Google, acord istoric cu Franţa prin care se obligă să îşi modifice businessul de advertising. Amendă de sute de milioane de euro pentru gigantul american

  • Google a ajuns la un acord istoric cu autorităţile franceze de concurenţă.
  • Gigantul american îşi ia angajamentul că va face modificări în businessul de advertising la nivel global.
544 afișări
Imaginea articolului Google, acord istoric cu Franţa prin care se obligă să îşi modifice businessul de advertising. Amendă de sute de milioane de euro pentru gigantul american

Google, acord istoric cu Franţa prin care se obligă să îşi modifice businessul de advertising

Gigantul american Google a ajuns la un acord istoric cu autorităţile franceze de concurenţă, în cadrul căruia îşi ia angajamentul că va face modificări în businessul de advertising la nivel global pentru a se asigura că nu va face abuz de poziţie dominantă, potrivit Reuters.

Conform Ziarului Financiar, acordul cu autoritatea de concurenţă din Franţa ar putea reprezenta un prim pas către reechilibrarea balanţei advertisingului în favoarea publisherilor – aşa cum funcţiona piaţa în era pre-internet, înainte ca Google şi Facebook să acapareze lumea.

Practic, acordul anunţat luni reprezintă primul moment în care un gigant american a fost de acord să facă modificări la nivelul businessului de advertising. Totodată, compania Google a fost amendată cu 268 de milioane de euro.

„Decizia de a sancţiona Google este cu atât mai importantă cu cât este prima decizie din lume care se concentrează pe procesele algoritmice complexe pe care se bazează businessul de advertising online”, a declarat Isabelle de Silva, şefa autorităţii de concurenţă din Franţa.

Supraveghetorul a descoperit că platforma de management a reclamelor pentru publisherii mari – Google Ad Manager – favorizează marketplace-ul de reclame al companiei – Google AdX – unde publisherii vând spaţiu către advertiseri în timp real.

Conform acordului, Google s-a angajat să îmbunătăţească modul în care serviciile Ad Manager lucrează cu alte platforme. Primele modificări vor fi implemnetate în primul trimestru din 2022, iar Google nu va face apel pe această decizie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici