CELE MAI NOI ARTICOLE

Patru sute de angajaţi ai Uzinei Mecanice Cugir au protestat, cerând majorarea salariilor

Aproximativ patru sute de angajaţi ai Uzinei Mecanice Cugir, care produce armament, au protestat, miercuri, pe platoul din faţa societăţii, cerând creşterea salariilor, modificarea Legii pensiilor şi acordarea grupelor de muncă pentru angajaţii din societate.
Patru sute de angajaţi ai Uzinei Mecanice Cugir au protestat, cerând majorarea salariilor

Botezul prinţului George, un eveniment intim: doar 22 de invitaţi au asistat la ceremonie. Cine sunt naşii bebeluşului – FOTO

Prinţul George, în vârstă de trei luni, care ar putea urca într-o bună zi pe tronul Marii Britanii, a fost botezat miercuri, cu apă din râul Iordan, la Londra, în cadrul unei ceremonii pe care părinţii săi, William şi Kate, au dorit-o cât mai intimă, în opoziţie cu fastul regal tradiţional.
Botezul prinţului George, un eveniment intim: doar 22 de invitaţi au asistat la ceremonie. Cine sunt naşii bebeluşului - FOTO

Prospecţiuni: S-au semnat procese-verbale de acord cu circa 500 de proprietari de teren din Argeş

Compania Prospecţiuni nu vizează explorarea gazelor de şist în Argeş, cercetările geologice din zonă făcându-se în baza unui contract cu Petrom, susţin reprezentanţii companiei, care precizează că au fost semnate procese-verbale de acord cu aproximativ 500 de proprietari de terenuri din judeţ.
Prospecţiuni: S-au semnat procese-verbale de acord cu circa 500 de proprietari de teren din Argeş

România-Norvegia, scor 23-25, în primul meci din preliminariile CE din 2014 de handbal feminin

Naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă miercuri, la Oradea, de campioana olimpică Norvegia, cu scorul de 25-23 (11-10), în primul meci din grupa a 6-a preliminară a Campionatului European din 2014.
România-Norvegia, scor 23-25, în primul meci din preliminariile CE din 2014 de handbal feminin

Român acuzat de trafic de persoane, arestat în Canada

Poliţia canadiană a arestat miercuri un român suspectat de apartenenţă la o reţea de trafic de persoane ale cărei victime, de origine română, erau obligate să se prostitueze.
Român acuzat de trafic de persoane, arestat în Canada

Preşedintele CNA: Diaconescu vrea să ocolească legea din România. Vom sesiza autoritatea din Italia

Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a declarat miercuri că CNA va sesiza autoritatea de reglementare în audiovizual din Italia în privinţa lui Dan Diaconescu, care încearcă să ocolească legea din România prin demersurile pentru lansarea canalului italian OTV.
Preşedintele CNA: Diaconescu vrea să ocolească legea din România. Vom sesiza autoritatea din Italia

Aplicarea „Legii maidanezilor”, disputată de susţinătorii eutanasierii şi iubitorii de animale

Aplicarea Legii privind gestionarea câinilor fără stăpân este subiect de dispută între diferite ONG-uri şi iniţiative cetăţeneşti, unele dintre acestea dorind rezolvarea problemei prin eutanasiere, iar celelalte militând pentru încurajarea adopţiilor şi amânarea soluţiei radicale.
Aplicarea

Telescopul spaţial european Planck a fost dezactivat definitiv miercuri

Telescopul spaţial Planck, lansat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) cu scopul de a studia primele raze de lumină apărute după naşterea Universului, a fost dezactivat definitiv miercuri, după o misiune de cercetare care a durat patru ani şi jumătate.
Telescopul spaţial european Planck a fost dezactivat definitiv miercuri

Poliţişti români le vor explica conaţionalilor din Germania că trebuie să folosească WC-urile, nu grădinile vecinilor – presă

Autorităţile din Dortmund şi Duisburg poartă discuţii cu ambasadele Bulgariei şi României pentru trimiterea unor poliţişti români şi bulgari în cele două oraşe, care să le explice conaţionalilor lor că locul gunoiului este în tomberoane şi că trebuie să folosească WC-urile, nu grădinile vecinilor.
Poliţişti români le vor explica conaţionalilor din Germania că trebuie să folosească WC-urile, nu grădinile vecinilor - presă

Secretarul american al Apărării: Montarea elementelor antirachetă continuă în România, în pofida divergenţelor cu Rusia

Chuck Hagel, secretarul american al Apărării, a declarat cu ocazia Consiliului NATO-Rusia că instalarea elementelor antirachetă va continua, prin montarea, săptămâna viitoare, a unor echipamente în România, în contextul în care divergenţele între cele două părţi continuă.
Secretarul american al Apărării: Montarea elementelor antirachetă continuă în România, în pofida divergenţelor cu Rusia

PMB vrea să dea 700.000 de euro pentru servicii de recuperare a informaţiilor în caz de dezastre

PMB vrea să dea aproximativ 700.000 de euro pentru servicii informatice de recuperare a datelor în caz de dezastre, potrivit unui anunţ publicat pe www.e-licitatie.ro.
PMB vrea să dea 700.000 de euro pentru servicii de recuperare a informaţiilor în caz de dezastre

Mihai Câmpineanu, intubat din nou, în urma unor complicaţii. Liderul formaţiei Şuie Paparude nu poate respira singur

Liderul formaţiei Şuie Paparude, Mihai Câmpineanu, care a suferit un infarct la finalul unui concert susţinut la Timişoara şi care miercuri a ieşit din coma indusă, a fost intubat din nou, deoarece nu poate respira singur.
Mihai Câmpineanu, intubat din nou, în urma unor complicaţii. Liderul formaţiei Şuie Paparude nu poate respira singur

Renee Zellweger şi noul ei iubit vor să adopte un copil

Actriţa americană Renee Zellweger intenţionează să adopte un copil, pe care vrea să îl crească alături de noul ei iubit, Doyle Bramhall II, cu care are o relaţie de aproape un an.
Renee Zellweger şi noul ei iubit vor să adopte un copil

Un director din Hidroelectrica, Eugen Brădean, şi un consilier al ministrului Niţă, REŢINUŢI de DNA. Consilierul Ioan Mihăilă a fost concediat

Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Constantin Niţă, au fost reţinuţi, miercuri, de DNA, într-un dosar de mită privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane de euro.
Un director din Hidroelectrica, Eugen Brădean, şi un consilier al ministrului Niţă, REŢINUŢI de DNA. Consilierul Ioan Mihăilă a fost concediat

Chinezii, „afectaţi” de creşterea economică. Cum vor autorităţile să combată efectele poluării excesive – FOTO, VIDEO

Autorităţile din Beijing au anunţat luarea unor măsuri extreme în vederea combaterii poluării, printre acestea numărându-se închiderea unor fabrici şi instaurarea unui sistem de circulaţie alternativ pentru automobile în zilele în care calitatea aerului este deosebit de degradată.
Chinezii,

Activiştii pentru drepturi civice acuză Canada de spionarea propriilor cetăţeni

O organizaţie din Canada pentru apărarea libertăţilor civile a iniţiat marţi o procedură judiciară împotriva unei agenţii federale de supraveghere a comunicaţiilor, acuzând-o de spionarea ilegală a cetăţenilor canadieni.
Activiştii pentru drepturi civice acuză Canada de spionarea propriilor cetăţeni

Şeful platformei petrochimice Bradu de la Piteşti a fost numit director general al Oltchim

Noul director general al Oltchim Râmnicu Vâlcea este Marian Pârvu, şeful platformei petrochimice Bradu de la Piteşti, secţie a combinatului, decizia luându-se în cadrul unei întâlniri la Ministerul Economiei.
Şeful platformei petrochimice Bradu de la Piteşti a fost numit director general al Oltchim

S&P atribuie rating „B+” companiei RCS & RDS şi finanţărilor pe care vrea să le acceseze operatorul

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a atribuit rating "B+", cu perspectivă stabilă, companiei RCS & RDS şi unor împrumuturi de 650 de milioane de euro pe care operatorul telecom intenţionează să le contracteze.
S&P atribuie rating

Ungaria: Zeci de mii de persoane participă la manifestaţii pro şi contra Guvernului Orban, la Budapesta

Zeci de mii de persoane au ieşit, miercuri, pe străzile din Budapesta, în cursul a două mitinguri în favoarea şi împotriva premierului Viktor Orban, acuzat de opoziţia de stânga de tendinţe autoritariste.
Ungaria: Zeci de mii de persoane participă la manifestaţii pro şi contra Guvernului Orban, la Budapesta

Adrian Porumboiu spune că FC Vaslui îşi va recupera cele opt puncte de penalizare

Finanţatorul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, miercuri, la Sport.ro, că este convins că gruparea vasluiană îşi va recupera cele opt puncte de penalizare dictate de Comisia de Disciplină a FRF pentru neplata unor comisioane către impresarul Ionel Codoban.
Adrian Porumboiu spune că FC Vaslui îşi va recupera cele opt puncte de penalizare

Declaraţiile privind donarea de organe, ţesuturi şi celule, ar putea fi întocmite gratuit de notari

Declaraţiile privind donarea de organe, ţesuturi şi celule ar putea fi scutite de plata onorariilor către notarii publici, potrivit unui proiect de ordin al ministrului Justiţiei, lansat miercuri în dezbatere publică.
Declaraţiile privind donarea de organe, ţesuturi şi celule, ar putea fi întocmite gratuit de notari

Filmele „Poziţia copilului” şi „Metabolism”, proiectate la AFI Fest, la Los Angeles

Peliculele "Poziţia copilului", de Călin Peter Netzer, şi "Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism", de Corneliu Porumboiu, vor fi prezentate în selecţia oficială a AFI Fest, festivalul organizat de American Film Institute şi care se desfăşoară între 7 şi 14 noiembrie, la Los Angeles.
Filmele

Draghi: BCE nu va ezita „să pice” bănci la testele de stres

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat miercuri că oficialii instituţiei nu vor ezita "să pice" bănci în testele de stres, BCE fiind hotărâtă să îşi demonstreze vigilenţa în calitate de supraveghetor al bănciilor.
Draghi: BCE nu va ezita

Dan Diaconescu deţine o autorizaţie de difuzare de programe TV prin satelit din Italia

Societatea OTV SRL, înregistrată de Dan Diaconescu în Italia, deţine autorizaţie de difuzare a unor programe de televiziune prin satelit eliberată de Autoritatea în telecomunicaţii din Italia, potrivit informaţiilor furnizate, miercuri, de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) din România.
Dan Diaconescu deţine o autorizaţie de difuzare de programe TV prin satelit din Italia

Kelemen: Asumarea pe descentralizare – corectă, au fost deja toate dezbaterile posibile şi imposibile

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, afirmă că angajarea răspunderii Guvernului pe descentralizare reprezintă o variantă "corectă", întrucât problema a fost dezbătută în mai multe legislaturi, având deja loc "toate dezbaterile posibile şi imposibile" pe această temă.
Kelemen: Asumarea pe descentralizare - corectă, au fost deja toate dezbaterile posibile şi imposibile

STUDIU: Riscul de a dezvolta ADHD este mai mic în rândul copiilor care locuiesc în zone însorite

Copiii care locuiesc în zone însorite au un risc mai scăzut de a dezvolta ADHD (Deficit de Atenţie/ Tulburare Hiperkinetică), potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii olandezi.
STUDIU: Riscul de a dezvolta ADHD este mai mic în rândul copiilor care locuiesc în zone însorite

Robert Downey Jr., starul de cinema cu cea mai mare valoare de piaţă

Actorul american Robert Downey Jr. a fost desemnat starul de cinema cu cea mai mare valoare de piaţă, pentru al doilea an consecutiv, într-un top realizat de site-ul cu specific cinematografic Vulture.com.
Robert Downey Jr., starul de cinema cu cea mai mare valoare de piaţă

Dan Diaconescu a înfiinţat societatea OTV SRL, cu sediul în Roma

Dan Diaconescu a înfiinţat societatea OTV SRL, care are sediul în Roma şi a fost înscrisă la Registrul Comerţului din Italia, în data de 18 iulie 2013, potrivit unor informaţii furnizate de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA).
Dan Diaconescu a înfiinţat societatea OTV SRL, cu sediul în Roma

CSM şi-a însuşit raportul privind declaraţiile lui Ponta despre ancheta de la „Bolintineanu”

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) şi-a însuşit raportul Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile premierului Victor Ponta despre ancheta la Liceul "Bolintineanu", potrivit căruia acestea nu au afectat independenţa magistraţilor.
CSM şi-a însuşit raportul privind declaraţiile lui Ponta despre ancheta de la

Kelemen: Trebuie înfiinţată, prin lege şi dialog, o universitate de stat în limba maghiară

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că trebuie înfiinţată, "prin lege şi dialog", o universitate de stat în limba maghiară, întrucât "consecinţele comunismului pot fi reparate în totalitate doar când vor fi repuse în funcţiune victimele instituţionale", respectiv Universitatea Bolyai.
Kelemen: Trebuie înfiinţată, prin lege şi dialog, o universitate de stat în limba maghiară

Parlamentul European cere suspendarea acordului UE-SUA privind datele bancare, pe fondul acuzaţiilor de spionaj

Parlamentul European a cerut miercuri Comisiei Europene suspendarea unui acord între Uniunea Europeană şi Statele Unite privind transferul datelor bancare, ca reacţie la dezvăluirile privind activităţile de spionaj ale Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA).
Parlamentul European cere suspendarea acordului UE-SUA privind datele bancare, pe fondul acuzaţiilor de spionaj

Isărescu: Nu este bine să depunem banii în străinătate. Să avem încredere în sistemul bancar românesc

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, nu recomandă depunerea banilor în străinătate, ci încredere în sistemul bancar românesc, amintind de moartea lui Constantin Brâncoveanu, care a fost torturat pentru a-şi declara întreaga avere, inclusiv banii din străinătate.
Isărescu: Nu este bine să depunem banii în străinătate. Să avem încredere în sistemul bancar românesc

Un nou CUTREMUR de 3,1 grade s-a produs în Vrancea

Un nou cutremur de 3,1 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la 16:51, în Vrancea, după ce un seism cu aceeaşi magnitutdine a avut loc în urmă cu aproximativ 12 ore, potrivit Institului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Un nou CUTREMUR de 3,1 grade s-a produs în Vrancea

Kelemen: USL să spună că nu mai sunt o prioritate amendarea Constituţiei şi regionalizarea

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că USL "ar trebui să anunţe foarte repede" că amendarea Constituţiei şi regionalizarea nu mai sunt o prioritate, astfel încât acestea "să nu mai fie teme false", el spunând că majoritatea ar trebui să se ocupe de guvernare.
Kelemen: USL să spună că nu mai sunt o prioritate amendarea Constituţiei şi regionalizarea

Antena 3, obligată de CNA să îi acorde dreptul la replică lui David Eugen în cazul Roşia Montană

CNA a decis că Antena 3 trebuie să îi acorde dreptul la replică lui David Eugen, preşedintele Asociaţiei Alburnus Maior, după ce în emisiunea "Sinteza zilei" a fost prezentat un extras din cartea funciară privind un teren pe care acesta îl deţine pe teritoriul comunei Roşia Montană.
Antena 3, obligată de CNA să îi acorde dreptul la replică lui David Eugen în cazul Roşia Montană

Rusia a anunţat că va boicota procesul de la Tribunalul internaţional pentru afaceri maritime

Rusia a anunţat marţi că va boicota procesul de la Tribunalul internaţional pentru afaceri maritime, sesizat de Olanda după capturarea, în septembrie, a navei Greenpeace în zona rusă a Arcticii şi reţinerea echipajului său, acuzat de piraterie.
Rusia a anunţat că va boicota procesul de la Tribunalul internaţional pentru afaceri maritime

Autorităţile irlandeze aşteaptă rezultatele ADN în cazul fetei retrase dintr-o familie de romi

Autorităţile irlandeze aşteptau miercuri rezultatul analizelor ADN efectuate atât asupra fetei în vârstă de şapte ani retrase provizoriu, luni, dintr-o familie de etnie romă, cât şi asupra cuplului care afirmă că ei sunt părinţii copilului.
Autorităţile irlandeze aşteaptă rezultatele ADN în cazul fetei retrase dintr-o familie de romi

Pocora (PNL): Amânarea deciziei CC pe legea referendumului face parte din tertipurile lui Băsescu

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, miercuri, că amânarea unei decizii asupra sesizării şefului statului în cazul modificărilor aduse Legii referendumului prin introducerea unui prag redus de cvorum face parte din "tertipurile procedurale" ale lui Traian Băsescu.
Pocora (PNL):  Amânarea deciziei CC pe legea referendumului face parte din tertipurile lui Băsescu

Maramureş, Zărneşti şi Munţii Apuseni, primele zone ce vor fi certificate ca destinaţii ecoturistice

Maramureş, Zărneşti şi Munţii Apuseni vor fi primele trei zone din ţară certificate ca destinaţii ecoturistice, începând din primăvara anului viitor, alte şase zone aflându-se pe lista viitoarelor destinaţii ecoturistice din România şi urmând să fie certificate până la sfârşitul anului 2014.
Maramureş, Zărneşti şi Munţii Apuseni, primele zone ce vor fi certificate ca destinaţii ecoturistice

Primăria Capitalei organizează o licitaţie pentru amenajarea unui circuit turistic pe lacurile Floreasca şi Tei

Primăria Capitalei organizează licitaţia pentru contractarea firmei care va amenaja un circuit turistic pe lacurile Floreasca şi Tei, în conformitate cu proiectul realizat prin Programul Operaţional Regional, care beneficiază de fonduri europene, potrivit unui anunţ de pe www.e-licitatie.ro.
Primăria Capitalei organizează o licitaţie pentru amenajarea unui circuit turistic pe lacurile Floreasca şi Tei