CELE MAI NOI ARTICOLE

Liderii PSD, convocaţi joi la Bucureşti. Ponta aniversează 4 ani de când e preşedintele partidului

Liderii PSD din teritoriu au fost convocaţi la Bucureşti, joi, pentru a participa, alături de liderii de la centru, la o întâlnire informală, cu caracter aniversar, în condiţiile în care preşedintele partidului, Victor Ponta, aniversează împlinirea a patru ani de când a fost ales în această funcţie.
Liderii PSD, convocaţi joi la Bucureşti. Ponta aniversează 4 ani de când e preşedintele partidului

Halep: A fost un turneu incredibil la Doha, nu mă aşteptam să joc atât de bine

Jucătoarea Simona Halep a declarat, miercuri, pe Aeroportul Henri Coandă, că a fost un turneu incredibil la Doha şi că nu se aştepta să joace atât de bine încât să îl câştige.
Halep: A fost un turneu incredibil la Doha, nu mă aşteptam să joc atât de bine

BCR Fleet Management a câştigat licitaţia organizată de TVR pentru achiziţia a 140 de autoturisme

Societatea BCR Fleet Management a fost desemnată câştigătoarea licitaţiei care a fost organizată de TVR pentru cumpărarea, în leasing, a 140 de autoturisme, valoarea totală a contractului fiind de 2.400.000 de euro, fără TVA, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Televiziunea Română.
BCR Fleet Management a câştigat licitaţia organizată de TVR pentru achiziţia a 140 de autoturisme

Rusia păstrează suspansul privind asistenţa financiară oferită Ucrainei: „Prioritatea este încetarea violenţelor”

Preşedinţia Rusiei a evitat să confirme, miercuri, oferirea unui ajutor de două miliarde de dolari Ucrainei, subliniind că prioritatea este încetarea violenţelor soldate cu cel puţin 25 de morţi.
Rusia păstrează suspansul privind asistenţa financiară oferită Ucrainei:

Titus Corlăţean participă, joi, la reuniunea miniştrilor de externe dedicată situaţiei din Ucraina

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, participă, joi, la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE privind situaţia din Ucraina, informează MAE.
Titus Corlăţean participă, joi, la reuniunea miniştrilor de externe dedicată situaţiei din Ucraina

FC Steaua, amendată cu 15.000 de lei de Comisia de Disciplină

Comisia de Disciplină a FRF, care judecă speţele de la Liga I la sediul LPF începând cu 1 februarie, a decis, miercuri, amendarea clubului Steaua cu suma 15.000 de lei, pentru incidentele de la meciul cu formaţia Concordia Chiajna, scor 4-0, contând pentru etapa a III-a, informează lpf.ro.
FC Steaua, amendată cu 15.000 de lei de Comisia de Disciplină

REACŢII internaţionale la VIOLENŢELE din Kiev: Lideri politici şi religioşi ai lumii fac apel la oprirea vărsării de sânge. ONU cere o „anchetă urgentă şi independentă”

Ciocniri între manifestanţi şi poliţie au izbucnit marţi în apropierea Parlamentului de la Kiev, ducând la probabil cea mai sângeroasă confruntare de la începutul protestelor din Ucraina. Lideri politici şi personalităţi din întreaga lume fac apel la încetarea violenţelor care au provocat până acum, potrivit ultimului bilanţ oficial, moartea a 25 de persoane, civili şi poliţişti.
REACŢII internaţionale la VIOLENŢELE din Kiev: Lideri politici şi religioşi ai lumii fac apel la oprirea vărsării de sânge. ONU cere o

MAE: Ambasada României la Kiev nu a primit cereri de protecţie consulară de la cetăţeni români

Ambasada României la Kiev nu a primit solicitări de protecţie consulară din partea cetăţenilor români care se află pe teritoriul Ucrainei, a precizat MAE, la solicitarea MEDIAFAX.
MAE: Ambasada României la Kiev nu a primit cereri de protecţie consulară de la cetăţeni români

Blaga, lui Antonescu: Vă aşteaptă moţiunea de cenzură a PDL împotriva Guvernului. Poftiţi, nu vă sfiiţi

Vasile Blaga i-a adresat o scrisoare deschisă lui Crin Antonescu, în care îl acuză că "în goana după o funcţie de vicepremier" şi în "dorinţa obsesivă" de a deveni preşedinte a "paralizat guvernarea" şi îi transmite că, dacă vrea cu adevărat măsuri de dreapta, moţiunea de cenzură a PDL îl aşteaptă.
Blaga, lui Antonescu: Vă aşteaptă moţiunea de cenzură a PDL împotriva Guvernului. Poftiţi, nu vă sfiiţi

Ponta: Dacă PNL se retrage, numesc interimari dintre actualii miniştri şi aştept 45 de zile

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a declarat că intenţionează, în cazul în care PNL se retrage de la guvernare, să numească pe posturile astfel vacantate miniştri interimari dintre actualii membri ai Cabinetului şi să aştepte cele maximum 45 de zile ca liberalii să revină, eventual, în Guvern.
Ponta: Dacă PNL se retrage, numesc interimari dintre actualii miniştri şi aştept 45 de zile

Postul TNT va lansa un brand de whisky în memoria actorului Larry Hagman

Postul american de televiziune TNT va lansa un brand de whisky, J.R. Ewing Bourbon, în memoria actorului Larry Hagman şi a personajului pe care acesta l-a interpretat în serialul "Dallas", maleficul milionar din industria petrolului J.R. Ewing.
Postul TNT va lansa un brand de whisky în memoria actorului Larry Hagman

FOC DE ARMĂ tras asupra unui troleibuz din Capitală. Un călător a fost rănit. Poliţia: Nu s-a tras cu o armă de foc, nimeni nu a fost rănit. Două geamuri au fost fisurate, iar un altul, spart în aglomerarea creată

Un călător al unui troleibuz de pe linia 77 din Bucureşti a fost rănit, miercuri după-amiază, după ce asupra vehicului s-ar fi tras cu un pistol cu bile, iar un proiectil a spart unul dintre geamurile laterale, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai RATB.
FOC DE ARMĂ tras asupra unui troleibuz din Capitală. Un călător a fost rănit. Poliţia: Nu s-a tras cu o armă de foc, nimeni nu a fost rănit. Două geamuri au fost fisurate, iar un altul, spart în aglomerarea creată

CIO califică drept „nepotrivite” posibilele acţiuni Pussy Riot la Soci

Comitetul Olimpic Internaţional (CIO) a estimat că acţiunile politice ale grupului Pussy Riot ar fi "complet nepotrivite" dacă ar avea loc în Parcul olimpic de la Soci, a anunţat, miercuri, un purtător de cuvânt al CIO.
CIO califică drept

O femeie de 57 de ani, diagnosticată cu gripă AH1N1, a murit la Spitalul Municipal din Oradea

O femeie de 57 de ani din Oradea, diagnosticată cu gripă de tip AH1N1, a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal, femeia fiind internată săptămâna trecută, după ce s-a întors dintr-o excursie în Ungaria.
O femeie de 57 de ani, diagnosticată cu gripă AH1N1, a murit la Spitalul Municipal din Oradea

Halep: Vreau să îmi scot anumite cuvinte din vocabular, nu trebuie să mă jignesc pe teren

Jucătoarea Simona Halep a declarat, miercuri, pe Aeroportul Henri Coandă, că vrea să se controleze mai mult în timpul meciurilor de tenis, să îşi scoată anumite cuvinte din vocabular şi să nu se jignească pe teren.
Halep: Vreau să îmi scot anumite cuvinte din vocabular, nu trebuie să mă jignesc pe teren

Antonescu spune că nu există anexe secrete ale protocolului USL şi nu a semnat astfel de documente

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu ştie să existe anexe sau clauze "secrete" ale protocolului USL şi personal nu a semnat astfel de documente.
Antonescu spune că nu există anexe secrete ale protocolului USL şi nu a semnat astfel de documente

PROTESTELE DIN KIEV: Serviciile ucrainene de securitate SBU lansează o operaţiune „antiteroristă” în ţară

Serviciile ucrainene de securitate SBU au anunţat miercuri lansarea unei operaţiuni "antiteroriste" la nivel naţional, împotriva unor grupări radicale pe care le consideră responsabile de reizbucnirea violenţelor care s-au soldat cu 26 de morţi la Kiev.
PROTESTELE DIN KIEV: Serviciile ucrainene de securitate SBU lansează o operaţiune

Mariana Câmpeanu i-ar fi dat soţului pensie şi indemnizaţie de însoţitor, în condiţii suspecte – presă

Ministrul Mariana Câmpeanu i-ar fi dat soţului său în 2005, când conducea Casa de Pensii Ilfov, pensie şi indemnizaţie de însoţitor, în urma încadrării în gradul I de invaliditate, drepturile fiind acordate în baza unor "acte neclare şi diagnostice discutabile", afirmă Centrul de Investigaţii Media.
Mariana Câmpeanu i-ar fi dat soţului pensie şi indemnizaţie de însoţitor, în condiţii suspecte - presă

VIOLENŢE la Kiev: 26 de persoane au murit, sute au fost rănite. Ianukovici decretează joi zi de DOLIU NAŢIONAL. Serviciile de securitate lansează o operaţiune „antiteroristă” – LIVE VIDEO, FOTO

Ciocniri între manifestanţi şi poliţie au izbucnit marţi în apropierea Parlamentului de la Kiev, ducând la probabil cea mai sângeroasă confruntare de la începutul protestelor din Ucraina. *26 de persoane, civili şi poliţişti, au fost ucise în cursul violenţelor, potrivit ultimului bilanţ oficial*. Un jurnalist a murit după ce a fost împuşcat. Serviciile ucrainene de securitate SBU au anunţat miercuri lansarea unei operaţiuni "antiteroriste" la nivel naţional.
VIOLENŢE la Kiev: 26 de persoane au murit, sute au fost rănite. Ianukovici decretează joi zi de DOLIU NAŢIONAL. Serviciile de securitate lansează o operaţiune

Însărcinatul cu afaceri al SUA a venit la Guvern pentru o discuţie cu Ponta

Însărcinatul cu afaceri al SUA în România, Duane Butcher, a venit la Guvern pentru o discuţie cu premierul Victor Ponta.
Însărcinatul cu afaceri al SUA a venit la Guvern pentru o discuţie cu Ponta

CFR Călători a deschis două agenţii de voiaj, în zonele Unirii şi Militari din Bucureşti

Pasagerii CFR Călători pot achiziţiona de miercuri bilete sau abonamente de la două agenţii de voiaj CFR nou deschise în zonele Unirii şi Militari din Bucureşti, care se adaugă altor patru puncte de vânzare din Capitală ale transportatorului feroviar.
CFR Călători a deschis două agenţii de voiaj, în zonele Unirii şi Militari din Bucureşti

BNR cere băncilor să ia măsuri dacă la scadenţă clientul ia mai puţini bani decât a depus în depozit

Banca Naţional a României solicită băncilor să adopte măsuri dacă există situaţii în care, din cauza scăderii dobânzilor şi majorării comisioanelor, deponentul retrage din depozite la termen mai puţini bani decât a plasat la constituire, invocând riscul reputaţional şi mediatizarea fenomenului.
BNR cere băncilor să ia măsuri dacă la scadenţă clientul ia mai puţini bani decât a depus în depozit

Ponta: Iohannis nu poate fi numit, acum, pe o funcţie guvernamentală care nu există

Klaus Iohannis nu poate fi numit, la acest moment, pe o funcţie guvernamentală care nu există, respectiv cea de ministru de Interne şi de viceprim-ministru, ci doar pe funcţiile aparţinând PNL în actualul guvern, a declarat preşedintele PSD, premierul Victor Ponta.
Ponta: Iohannis nu poate fi numit, acum, pe o funcţie guvernamentală care nu există

Numărul românilor şi bulgarilor care lucrează în Marea Britanie a crescut cu 40% în 2013

Numărul cetăţenilor români şi bulgari care lucrează în Marea Britanie a crescut cu 40 la sută în 2013 faţă de anul precedent, conform unor cifre dezvăluite de publicaţia Daily Mail.
Numărul românilor şi bulgarilor care lucrează în Marea Britanie a crescut cu 40% în 2013

Instanţa a amânat pentru joi pronunţarea în cazul solicitării lui Becali de întrerupere a pedepsei

Tribunalul Constanţa a amânat pentru joi pronunţarea în cazul solicitării lui Gigi Becali de întrerupere a pedepsei pe motive medicale, instanţa luând act de raportul medico-legal întocmit de Serviciul de Medicină Legală Constanţa.
Instanţa a amânat pentru joi pronunţarea în cazul solicitării lui Becali de întrerupere a pedepsei

Halep: Cu Serena Williams este mereu foarte greu să joc, dar nu trebuie să o bat ca să mă împlinesc

Jucătoarea Simona Halep a declarat, miercuri, pe Aeroportul Henri Coandă, că este foarte greu să joace împotriva liderului WTA, Serena Williams, dar a precizat că nu trebuie să o învingă pe americancă pentru a se simţi împlinită.
Halep: Cu Serena Williams este mereu foarte greu să joc, dar nu trebuie să o bat ca să mă împlinesc

Antonescu: Solicitarea desfiinţării USD nu-mi aparţine, dacă vor liste comune sunt gata să discutăm

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că solicitarea liberalilor pentru desfiinţarea USD nu i-a aparţinut, a fost cerută de liderii PNL în cadrul reuniunii BPN, afirmând că este gata să discute despre liste comune USL la europarlamentare, dacă PSD doreşte.
Antonescu: Solicitarea desfiinţării USD nu-mi aparţine, dacă vor liste comune sunt gata să discutăm

Ce poveşti citesc copiii în Coreea de Nord: Cum arată cărţile pentru cei mici scrise de Kim Jong-il şi Kim Il-sung – FOTO

Consideraţi dictatori nemiloşi, ocupaţi cu activităţi precum dezvoltarea armelor nucleare, liderii Coreei de Nord ar putea cu greu să pară genul de persoane care să scrie cărţi pentru copii. Totuşi, istoria arată că tatăl şi bunicul lui Kim Jong-Un au găsit timp să scrie poveşti populare pentru copiii nord-coreeni.
Ce poveşti citesc copiii în Coreea de Nord: Cum arată cărţile pentru cei mici scrise de Kim Jong-il şi Kim Il-sung - FOTO

Ponta: Eu am ales deja, vreau USL şi fac un alt guvern doar dacă Antonescu îşi retrage miniştrii

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta afirmă că el a acceptat deja să facă "mai mulţi paşi înapoi" pentru păstrarea USL, precum renunţarea la ideea ca PC să deţină un post de vicepremier, şi că va forma un alt guvern doar dacă Antonescu îşi retrage miniştrii.
Ponta: Eu am ales deja, vreau USL şi fac un alt guvern doar dacă Antonescu îşi retrage miniştrii

Ponta: Am vorbit cu Băsescu, mi-a zis că aşteaptă stabilitate. NU DEMISIONEZ dacă PNL se retrage

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta a declarat că a discutat la telefon cu preşedintele Traian Băsescu şi că acesta i-a transmis că aşteaptă "stabilitate", fapt cu care şi el este de acord, şi a precizat că nu va demisiona din postul de prim-ministru dacă liberalii se retrag de la guvernare.
Ponta: Am vorbit cu Băsescu, mi-a zis că aşteaptă stabilitate. NU DEMISIONEZ dacă PNL se retrage

Halep: Accidentarea nu e gravă, voi juca la turneul de la Indian Wells

Jucătoarea Simona Halep a declarat, miercuri, pe Aeroportul Henri Coandă, că accidentarea la gleznă care a forţat-o să abandoneze în primul tur la Dubai nu este gravă, precizând că nu se pune problema să nu joace la turneul Premier Mandatory de la Indian Wells, programat între 3 şi 16 martie.
Halep: Accidentarea nu e gravă, voi juca la turneul de la Indian Wells

As: Dinamo Kiev va juca la Nicosia meciul cu Valencia

UEFA a decis să anuleze deplasarea echipei spaniole Valencia la Kiev pentru meciul cu Dinamo, din manşa întâi a şaisprezecimilor de finală ale Ligii Europa, din cauza violenţelor din capitala Ucrainei, forul european mutând întâlnirea la Nicosia, în Cipru.
As: Dinamo Kiev va juca la Nicosia meciul cu Valencia

Cel mai bine păzit secret din lume? Reţeta Coca-Cola, un mister de 128 de ani

Reţeta pentru băutura răcoritoare Coca-Cola este secretă şi e păstrată în seifuri încă din 1919. Se spune că doar doi angajaţi ai companiei ştiu formula în acelaşi timp şi că nu au voie să călătorească în acelaşi avion.
Cel mai bine păzit secret din lume? Reţeta Coca-Cola, un mister de 128 de ani

Finlanda, campioană olimpică în proba masculină de schi fond sprint, stilul clasic

Echipa masculină de schi fond a Finlandei, formată din Iivo Niskanen şi Sami Jauhojaervi, a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de sprint, stilul clasic, din cadrul Jocurilor Olimpice de la Soci, informează site-ul oficial al competiţiei.
Finlanda, campioană olimpică în proba masculină de schi fond sprint, stilul clasic

Antonescu: E clar că PSD face pe dracu-n patru să nu ajungă Iohannis în Guvern. PNL nu renunţă

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că Victor Ponta şi PSD "fac pe dracu-n patru" ca prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, să nu ajungă în Guvern, preferând să accepte orice formulă, mai puţin cea în care edilul să fie vicepremier şi ministru de Interne.
Antonescu: E clar că PSD face pe dracu-n patru să nu ajungă Iohannis în Guvern. PNL nu renunţă

Oficial CE: Nu pot specula dacă România şi Bulgaria s-ar putea opune aplicării de sancţiuni Ucrainei

Comisia Europeană nu se poate exprima cu privire la poziţiile unor state UE privind sancţiunile asupra Ucrainei, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al CE Alejandro Ulzurrun de Asanza y Munoz, întrebat dacă România şi Bulgaria s-ar putea opune unor eventuale sancţiuni.
Oficial CE: Nu pot specula dacă România şi Bulgaria s-ar putea opune aplicării de sancţiuni Ucrainei

Fostul hipermarket real din Piteşti va fi redeschis joi sub marca Auchan

Auchan România va redeschide joi, sub brandul său, hipermarketul real din Piteşti, al cincilea remodelat din acest an şi al 12-lea din cele 20 cumpărate de la grupul german METRO.
Fostul hipermarket real din Piteşti va fi redeschis joi sub marca Auchan

Deputatul PSD Vlad Cosma, urmărit pentru fapte de corupţie, pus sub control judiciar

Procurorii DNA au dispus măsura controlului judiciar în cazul deputatului PSD Vlad Cosma pe întreaga perioadă a urmăririi penale pentru infracţiunea de trafic de influenţă, parlamentarul prezentându-se miercuri la sediul DNA Ploieşti, unde i-a fost adusă la cunoştinţă această măsură.
Deputatul PSD Vlad Cosma, urmărit pentru fapte de corupţie, pus sub control judiciar

Norvegia, campioană olimpică în proba de schi fond sprint, stilul clasic

Echipa Norvegiei, formată din Marit Bjoergen şi Ingvild Flugstad Oestberg, a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de schi fond sprint, stilul clasic, din cadrul Jocurilor Olimpice de la Soci, informează site-ul oficial al competiţiei.
Norvegia, campioană olimpică în proba de schi fond sprint, stilul clasic

Hotelurile şi pensiunile din Deltă vor plăti din acest an o taxă de promovare

Structurile de cazare din Delta Dunării, de la pontoane şi până la hoteluri, dar şi barurile şi restaurantele, vor plăti din acest an o taxă de promovare, iar suma colectată va fi folosită pentru a face destinaţia mai cunoscută în ţară şi străinătate.
Hotelurile şi pensiunile din Deltă vor plăti din acest an o taxă de promovare