Inginerii de la MIT au creat o mască ieftină şi reutilizabilă, la fel de eficientă ca modelul N95. Din ce e fabricată

  • Inginerii şi cercetătorii de la MIT au realizat o mască reutilizabilă din silicon
  • Aceasta poate fi refolosită ori de câte ori este nevoie şi are în componenţă două discuri realizate din materialul special al măştilor N95
  • Costul unei astfel de măşti ar urma să fie de 15 dolari
4803 afișări
Imaginea articolului Inginerii de la MIT au creat o mască ieftină şi reutilizabilă, la fel de eficientă ca modelul N95. Din ce e fabricată
La începutul pandemiei de Covid-19, măştile respiratorii N95 se găseau foarte greu pe piaţă, aşa că medicii care tratau pacienţii infectaţi au fost nevoiţi să poarte doar măşti de unică folosintă sau să le sterilizeze si să le refolosească. 
 
Odată cu creşterea numărului de cazuri noi în SUA, cei din prima linie au iar nevoie de echipament de protecţie eficient. Astfel, inginerii şi cercetătorii de la MIT au creat un tip special de mască, care ar putea revoluţiona industria, informează CNBC.
 
În timp ce măştile N95 sunt realizate complet dintr-un material special, care filtrează particulele are ar putea conţine Covid-19, cea fabricată de MIT este din silicon, cu două zone pentru discuri din material N95 de unică folosinţă, care servesc drept filtre.
 
Rezultatele înregistrate în laborator au fost similare între cele două modele în ceea ce priveşte eficienţa cu care stopează particulele.
 
Denumită iMASC, aceasta poate fi sterilizată prin mai multe metode: cu ajutorul unui dispozitiv cu aburi, al unui cuptor sau folosind spirt. În ceea ce priveşte masca N95, aceasta trebuia sterilizată cu soluţii speciale, proces care durează câteva zile. De asemenea, acest lucru permitea repurtarea ei pentru doar o zi şi doar pentru 20 de ori în total.
 
Un grup de 24 de lucrători medicali au testat masca şi au spus că este confortabilă, uşor de purtat, iar respiraţia este facilă. Totodată, rezultatele înregistrate în laborator au demonstrat că aceasta este eficientă, filtrând cu succes o soluţie din zahăr, care a imitat particulele care călătoresc prin aer.
 
Cercetătorii vor să primească autorizaţii pentru noua invenţie, costurile de achiziţie pentru spitale urmând să ajungă la 15 dolari. În prezent, măştile N95 costă între 2.8 şi 6.95 dolari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici