cu liderii PNL despre propunerea de confiscare a averilor ilicite şi a explicat că aceasta urmează tendinţa europeană "follow the money" (urmăreşte banii-n.r.), în condiţiile în care persoanele sancţionate penal rămân în prezent cu averea dobândită ilicit.

CC: Guvernul propune candidaţii la funcţia de judecător la CEDO din partea României

Guvernul propune candidaţii la funcţia de judecător la CEDO din partea României, a decis, joi, Curtea Constituţională, respingând sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii privind conflict de natură constituţională între autoritatea judecătoarească şi Guvern.

Vremea se anunţă frumoasă vineri. Prognoza meteo în ţară şi la Bucureşti

Vremea va fi predominant frumoasă şi mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil în vestul şi nordul ţării şi mai mult senin în rest. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe crestele montane, iar în prima parte a intervalului şi pe litoral şi în deltă.

Kovesi: Confiscarea extinsă este o prioritate. Am văzut persoane care au rămas cu averile obţinute din infracţiuni

Laura Codruţa Kovesi, propusă la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a spus, după audierea la CSM, că printre priorităţile sale se numără confiscarea extinsă, adăugând că au fost multe cazuri de persoane condamnate pentru corupţie, dar care şi-au păstrat averile obţinute ilicit.

DOSARUL TRANSFERURILOR – Borcea: Transferurile făcute de mine au avut profitabilitate de peste 1.800 la sută

Cristian Borcea a declarat, joi, în faţa judecătorilor de la instanţa supremă, că nu a prejudiciat nicio secundă clubul la care a activat şi că transferurile făcute de el au avut o profitabilitate de peste 1.800 la sută, ajutând astfel bugetul clubului Dinamo.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da