CELE MAI NOI ARTICOLE

Patrick Dempsey, la 47 de ani: Actorul din „Anatomia lui Grey”, la plajă cu familia – FOTO

Actorul american Patrick Dempsey, cunoscut ca interpretul lui Derek Shepherd în iubitul serial "Anatomia lui Grey", şi-a petrecut minivacanţa de Paşte pe o plajă din Mexic, alături de soţia sa şi de cei trei copii ai lor.
Patrick Dempsey, la 47 de ani: Actorul din

Ministru grec: Reformarea sectorului public al Greciei este o sarcină titanică

Reformarea sectorului public din Grecia este "o sarcină titanică" şi de durată, a declarat luni ministrul Reformei Administrative, Antonis Manitakis.
Ministru grec: Reformarea sectorului public al Greciei este o sarcină titanică

Călătoria cu metroul, plătită prin SMS. Cum se face accesul în staţie

Călătoria cu metroul poate fi plătită din aprilie şi prin transmiterea unui SMS la numărul 1700, din reţelele Orange şi Vodafone, putând fi achitate astfel una, două sau zece călătorii la preţul de 0,50 de euro, 0,90 de euro şi, respectiv, 3,25 de euro, a anunţat luni compania Metrorex.
Călătoria cu metroul, plătită prin SMS. Cum se face accesul în staţie

Masacrul din Colorado: Procurorii cer pedeapsa cu moartea pentru autorul atacului

Procurorii din statul american Colorado au anunţat luni că vor cere condamnarea la moarte a autorului atacului armat comis la un cinematograf din Colorado şi soldat cu 12 morţi.
Masacrul din Colorado: Procurorii cer pedeapsa cu moartea pentru autorul atacului

Motivarea deciziei în dosarul Loteria I: Se impune îndepărtarea lui Copos de la activităţi ce presupun încredere publică

Judecătoria Sectorului 2 arată în motivarea deciziei din dosarul Loteria I că se impune îndepărtarea lui Gheorghe Copos de la activităţile care presupun încrederea publică şi exerciţiul autorităţii, ca pedeapsă accesorie, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite de acesta.
Motivarea deciziei în dosarul Loteria I: Se impune îndepărtarea lui Copos de la activităţi ce presupun încredere publică

Fostul şef al Poliţiei Economice Vaslui, condamnat definitiv de Curtea de Apel Iaşi pentru braconaj

Fostul şef al Serviciului Poliţiei Rutiere şi al Poliţiei Economice Vaslui Marinică Zărnescu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Iaşi la un an de închisoare cu suspendare pentru braconaj, după ce a împuşcat ilegal o ciută şi un căprior.
Fostul şef al Poliţiei Economice Vaslui, condamnat definitiv de Curtea de Apel Iaşi pentru braconaj

Nelson Mandela a fost vizitat la spital de rude apropiate

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela a fost vizitat la spital de rude apropiate, în a doua zi a Paştelui, anunţă Preşedinţia Africii de Sud.
Nelson Mandela a fost vizitat la spital de rude apropiate

Pârvulescu: Decizia privind parlamentul unicameral sau bicameral, în funcţie de avizul Comisiei de la Veneţia

Preşedintele Forumului constituţional, Cristian Pârvulescu, a declarat, luni, că, cel mai probabil, o decizie privind parlamentul unicameral sau bicameral se va lua în funcţie de punctul de vedere al Comisiei de la Veneţia, de la începutul lunii mai, privind revizuirea Constituţiei.
Pârvulescu: Decizia privind parlamentul unicameral sau bicameral, în funcţie de avizul Comisiei de la Veneţia

Tomislav Nikolici este sceptic în legătură cu posibilitatea încheierii unui acord cu Kosovo

Preşedintele Serbiei, Tomislav Nikolici, s-a declarat sceptic în legătură cu încheierea unui acord în vederea normalizării relaţiilor cu Kosovo cu ocazia reuniunii programate marţi la Bruxelles.
Tomislav Nikolici este sceptic în legătură cu posibilitatea încheierii unui acord cu Kosovo

Sute de copii cu păduchi, depistaţi în urma unui control în şcolile din Prahova

Peste 500 de copii cu păduchi au fost depistaţi în urma unui control făcut în şcolile şi grădiniţele din judeţul Prahova, în urma verificărilor medicii descoperind, de asemenea, zeci de cazuri de angină şi varicelă.
Sute de copii cu păduchi, depistaţi în urma unui control în şcolile din Prahova

Daniel Stanciu: Gigi Becali mi-a cerut să-l ajut să caute un atacant

Fostul manager al echipei FC Vaslui Daniel Stanciu a declarat, luni, că finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, i-a solicitat să caute un atacant pentru gruparea bucureşteană.
Daniel Stanciu: Gigi Becali mi-a cerut să-l ajut să caute un atacant

Copos: E dreptul jucătorilor să facă ce vor, dar e adevărat că unii dintre ei au salarii foarte mari

Acţionarul FC Rapid, George Copos, a comentat, luni, pentru MEDIAFAX, intenţia fotbaliştilor giuleşteni de a refuza să se antreneze dacă nu vor fi plătiţi, spunând că jucătorii au dreptul să facă ce vor, dar a adăugat că este adevărat că unii dintre ei au salarii foarte mari.
Copos: E dreptul jucătorilor să facă ce vor, dar e adevărat că unii dintre ei au salarii foarte mari

Trei dintre directorii Spitalului Judeţean Sibiu au demisionat. Noul director medical: „Spitalul merge rău de câţiva ani”

Directorul medical, managerul financiar-contabil şi cel administrativ de la Spitalul Judeţean Sibiu au demisionat, fiind înlocuiţi, până la organizarea concursurilor pentru ocuparea posturilor, de persoane numite de Consiliul Judeţean Sibiu.
Trei dintre directorii Spitalului Judeţean Sibiu au demisionat. Noul director medical:

Cazul tinerilor accidentaţi mortal pe trecerea de pietoni: Tânărul acuzat a fost arestat

Tânărul de 24 de ani acuzat că a accidentat mortal două persoane pe o trecere de pietoni din Craiova a fost arestat preventiv, pentru ucidere din culpă, el confirmându-le poliţiştilor, duminică seară, după ce a fost prins, că se afla la volanul autoturismului.
Cazul tinerilor accidentaţi mortal pe trecerea de pietoni: Tânărul acuzat a fost arestat

Arad: Peste 31.000 de litri de lapte cu aflatoxină peste limitele admise, distruşi de autorităţi

Autorităţile sanitar-veterinare din Arad au distrus peste 31.000 de litri de lapte şi 40 de kilograme de produse lactate cu un conţinut de aflatoxină peste limitele admise, potrivit unui document prezentat luni la Prefectura Arad.
Arad: Peste 31.000 de litri de lapte cu aflatoxină peste limitele admise, distruşi de autorităţi

Serghei Udalţov rămâne sub arest la domiciliu până pe 6 august, a hotărât un tribunal moscovit

Un tribunal din Moscova a prelungit luni până la 6 august măsura arestării la domiciliu a lui Serghei Udalţov, unul dintre liderii opoziţiei faţă de Vladimir Putin, anchetat pentru pregătirea unor tulburări în masă.
Serghei Udalţov rămâne sub arest la domiciliu până pe 6 august, a hotărât un tribunal moscovit

Nicolăescu: Coplata intră în vigoare pentru pacienţii internaţi din 1 aprilie

Pacienţii internaţi din 1 aprilie vor plăti la externare, indiferent de durata petrecută în spital, o sumă între 5 şi 10 lei, a spus luni ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, precizând că introducerea acesteia este cuprinsă în acordul cu FMI şi nu poate fi schimbată decât prin ruperea acordului.
Nicolăescu: Coplata intră în vigoare pentru pacienţii internaţi din 1 aprilie

Ponta: Băsescu a făcut un compromis. A înţeles că nu-l propun pe Morar la Parchet şi l-a numit la CC

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că preşedintele Traian Băsescu nu este "foarte fericit" cu faptul că Daniel Morar nu este procuror general, el arătând că şeful statului a făcut un compromis şi l-a numit pe acesta judecător la CC pentru că a înţeles că nu e agreat de prim-ministru.
Ponta: Băsescu a făcut un compromis. A înţeles că nu-l propun pe Morar la Parchet şi l-a numit la CC

Rulmenţi Bârlad: 250 de angajaţi vor fi disponibilizaţi colectiv în această primăvară

Un număr de 250 de salariaţi de la Rulmenţi Bârlad vor fi disponibilizaţi colectiv în această primăvară, din cauza situaţiei economice dificile în care se află fabrica în ultima jumătate de an, ca urmare a scăderii volumului de comenzi.
Rulmenţi Bârlad: 250 de angajaţi vor fi disponibilizaţi colectiv în această primăvară

Cipru caută vinovaţi pentru criză: Guvernul a desemnat o comisie de anchetă

Guvernul din Cipru a desemnat o comisie de anchetă însărcinată să găsească vinovaţii pentru situaţia financiară a ţării, care s-a reunit la birourile procurorului general pentru a discuta aspecte operaţionale ale investigaţiei.
Cipru caută vinovaţi pentru criză: Guvernul a desemnat o comisie de anchetă

1 aprilie, ziua păcălelilor. Ce farse au făcut tabloidele britanice şi giganţii internetului

Ziua păcălelilor (1 aprilie) a fost celebrată aşa cum se cuvine de tabloidele britanice, dar şi de giganţii internetului Google şi Twitter, printr-o serie de glume care au dat dovadă de multă imaginaţie.
1 aprilie, ziua păcălelilor. Ce farse au făcut tabloidele britanice şi giganţii internetului

Turneu naţional al Festivalului de film documentar pentru copii şi adolescenţi „Astra Film Junior”

Producţiile din cadrul Festivalului de film documentar pentru copii şi adolescenţi "Astra Film Junior" Sibiu sunt prezentate, în această săptămână, în 20 de localităţi din ţară, filmele, care au ca temă generică "Apa", urmând a fi vizionate de peste 30.000 de elevi.
Turneu naţional al Festivalului de film documentar pentru copii şi adolescenţi

Antonescu: Nu am văzut o declaraţie dură a lui Ponta faţă de PNL. Ştim să ne „amenajăm” raporturile

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că nu a observat din partea premierului Victor Ponta declaraţii dure la adresa sa sau a PNL, precizând că acesta a avut o "nuanţă", dar cei doi lideri USL ştiu foarte bine să-şi "amenajeze" raporturile dintre ei, inclusiv la nivelul declaraţiilor publice.
Antonescu: Nu am văzut o declaraţie dură a lui Ponta faţă de PNL. Ştim să ne

BNR: Preluarea sucursalei Bank of Cyprus va aduce depozitele sub incidenţa legii româneşti

Vânzarea sucursalei Bank of Cyprus de la Bucureşti va aduce depozitele constituite la această instituţie sub incidenţa legislaţiei româneşti, suspendarea operaţiunilor până la finalizarea tranzacţiei fiind negociată de săptămâna trecută de BNR cu banca centrală a Ciprului, afirmă Adrian Vasilescu.
BNR: Preluarea sucursalei Bank of Cyprus va aduce depozitele sub incidenţa legii româneşti

Protest inedit în faţa Kremlinului: Un urs polar s-a plimbat pe o banchiză pe râul Moscova – VIDEO, FOTO

Un activist Greenpeace deghizat în urs polar a plutit luni dimineaţa pe o bucată de banchiză improvizată, pe râul Moskova, în faţa Kremlinului, în semn de protest faţă de un proiect ruso-norvegian de exploatare petrolieră a Arcticii.
Protest inedit în faţa Kremlinului: Un urs polar s-a plimbat pe o banchiză pe râul Moscova - VIDEO, FOTO

Irakul i-a executat pe fostul lider Al-Qaida la Bagdad şi pe alţi trei membri ai reţelei

Irakul a anunţat executarea luni a patru membri Al-Qaida, inclusiv a fostului lider al reţelei la Bagdad, numărul persoanelor executate de la începutul anului ajungând astfel la 22, în pofida unor apeluri din partea comunităţii internaţionale la introducerea unui moratoriu.
Irakul i-a executat pe fostul lider Al-Qaida la Bagdad şi pe alţi trei membri ai reţelei

Preşedinte PSG: Vrem ca Beckham să rămână la noi şi sezonul viitor

Preşedintele clubului Paris Saint-Germain, Nasser al-Khelaifi, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului L'Equipe, că ar vrea ca David Beckham să rămână la gruparea franceză şi sezonul viitor şi că tehnicianul Carlo Ancelotti nu va pleca la altă echipă.
Preşedinte PSG: Vrem ca Beckham să rămână la noi şi sezonul viitor

Uniunea Editorilor: Producţia de cărţi noi a crescut cu 10% în perioada crizei economice

Producţia de titluri de carte noi a înregistrat o creştere de 10%, în timp ce reeditările unor volume au fost în scădere, în perioada crizei economice, potrivit rezultatelor unui studiu realizat pentru Uniunea Editorilor din România (UER).
Uniunea Editorilor: Producţia de cărţi noi a crescut cu 10% în perioada crizei economice

Banca Angliei a devenit una din cele mai puternice bănci centrale, prin schimbarea reglementărilor

Banca Angliei a devenit luni una dintre cele mai puternice bănci centrale din lume, odată cu intrarea în vigoare a celor mai mari schimbări ale reglementărilor financiare din Marea Britanie de după 1997.
Banca Angliei a devenit una din cele mai puternice bănci centrale, prin schimbarea reglementărilor

Marian Preda propus să conducă Fundaţia „Mişcarea Populară”. Cine este omul care ar putea prelua conducerea

Grupul de iniţiativă al Fundaţiei "Mişcarea Populară" i-a propus lui Marian Preda, decanul Facultăţii de Sociologie din cadrul Universităţii Bucureşti, să preia conducerea acestei fundaţii. După ce a condus Comisia prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice care a propus dezincriminarea consumului de droguri şi legalizarea prostituţiei, lui Marian Preda i s-a propus să fie numit lider al Mişcării Populare.
Marian Preda propus să conducă Fundaţia

Sedii ale Muzeului Brukenthal din Sibiu, închise din cauza reducerii bugetului. Conducerea face apel la comunitate să ajute muzeul

Mai multe sedii ale Muzeului Brukenthal din Sibiu, între care şi parterul Palatului Brukenthal, au fost închise, centralele termice au fost oprite, iar în birouri funcţionează doar un bec, după ce Ministerul Culturii a redus cu 22% bugetul instituţiei, suma fiind de nouă ori mai mică decât necesarul.
Sedii ale Muzeului Brukenthal din Sibiu, închise din cauza reducerii bugetului. Conducerea face apel la comunitate să ajute muzeul

Rusia nu va ajuta deponenţii care vor pierde bani din conturile deţinute la bănci cipriote

Rusia nu va ajuta deponenţii, persoane fizice sau companii, care vor pierde din banii depuşi la cele mai mari două bănci cipriote, Bank of Cyprus şi Laiki (Cyprus Popular Bank), a declarat luni vicepremierul rus Igor Şuvalov.
Rusia nu va ajuta deponenţii care vor pierde bani din conturile deţinute la bănci cipriote

Antonela Costache rămâne în arest. Curtea de Apel Bucureşti i-a respins cererea de eliberare provizorie

Judecătoarea Antonela Costache de la Tribunalul Bucureşti, arestată preventiv într-un dosar de corupţie, rămâne în detenţie, după ce Curtea de Apel Bucureşti (CAB) i-a respins, luni, cererea de eliberare provizorie sub control judiciar.
Antonela Costache rămâne în arest. Curtea de Apel Bucureşti i-a respins cererea de eliberare provizorie

Traian Igaş ar putea candida pentru o funcţie de vicepreşedinte regional al PDL

Senatorul PDL Traian Igaş a declarat, luni, că la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL ar putea candida pentru o funcţie de vicepreşedinte regional al partidului, dar decizia finală o va lua după anumite discuţii pe care le va avea cu colegii săi.
Traian Igaş ar putea candida pentru o funcţie de vicepreşedinte regional al PDL

Nicolăescu: Exportul paralel de medicamente oncologice, suspendat până la sfârşitul anului

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat că va semna luni un ordin de suspendare până la sfârşitul anului a exportului paralel pentru toate medicamentele oncologice care sunt monitorizate.
Nicolăescu: Exportul paralel de medicamente oncologice, suspendat până la sfârşitul anului

STUDIU: Sedentarismul poate avea cauze genetice

Plăcerea de a practica exerciţii fizice poate fi determinată genetic, spun cercetătorii americani de la Universitatea de Stat din Iowa, al căror studiu ar putea explica motivele pentru care unele persoane se simt euforice după ce fac sport, în timp ce altele urăsc acest lucru.
STUDIU: Sedentarismul poate avea cauze genetice

Sally din „A treia planetă de la Soare”, la 45 de ani. Kristen Johnston vorbeşte despre dependenţa de alcool şi medicamente – FOTO, VIDEO

Actriţa americană Kristen Johnston, care şi-a câştigat celebritatea graţie rolului din sitcomul "3rd Rock from the Sun/A treia planetă de la Soare", a scris, recent, pe blog-ul său că sărbătoreşte în martie şase ani de când a renunţat la dependenţa de alcool.
Sally din

Europarlamentarul Petru Luhan ar putea candida pentru o funcţie de vicepreşedinte al PDL

Europarlamentarul PDL Petru Luhan ar putea candida la o funcţie de vicepreşedinte al PDL, având în vedere că liderul partidului, Vasile Blaga, s-a pronunţat pentru întinerirea echipei de conducere.
Europarlamentarul Petru Luhan ar putea candida pentru o funcţie de vicepreşedinte al PDL

Actori celebri, audiţii ratate în tinereţe: Înregistrări video cu probe eşuate ale celebrităţilor, scoase la licitaţie

Mai multe înregistrări video cu audiţiile la care au participat actori de la Hollywood deveniţi ulterior celebri, precum Brad Pitt şi Leonardo DiCaprio, care nu au primit în cele din urmă acele roluri, vor fi scoase la licitaţie săptămâna viitoare de casa Julien's Auction.
Actori celebri, audiţii ratate în tinereţe: Înregistrări video cu probe eşuate ale celebrităţilor, scoase la licitaţie

DIETA minune: Cum să te menţii în formă pentru totdeauna cu antrenamentul de 24 de minute – FOTO

"Dieta în somn", regimul minune care te ajută să pierzi în greutate în timpul nopţii prin consumul unor cocktailuri, este completată de programul de 24 de minute, o serie de exerciţii simple şi rapide care, făcute în câteva zile ale săptămânii, asigură menţinerea corpului în cea mai bună formă.
DIETA minune: Cum să te menţii în formă pentru totdeauna cu antrenamentul de 24 de minute - FOTO