CELE MAI NOI ARTICOLE

Federaţiile sindicale din transporturi feroviare ameninţă cu declanşarea conflictelor de muncă

Federaţiile sindicale din transporturi feroviare - nemulţumite de faptul că negocierile pentru încheierea de noi contracte colective de muncă au eşuat, deşi cele în vigoare expiră în 20 aprilie - ameninţă cu declanşarea conflictelor de muncă, se arată într-un comunicat transmis agenţiei MEDIAFAX.
Federaţiile sindicale din transporturi feroviare ameninţă cu declanşarea conflictelor de muncă

UMF Cluj va înfiinţa primul Centru de Cercetare în Medicină Avansată şi Medicină Translaţională

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca va înfiinţa primul Centru de Cercetare în Medicină Avansată şi Medicină Translaţională din România - MedFuture, în urma implementării unui proiect cu finanţare europeană de peste 37 de milioane de lei.
UMF Cluj va înfiinţa primul Centru de Cercetare în Medicină Avansată şi Medicină Translaţională

Radu Mazăre a fost adus încătuşat la instanţa supremă, pentru judecarea propunerii de arestare

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost adus miercuri după-amiază, încătuşat, la ICCJ, pentru judecarea propunerii de arestarea preventivă formulate de procurorii DNA, în dosarul în care edilul este acuzat că a primit 175.000 de euro pentru a favoriza firma care a construit campusul "Henri Coandă".
Radu Mazăre a fost adus încătuşat la instanţa supremă, pentru judecarea propunerii de arestare

CONFERINŢA Mediafax-Coface „Risc de Ţară”: Principalele subiecte ale evenimentului

Economiştii şefi ai principalelor bănci din România au făcut o analiză a sistemului bancar, au dezbătut problematica creditării şi situaţia economiei româneşti la Conferinţa de Risc de Ţară, organizată miercuri de Coface în parteneriat cu Mediafax, la care invitat de onoare a fost Leszek Balcerowicz.
CONFERINŢA Mediafax-Coface

Pista de biciclete din centrul Bucureştiului şi vehicule pentru elevi, finanţate din certificate CO2

Proiectele de amenajare a unei piste de biciclete în centrul Bucureştiului, de trecere a autobuzelor din Ploieşti pe motor alimentat cu GPL şi de cumpărare de microbuze/autobuze pentru transportul elevilor-sportivi şi a celor din sate la competiţii vor fi finanţate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Pista de biciclete din centrul Bucureştiului şi vehicule pentru elevi, finanţate din certificate CO2

Expoziţie de fosile din diferite perioade geologice, în luna aprilie, în Capitală

O expoziţie de fosile, care conţine 24 de exponate de origine animală şi vegetală, din mediul marin şi cel terestru, provenind din diferite perioade geologice, de la cea ordoviciană până la miocen, poate fi vizitată până pe 22 aprilie, într-un centru comercial din Capitală.
Expoziţie de fosile din diferite perioade geologice, în luna aprilie, în Capitală

Etnicii bulgari din Republica Moldova cer statut special pentru raionul Taraclia

Raionul Taraclia, din estul R. Moldova, va intra în componenţa autonomiei găgăuze dacă Parlamentul de la Chişinău nu-i va acorda un statut special, a declarat primarul oraşului Taraclia, Serghei Filipov, relatează Jurnal de Chişinău, în ediţia online.
Etnicii bulgari din Republica Moldova cer statut special pentru raionul Taraclia

Ponta: În cazul Nana se va face, încet, lumină, comisia parlamentară şi Parchetul vor propune măsuri

Premierul Victor Ponta a apreciat că în cazul terenurilor din Nana se va face "lumină", chiar dacă încet-încet şi greu, iar comisia parlamentară şi Parchetul vor propune măsuri care vor fi îndeplinite, precizând în acelaşi timp că la acest caz s-a lucrat foarte serios, juridic şi cu documente.
Ponta: În cazul Nana se va face, încet, lumină, comisia parlamentară şi Parchetul vor propune măsuri

BMW şi-a consolidat poziţia de lider pe piaţa de lux, cu o creştere de 17% a vânzărilor în martie

BMW şi-a consolidat poziţia de cel mai mare producător de automobile de lux la nivel mondial, cu o creştere de 17% a vânzărilor în luna martie şi de 12% în primul trimestru.
BMW şi-a consolidat poziţia de lider pe piaţa de lux, cu o creştere de 17% a vânzărilor în martie

Steliano Filip: Ne dorim să întoarcem rezultatul cu Steaua, dar e un scor cam greu de atins

Fundaşul echipei Dinamo, Steliano Filip, a declarat, miercuri, că îşi doreşte remontarea scorului din partida tur a semifinalei Cupei României - Timişoreana cu Steaua, scor 2-5, însă a precizat că o victorie la trei goluri este greu de obţinut.
Steliano Filip: Ne dorim să întoarcem rezultatul cu Steaua, dar e un scor cam greu de atins

Iorgulescu: Faptul că toate televiziunile pot transmite meciurile este favorabil suporterilor

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, susţine că noile condiţii privind drepturile TV, conform cărora toate televiziunile pot transmite meciurile din Liga I produse de firma Intel Sky Broadcast, sunt mult mai favorabile suporterilor.
Iorgulescu: Faptul că toate televiziunile pot transmite meciurile este favorabil suporterilor

Aproximativ 20 de elevi au fost ÎNJUNGHIAŢI de un coleg la un liceu din Pennsylvania

Un elev şi-a înjunghiat aproximativ 20 de colegi, miercuri dimineaţa, într-un liceu din apropiere de Pittsburgh (Pennsylvania, estul Statelor Unite), au anunţat autorităţile locale, adăugând că atacatorul a fost arestat.
Aproximativ 20 de elevi au fost ÎNJUNGHIAŢI de un coleg la un liceu din Pennsylvania

Peste 60 la sută dintre ruşi susţin concentrarea puterii în mâinile lui Vladimir Putin

Concentrarea a aproape tuturor puterilor din Rusia de către preşedintele Vladimir Putin este considerată ca fiind în interesul ţării de către 63 la sută dintre ruşi, potrivit unui sondaj al Centrului independent Levada.
Peste 60 la sută dintre ruşi susţin concentrarea puterii în mâinile lui Vladimir Putin

Andra, Smiley, Vunk şi Zdob şi Zdub, printre nominalizaţii la gala On Air Music Awards

Cântăreţii Andra, Smiley şi Alina Manole, precum şi trupele Vunk şi Zdob şi Zdub se numără printre artiştii nominalizaţi la cea de-a doua ediţie a galei On Air Music Awards, care va avea loc pe 29 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Polivalentă din Capitală.
Andra, Smiley, Vunk şi Zdob şi Zdub, printre nominalizaţii la gala On Air Music Awards

Noi execuţii în Coreea de Nord: Un susţinător al unchiului lui Kim Jong-un, ars de viu cu un aruncător de flăcări

Un oficial nord-coreean a fost executat cu un aruncător de flăcări ca parte dintr-o nouă serie de eliminări sângeroase, a relatat presa sud-coreeană.
Noi execuţii în Coreea de Nord: Un susţinător al unchiului lui Kim Jong-un, ars de viu cu un aruncător de flăcări

AVERTISMENTUL lui Vladimir Putin pentru Kiev: Să nu comită ceva ireparabil

Preşedintele rus, Vladimir Putin, le-a cerut, miercuri, autorităţilor de la Kiev să "nu comită ceva ireparabil" în Ucraina, exprimându-şi speranţa că eforturile diplomatice vor avea un "rezultat pozitiv".
AVERTISMENTUL lui Vladimir Putin pentru Kiev: Să nu comită ceva ireparabil

CONFERINŢA Mediafax-Coface – Bogza: Salariile din sectorul public trebuie restructurate, iar personalul redus

Anvelopa salarială totală nu mai poate creşte, iar autorităţile trebuie să reanalizeze structura salariilor din sectorul public, majorând veniturile unde este necesar şi reducând personalul, apreciază Mihai Bogza, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (CIS).
CONFERINŢA Mediafax-Coface - Bogza: Salariile din sectorul public trebuie restructurate, iar personalul redus

Mihail Vlasov, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Preşedintele suspendat al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), Mihail Vlasov, acuzat de trafic de influenţă, a fost trimis în judecată în dosarul în care a fost prins în flagrant primind 200.000 de euro de la omul de afaceri Gheza Iosif Petroczki.
Mihail Vlasov, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

Iorgulescu: UEFA a transmis că gruparea CS Universitatea Craiova poate promova în Liga I

Preşedintele LPF, Gino Iorgulescu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că are informaţii privind o adresă a UEFA, în care forul continental îşi arată acordul privind posibilitatea ca gruparea din Liga a II-a, CS Universitatea Craiova, să poată promova în Liga I.
Iorgulescu: UEFA a transmis că gruparea CS Universitatea Craiova poate promova în Liga I

Stradivarius îşi pierde „coroana” de rege incontestabil al viorilor

Reputaţia sonorităţii inegalabile a viorilor Stradivarius, instrumente muzicale italiene fabricate în urmă cu 300 de ani, este serios afectată de un test realizat de violonişti cu reputaţie mondială, care au preferat, în majoritatea lor, sonoritatea oferită de instrumentele moderne.
Stradivarius îşi pierde

FC Universitatea Craiova a intrat în faliment. Tribunalul Braşov a respins planul de reorganizare

FC Universitatea Craiova, cvadruplă campioană a României, a intrat în procedura de faliment, Tribunalul Braşov respingând, miercuri, planul de reorganizare în dosarul de insolvenţă al grupării oltene.
FC Universitatea Craiova a intrat în faliment. Tribunalul Braşov a respins planul de reorganizare

Cardurile naţionale de sănătate vor fi distribuite gratuit prin poştă

Cardul naţional de sănătate va fi distribuit asiguraţilor, gratuit, prin poştă, iar în cazul în care titularul nu va fi găsit la domiciliu de două ori, actul va fi returnat casei de asigurări de sănătate în raza căruia se află locuinţa acestuia, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătăţii (MS).
Cardurile naţionale de sănătate vor fi distribuite gratuit prin poştă

Raţ a fost suspendat patru etape în Primera Division

Fundaşul echipei Rayo Vallecano, Răzvan Raţ, a fost suspendat patru etape în Primera Division, după ce l-a lovit cu capul în faţă pe atacantul formaţiei Celta Vigo, Charles Dias, a anunţat, miercuri, cotidianul As.
Raţ a fost suspendat patru etape în Primera Division

Borussia Dortmund l-a achiziţionat pe atacantul columbian Adrian Ramos

Atacantul columbian al echipei Hertha Berlin, Adrian Ramos, va juca din vară la formaţia Borussia Dortmund, club cu care a semnat un contract până în iunie 2018, a anunţat, miercuri, gruparea din Dortmund.
Borussia Dortmund l-a achiziţionat pe atacantul columbian Adrian Ramos

CONFERINŢA Mediafax-Coface – Muscalu, ING: BNR va rata cel mai probabil ţinta de inflaţie, estimăm o rată de peste 4,5%

Banca Naţională a României va rata cel mai probabil ţinta de inflaţie pentru acest an, rată estimată în prezent de banca centrală la 3,5%, a declarat Vlad Muscalu, economist şef al ING Bank, care se aşteaptă la o creştere a preţurilor de consum de peste 4,5% până la sfârşitul anului.
CONFERINŢA Mediafax-Coface - Muscalu, ING: BNR va rata cel mai probabil ţinta de inflaţie, estimăm o rată de peste 4,5%

Un militar american a fost împuşcat de un coleg, într-o bază din North Carolina

Un membru al Forţelor Navale americane a murit după ce a fost împuşcat de arma unui coleg, într-o unitate militară din Statele Unite, însă nu se ştie cu certitudine dacă mitraliera s-a descărcat accidental sau a fost un gest intenţionat.
Un militar american a fost împuşcat de un coleg, într-o bază din North Carolina

Marile studiouri hollywoodiene au dat în judecată site-ul Megaupload pentru piraterie online

Marile studiouri cinematografice americane au dat în judecată şi cer daune importante de la site-ul de partajare de fişiere video Megaupload, închis la începutul anului 2012 de autorităţile din Statele Unite, în cadrul unei ofensive contra pirateriei online.
Marile studiouri hollywoodiene au dat în judecată site-ul Megaupload pentru piraterie online

Tunisia a lansat un apel pentru donaţii cu scopul de a salva satul lui Darth Vader

Tunisia a anunţat marţi că a lansat o campanie internaţională de strângere de fonduri pentru a salva unul dintre siturile în care a fost turnată epopeea ştiinţifico-fantastică "Războiul stelelor", situat în Sahara, în prezent ameninţat de înaintarea dunelor de nisip.
Tunisia a lansat un apel pentru donaţii cu scopul de a salva satul lui Darth Vader

H&M deschide săptămâna viitoare, în aceeaşi zi, două magazine în Piteşti

Retailerul suedez de îmbrăcăminte Hennes & Mauritz (H&M) deschide săptămâna viitoare, în aceeaşi zi, două magazine în Piteşti şi ajunge astfel la o reţea de 33 de unităţi, inclusiv magazinul care va fi inaugurat joi, 10 aprilie, în Galaţi.
H&M deschide săptămâna viitoare, în aceeaşi zi, două magazine în Piteşti

Manuel Valls înfiinţează un „super-minister” de Externe

Noul premier francez Manuel Valls îşi completează miercuri componenţa Guvernului prin numirea a zeci de secretari de stat, după ce a decis înfiinţarea unui "super-minister" de Externe, care include diplomaţia, comerţul exterior şi turismul.
Manuel Valls înfiinţează un

Twitter are un nou look, asemănător celui al reţelei de socializare concurente Facebook

Twitter a început marţi o vastă operaţiune de modificare a designului profilurilor utilizatorii săi, care le permite acestora să afişeze mai multe elemente personale, însă care fac ca această platformă să semene foarte mult cu reţeaua de socializare concurentă Facebook.
Twitter are un nou look, asemănător celui al reţelei de socializare concurente Facebook

Finanţare mai scumpă şi retrageri de depozite la băncile din Rusia, în contextul crizei din Ucraina

Băncile din Rusia se confruntă cu creşterea costurilor de finanţare şi reclamă retrageri de depozite în contextul crizei din Ucraina, care a redus lichiditatea pe piaţa financiară locală şi a determinat deprecierea rublei cu 7,9% în primul trimestru.
Finanţare mai scumpă şi retrageri de depozite la băncile din Rusia, în contextul crizei din Ucraina

Actorul Sebastian Roché va fi înlocuit de Mark Sheppard la Comic Con Bucureşti 2014

Actorul Sebastian Roché, cunoscut pentru rolurile din serialele "Supernatural" şi "The Originals", nu va mai putea participa la ediţia din acest an a East European Comic Con Bucureşti, acesta fiind înlocuit de Mark Sheppard, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Actorul Sebastian Roché va fi înlocuit de Mark Sheppard la Comic Con Bucureşti 2014

O tânără dintr-o familie săracă, ce trăieşte într-o colibă, a returnat 1.000 de lei găsiţi pe stradă

O tânără de 20 de ani din comuna Berca, judeţul Buzău, care locuieşte într-o colibă, alături de cei doi copii ai săi, de părinţi şi de cei cinci fraţi, trăind din venitul minim garantat, a găsit pe stradă un portofel cu 1.000 de lei, pe care l-a predat Poliţiei.
O tânără dintr-o familie săracă, ce trăieşte într-o colibă, a returnat 1.000 de lei găsiţi pe stradă

Litigiul Anghelache – Reghecampf, amânat două săptămâni pentru ca părţile să se poată împăca

Comisia de Disciplină a FRF a stabilit, miercuri, un nou termen, pentru 23 aprilie, în litigiul dintre preşedintele FC Dinamo, Constantin Anghelache, şi antrenorul FC Steaua, Laurenţiu Reghecampf, oferind părţilor timp pentru a se împăca.
Litigiul Anghelache - Reghecampf, amânat două săptămâni pentru ca părţile să se poată împăca

ANI: Funcţionar din Ministerul Tineretului şi Sportului, în conflict de interese

Valentin Marius Dinu, funcţionar public în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului a fost găsit în conflict de interese de ANI, după ce a eliberarat certificate de identitate pentru două asociaţii sportive în cadrul cărora părinţii săi sunt membri asociaţi fondatori, iar el, reprezentant.
ANI: Funcţionar din Ministerul Tineretului şi Sportului, în conflict de interese

Cum arată Capitala văzută de sus. Imagini surprinse de o dronă – GALERIE FOTO

O dronă a suprins imagini inedite, din aer, deasupra Capitalei. Fotografiile au fost realizate din diferite puncte ale Bucureştiului şi au surprins obiective reprezentative din oraş.
Cum arată Capitala văzută de sus. Imagini surprinse de o dronă - GALERIE FOTO

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie: 40 de refugiţi irakieni aflaţi în Turcia vor fi relocaţi în România

România va reloca 40 de refugiaţi irakieni din Turcia, aceştia urmând să ajungă în ţară în luna mai, în două grupuri de câte 20 de persoane care vor direcţionate către Bucureşti şi Timişoara, informează, miercuri, Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM).
Organizaţia Internaţională pentru Migraţie: 40 de refugiţi irakieni aflaţi în Turcia vor fi relocaţi în România

CE a aprobat HARTA după care se pot acorda ajutoare de stat pentru dezvoltare regională în România

CE a aprobat harta în funcţie de care România va acorda ajutoare de stat pentru dezvoltare regională în 2014-2020, şase din cele opt regiuni ale ţării, excepţie făcând Bucureşti-Ilfov şi Vest, urmând să poată beneficia de sprijin reprezentând până la 50% din costul eligibil al investiţiei.
CE a aprobat HARTA după care se pot acorda ajutoare de stat pentru dezvoltare regională în România

Eden Hazard va lipsi cel puţin două săptămâni de pe teren

Mijlocaşul belgian al echipei Chelsea Londra, Eden Hazard, va lipsi cel puţin două săptămâni de pe teren, după ce s-a accidentat la coapsă, marţi, în meciul retur cu Paris Saint-Germain, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, a anunţat antrenorul Jose Mourinho.
Eden Hazard va lipsi cel puţin două săptămâni de pe teren