CELE MAI NOI ARTICOLE

Zgonea: Anumite comisii, din înţelegeri între grupuri, se fac că uită dezbaterea unor legi

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că anumite comisii parlamentare, din prietenie şi înţelegeri între grupuri parlamentare, "se fac că uită" dezbaterea unor iniţiative legislative, iar acestea trec prin adoptare tacită, arătând că acest lucru este incorect.
Zgonea: Anumite comisii, din înţelegeri între grupuri, se fac că uită dezbaterea unor legi

Autorităţile separatiste de la Tiraspol au majorat chiria pentru liceul „Lucian Blaga”

Autorităţile separatiste de la Tiraspol au dispus majorarea chiriei pentru spaţiul unde îşi desfăşoară activitatea liceul cu predare în limba română "Lucian Blaga" din Tiraspol, a anunţat directorul instituţiei, Ion Iovcev, după o întrevedere cu ministrul Educaţiei de la Chişinău, Maia Sandu.
Autorităţile separatiste de la Tiraspol au majorat chiria pentru liceul

Senat: Concediul de creştere a copilului, luat în calcul la vechime, pentru cei din învăţământ

Senatul a adoptat, marţi, o propunere legislativă prin care se ia în considerare concediul de creştere a copilului ca perioadă de neîntrerupere a vechimii de 10 ani, necesară obţinerii sporului de stabilitate, pentru personalul didactic şi auxiliar din învăţământ.
Senat: Concediul de creştere a copilului, luat în calcul la vechime, pentru cei din învăţământ

Shirley Temple A MURIT. Actriţa avea 85 de ani

Actriţa americană Shirley Temple a murit la vârsta de 85 de ani, din cauze naturale, luni, în locuinţa ei din Woodside, California, informează bbc.co.uk.
Shirley Temple A MURIT. Actriţa avea 85 de ani

Aeroportul Avram Iancu din Cluj vrea un împrumut de 50 milioane lei, pe 20 ani, pentru investiţii

Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj vrea să contracteze un împrumut de 50 milioane de lei, pe o perioadă de 20 de ani, pentru finanţarea unui proiect de investiţii.
Aeroportul Avram Iancu din Cluj vrea un împrumut de 50 milioane lei, pe 20 ani, pentru investiţii

Iohannis întrebat dacă se impune trecerea STS la MAI: Nu mi se pare o chestiune chiar vitală

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, afirmă, răspunzând unei întrebări privind necesitatea trecerii STS la Ministerul de Interne, că nu i se pare "o chestiune chiar vitală" pentru ţară, spunând că "dintr-o mitificare a serviciilor s-a ajuns la o amploare disproporţionată cu importanţa STS".
Iohannis întrebat dacă se impune trecerea STS la MAI: Nu mi se pare o chestiune chiar vitală

Lena Dunham, creatoarea şi protagonista serialului „Girls”, îşi publică prima carte

Lena Dunham, creatoarea şi protagonista serialului american "Fetele/ Girls", a anunţat, luni, că prima ei carte, intitulată "Not That Kind of Girl", va fi publicată pe 7 octombrie.
Lena Dunham, creatoarea şi protagonista serialului

Percheziţii DNA la Primăria Piatra Neamţ, privind fapte de corupţie ale unor funcţionari

Procurorii DNA fac, marţi, cinci percheziţii în Piatra Neamţ şi Bacău, printre care şi la Primăria Piatra Neamţ, într-un dosar în care sunt suspectaţi de corupţie funcţionari din primărie şi administratori ai unor firme, în cazul unor fonduri publice pentru contracte de prestări servicii.
Percheziţii DNA la Primăria Piatra Neamţ, privind fapte de corupţie ale unor funcţionari

NASA şi CNES au semnat un acord de cooperare pentru o viitoare misiune pe Marte

Charles Bolden, directorul NASA, şi Jean-Yves Le Gall, directorul Centrului Naţional pentru Studii Spaţiale din Franţa (CNES), au semnat luni, la Washington, un acord de cooperare pentru realizarea unui viitor modul spaţial ce va fi capabil să coboare în condiţii de siguranţă pe Marte.
NASA şi CNES au semnat un acord de cooperare pentru o viitoare misiune pe Marte

Ambasadorul Franţei: E o aberaţie să cumperi mere din Polonia, când România este un paradis agricol

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, a declarat, marţi, că a iniţiat discuţii între marile lanţuri de distribuţie franceze şi producătorii din agricultură, după ce şi-a dat seama că este o aberaţie ca românii să cumpere mere importate din Polonia, în condiţiile în care România e un paradis agricol.
Ambasadorul Franţei: E o aberaţie să cumperi mere din Polonia, când România este un paradis agricol

Nominalizaţii la premiile Oscar au participat la tradiţionalul banchet organizat înainte de gală

Numeroase staruri, precum Meryl Streep, Bono, Cate Blanchett şi Matthew McConaughey, au participat, luni seară, la banchetul anual al nominalizaţilor la premiile Oscar, în cartierul Beverly Hills din Los Angeles.
Nominalizaţii la premiile Oscar au participat la tradiţionalul banchet organizat înainte de gală

REPORTAJ: Drumul până la şcoală – 10 kilometri pe câmp şi prin pădure. Copiii sunt decişi să nu renunţe – FOTO

Circa 150 de copii merg pe jos zilnic şi zece kilometri, pe câmp, prin pădure, prin noroi sau zăpadă până la genunchi, ca să ajungă la şcoală la Ţibana (Iaşi). Ajung la ore atât de îngheţaţi încât la prânz, când trebuie să se întoarcă, picioarele le sunt încă amorţite. Dar spun că nu vor să renunţe.
REPORTAJ: Drumul până la şcoală - 10 kilometri pe câmp şi prin pădure. Copiii sunt decişi să nu renunţe - FOTO

Iohannis: Ministrul de Interne, care voi fi eu, stabileşte când vor fi alegeri pentru Primăria Sibiu

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, că ministrul de Interne, funcţie pe care ar urma să o deţină el, stabileşte, după o lungă procedură, când vor fi organizate alegeri pentru Primăria Sibiu, el arătând că există "o şansă destul de mare" ca el să fie şi "următorul candidat".
Iohannis: Ministrul de Interne, care voi fi eu, stabileşte când vor fi alegeri pentru Primăria Sibiu

Sora Juliei şi a lui Eric Roberts a murit din cauza unei supradoze de droguri. „Familia mea m-a abandonat!”

Nancy Motes, sora vitregă a actorilor Julia Roberts şi Eric Roberts, a murit duminică, aparent din cauza unei supradoze de droguri. Motes, care se pare că trecea printr-o depresie, şi-a acuzat familia că a abandanat-o şi a jignit-o în repetate rânduri pe sora ei mai mare, într-o serie de mesaje pe Twitter.
Sora Juliei şi a lui Eric Roberts a murit din cauza unei supradoze de droguri.

Ponta: Oamenii de afaceri pot transmite încredere şi stabilitate, chiar mai mult decât politicienii

Oamenii de afaceri pot transmite un semnal de încredere şi stabilitate de care România şi regiunea au mare nevoie, chiar mai mult decât oamenii politici, pentru că nu există democraţie şi societate stabilă decât acolo unde mediul de afaceri se dezvoltă, a afirmat, marţi, premierul Victor Ponta.
Ponta: Oamenii de afaceri pot transmite încredere şi stabilitate, chiar mai mult decât politicienii

Camera Deputaţilor trimite DNA, în 24 de ore, documentele privind ASF. Se va cere derogare de la termen

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, marţi, că Biroul Permanent a decis ca toate documentele solicitate de DNA privind ASF să fie trimise în 24 de ore, arătând că, procedural, nu va putea fi respectat termenul impus de DNA şi va fi cerută în scris o derogare.
Camera Deputaţilor trimite DNA, în 24 de ore, documentele privind ASF. Se va cere derogare de la termen

India a fost reintegrată ca membru al CIO

Comitetul Olimpic Internaţional a reintegrat India cu "efect imediat", ceea ce înseamnă că sportivii pot concura sub drapelul naţional la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, a anunţat, marţi, CIO.
India a fost reintegrată ca membru al CIO

Antonescu: Iohannis poate participa, cu siguranţă, la negocierile cu FMI

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că, în opinia sa, Klaus Iohannis, în calitate de vicepremier, poate participa "cu siguranţă" la negocierile cu FMI.
Antonescu: Iohannis poate participa, cu siguranţă, la negocierile cu FMI

Iohannis: Dacă negocierile merg prost, USL se poate rupe

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, că USL "se poate rupe" dacă negocierile privind preluarea unui post de vicepremier şi a portofoliului de la Interne "merg prost" şi nu se va mai realiza remanierea.
Iohannis: Dacă negocierile merg prost, USL se poate rupe

Antonescu: M-a speriat foarte tare ce a spus Constantin şi cred că o să-mi bag minţile în cap

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, marţi, ce părere are despre declaraţiile liderului PC Daniel Constantin, că Oprescu ar fi o variantă de candidat la Preşedinţie, el răspunzând ironic că s-a speriat foarte tare şi adăugând: "Cred că o să şi îmi bag minţile în cap".
Antonescu: M-a speriat foarte tare ce a spus Constantin şi cred că o să-mi bag minţile în cap

Florian Cormoş, al treilea torţionar pentru care IICCMER cere urmărirea penală pentru infracţiuni contra umanităţii. Parchetul ICCJ a înregistrat denunţul

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc solicită Parchetului ICCJ începerea urmăririi penale a lui Florian Cormoş, fost comandant al Coloniei de muncă Cernavodă, pentru infracţiuni contra umanităţii, acesta fiind al treilea torţionar pentru care IICCMER sesizează procurorii.
Florian Cormoş, al treilea torţionar pentru care IICCMER cere urmărirea penală pentru infracţiuni contra umanităţii. Parchetul ICCJ a înregistrat denunţul

Ponta: La Forumul Franţa-Europa erau invitaţi miniştrii PNL de Finanţe-Economie. Bine că am venit eu!

Liderul PSD, premierul Victor Ponta susţine că USD nu a fost constituită din cauza neînţelegerilor cu PNL şi insistă pentru stabilitate, ţinând să precizeze că la Forumul de afaceri Franţa-Europa de Sud-Est erau invitaţi şi miniştrii liberali de Finanţe şi Economie, înlocuiţi din funcţie de PNL.
Ponta: La Forumul Franţa-Europa erau invitaţi miniştrii PNL de Finanţe-Economie. Bine că am venit eu!

Ponta: Guvernul a dat deja DNA documentele legate de ASF, după ce o săptămână s-a rugat să dea actele

Guvernul a transmis deja Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) documentele legate de ordonanţa de urgenţă privind Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), după ce o săptămână s-a tot rugat de reprezentanţii DNA să le dea aceste acte, a afirmat premierul Victor Ponta.
Ponta: Guvernul a dat deja DNA documentele legate de ASF, după ce o săptămână s-a rugat să dea actele

Nestle pregăteşte ieşirea din acţionariatul L’Oreal, cedând 8% din acţiuni pentru 6 miliarde euro

L'Oreal, cel mai mare producător de cosmetice la nivel mondial, va răscumpăra 8% din acţiunile proprii de la grupul elveţian Nestle, pentru 3,4 miliarde euro în cash şi 2,6 miliarde euro în capital.
Nestle pregăteşte ieşirea din acţionariatul L'Oreal, cedând 8% din acţiuni pentru 6 miliarde euro

Ponta: Afirmaţia lui Băsescu privind pierderea asamblării Dacia este o inconştienţă sinistră, o tâmpenie

Afirmaţia preşedintelui Băsescu potrivit căruia nefinalizarea Coridorului IV paneuropean va duce la pierderea asamblării Dacia la Piteşti reprezintă o "inconştienţă sinistră, o tâmpenie", a spus premierul Ponta, adăugând că a fost asigurat chiar de şeful grupului Renault de continuarea investiţiei.
Ponta: Afirmaţia lui Băsescu privind pierderea asamblării Dacia este o inconştienţă sinistră, o tâmpenie

Un copil de un an care cântărea patru kilograme şi era crescut într-un grajd a murit de foame

Un copil în vârstă de un an şi patru luni care cântărea doar patru kilograme şi era crescut în condiţii mizere, într-un grajd, alături de cei patru fraţi ai săi, a murit din cauza malnutriţiei, în localitatea brăileană Siliştea, iar Poliţia şi Direcţia pentru Protecţia Copilului au deschis anchete.
Un copil de un an care cântărea patru kilograme şi era crescut într-un grajd a murit de foame

Ponta asigură că îl susţine pe Iohannis la postul de vicepremier, cu schimbări în structura de guvern

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că în mod categoric îl va susţine pe Klaus Iohannis şi pentru funcţia de vicepremier, ceea ce va presupune însă o serie de schimbări în structura Guvernului.
Ponta asigură că îl susţine pe Iohannis la postul de vicepremier, cu schimbări în structura de guvern

Facebook cere operatorilor de telefonie mobilă să ofere acces gratuit la reţeaua de socializare

Facebook şi alte companii care furnizează conţinut pe internet încearcă să convingă operatorii de telefonie mobilă să acorde clienţilor, pe unele pieţe, acces preferenţial la serviciile lor, gratis sau la preţuri speciale.
Facebook cere operatorilor de telefonie mobilă să ofere acces gratuit la reţeaua de socializare

Jurnalistul Andrei Postelnicu, căutat după ce avionul său a dispărut în SUA – VIDEO

Un avion pilotat de jurnalistul britanic de origine română Andrei Postelnicu a dispărut vineri noaptea în Florida, relatează presa locală americană. Avionul este în continuare căutat de Garda de Coastă americană.
Jurnalistul Andrei Postelnicu, căutat după ce avionul său a dispărut în SUA - VIDEO

Pacienţi expuşi unei boli incurabile într-un spital din SUA, în urma intervenţiei chirurgicale

Medicii şi oficialii unui spital din North Carolina, în Statele Unite, au anunţat 18 pacienţi de la secţia de neurochirugie că este posibil să fi fost expuşi bolii Creutzfeldt-Jakob (CJD), o afecţiune neurologică gravă şi incurabilă, în urma intervenţiei chirurgicale.
Pacienţi expuşi unei boli incurabile într-un spital din SUA, în urma intervenţiei chirurgicale

Ponta, comparat cu un chelner de Antonescu. Reacţia premierului: De când este prieten cu Băsescu, are acelaşi limbaj

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, are acelaşi limbaj ca şi preşedintele Traian Băsescu de când este prieten cu acesta, a afirmat liderul PSD, premierul Victor Ponta, după ce a fost comparat cu un chelner de către liderul liberal.
Ponta, comparat cu un chelner de Antonescu. Reacţia premierului: De când este prieten cu Băsescu, are acelaşi limbaj

Gigel Ştirbu: Comisia care analizează situaţia Porţii Sărutului se va reuni între 15 şi 18 februarie

Comisia de experţi care va studia situaţia restaurării componentei sculpturale "Poarta Sărutului" din cadrul Ansamblului "Constantin Brâncuşi" de la Târgu-Jiu se va reuni în perioada 15 - 18 februarie, a declarat ministrul Culturii, Gigel Ştirbu.
Gigel Ştirbu: Comisia care analizează situaţia Porţii Sărutului se va reuni între 15 şi 18 februarie

Iohannis despre USD: Nu putem să ne facem că nu vedem că ceilalţi trei încep jocul lor propriu

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, referindu-se la constituirea alianţei electorale Uniunea Social-Democrată (USD), că reprezintă un semnal că cele trei partide vor altceva, adăugând: "Nu putem să ne facem că nu vedem că ceilalţi trei încep jocul lor propriu".
Iohannis despre USD: Nu putem să ne facem că nu vedem că ceilalţi trei încep jocul lor propriu

Mult umor, actori dedicaţi şi un public curajos, într-un spectacol de susţinere a Teatrului Evreiesc – FOTO

Aproximativ 100 de persoane au fost prezente, luni seară, în faţa Teatrului Evreiesc de Stat din Bucureşti, unde au dansat alături de actori, ignorând frigul, şi s-au bucurat din plin de spectacolul "Mazl Tov... and justice for all", un eveniment organizat pentru susţinerea instituţiei culturale.
Mult umor, actori dedicaţi şi un public curajos, într-un spectacol de susţinere a Teatrului Evreiesc - FOTO

Iranul sărbătoreşte marţi 35 de ani de la Revoluţia islamică

Autorităţile iraniene sărbătoresc, marţi, 35 de ani de la Revoluţia islamică, pe fondul progresului negocierilor nucleare cu marile puteri, între care inamicul său istoric american, chiar dacă aceasta rămâne pentru mulţi un tabu.
Iranul sărbătoreşte marţi 35 de ani de la Revoluţia islamică

Cei doi turişti englezi blocaţi pe un traseu dificil din Bucegi, recuperaţi de salvamontişti

Cei doi turişti englezi rămaşi blocaţi, luni seară, pe un traseu dificil din Masivul Bucegi au fost recuperaţi de către echipele de la Salvamont Buşteni în urma unei acţiuni care a durat câteva ore, fiind duşi în siguranţă în staţiune.
Cei doi turişti englezi blocaţi pe un traseu dificil din Bucegi, recuperaţi de salvamontişti

Lungmetrajul „Déjà vu”, de Dan Chişu, în competiţia Festivalului Filmului de Dragoste din Belgia – VIDEO

Lungmetrajul "Déjà vu", de Dan Chişu, a fost selectat în secţiunea "Regards croisés" a competiţiei Festivalului Internaţional al Fimului de Dragoste de la Mons (FIFDM), din Belgia, eveniment la care concurează şi filmul "Planşa", de Gheorghe Andrei, în competiţia europeană.
Lungmetrajul

Ponta a discutat cu premierul Poloniei despre criza din Ucraina

Premierul Victor Ponta a avut, luni seara, o convorbire telefonică cu omologul său polonez, Donald Tusk, privind opţiunile şi modalităţile concrete de susţinere a eforturilor Uniunii Europene pentru soluţionarea politică a crizei din Ucraina, informează Guvernul român.
Ponta a discutat cu premierul Poloniei despre criza din Ucraina

Opoziţia siriană avertizează că va abandona negocierile, dacă nu vor fi înregistrate progrese

Delegaţia opoziţiei siriene a anunţat luni, la cea de-a doua rundă a negocierilor de la Geneva, că nu va participa la o a treia întâlnire, dacă nu se vor înregistra progrese.
Opoziţia siriană avertizează că va abandona negocierile, dacă nu vor fi înregistrate progrese

Incendiu la Old City, în Centrul Vechi al Capitalei. Pompierii au stins flăcările după aproape trei ore

Incendiul izbucnit, marţi dimineaţă, la localul Old City de pe strada Blănari din Centrul Istoric a fost stins de pompieri, după aproximativ trei ore, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Marin, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.
Incendiu la Old City, în Centrul Vechi al Capitalei. Pompierii au stins flăcările după aproape trei ore