CELE MAI NOI ARTICOLE

Mii de turişti vor petrece Crăciunul pe Valea Prahovei. Care sunt staţiunile cu cele mai bune pârtii

Mii de turişti care vor petrece Crăciunul în staţiunile de pe Valea Prahovei au ajuns deja la munte, pârtiile oferind condiţii excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă.
Mii de turişti vor petrece Crăciunul pe Valea Prahovei. Care sunt staţiunile cu cele mai bune pârtii

Prinţul William şi ducesa Catherine vor petrece Crăciunul la familia Middleton

Prinţul William şi ducesa Catherine vor petrece Crăciunul la familia Middleton şi nu la reşedinţa familiei regale britanice, deoarece un eveniment oficial ar fi prea obositor pentru Kate, care este însărcinată şi recent a fost spitalizată din cauza unor complicaţii, informează Daily Mail.
Prinţul William şi ducesa Catherine vor petrece Crăciunul la familia Middleton

Iliescu: Politica la 23 de ani de la Revoluţie – sunt interesele celor care au şi ale celor care n-au

Fostul preşedinte Ion Iliescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că, la 23 de ani de la Revoluţie, scena politică a devenit o confruntare a intereselor private, a "intereselor celor ce au şi celor ce n-au", precizând că cei care regretă viaţa dinainte de 1989 o fac motivat, în lipsă de certitudini.
Iliescu: Politica la 23 de ani de la Revoluţie - sunt interesele celor care au şi ale celor care n-au

Ponta preia în coordonare Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor

Premierul Victor Ponta va prelua în coordonare Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), instituţie care până în prezent a funcţionat în subordinea Ministerului Finanţelor.
Ponta preia în coordonare Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor

AVAS a fost trecută de Guvern în coordonarea ministrului Economiei

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) va trece în coordonarea ministrului Economiei, procedura urmând să fie reglementată în maximum 30 zile.
AVAS a fost trecută de Guvern în coordonarea ministrului Economiei

Mircea Dinescu, despre România la 23 ani de la Revoluţie: Avem o clasă politică semianalfabetă. Înainte erau Ceauşescu şi Elena

Mircea Dinescu a vorbit, pentru MEDIAFAX, despre România la 23 de ani de la Revoluţie, precizând că nu are câtuşi de puţin entuziasm pentru acest capitalism, din moment ce avem o clasă politică semianalfabetă, în timp ce în comunism erau semianalfabeţi Ceauşescu şi nevastă-sa.
Mircea Dinescu, despre România la 23 ani de la Revoluţie: Avem o clasă politică semianalfabetă. Înainte erau Ceauşescu şi Elena

Ministrul delegat pentru Energie: Redevenţele la petrol şi gaze trebuie să crească la 20-30%, cel puţin

Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a declarat sâmbătă că este nevoie ca redevenţele pentru producţia de petrol şi gaze să crească şi să ajungă la nivelul din Uniunea Europeană, "undeva la 20-30%, cel puţin".
Ministrul delegat pentru Energie: Redevenţele la petrol şi gaze trebuie să crească la 20-30%, cel puţin

Procurorul Dimitrie-Bogdan Licu, care a lucrat şi la DLAF în Guvernul Tăriceanu, numit membru ONPCSB

Procurorul Dimitrie-Bogdan Licu, care a lucrat în 2005 în Guvernul Tăriceanu pentru Departamentul de Luptă Anti-Fraudă, a fost numit membru al plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), prin hotărâre aprobată în şedinţa de sâmbătă a Executivului.
Procurorul Dimitrie-Bogdan Licu, care a lucrat şi la DLAF în Guvernul Tăriceanu, numit membru ONPCSB

Ashton Kutcher a cerut oficial divorţul de Demi Moore

Ashton Kutcher a depus vineri, la Curtea Superioară din Los Angeles, actele prin care cere divorţul de actriţa Demi Moore, la peste un an de când cei doi s-au despărţit.
Ashton Kutcher a cerut oficial divorţul de Demi Moore

Toţi consilierii locali PNL dintr-o comună din Prahova, excluşi din partid

Nouă consilieri locali ai PNL din comuna prahoveană Bălţeşti au fost excluşi din partid, iar primarului liberal al localităţii i s-a retras sprijinul politic, ei fiind acuzaţi că în campania electorală pentru Parlament l-au spriinit pe candidatul ARD Gabriel Sandu, fost ministru în Guvernul Boc.
Toţi consilierii locali PNL dintr-o comună din Prahova, excluşi din partid

Ponta: Îmi menţin decizia. Nu dăm bani pentru revoluţionarii care şi-au descoperit Revoluţia după 2000

Guvernul nu va aloca bani din buget pentru acei revoluţionari care au descoperit după anul 2000 că au participat la Revoluţia din decembrie 1989 şi au solicitat în consecinţă acordarea de indemnizaţii, chiar dacă această decizie îi va nemulţumi pe cei implicaţi, a declarat premierul Victor Ponta.
Ponta: Îmi menţin decizia. Nu dăm bani pentru revoluţionarii care şi-au descoperit Revoluţia după 2000

INTERVIU – Vizi Imre (Vocea României): În finală, sper să-i cuceresc pe telespectatori cu vocea mea

Vizi Imre, care va lupta să devină "Vocea României" în finala ce va fi difuzată pe 26 decembrie, de la ora 20.30, la Pro TV, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că speră să-i cucerească pe antrenori şi pe telespectatori cu vocea şi cu felul lui de a interpreta piesele.
INTERVIU - Vizi Imre (Vocea României): În finală, sper să-i cuceresc pe telespectatori cu vocea mea

Barack Obama şi familia îşi petrec vacanţa de Crăciun în Hawaii

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi familia lui au ajuns în Honolulu, în cursul nopţii, pentru petrecerea vacanţei de Crăciun în Hawaii, scrie ziarul USA Today, în ediţia electronică de sâmbătă.
Barack Obama şi familia îşi petrec vacanţa de Crăciun în Hawaii

Primul VIDEOCLIP din istoria YouTube care a depăşit un MILIARD de vizualizări – VIDEO

"Gangnam Style", al cântăreţului sud-corean Psy, a devenit primul videoclip din istoria site-ului YouTube care a depăşit, vineri, 1 miliard de vizualizări.
Primul VIDEOCLIP din istoria YouTube care a depăşit un MILIARD de vizualizări - VIDEO

Ibrahimovici a bătut un record vechi de 27 de ani în Ligue 1

Internaţionalul suedez al echipei Paris Saint-Germain, Zlatan Ibrahimovici, a înscris 18 goluri în turul campionatului Franţei, performanţă ce nu a mai fost reuşită în Ligue 1 din sezonul 1984/1985.
Ibrahimovici a bătut un record vechi de 27 de ani în Ligue 1

Andrei Marga: Nu am fost colaborator şi nu am dat nici un fel de note informative la Securitate

Andrei Marga, preşedintele Institutului Cultural Român (ICR), spune, într-un comunicat remis sâmbătă agenţiei MEDIAFAX, că nu a fost colaborator şi nu a dat nici un fel de note informative la Securitate.
Andrei Marga: Nu am fost colaborator şi nu am dat nici un fel de note informative la Securitate

Niţă către directorii din minister: Să facem lucrurile rapid, dacă amânaţi, nu-mi sunteţi prieteni

Ministrul delegat al Energiei, Constantin Niţă, a declarat sâmbătă, adresându-se directorilor din minister, că este un om al dialogului, dar nu are timp, iar dacă le cere să facă ceva, aşteaptă o reacţie rapidă.
Niţă către directorii din minister: Să facem lucrurile rapid, dacă amânaţi, nu-mi sunteţi prieteni

Adriana Săftoiu a fost exclusă din PNL: E mai rău decât dacă aş fi fost membru al PCR

Fostul deputat Adriana Săftoiu a fost exclusă din PNL, decizia fiind luată, sâmbătă, în Delegaţia Permanentă a filialei judeţene Prahova a partidului din care Săftoiu făcea parte şi fiind motivată de "contradicţia" între ideile exprimate public de Săftoiu şi cele ale PNL.
Adriana Săftoiu a fost exclusă din PNL: E mai rău decât dacă aş fi fost membru al PCR

Ponta, întrebat de ce Băsescu nu a vrut să dea mâna cu trei miniştri: Asta este o speculaţie a presei

Premierul Victor Ponta consideră că faptul că preşedintele Traian Băsescu nu a vrut să dea mâna cu trei miniştri, la ceremonia de depunere a jurământului de către noul Guvern, reprezintă "o speculaţie" a presei şi arată că de fiecare dată la astfel de ceremonii apar momentele de emoţie.
Ponta, întrebat de ce Băsescu nu a vrut să dea mâna cu trei miniştri: Asta este o speculaţie a presei

Eugen Nicolăescu l-a numit pe Raed Arafat secretar de stat în Ministerul Sănătăţii

Noul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, l-a numit, sâmbătă, în funcţia de secretar de stat şi prim-adjunct al ministrului pe Raed Arafat, preluând de la acesta prerogativele ministeriale.
Eugen Nicolăescu l-a numit pe Raed Arafat secretar de stat în Ministerul Sănătăţii

Un nou atac armat în Statele Unite, soldat cu cel puţin doi morţi

Cel puţin două persoane au fost împuşcate mortal, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în statul american Alabama, în cel mai recent episod din seria de atacuri armate înregistrate în Statele Unite de câteva luni.
Un nou atac armat în Statele Unite, soldat cu cel puţin doi morţi

Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie. Votul va fi la sfârşitul lunii

Discuţiile din Parlament privind proiectul de buget pentru anul viitor vor începe la 14 ianuarie, iar votul final este estimat să fie acordat la sfârşitul lunii ianuarie, a anunţat premierul Victor Ponta.
Ponta: Discuţiile din Parlament privind bugetul încep la 14 ianuarie. Votul va fi la sfârşitul lunii

Care vor fi cele mai tranzitate frontiere în perioada Sărbătorilor de iarnă

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că, în perioada Sărbătorilor de iarnă, cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei vor fi cele aflate la graniţa cu Ungaria şi Republica Moldova, anul trecut graniţele României fiind tranzitate de 2,7 milioane de persoane.
Care vor fi cele mai tranzitate frontiere în perioada Sărbătorilor de iarnă

Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel: Egoismul produce moartea vieţii spirituale, iubirea şi dărnicia aduc împlinire

Egoismul constant produce în om împuţinare şi moartea vieţii spirituale, iar iubirea şi dărnicia aduc împlinire şi sfinţire, adevărul fiind concentrat în înţelepciunea populară românească "dar din dar se face Rai", spune PF Daniel în Pastorala de Crăciun.
Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel: Egoismul produce moartea vieţii spirituale, iubirea şi dărnicia aduc împlinire

Prima şedinţă a Cabinetului Ponta II: Premierul a cerut începerea discuţiilor cu sindicate pe buget şi a avertizat că nu îi plac cereri gen „Daţi-ne!”

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului pentru Dialog Social, Doina Pană, să înceapă discuţiile cu sindicatele privind proiectul de buget pe anul viitor, dar a avertizat că nu îi plac discuţiile în care solicitanţii adoptă poziţii gen "Daţi-ne, nu ne interesează de unde".
Prima şedinţă a Cabinetului Ponta II: Premierul a cerut începerea discuţiilor cu sindicate pe buget şi a avertizat că nu îi plac cereri gen

Medicamente fabricate din alge, utile împotriva cancerului

Alga microscopică Chlamydomonas reinhardtii, utilizată în mod tradiţional în producţia de biocarburanţi, permite obţinerea la costuri mai mici a unor proteine complexe, folosite în tratamentul contra anumitor tipuri de cancer.
Medicamente fabricate din alge, utile împotriva cancerului

Ponta le cere miniştrilor restructurări: Nu facem protecţie socială în Guvern. Avem departamente ce fac acelaşi lucru, oameni ce scriu 3 hârtii

Premierul Victor Ponta a cerut noilor miniştri să reducă aparatul birocratic, arătând că, odată cu restructurarea Guvernului, s-a constatat că există departamente din ministere cu aceleaşi activităţi şi că "zeci şi sute de oameni" care, teoretic, scriu doar trei hârtii.
Ponta le cere miniştrilor restructurări: Nu facem protecţie socială în Guvern. Avem departamente ce fac acelaşi lucru, oameni ce scriu 3 hârtii

Baconschi cere participanţilor la „protestul papioanelor” să facă petiţie pentru demiterea lui Marga

Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi (PDL) scrie, pe Facebook, că, "în pofida deciziei ridicole a CNSAS", ar trebui ca măcar participanţii la "protestul papioanelor", din vară, să iniţieze o petiţie pentru demiterea lui Andrei Marga de la conducerea ICR.
Baconschi cere participanţilor la

Consilierul prezidenţial Iulian Chifu: Coabitarea a început, să-i vedem la treabă pe noii miniştri!

Consilierul prezidenţial scrie, pe Facebook, că a început coabitarea, iar acum "hiper-guvernul super-majorităţii trebuie să livreze".
Consilierul prezidenţial Iulian Chifu: Coabitarea a început, să-i vedem la treabă pe noii miniştri!

Kelly Osbourne, transformare uimitoare de-a lungul timpului: Cum arăta înainte şi cum arată acum – FOTO

Kelly Osbourne, fiica celebrului rocker Ozzy Osbourne, a reuşit să se transforme miraculos de-a lungul timpului.
Kelly Osbourne, transformare uimitoare de-a lungul timpului: Cum arăta înainte şi cum arată acum - FOTO

SUA regretă că Moscova a interzis adopţiile copiilor ruşi de către cetăţeni americani

Diplomaţia americană şi-a exprimat vineri regretul că Rusia a interzis prin lege cetăţenilor americani să adopte copii ruşi. Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat s-a declarat "îngrijorat" de votul din Duma rusă al unei legi care interzice americanilor să adopte orfani ruşi, apreciind că "bunăstarea copiilor este prea importantă pentru a o lega de aspectele politice ale relaţiei" uneori tensionată între Statele Unite şi Rusia.
SUA regretă că Moscova a interzis adopţiile copiilor ruşi de către cetăţeni americani

Hillary Clinton l-a felicitat pe succesorul său la Departamentul de Stat, John Kerry

Secretarul de Stat american în exerciţiu Hillary Clinton, aflată încă în convalescenţă după ce s-a îmbolnăvit la începutul lui decembrie, l-a felicitat vineri pe succesorul său John Kerry, un "om de Stat", numit de preşedintele Barack Obama viitorul secretar de Stat.
Hillary Clinton l-a felicitat pe succesorul său la Departamentul de Stat, John Kerry

Dragnea, Oprea, Stroe şi Duşa vor asigura coordonarea măsurilor de deszăpezire

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri seară, că Liviu Dragnea, Gabriel Oprea, Radu Stroe şi Mircea Duşa vor asigura permanenţa conducerii şi coordonării activităţilor de deszăpezire şi de luare a tuturor măsurilor pentru limitarea efectelor produse de intemperii.
Dragnea, Oprea, Stroe şi Duşa vor asigura coordonarea măsurilor de deszăpezire

Fostul premier britanic Margaret Thatcher a fost supusă unei intervenţii chirurgicale

Fostul premier britanic, Margaret Thatcher, în vârstă de 87 de ani, a fost operată de un nodul al vezicii urinare şi se află în spital, stare ei fiind "perfect bună", a declarat vineri o purtătoare de cuvânt.
Fostul premier britanic Margaret Thatcher a fost supusă unei intervenţii chirurgicale

S-a încheiat Turul Ligii Naţionale de handbal masculin. HCM Constanţa este lider

Turul Ligii Naţionale de handbal masculin s-a încheiat, vineri, cu partida dintre CSM Ploieşti şi Potaissa Turda, scor 27-30, contând pentru etapa a 11-a.
S-a încheiat Turul Ligii Naţionale de handbal masculin. HCM Constanţa este lider

Vaya Con Dios va concerta şi la Cluj, în cadrul turneului de retragere

Trupa belgiană Vaya Con Dios va concerta, în 13 martie 2013, la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca, în cadrul turneului de retragere.
Vaya Con Dios va concerta şi la Cluj, în cadrul turneului de retragere

CNSAS: Marga nu a fost colaborator al Securităţii. El a dat informaţii sub numele „Horia” şi a fost urmărit

CNSAS a stabilit că Andrei Marga, fost ministru de Externe şi actual şef al ICR, nu a fost colaborator al Securităţii, deşi acesta a furnizat informaţii sub numele de cod Horia, fără a exista însă un angajament, decizia fiind luată în 6 noiembrie şi făcută publică vineri.
CNSAS: Marga nu a fost colaborator al Securităţii. El a dat informaţii sub numele

Cagliari – Juventus, scor 1-3, în campionatul Italiei

Formaţia Juventus Torino a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-1, echipa Cagliari, într-o partidă din etapa a XVIII-a a campionatului Italiei, în care a reuşit să revină după ce a fost condusă cu 1-0.
Cagliari - Juventus, scor 1-3, în campionatul Italiei

Un soldat al forţei de pace ONU-UA din Darfur şi-a ucis trei colegi

Un soldat al forţei comune ONU-Uniunea africană de menţinere a păcii în regiunea sudaneză Darfur (Minuad) şi-a împuşcat mortal trei colegi după care s-a sinucis, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Minuad.
Un soldat al forţei de pace ONU-UA din Darfur şi-a ucis trei colegi

DOSARUL FRAUDELOR BANCARE: Directorii BRD rămân în arest. Locic poate lua legătura cu soţia

Adrian Martiş şi Andrei Nanu, ambii directori la BRD, rămân în arest, iar omul de afaceri Marius Locic poate lua legătura cu soţia sa, a decis, vineri seară, instanţa supremă, care a judecat recursurile la măsurile preventive din dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro.
DOSARUL FRAUDELOR BANCARE: Directorii BRD rămân în arest. Locic poate lua legătura cu soţia