Protestele din Statele Unite au dat peste cap planurile Google: lansarea Android Beta 11, amânată

  • Anunţul vine în momentul în care multe oraşe americane sunt copleşite de proteste, jafuri şi incendii.
  • Google a amânat evenimentul de lansare.
  • Nu a fost precizată o dată anume pentru lansare.
475 afişări
Imaginea articolului Protestele din Statele Unite au dat peste cap planurile Google: lansarea Android Beta 11, amânată

Anunţul vine în momentul în care multe oraşe americane sunt copleşite de proteste, jafuri şi incendii. Revoltele provocate de moartea lui George Floyd, în Minnesota, s-au extins mult dincolo de graniţele oraşului Minneapolis. Zona golfului San Francisco, unde locuiesc cei mai mulţi dintre angajaţii Google, a fost răvăşită de conflicte, atât în San Jose, cât şi în Oakland, chiar în seara în care Google anunţase evenimentul. 

Dacă aşteptai să afli care sunt noile funcţii ale Android 11 pe 3 iunie, e bine să ştii că planurile Google s-au schimbat. Într-un mesaj pe Twitter, dezvoltatorii Android au spus: “Abia aşteptăm să vă spunem mai multe despre Android 11, dar acum nu e momentul să sărbătorim. Vom reveni cu detalii în curând.”, dar nu au precizat o data anume.

Şi, desi Google nu a precizat explicit, motivul e foarte clar. Anunţul vine în momentul în care multe oraşe americane sunt copleşite de proteste, jafuri şi incendii. Revoltele provocate de moartea lui George Floyd, în Minnesota, s-au extins mult dincolo de graniţele oraşului Minneapolis. Zona golfului San Francisco, unde locuiesc cei mai mulţi dintre angajaţii Google, a fost răvăşită de conflicte, atât în San Jose, cât şi în Oakland, chiar în seara în care Google anunţase evenimentul. A fost o noapte teribilă în zona golfului.

Protestele cu privire la folosirea excesivă a forţei de către poliţişti s-au întins în toată America, în Minneapolis, Denver, Los Angeles, Louisville şi Columbus, după moartea lui George Floyd, un cetăţean de culoare, neînarmat, arestat pentru suspiciunea de fals şi pus la pământ de poliţiştii din Minneapolis. Ulterior, a fost declarant mort la un spital regional.

Cu siguranţă, Google a realizat că puţini vor fi cei interesaţi de noile funcţii ale Android, aşa că amânarea evenimentului era cea mai bună soluţie.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici