#TrebuieSaRepornimBusinessul  ASE Bucureşti, cea mai mare universitate de business din ţară, vine cu soluţii pentru criza COVID-19

  • Academia de Studii Economice din Bucureşti, cea mai mare universitate de business, are peste 22.800 de studenţi
  • Încă din 2016, universitatea lucrează la un proiect menit să sprijine mediul antreprenorial românesc
  • De la începutul crizei, există un colectiv format din specialişti care acordă pro-bono, consutanţă în afaceri pentru mediul antreprenorial românesc
4058 afișări
Imaginea articolului ASE Bucureşti, cea mai mare universitate de business din ţară, vine cu soluţii pentru criza COVID-19

#TrebuieSăRepornimBusinessul ASE

Academia de Studii Economice din Bucureşti, cea mai mare universitate de business, cu peste 22.800 de studenţi, se numără printre cei care vin cu soluţii penru criza cauzată de noul coronavirus.

Universitatea a început, încă din 2016, un proiect amplu ce are în vedere realizarea unei cercetări în vederea identificării unor soluţii optime, menite să sprijine mediul antreprenorial românesc. Astfel, sunt solicitate propuneri de teme de cercetare, atât pentru studenţi, cât şi pentru profesori, de la organizaţiile publice şi private reprezentative.

,,Anul trecut, din cele peste 400 de teme propuse, 11 au fost selectate şi repartizate facultăţilor. Au fost  efectuate cercetări alături de reprezentanţii mediului de afaceri, cu alocarea a câte 100.000 de lei din propriul buget, pentru fiecare proiect’’, a spus Nicolae Istudor, rectorul universităţii.

Temele au fost scoase la concurs, iar echipele câştigătoare sunt în plină etapă de implementare, finalizarea proiectelor urmând a se realiza până la 31 decembrie 2020. În plus, ASE a demarat şi alte proiecte.

,,Primul şi cel mai amplu se numeste ReStart Economia. Măsuri de combatere a efectului economic şi social al COVID 19 în Romania. Acesta va fi implementat de o echipă interdisciplinară formată din cadre didactice, cercetatori şi doctoranzi din toate facultăţile din ASE, care vor realiza analize ce vizează două paliere: sectoarele economiei naţionale şi o dimensiune transversală. Pentru aceasta vom utiliza rezultatele cercetărilor realizate în cadrul proiectului implementat anul trecut şi vom începe cu un prim sector, cel al hotelurilor, restaurantelor şi firmelor de turism’’, a mai adăugat acesta.

În acelaşi timp, încă de la începutul crizei, există un colectiv format din specialişti care acordă pro-bono, consutanţă în afaceri pentru mediul antreprenorial românesc.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici