- Home
- Tehnologie
- (27.04.2023, 21:02)
- Iulian Moşneagu
Prima reglementare a inteligenţei artificiale. O comisie a Parlamentului European a ajuns la un acord asupra legii privind AI
O comisie a Parlamentului European a ajuns joi la un acord preliminar asupra unui Act european privind inteligenţa artificială, care ar deschide calea către prima reglementare a inteligenţei artificiale din istorie.

Sursa foto: Hepta/Mediafax Foto
"Împotriva dorinţelor conservatoare pentru mai multă supraveghere şi a fanteziilor de stânga de suprareglementare, parlamentul a găsit un compromis solid care ar reglementa AI în mod proporţional, ar proteja drepturile cetăţenilor, de asemenea ar încuraja inovarea şi ar stimula economia", a declarat Svenja Hahn, eurodeputat în Parlamentul European, potrivit Reuters.
Comisia Europeană a propus proiectul de norme în urmă cu aproape doi ani, în încercarea de a proteja cetăţenii de pericolele tehnologiei emergente, care a cunoscut un boom al investiţiilor şi al popularităţii în rândul consumatorilor în ultimele luni.
Înainte ca normele să poată deveni lege, proiectul trebuie să fie elaborat de ţările UE şi de legislatorii europeni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Călin Georgescu îşi cheamă susţinătorii pe 22 februarie în Piaţa Constituţiei să adune semnături
-
Avertismentul serviciilor de informaţii letone: „Îngheţarea” războiului din Ucraina ar permite Rusiei să ameninţe NATO
-
SNSPA închide cazul profesorului Marius Pieleanu: Nu sunt probe care să ateste vinovăţia
Conform propunerilor, companiile care produc instrumente de inteligenţă artificială generativă, cum ar fi ChatGPT, ar trebui să dezvăluie dacă au utilizat în sistemele lor materiale protejate prin drepturi de autor.
Europarlamentarii au încercat să găsească un echilibru între încurajarea inovării şi protejarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.
Acest lucru a dus la clasificarea diferitelor instrumente de inteligenţă artificială în funcţie de nivelul de risc perceput: de la minim la limitat, ridicat şi inacceptabil. Instrumentele cu risc ridicat nu vor fi interzise, dar vor impune companiilor să fie foarte transparente în operaţiunile lor.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




ULTIMA ORǍ
vezi mai multe