CELE MAI NOI ARTICOLE

Papa Francisc denunţă „războaiele comerciale pentru a vinde arme”

Papa Francisc a respins din nou războiul în Siria, denunţând "războaiele comerciale pentru a vinde arme" şi "proliferarea" acestora şi cerându-le oficialilor politici să "găsească o soluţie justă la conflictul fratricid".
Papa Francisc denunţă

Pasagerii CFR Călători, cu 70% mai puţini decât în 1998

CFR Călători va transporta circa 50 milioane pasageri în acest an, similar cu 2012, dar cu aproape 70% mai puţin faţă de 1998, anul înfiinţării, şi arată că scumpirea biletelor de la 1 septembrie va genera încasări mai mari cu 3% în ultimele patru luni şi un plus de 2% în 2014 comparativ cu 2012.
Pasagerii CFR Călători, cu 70% mai puţini decât în 1998

Consilierii PDL DEMISIONEAZĂ din Consiliul General al Municipiului Bucureşti

Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că reprezentanţii acestui partid demisionează din Consiliul General al Municipiului Bucureşti, el argumentând că PDL nu doreşte "să mai gireze incompetenţa administrativă" la nivelul Capitalei.
Consilierii PDL DEMISIONEAZĂ din Consiliul General al Municipiului Bucureşti

Andreea şi Cabral inaugurează „Casa Ibacka”, luni, de la ora 23.30, pe postul Acasă

Andreea şi Cabral inaugurează "Casa Ibacka", emisiunea de divertisment fiind difuzată începând de luni, de la ora 23.30, pe postul Acasă, potrivit unui comunicat al televiziunii, remis MEDIAFAX.
Andreea şi Cabral inaugurează

Preţul petrolului la maximul ultimilor doi ani, pe fondul tensiunilor din Siria

Preţul petrolului a urcat puternic pe piaţa SUA, cu 2%, la 110,5 dolari pe baril, maximul ultimilor doi ani, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, la summit-ul G20 de la Sankt Petersburg, că Rusia va sprijini Siria dacă va fi atacată.
Preţul petrolului la maximul ultimilor doi ani, pe fondul tensiunilor din Siria

ACCIDENT GRAV la Iaşi: Unsprezece morţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren

Cele două persoane rănite grav în accidentul produs în judeţul Iaşi, un copil de 14 ani şi un tânăr de 26 de ani, au murit, duminică seară, la spital, numărul persoanelor decedate ajungând astfel la 11.
ACCIDENT GRAV la Iaşi: Unsprezece morţi după ce maşina în care se aflau a fost lovită de un tren

Scarlett Johansson a confirmat speculaţiile presei

Scarlett Johansson a confirmat că se va căsători cu iubitul ei, jurnalistul francez Romain Dauriac, însă actriţa americană a precizat că nu a stabilit data nunţii, potrivit contactmusic.com.
Scarlett Johansson a confirmat speculaţiile presei

Premieră în istoria Festivalului de la Veneţia: Un documentar a câştigat Leul de Aur

Documentarul "Sacro GRA", al italianului Gianfranco Rosi, care prezintă viaţa oamenilor care trăiesc la periferia Romei, lângă şoseaua de centură, a câştigat Leul de Aur la cea de-a 70-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia.
Premieră în istoria Festivalului de la Veneţia: Un documentar a câştigat Leul de Aur

VREMEA se încălzeşte: Ce temperaturi se vor înregistra în ţară şi în Bucureşti, în primele două zile ale săptămânii

Luni, vremea va fi caracterizată de valori uşor mai mari decât cele specifice acestei perioade din an, cu maxime cuprinse între 22 şi 29 de grade şi minime între 8 şi 17 grade. Cerul se va înnora treptat în jumătatea de vest a ţării, unde seara şi noaptea local vor fi averse, în general slabe, şi descărcări electrice, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
VREMEA se încălzeşte: Ce temperaturi se vor înregistra în ţară şi în Bucureşti, în primele două zile ale săptămânii

CONFLICTUL DIN SIRIA – Pentagonul pregăteşte ATACURI masive cu rachete: „Vor fi mai multe salve şi o evaluare după fiecare raid”

Pentagonul pregăteşte atacuri împotriva Siriei mai lungi şi mai intense decât s-a prevăzut, acestea urmând să dureze trei zile, a anunţat duminică Los Angeles Times.
CONFLICTUL DIN SIRIA - Pentagonul pregăteşte ATACURI masive cu rachete:

Conflictul sirian, printre motivele eşecului Istanbulului la organizarea JO-2020

Conflictul sirian a avut în mod cert un rol în eşecul candidaturii oraşului Istanbul la organizarea Jocurilor Olimpice din 2020, atribuite capitalei Japoniei, Tokyo, a apreciat Prinţul Albert II de Monaco, membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO).
Conflictul sirian, printre motivele eşecului Istanbulului la organizarea JO-2020

TVR spune că reflectă echilibrat subiectul exploatării miniere de la Roşia Montană

TVR spune, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că respectă dreptul la opinie şi informare corectă al fiecărui cetăţean, prezentând în programele sale în mod echilibrat subiectul exploatării miniere de la Roşia Montană.
TVR spune că reflectă echilibrat subiectul exploatării miniere de la Roşia Montană

Mii de persoane au manifestat la Salonic împotriva măsurilor de austeritate

Aproximativ 17.000 de persoane, potrivit poliţiei, au manifestat sâmbătă seara, la apelul sindicatelor la Salonic, în nordul Greciei, împotriva politicilor de austeritate, care continuă în această ţară de patru ani.
Mii de persoane au manifestat la Salonic împotriva măsurilor de austeritate

Sute de romi sărbătoresc la Costeşti Ziua Naţională a Romilor, de Sfânta Maria Mică

Peste 800 de romi din toată ţara au venit, duminică, la Costeşti, judeţul Vâlcea, pentru a sărbători Ziua Naţională a Romilor, o manifestare devenită tradiţie de peste două decenii de Sfânta Maria Mică, ce a început la Mănăstirea Bistriţa cu o slujbă religioasă.
Sute de romi sărbătoresc la Costeşti Ziua Naţională a Romilor, de Sfânta Maria Mică

Moscova îşi alege astăzi noul primar

Moscova îşi alege duminică primarul, în cadrul unui scrutin în care opozantul rus Aleksei Navalnîi se confruntă cu favoritul susţinut de Kremlin şi înfruntă sistemul politic al lui Vladimir Putin.
Moscova îşi alege astăzi noul primar

Împăratul romilor Iulian: Fraţii Cioabă au fost excluşi din organizaţiile romilor

Împăratul romilor Iulian Rădulescu susţine că fraţii Dorin şi Daniel Cioabă au fost excluşi din organizaţiile romilor, "din comunitate", iar 63 de ONG-uri şi formaţiuni politice ale etniei nu îi recunosc ca "regi ai romilor de la Sibiu".
Împăratul romilor Iulian: Fraţii Cioabă au fost excluşi din organizaţiile romilor

GAFĂ la presa de stat din China: A anunţat ERONAT oraşul gazdă la Jocurile Olimpice 2020

Internauţii chinezi au criticat, duminică, presa de stat din ţara lor, care a anunţat eronat că oraşul Istanbul a fost ales ca organizator al Jocurilor Olimpice de vară din 2020 şi că Tokyo, metropola care va găzdui de fapt competiţia, a pierdut cursa.
GAFĂ la presa de stat din China: A anunţat ERONAT oraşul gazdă la Jocurile Olimpice 2020

UDMR Covasna a sesizat FIFA privind atitudini antimaghiare la meciul România – Ungaria

UDMR Covasna a sesizat FIFA privind "atitudini antimaghiare" la meciul România - Ungaria, cu referire la faptul că suporterii români au scandat "ca maghiarii să părăsească ţara".
UDMR Covasna a sesizat FIFA privind atitudini antimaghiare la meciul România - Ungaria

ACCIDENT GRAV în Giurgiu: Două persoane au murit şi alte şapte au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit

Două persoane au murit şi alte şapte au fost rănite, duminică, într-un accident care a avut loc pe DN 6 Bucureşti-Alexandria, în localitatea Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, după ce două autoturisme s-au ciocnit.
ACCIDENT GRAV în Giurgiu: Două persoane au murit şi alte şapte au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit

PROTEST ANTI-MAIDANEZI – Peste 300 de bucureşteni au manifestat în Parcul Izvor: „Nu sunt hrană pentru câini! Vrem «legea lui Ionuţ»!” – GALERIE FOTO

Peste 300 de persoane au participat, duminică, în Parcul Izvor din Bucureşti, la un protest referitor la problema câinilor vagabonzi, cerând ridicarea acestora de pe străzile Capitalei, pentru siguranţa locuitorilor.
PROTEST ANTI-MAIDANEZI - Peste 300 de bucureşteni au manifestat în Parcul Izvor:

Băsescu transmite ministrului Justiţiei cererile de urmărire penală pentru Videanu şi Silaghi

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, duminică, ministrului Justiţiei cererile de urmărie penală pentru Adriean Videanu, fost ministru al Economiei, şi Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor. Anunţurile în acest sens au fost făcute, duminică, prin comunicate de presă ale Administraţiei Prezidenţiale.
Băsescu transmite ministrului Justiţiei cererile de urmărire penală pentru Videanu şi Silaghi

Prinţul Andrew, chestionat de poliţie în grădinile palatului Buckingham

Prinţul Andrew a fost chestionat în grădinile palatului Buckingham de poliţiştii deveniţi mai vigilenţi după consolidarea măsurilor de securitate în urma unei tentative recente de furt, potrivit poliţiei.
Prinţul Andrew, chestionat de poliţie în grădinile palatului Buckingham

Reprezentanţii unei firme din Capitală, suspectaţi că înşelau clienţii veniţi cu bijuterii la reparat

Reprezentanţii unei societăţi meşteşugăreşti din Bucureşti sunt suspectaţi că ar fi înşelat mai mulţi clienţi, prin înlocuirea pietrelor preţioase de pe obiectele primite pentru reparaţii sau prin diminuarea cantităţii de aur a acestora, informează Poliţia Capitalei.
Reprezentanţii unei firme din Capitală, suspectaţi că înşelau clienţii veniţi cu bijuterii la reparat

Uniunea Europeană şi Statele Unite AVERTIZEAZĂ Rusia: Presiunea exercitată asupra fostelor republici sovietice, inacceptabilă

Uniunea Europeană şi Statele Unite şi-au exprimat susţinerea totală faţă de ţările din fosta Uniune Sovietică care au ales calea apropierii de Europa şi au avertizat Rusia că presiunea pe care o exercită în contrapondere este inacceptabilă.
Uniunea Europeană şi Statele Unite AVERTIZEAZĂ Rusia: Presiunea exercitată asupra fostelor republici sovietice, inacceptabilă

DOVEZILE ATACULUI chimic din Siria: Înregistrări VIDEO cu victimele atacului din 21 august au fost arătate congresmenilor americani

Postul de televiziune CNN a difuzat sâmbătă înregistrări video cu persoane care prezentau convulsii sau copii morţi, care ar fi victime ale atacurilor chimice din 21 august din Siria şi care au fost arătate congresmenilor americani.
DOVEZILE ATACULUI chimic din Siria: Înregistrări VIDEO cu victimele atacului din 21 august au fost arătate congresmenilor americani

Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, prăznuită cu rugăciuni pentru pace

Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Marie Mică, prăznuită duminică, este o zi în care credincioşii din bisericile Patriarhiei Române se vor ruga pentru pace în Orientul Mijlociu, numeroase biserici şi mănăstiri din ţară serbându-şi totodată hramul.
Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică, prăznuită cu rugăciuni pentru pace

Larisa Iordache, titlu naţional la individual-compus. Diana Bulimar, accidentată, ratează CM

Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, sâmbătă, că Diana Bulimar s-a accidentat la Campionatele Naţionale şi a suferit o intervenţie chirurgicală, ratând astfel CM de la Antwerp, care debutează în 30 septembrie, în timp ce Larisa Iordache a câştigat titlul la individual-compus.
Larisa Iordache, titlu naţional la individual-compus. Diana Bulimar, accidentată, ratează CM

UPDATE: Tokyo va găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2020

(adaugă situaţia voturilor şi elemente de background)
UPDATE: Tokyo va găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2020

Tokyo va găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2020

Capitala Japoniei, Tokyo, va organiza Jocurile Olimpice de vară din 2020, fiind desemnată ca gazdă a competiţiei, sâmbătă, în urma alegerilor din cadrul reuniunii Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), de la Buenos Aires.
Tokyo va găzdui Jocurile Olimpice de vară din 2020

Mircea Lucescu: Jocul cu Ungaria a fost un meci excelent al echipei naţionale

Tehnicianul formaţiei Şahtior Doneţk, Mircea Lucescu, a declarat sâmbătă seară că jocul cu Ungaria, scor 3-0, a fost un meci excelent al echipei naţionale, dar acest rezultat nu înseamnă nimic în perspectiva întâlnirii decisive cu Turcia.
Mircea Lucescu: Jocul cu Ungaria a fost un meci excelent al echipei naţionale

Madrid, eliminat din cursa pentru desemnarea oraşului ce va găzdui JO-2020

Oraşul Madrid a fost eliminat, sâmbătă seară, din cursa pentru obţinerea organizării Jocurilor Olimpice de vară din 2020, în cadrul reuniunii Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), de la Buenos Aires, finalistele fiind Tokyo şi Istanbul.
Madrid, eliminat din cursa pentru desemnarea oraşului ce va găzdui JO-2020

Jean Todt va candida pentru al doilea mandat la conducerea FIA

Francezul Jean Todt, în vârstă de 67 de ani, a anunţat, sâmbătă, că va candida în această toamnă pentru al doilea mandat consecutiv de preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA).
Jean Todt va candida pentru al doilea mandat la conducerea FIA

Handbalistele de la HCM Baia Mare au câştigat Supercupa României, primul trofeu din sezonul 2013-2014

Handbalistele de la HCM Baia Mare, deţinătoare ale Cupei României şi vicecampioane, au câştigat sâmbătă, la Bucureşti, Supercupa României, primul trofeu al sezonului 2013-2014, în faţa formaţiei "U" Jolidon Cluj.
Handbalistele de la HCM Baia Mare au câştigat Supercupa României, primul trofeu din sezonul 2013-2014

A şaptea zi de PROTESTE faţă de proiectul de la Roşia Montană, în Capitală. Manifestanţii au mers la sediul TVR

Sute de persoane au protestat, pentru a şaptea zi la rând, în Capitală, faţă de proiectul de la Roşia Montană, acestea adunându-se la Universitate şi pornind în marş spre Piaţa Victoriei, în jurul orei 19.30. Ulterior, protestatarii au mers la sediul TVR şi au blocat un sens de mers pe Calea Dorobanţilor.
A şaptea zi de PROTESTE faţă de proiectul de la Roşia Montană, în Capitală. Manifestanţii au mers la sediul TVR

Un volum omagial unicat cu poeziile manuscris dedicate lui Ceauşescu, scos la licitaţie

"Floarea darurilor", un volum omagial unicat de poezii manuscrise dedicate lui Nicolae Ceauşescu de 262 de poeţi şi care include şi un portret al dictatorului semnat de Corneliu Baba, va fi scos la licitaţie, cu preţul de pornire de 29.000 de euro, pe 21 septembrie, la Bucureşti, de casa Artmark.
Un volum omagial unicat cu poeziile manuscris dedicate lui Ceauşescu, scos la licitaţie

Gimnastul Cristian Băţagă, campion naţional la individual-compus. Dinamo Bucureşti a câştigat titlul la echipe

Gimnastul Cristian Băţagă a cucerit, sâmbătă, titlul naţional la individual-compus, iar clubul Dinamo Bucureşti titlul la echipe, la Campionatul Naţional de la Bucureşti.
Gimnastul Cristian Băţagă, campion naţional la individual-compus. Dinamo Bucureşti a câştigat titlul la echipe

PROTEST la Universitate faţă de eutanasierea câinilor maidanezi

Câteva zeci de persoane s-a adunat la Universitate, în faţa Teatrului Naţional, pentru a protesta faţă de eutanasierea câinilor comunitari, susţinând că aceasta nu este o soluţie şi pronunţându-se în favoarea sterilizării.
PROTEST la Universitate faţă de eutanasierea câinilor maidanezi

Handbaliştii de la HCM Constanţa au câştigat Supercupa României

Campioana HCM Constanţa a câştigat, sâmbătă, la Bucureşti, Supercupa României la handbal masculin, primul trofeu al sezonului 2013-2014, în faţa vicecampioanei Ştiinţa Bacău.
Handbaliştii de la HCM Constanţa au câştigat Supercupa României

Tokes: Eventuala retragere a Ordinului Steaua României ar fi un act discriminativ, antimaghiar

Eurodeputatul Laszlo Tokes susţine că eventuala retragere a Ordinului Steaua României ar fi "un act discriminativ, antimaghiar" şi ar echivala cu "desconsiderarea repetată a trecutului revoluţionar al Timişoarei".
Tokes: Eventuala retragere a Ordinului Steaua României ar fi un act discriminativ, antimaghiar

Dinamo învinsă de Şahtior Doneţk, într-un meci amical

Formaţia Dinamo a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 3-0 (2-0), de echipa lui Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, într-un meci amical disputat pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Dinamo învinsă de Şahtior Doneţk, într-un meci amical