Sport

Dragomir: Decizia privind soarta echipelor FC Timişoara şi Gloria Bistriţa se va lua în 20 iunie

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că o decizie privind retrogradarea echipelor FC Timişoara şi Gloria Bistriţa se va lua în cadrul Comitetului Executiv din 20 iunie, însă formaţia bănăţeanu nu va evolua sigur în cupele europene.

Bulgarul Martin Stoianov Stoev, noul antrenor al echipei de volei masculin CVM Tomis Constanţa

Fostul selecţioner al echipei de volei masculin a Bulgariei, Martin Stoianov Stoev, a semnat un contract pe două sezoane cu formaţia CVM Tomis Comstanţa, unde îl va înlocui pe bielorusul Viktor Sidelnikov, se arată pe site-ul grupării de pe Litoral.

Patinoarul Flamaropol va fi dărâmat. În locul lui va fi construită o sală polivalentă

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va construi pe amplasamentul patinoarului Flamaropol din apropierea Stadionului Naţional, în parteneriat cu autorităţile Sectorului 2, o sală polivalentă cu 16.000 de locuri, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort, Elena Udrea.

Houllier: Sunt dezamăgit că nu rămân la Aston Villa, dar trebuie să mă concentrez asupra recuperării

Tehnicianul Gerard Houllier a declarat, pentru site-ul oficial al clubului Aston Villa, că este dezamăgit că nu va antrena această echipă şi în sezonul viitor, dar trebuie să se concentreze asupra recuperării sale totale, după problemele cardiace din ultimele luni.

Udrea: Pe amplasamentul patinoarului Flamaropol va fi construită o sală polivalentă

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va construi pe amplasamentul patinoarului Flamaropol din apropierea Stadionului Naţional, în parteneriat cu autorităţile Sectorului 2, o sală polivalentă cu 16.000 de locuri, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, ministrul de resort, Elena Udrea.

UPDATE: Oţelul Galaţi va susţine un stagiu de pregătire în Olanda

(adaugă în paragraful 3 informaţii despre adversarele Oţelului Galaţi în turneul de pregătire din Olanda)

Marek Jankulovski şi-a anunţat retragerea din activitate

Fundaşul ceh al echipei AC Milan, Marek Jankulovski, şi-a anunţat retragerea din activitate, la vârsta de 34 de ani, informează AFP.

Campioana „U” Mobitelco Cluj va încheia sezonul cu un meci în aer liber

Jucătorii noii campioane a României la baschet masculin, "U" Mobitelco BT Cluj, vor încheia sezonul cu un meci în aer liber, programat joi, în faţa Sălii Sporturilor "Horia Demian", în care vor evolua şi suporterii.

Avancronica partidei România – Kazahstan din preliminariile CE de tineret

Echipa naţională de tineret a României şi reprezentativa statului Kazahstan se vor întâlni pentru prima oară, vineri, de la ora 18.00, la Târgu Mureş, într-un meci din cadrul primei etape a grupei a IX-a a preliminariilor Campionatului European Under 21 din 2013.

Avancronica partidei România – Bosnia-Herţegovina

Echipa naţională a României şi reprezentativa Bosniei-Herţegovina se vor întâlni pentru a patra oară, vineri, de la ora 21.00, pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, într-un meci din grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012.

Liana-Gabriela Ungur s-a calificat în sferturi de finală la Roma

Jucătoarea de tenis Liana-Gabriela Ungur s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Roma (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 50.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Steaua Bucureşti a urcat 26 de poziţii şi ocupă locul 77 în clasamentul IFFHS. Vezi ce alte echipe româneşti sunt în top

Echipa Steaua Bucureşti a urcat 26 de poziţii şi ocupă locul 77, cu 131,5 puncte, în clasamentul pe luna mai al Federaţiei Internaţionale de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS), fiind formaţia română cel mai bine clasată în această ierarhie.

FC Barcelona ocupă primul loc în clasamentul IFFHS

Echipa spaniolă FC Barcelona, care a câştigat Liga Campionilor în acest sezon, se menţine pe primul loc, cu 317 puncte, în clasamentul pe luna mai stabilit de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Perechile Mirza/Vesnina şi Hlavackova/Hradecka, în finala de dublu feminin de la Roland Garros

Perechea Sania Mirza/Elena Vesnina (India/Rusia), cap de serie numărul 7, şi cuplul ceh Andrea Hlavackova/Lucie Hradecka s-au calificat, miercuri, în finala de dublu feminin de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Tosaint Ricketts a marcat un gol pentru Canada într-un amical cu Ecuadorul

Atacantul echipei FC Timişoara, Tosaint Ricketts, a marcat un gol în partida amicală pe care reprezentativa Canadei a terminat-o la egalitate, miercuri, la Toronto, scor 2-2 (1-0), cu selecţionata Ecuadorului, informează AFP.

Peste 6.000 de suporteri au participat la mitingul de susţinere a echipei FC Timişoara

Peste 6.000 de suporteri ai echipei FC Timişoara au fost prezenţi, miercuri seară, în Piaţa Victoriei din oraşul de pe Bega, pentru a-şi manifesta ataşamentul faţă de echipă, după ce timişorenii nu au primit licenţa pentru sezonul 2011/2012.

Shaquille O’Neal se retrage

Pivotul Shaquille O'Neal, în vârstă de 39 de ani, de patru ori campioni NBA cu Los Angeles Lakers şi Miami Heat, a anunţat, miercuri, pe Twitter, că se retrage după 19 ani.

Puyol a fost operat la genunchiul stâng. Vezi cât va lipsi de pe teren

Fundaşul formaţiei FC Barcelona, Carles Puyol, a fost operat la genunchiul stâng şi nu va putea juca înainte de două sau trei luni, a anunţat, miercuri, clubul catalan.

Rafael Nadal şi Andy Murray s-au calificat în semifinale la Roland Garros

Pentru a patra oară de la debutul erei Open în 1968, primii patru capi de serie figurează în semifinalele turneului masculin de la Roland Garros, după calificarea obţinută, miercuri, de spaniolul Rafael Nadal, favoritul numărul unu, şi britanicul Andy Murray, cap de serie numărul 4, informează AFP.

Campioana Remat Zalău va juca în Liga Campionilor, cu wild-card

Confederaţia Europeană de Volei a anunţat, miercuri, echipele masculine participante în sezonul 2011-2012 al Ligii Campionilor, printre acestea numărându-se şi Remat Zalău, datorită unui wild-card oferit de forul continental.

Ţara gazdă a Cupei Mondiale va fi desemnată de Congresul FIFA, şi nu de Comitetul Executiv

FIFA a adoptat, miercuri, modificarea modului de atribuire a organizării Cupei Mondiale de fotbal, ţara gazdă urmând să fie desemnată de Congresul forului internaţional şi nu doar de Comitetul Executiv, aşa cum se întâmpla până în prezent, informează AFP.

UPDATE: Joseph Blatter a fost reales în funcţia de preşedinte al FIFA

(modifică paragrafele 1 şi 4 şi adaugă paragrafele 5-6)

Clubul Malaga şi UNESCO au semnat un acord de parteneriat

Clubul spaniol Malaga şi UNESCO au anunţat, miercuri, semnarea unui acord destinat promovării dialogului între culturi, păcii şi luptei împotriva rasismului, informează AFP.

Joseph Blatter a fost reales în funcţia de preşedinte al FIFA

Elveţianul Joseph Blatter, în vârstă de 75 de ani, a fost reales, miercuri, în funcţia de preşedinte al FIFA, pentru un al patrulea mandat, cu 186 de voturi pentru, în cadrul celui de-al 61-lea Congres al forului internaţional.

Ladislau Boloni a fost înlocuit la RC Lens de Jean-Louis Garcia

Clubul francez RC Lens a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, că românul Ladislau Boloni va fi înlocuit la conducerea tehnică a formaţiei de francezul Jean-Louis Garcia.

O brigadă din Suedia, cu Jonas Eriksson la centru, conduce partida România-Bosnia

Partida România-Bosnia-Herţegovina, contând pentru preliminariile Campionatului European din Polonia şi Ucraina, va fi condusă la centru de o brigadă din Suedia avându-l la centru pe Jonas Eriksson.

Ladislau Boloni, aspru criticat de jucători de la RC Lens

Antrenorul Ladislau Boloni, care a fost înlocuit la conducerea tehnică a formaţiei RC Lens, a fost aspru criticat de jucători ai echipei franceze, care s-au declarat nemulţumiţi de atitudinea şi tactica folosită de român, informează site-ul foot01.com.

Haris Medunjanin: Trebuie să trecem cu bine de primele 20 de minute

Mijlocaşul Haris Medunjanin (Maccabi Tel-Aviv) a declarat, miercuri, că, pentru a pleca neînvinsă de la Bucureşti, naţionala Bosniei-Herţegovina trebuie să nu primească gol în primele 20 de minute ale partidei cu România din preliminariile Euro-2012, informează publicaţia bosniacă Sport-Sport.

O brigadă din Suedia, cu Jonas Eriksson la centru, conduce partida România – Bosnia-Herţegovina

Partida România - Bosnia-Herţegovina, contând pentru preliminariile Campionatului European din Polonia şi Ucraina, va fi condusă la centru de o brigadă din Suedia avându-l la centru pe Jonas Eriksson.

Mutu anunţă lansarea unei campanii împotriva sedentarismului şi obezităţii infantile

Atacantul Adrian Mutu a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, alături de europarlamentarul Petru Luhan, lansarea unei campanii de promovare a sportului în rândul copiilor, ca o modalitate de a combate sedentarismul şi obezitatea.

Univ. Craiova: Juniorii nu au fost programaţi la turneul semifinal din cauza datoriilor clubului

Echipa de juniori republicani B a Universităţii Craiova, copii născuţi în 1994, nu va mai participa la turneul semifinal care se va desfăşura la Timişoara începând de joi, fiind neprogramată de FRF din cauza datoriilor clubului oltean faţă de Victor Piţurcă.

Adrian Ungur s-a calificat în turul doi la Rijeka

Tenismanul Adrian Ungur s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului challenger de la Rijeka (Croaţia), dotat cu premii în valoare totală de 30.000 de euro, informează site-ul atpworldtour.com.

Emil Morar: Un succes pentru noi la Cupa Mondială ar însemna acumularea a 100 de puncte pentru JO

Antrenorul lotului naţional masculin de judo, Emil Morar, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că un succes pentru delegaţia română la Cupa Mondială care va avea loc la Bucureşti în 4 şi 5 iunie ar însemna acumularea a 100 de puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra.

Maria Şarapova s-a calificat în semifinale la Roland Garros

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova, cap de serie numărul 7 şi locul 8 WTA, s-a calificat, miercuri, în semifinale la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Moratti va participa în Bucureşti la Ziua Naţională a Italiei

Preşedintele FC Internazionale Milano, Massimo Moratti, a fost invitat la Ziua Naţională a Italiei, eveniment ce se va celebra joi, la Reşedinţa Italiei de la Bucureşti.

Na Li s-a calificat în semifinale la Roland Garros

Jucătoarea chineză Na Li, cap de serie numărul 6 şi locul 7 WTA, s-a calificat, miercuri, în semifinale la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, informează site-ul oficial al competiţiei.

Sport Klub negociază cu LPF o colaborare privind transmiterea meciurilor din Liga I disponibile

Directorul general al Sport Klub, Laszlo Daroczi, s-a întâlnit, miercuri, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, cu preşedintele Dumitru Dragomir, pentru a negocia o colaborare privind transmiterea meciurilor rămase nevândute la licitaţia pentru drepturile TV ale Ligii I.

Mutu: Bosnia-Herţegovina nu mi se pare o echipă de nebătut, e la acelaşi nivel cu noi

Atacantul Adrian Mutu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că naţionala Bosniei-Herţegovina, adversara de vineri din preliminariile Campionatului European din Polonia şi Ucraina, nu este o echipă de nebătut, aceasta fiind la acelaşi nivel cu reprezentativa României.

Blatter propune ca dreptul de organizare a CM să fie atribuit de Congres

Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, a propus, miercuri, modificarea în viitor a modului de atribuire a organizării Cupei Mondiale, astfel încât ţara gazdă să fie desemnată de către Congresul forului internaţional şi nu doar de Comitetul Executiv, aşa cum se întâmplă în prezent, informează AFP.

Duru neagă acuzaţiile FC Timişoara, că ar fi participat la judecarea apelului iniţiat de el

FC Timişoara îl acuză pe directorul de licenţiere Viorel Duru că, prin faptul că a citat clubul bănăţean la apel, a participat la judecarea speţei pe care el a iniţiat-o, din postura de secretar al Comisiei de Apel, însă oficialul FRF afirmă că nu a deţinut această funcţie, ci Aurelian Gherghe.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da