CELE MAI NOI ARTICOLE

Papa emite un decret pentru a permite Conclavului să se reunească mai devreme de 15 zile

Papa Benedict al XVI-lea, care va demisiona joi seara, a emis un decret numit "motu proprio" pentru a oferi "posibilitatea organizării anticipate" a Conclavului cardinalilor care îl vor alege pe succesorul său, a anunţat luni Vaticanul.
Papa emite un decret pentru a permite Conclavului să se reunească mai devreme de 15 zile

Mii de oameni, în Piaţa Sfântul Petru pentru ultima audienţă a Papei Benedict al XVI-lea. Papa evocă „apele agitate” din perioada Pontificatului său

Papa Benedict al XVI-lea a evocat miercuri "apele agitate" din perioada Pontificatului său, adăugând totodată că "Dumnezeu nu va lăsa Biserica să se scufunde", în timpul ultimei sale audienţe în faţa a peste 150.000 de persoane reunite în Piaţa Sfântul Petru.
Mii de oameni, în Piaţa Sfântul Petru pentru ultima audienţă a Papei Benedict al XVI-lea. Papa evocă

Publicaţiile americane The Los Angeles Times şi Chicago Tribune vor fi scoase la vânzare

Grupul de presă american Tribune a anunţat că intenţionează să vândă opt dintre publicaţiile pe care le deţine, între care se numără The Los Angeles Times şi Chicago Tribune.
Publicaţiile americane The Los Angeles Times şi Chicago Tribune vor fi scoase la vânzare

Un politician german din Uniunea Creştin-Socială vrea reintroducerea regimului de vize pentru bulgari şi români

Un membru al Uniunii Creştin-Sociale (CSU), Wilfried Scharnagl, a pledat pentru reintroducerea urgentă a vizelor cu scopul de a impiedica familile sărace de romi din Bulgaria şi România sa vina in Germania.
Un politician german din Uniunea Creştin-Socială vrea reintroducerea regimului de vize pentru bulgari şi români

Tilda Swinton este soţia lui David Bowie în cel mai nou videoclip al artistului – VIDEO

Actriţa britanică Tilda Swinton, deţinătoare a unui premiu Oscar, joacă rolul soţiei lui David Bowie în cel mai nou videoclip al artistului britanic, "The Stars (Are Out Tonight)".
Tilda Swinton este soţia lui David Bowie în cel mai nou videoclip al artistului - VIDEO

O japoneză a devenit cea mai bătrână femeie din lume, la 114 ani

Japoneza Misao Okawa a primit titlul de cea mai bătrână femeie din lume din partea Guinness Book, aceasta urmând să împlinească 115 ani pe 5 martie.
O japoneză a devenit cea mai bătrână femeie din lume, la 114 ani

George Clooney a fost premiat pentru implicare socială şi politică, în Germania

Actorul american George Clooney a adăugat un nou trofeu în palmaresul său - după recentul Oscar primit în calitate de coproducător al lungmetrajului "Argo", de Ben Affleck -, de data aceasta pentru implicare politică şi umanitară - German Media Award.
George Clooney a fost premiat pentru implicare socială şi politică, în Germania

Cum va fi vremea până pe 10 martie. PROGNOZA METEO pentru începutul primăverii în fiecare regiune a ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce în intervalul 25 februarie - 10 martie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
Cum va fi vremea până pe 10 martie. PROGNOZA METEO pentru începutul primăverii în fiecare regiune a ţării

Ponta: Restructurarea firmelor de stat e mereu necesară, dar nu e nimic ce se întâmplă mâine-poimâine

Restructurarea companiilor de stat, ca şi a celor private, este întotdeauna necesară pentru a se adapta pieţei şi situaţiei financiare, dar procedurile, existente în toată Europa, nu încep de mâîne-poimâine, a declarat premierul Victor Ponta, care a precizat că vor rămâne şi societăţi subvenţionate.
Ponta: Restructurarea firmelor de stat e mereu necesară, dar nu e nimic ce se întâmplă mâine-poimâine

Boc: O susţin pe Udrea la şefia PDL. Cred că Macovei ar fi un candidat excepţional la prezidenţiale

Fostul lider al PDL Emil Boc a declarat, miercuri, că o susţine pe Elena Udrea la şefia formaţiunii, pentru că este "bine ancorată în partid", el spunând, totodată, că Monica Macovei ar fi un "candidat excepţional" la alegerile prezidenţiale din 2014.
Boc: O susţin pe Udrea la şefia PDL. Cred că Macovei ar fi un candidat excepţional la prezidenţiale

Isărescu: Dacă statul face politici prociclice, mai bine nu intervine, pentru că face chiar un rău

Statul poate interveni în economie pentru a limita ciclurile economice şi efectele corecţiilor asupra societăţii, consideră guvernatorul BNR Mugur Isărescu, adăugând că în cazul unor politici prociclice, cum este şi situaţia din România, este de preferat ca statul să se abţină de la intervenţii.
Isărescu: Dacă statul face politici prociclice, mai bine nu intervine, pentru că face chiar un rău

Cum reacţionează un arici când este spălat – VIDEO, FOTO

Un film postat pe platforma Youtube, în care este surprinsă reacţia unui arici atunci când stăpânul acestuia decide să îi facă o baie, a strâns zeci de mii de vizualizări.
Cum reacţionează un arici când este spălat - VIDEO, FOTO

Moody’s ar putea retrograda Italia din cauza situaţiei politice incerte de după alegeri

Ratingul de ţară al Italiei ar putea fi revizuit în scădere, din cauza incertitudinii cauzate de alegerile parlamentare, în urma cărora nu a rezultat o majoritate necesară pentru a forma guvern, a avertizat agenţia de evaluare financiară Moody's.
Moody's ar putea retrograda Italia din cauza situaţiei politice incerte de după alegeri

Procesul în care Andreea Marta este judecată pentru proxenetism, amânat o lună

Procesul în care Andreea Marta, soţia lui Codruţ Marta, este judecată pentru proxenetism a fost amânat, miercuri, până pe 27 martie, după ce una dintre inculpate a cerut un alt termen, pentru angajarea unui avocat.
Procesul în care Andreea Marta este judecată pentru proxenetism, amânat o lună

Incident armat într-o uzină din Elveţia. Trei oameni au fost ucişi

Un incident armat a avut loc miercuri dimineaţă într-o fabrică din Menznau, în centrul Elveţiei, soldându-se cu mai mulţi morţi şi răniţi grav, a anunţat poliţia. Trei persoane au fost ucise, între care autorul atacului armat, miercuri, potrivit poliţiei, citată de postul public de televiziune elveţian RTS.
Incident armat într-o uzină din Elveţia. Trei oameni au fost ucişi

Jordi Roura spune că înfrângerea din meciul cu Real Madrid nu ar trebui transformată într-o dramă

Antrenorul secund al echipei FC Barcelona, Jordi Roura, a declarat, după înfrângerea suferită în meciul cu Real Madrid, scor 1-3, că acest eşec nu ar trebui transformat într-o dramă, dar recunoaşte în acelaşi timp că formaţia sa nu prea este în formă în acest moment.
Jordi Roura spune că înfrângerea din meciul cu Real Madrid nu ar trebui transformată într-o dramă

Conducerea MNŢR, susţinută de Reţeaua Naţională a Muzeelor în cazul scandalului homofob

Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) şi-a afirmat, printr-un comunicat, sprijinul faţă de managementul Muzeului Naţional al Ţăranului Român (MNŢR) pentru deschiderea de care a dat dovadă în momentul acceptării cererii de organizare a proiecţiei filmului "Copiii sunt bine-mersi".
Conducerea MNŢR, susţinută de Reţeaua Naţională a Muzeelor în cazul scandalului homofob

Programul Iranului de îmbogăţire a uraniului în cifre

Îmbogăţirea uraniului în cantităţi mari de către Iran îngrijorează marile puteri cu privire la finalitatea programului său nuclear, care se află în centrul noilor negocieri care au avut loc marţi la Almati (Kazakhstan).
Programul Iranului de îmbogăţire a uraniului în cifre

CRONOLOGIE: Principalele date ale crizei nucleare iraniene

Grupul 5+1 şi Iranul au decis să se întâlnească la nivel de experţi la 17 şi 18 martie la Istanbul, iar apoi să aibă o reuniune politică la 5 şi 6 aprilie la Almati, la finalul unei reuniuni de două zile în Kazahstan, miercuri, relatează AFP, care prezintă datele-cheie ale crizei nucleare iraniene.
CRONOLOGIE: Principalele date ale crizei nucleare iraniene

Rezultatul neclar al alegerilor din Italia ar putea cauza o mini-criză pentru pieţele emergente

Monedele statelor emergente vor înregistra noi scăderi în urma rezultatului indecis al alegerilor din Italia, care *va prelungi impasul politic într-una dintre cele mai mari economii europene, provocând teamă şi incertitudine pe pieţele financiare cu privire la criza din zona euro*.
Rezultatul neclar al alegerilor din Italia ar putea cauza o mini-criză pentru pieţele emergente

FARSA făcută de nişte studenţi colegului lor: Au petrecut patru zile ca să-i împacheteze toată camera în folie de aluminiu – FOTO

Şapte studenţi din Marea Britanie au pregătit, cu o minuţiozitate impresionantă, o farsă pentru colegul lor de apartament, înfăşurând cu folie de aluminiu fiecare obiect din cameră, de la obiectele mobiliere până la fiecare DVD.
FARSA făcută de nişte studenţi colegului lor: Au petrecut patru zile ca să-i împacheteze toată camera în folie de aluminiu - FOTO

Guvernul aşteaptă un răspuns din partea CE pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi

Guvernul aşteaptă un răspuns din partea Comisiei Europene în ceea ce priveşte înfiinţarea Companiei Naţionale pentru Autostrăzi, deoarece regulile europene prevăd anumite restricţii privind deţinerea prerogativelor de reglementare cu cele de administrare, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta
Guvernul aşteaptă un răspuns din partea CE pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi

Revista The One de martie, dedicată tendinţelor primăvară-vară 2013

Noul număr The One, pentru luna martie, apărut miercuri, este dedicat tendinţelor primăvară-vară 2013, pe coperta fiind modelul Diana Sar, Andreea Esca vorbind în editorial despre curajul fiecăruia de a-şi asuma preferinţele, de a exprima ceea ce crede, indiferent de ce spun cei din jur.
Revista The One de martie, dedicată tendinţelor primăvară-vară 2013

Insolvenţele companiilor mari au adus un minus la buget de cel puţin 300 de milioane de lei

Insolvenţele deschise anul trecut şi în acest an de marii contribuabili au cauzat la buget un minus de cel puţin 301 milioane lei, iar şeful ANAF, Şerban Pop, susţine că legea trebuie modificată astfel ca firmele în reorganizare să-şi achite obligaţiile curente către stat după declanşarea procedurii.
Insolvenţele companiilor mari au adus un minus la buget de cel puţin 300 de milioane de lei

Peste 140 de laureaţi ai Premiului Nobel cer Chinei eliberarea lui Liu Xiaobo

Peste 140 de laureaţi ai Premiului Nobel, inclusiv fostul arhiepiscop african Desmond Tutu, au înaintat o petiţie autorităţilor chineze în care cer eliberarea disidentului Liu Xiaobo, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2010.
Peste 140 de laureaţi ai Premiului Nobel cer Chinei eliberarea lui Liu Xiaobo

Personajul Robin, fiul lui Batman, va muri. Fanii celebrului erou sunt îndureraţi

Fanii lui Batman au fost foarte mâhniţi, marţi, când au aflat că Robin, fiul celebrului erou, va muri în cel mai recent număr al revistei de benzi desenate DC Comics, care a fost lansat miercuri în SUA.
Personajul Robin, fiul lui Batman, va muri. Fanii celebrului erou sunt îndureraţi

Contul de Twitter al departamentului Foto al AFP a fost piratat

Contul de Twitter al departamentului Foto al Agence France-Presse (AFP) a fost spart, marţi după-amiază, de hackeri, iar documentele şi comentariile postate ulterior pe acest cont nu au aparţinut agenţiei de presă, a anunţat conducerea AFP.
Contul de Twitter al departamentului Foto al AFP a fost piratat

Cristian Preda: Ghica şi Danileţ sunt victimele de azi ale unui soi de totalitarism de catifea

Europarlamentarul PDL Cristian Preda susţine, pe blog, că judecătorii Alina Ghica şi Cristi Danileţ sunt "victimele de azi ale unui soi de totalitarism de catifea" şi că maşinăria propagandistică va produce efecte ori de câte ori USL îşi va îndrepta privirea spre un apărător al statului de drept.
Cristian Preda: Ghica şi Danileţ sunt victimele de azi ale unui soi de totalitarism de catifea

Peste 80% dintre grecii cu credite la bănci au probleme la plata ratelor

Peste 80% dintre grecii cu împrumuturi la bănci au probleme la plata ratelor, cea mai gravă situaţie fiind înregistrată în rândul persoanelor cu venituri reduse şi familiilor cu copii, potrivit unui studiu citat de Kathimerini.
Peste 80% dintre grecii cu credite la bănci au probleme la plata ratelor

AMENINŢARE a Coreei de Nord: SUA se află în raza de acţiune a armamentului nuclear

Coreea de Nord a avertizat miercuri că Statele Unite se află în raza armelor sale nucleare, o nouă declaraţie belicoasă din partea Phenianului după efectuarea celui de al treilea test nuclear la jumătatea lui februarie.
AMENINŢARE a Coreei de Nord: SUA se află în raza de acţiune a armamentului nuclear

Stolojan: Disputele interne pe Schengen nu ajută. Eram deja acceptaţi dacă nu era lovitura de stat

Disputele interne dintre preşedintele Traian Băsescu şi USL pe tema Schengen nu ajută, susţine, potrivit RFI, eurodeputatul PDL Theodor Stolojan, care precizează că România ar fi fost deja acceptată, cu aeroporturile şi porturile, dacă n-ar fi avut loc încercarea de lovitură de stat din 2012.
Stolojan: Disputele interne pe Schengen nu ajută. Eram deja acceptaţi dacă nu era lovitura de stat

Rapid anunţă că s-au vândut o treime din biletele pentru meciul cu Dinamo

FC Rapid a anunţat, miercuri, pe site-ul oficial, că în prima zi de vânzare a biletelor pentru derbiul cu Dinamo, programat duminică, în cadrul etapei a XXI-a a Ligii I, suporterii echipei giuleştene au cumpărat o treime din totalul tichetelor comercializate.
Rapid anunţă că s-au vândut o treime din biletele pentru meciul cu Dinamo

Penfolds Grange 1999, vinul de colecţie recomandat de unvinpezi.ro

Penfolds Grange 1999, cel mai faimos Shiraz al Australiei, poate fi cumpărat astăzi pe www.unvinpezi.ro. Acesta este singurul vin australian care se califică şi este pe deplin acceptat de investitorii în vin pe plan internaţional ca plasament financiar cu posibilitate de apreciere în valoare în timp, având toate atributele necesare unui astfel de vin investiţie.
Penfolds Grange 1999, vinul de colecţie recomandat de unvinpezi.ro

„Zborul/ Flight”, în fruntea box office-ului românesc de weekend. Ce filme mai sunt în top – VIDEO

Drama "Zborul/ Flight", cu Denzel Washington şi Don Cheadle în distribuţie, s-a situat pe primul loc în box office-ul românesc de weekend, încă de la premieră, cu încasări de 313.117 lei şi 15.484 de spectatori, informează Asociaţia Film România.

Nokia şi BlackBerry se bat pe clienţii corporate, în bătălia pentru locul 3 pe piaţa smartphone

Fostul lider al pieţei telefoanelor mobile Nokia şi-a schimbat priorităţile, nereuşind să ajungă din urmă Samsung şi Apple pe piaţa smartphone-urilor, şi "a pus tunurile" pe un alt producător aflat în dificultate, compania canadiană BlackBerry.
Nokia şi BlackBerry se bat pe clienţii corporate, în bătălia pentru locul 3 pe piaţa smartphone

Guvernul începe un program de concedieri în 15 companii din energie, până în 2018. Ministerul Economiei a prezentat public proiectul de ordonanţă

Ministerul Economiei a prezentat public proiectul de ordonanţă care prevede începerea unui program de concediere în companii de stat din sectorul energetic, program care va fi aplicat din acest an şi până în 2018,eliminând SN Cărbunelui Ploieşti de pe lista unităţilor care vor efectua disponiblizări
Guvernul începe un program de concedieri în 15 companii din energie, până în 2018. Ministerul Economiei a prezentat public proiectul de ordonanţă

Cel mai mare festival dedicat Sfântului Patrick, între 15 şi 19 martie, la Bucureşti

Cel mai mare festival din România dedicat Sfântului Patrick va avea loc la Bucureşti, în perioada 15 - 19 martie, pentru a marca preşedinţia irlandeză a Consiliului Uniunii Europene, evenimentul constând într-o serie de manifestări culturale şi artistice, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Cel mai mare festival dedicat Sfântului Patrick, între 15 şi 19 martie, la Bucureşti

Un bărbat i-a atacat cu un cuţit pe angajaţii unui fast-food din Constanţa. Bărbatul a fost identificat

Poliţiştii caută un bărbat care a provocat scandal într-un fast-food din centrul Constanţei, unde a bătut un angajat, apoi a luat un cuţit lung de peste jumătate de metru, cu care a început să îi ameninţe pe cei din local, în timpul incidentului una dintre angajate leşinând. Bărbatul a fost identificat de poliţişti, fiind vorba despre un tânăr de 29 de ani, cetăţean turc.
Un bărbat i-a atacat cu un cuţit pe angajaţii unui fast-food din Constanţa. Bărbatul a fost identificat

Doi români, judecaţi în Franţa pentru trafic de persoane

Doi români, în vârstă de aproximativ 30 de ani, au compărut marţi în faţa unui tribunal corecţional de la Valenciennes, în nordul Franţei, pentru participare la "trafic de fiinţe umane", potrivit judecătorului şi procurorului.
Doi români, judecaţi în Franţa pentru trafic de persoane

Animalele lui Nuţu Cămătaru, ridicate de pe proprietatea acestuia. Cei patru lei şi doi urşi vor fi duşi la Zoo Bucov – FOTO

Reprezentanţii Gărzii de Mediu şi cei de la Vier Pfoten au venit, miercuri dimineaţă, la casa lui Nuţu Cămătaru pentru a ridica cei patru lei şi doi urşi, pe care îi vor duce la Grădina Zoologică Bucov de lângă Ploieşti.
Animalele lui Nuţu Cămătaru, ridicate de pe proprietatea acestuia. Cei patru lei şi doi urşi vor fi duşi la Zoo Bucov - FOTO