CELE MAI NOI ARTICOLE

Poliţist bucureştean, bătut cu bâte şi sticle sparte. Cinci persoane au fost reţinute

Cinci persoane au fost reţinute, duminică, în urma unor percheziţii, pentru că au bătut vineri seara un poliţist bucureştean cu bâte şi sticle sparte, unul dintre agresori fiind o persoană cercetată de agent pentru comiterea unor infracţiuni, informează Poliţia Capitalei.
Poliţist bucureştean, bătut cu bâte şi sticle sparte. Cinci persoane au fost reţinute

Accident în Bihor: 11 persoane au fost rănite, între care două grav, după ce o maşină s-a izbit de un microbuz

Un număr de 11 persoane au fost rănite, între care două grav, în urma unui accident petrecut, duminică dimineaţă, pe DN 19, la ieşirea din localitatea bihoreană Ianca, după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul direcţiei, iar maşina a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de un microbuz.
Accident în Bihor: 11 persoane au fost rănite, între care două grav, după ce o maşină s-a izbit de un microbuz

Sharon Stone, internată într-o clinică din Milano

Actriţa americană Sharon Stone a fost internată din cauza unor migrene puternice, vineri, într-o clinică din Milano, informează Reuters.
Sharon Stone, internată într-o clinică din Milano

Emil Boc a participat la Crosul Companiilor. În cât timp a alergat primarul Clujului cei cinci kilometri? – GALERIE FOTO

Primarul Emil Boc a alergat, duminică, la Crosul Companiilor, pe o distanţă de cinci kilometri, pe străzile municipiului Cluj-Napoca şi a scos un timp de 26,42 de minute, la aproape zece minute de câştigătorul cursei.
Emil Boc a participat la Crosul Companiilor. În cât timp a alergat primarul Clujului cei cinci kilometri? - GALERIE FOTO

Primul concert Iris fără Cristi Minculescu. Aproape 1.000 de spectatori au aplaudat şi încurajat trupa

Primul concert al trupei Iris fără Cristi Minculescu şi cu un nou solist, Toni Şeicărescu, a avut loc, sâmbătă seară, la Călan, în faţa a aproape 1.000 de spectatori, membrii formaţiei spunând că este prima apariţie pe scenă în noua formulă şi mulţumind pentru aplauze şi încurajări.
Primul concert Iris fără Cristi Minculescu. Aproape 1.000 de spectatori au aplaudat şi încurajat trupa

Percheziţie la locuinţa bărbatului suspectat de braconaj, care a fost ucis de urs, din Moroieni

Poliţiştii dâmboviţeni fac, duminică, o percheziţie la locuinţa bărbatului de 63 de ani, din comuna Moroeni, care a fost ucis de un urs miercuri şi care era suspectat de braconaj.
Percheziţie la locuinţa bărbatului suspectat de braconaj, care a fost ucis de urs, din Moroieni

Un milion de dolari, pentru 45 de minute de concert! Nici măcar Nicole Scherzinger nu poate refuza

Cântăreaţa Nicole Scherzinger, fostă membră a grupului Pussycat Dolls, a fost plătită cu un milion de dolari pentru un concert de 45 de minute, pe care l-a susţinut joi seară la Dubai.
Un milion de dolari, pentru 45 de minute de concert! Nici măcar Nicole Scherzinger nu poate refuza

Leonard Cohen a adus „Old Ideas” la Bucureşti

Început cu o jumătate de oră mai devreme decât fusese trecut pe bilet, dar exact la ora anunţată de organizatori prin comunicate, cel de-al treilea concert susţinut de Leonard Cohen în Capitală, prilejuit de promovarea albumului său "Old Ideas", a adus în Piaţa Constituţiei peste 15.000 de oameni.
Leonard Cohen a adus

Un urs a intrat într-o gospodărie din Moroieni. A luat un porc dintr-un coteţ şi a fugit

Un urs a intrat, duminică, într-o gospodărie din comuna dâmboviţeană Moroeni şi a luat un porc dintr-un coteţ, după care a fugit cu prada în pădure, autorităţile susţinând că animalul respectiv nu este cel rănit în laţ şi căutat de patru zile, care a ucis un bărbat de 63 de ani.
Un urs a intrat într-o gospodărie din Moroieni. A luat un porc dintr-un coteţ şi a fugit

Semnificaţii istorice pentru ziua de 23 septembrie

La 23 septembrie 1939 a încetat din viaţă Sigmund Freud, psihiatru austriac, întemeietorul psihanalizei (n. 6 mai 1856).
Semnificaţii istorice pentru ziua de 23 septembrie

Cristian Dulca: Sunt dezamăgit, puteam obţine un punct

Tehnicianul echipei Universitatea Cluj, Cristian Dulca, a declarat sâmbătă seară, după înfrângerea din meciul cu Dinamo, scor 1-2, că este dezamăgit deoarece formaţia sa putea obţine un punct şi că îl "felicită" pe arbitru dacă golul victoriei oaspeţilor a fost înscris în urma unui ofsaid.
Cristian Dulca: Sunt dezamăgit, puteam obţine un punct

Universitatea Cluj – Dinamo, scor 1-2, în Liga I

Formaţia Dinamo Bucureşti a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a IX-a a Ligii I.
Universitatea Cluj - Dinamo, scor 1-2, în Liga I

Primul protest al toamnei la Madrid: Câteva sute de persoane au manifestat împotriva austerităţii

Câteva sute de persoane au manifestat la Madrid împotriva austerităţii, denunţând responsabilitatea băncilor şi a politicienilor în recesiunea care îi afectează.
Primul protest al toamnei la Madrid: Câteva sute de persoane au manifestat împotriva austerităţii

Ionuţ Badea şi-a reziliat contractul cu FC Braşov

Antrenorul Ionuţ Badea şi-a reziliat, sâmbătă seara, pe cale amiabilă, contractul cu FC Braşov, punând capăt astfel unei colaborări de cinci luni.
Ionuţ Badea şi-a reziliat contractul cu FC Braşov

Recompensă oferită de un ministru pakistanez pentru uciderea realizatorului filmului antiislam: „Solicit talibanilor şi fraţilor Al Qaida să participe la această nobilă acţiune”

Un ministru pakistanez a promis o recompensă de 100.000 de dolari pentru cine îl va ucide pe realizatorul filmului antiislam "Inocenţa musulmanilor", produs în Statele Unite.
Recompensă oferită de un ministru pakistanez pentru uciderea realizatorului filmului antiislam:

Noi manifestaţii antiamericane în Pakistan: Peste 5.000 de oameni au demonstrat în Islamabad. Ce au scandat aceştia

Mii de persoane au manifestat din nou sâmbătă în Pakistan împotriva filmului antiislam produs în SUA, dar de această dată într-un climat calm, după mişcările de protest care au lăsat în urmă, potrivit unui ultim bilanţ, 21 de morţi.
Noi manifestaţii antiamericane în Pakistan: Peste 5.000 de oameni au demonstrat în Islamabad. Ce au scandat aceştia

CS Turnu Severin – Oţelul Galaţi, scor 1-1, în Liga I

Formaţia Oţelul Galaţi a terminat la egalitate, sâmbătă, în deplasare, scor 1-1 (1-1), cu echipa CS Turnu Severin, într-un meci din etapa a IX-a a Ligii I.
CS Turnu Severin - Oţelul Galaţi, scor 1-1, în Liga I

Ce cadou a primit Angelina Jolie de la ministrul de Externe al Irakului

Angelina Jolie a primit un cadou simbolic de la ministrul de Externe irakian, care a dorit să onoreze astfel eforturile umanitare depuse de actriţa americană în favoarea refugiaţilor din lumea întreagă.
Ce cadou a primit Angelina Jolie de la ministrul de Externe al Irakului

O înregistrare porno cu Kanye West, scoasă la vânzare în Statele Unite

O înregistrare video ce îl prezintă pe rapperul american Kanye West în timp ce face sex cu o femeie care seamănă izbitor cu iubita lui actuală, starleta Kim Kardashian, a fost scoasă la licitaţie în Statele Unite.
O înregistrare porno cu Kanye West, scoasă la vânzare în Statele Unite

Ridzi: Dacă eram ascultată privind nevinovăţia, aş fi respectat o decizie de necandidatură

Deputatul Monica Iacob Ridzi spune că, dacă argumentele sale privind nevinovăţia în cazul acuzaţiilor ar fi fost ascultate de unii colegi din PDL, ar fi respectat orice decizie a partidului, "inclusiv cea legată de o posibilă necandidatură" în 2012, însă "a apărut o prăpastie", iar ea va candida.
Ridzi: Dacă eram ascultată privind nevinovăţia, aş fi respectat o decizie de necandidatură

Turcia a trimis tunuri şi rachete antiaeriene la frontiera cu Siria

Armata turcă a trimis sâmbătă tunuri şi rachete antiaeriene în apropiere de un punct de frontieră cu Siria, unde au loc confruntări între rebeli şi forţele guvernamentale, relatează presa turcă.
Turcia a trimis tunuri şi rachete antiaeriene la frontiera cu Siria

Mărturii cutremurătoare despre al doilea Război Mondial: „Îmi plăcea să împuşc orice – femei, copii. Era un fel de sport”

Transcrierile unor înregistrări realizate de serviciile secrete britanice în timpul celui de-al doilea Război Mondial au dezvăluit pentru prima dată atrocităţile făcute de soldaţii germani obişnuiţi.
Mărturii cutremurătoare despre al doilea Război Mondial:

MASACRU la Benghazi: Şase membri ai forţelor libiene au fost executaţi

Şase membri ai forţelor de securitate libiene au fost executaţi după confruntări la Benghazi, în estul Libiei, între manifestanţi şi o miliţie apropiată ministerului Apărării, a declarat sâmbătă pentru AFP un responsabil de la morgă.
MASACRU la Benghazi: Şase membri ai forţelor libiene au fost executaţi

Ministrul Economiei: Compania rusă TISE s-a arătat interesată de preluarea Oltchim Râmnicu Vâlcea

Ministrul Economiei Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, sâmbătă, la Slatina, că firma TISE, din Rusia, s-a arătat intersată de preluarea acţiunilor de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea şi că în primăvara acestui an ar fi trimis o scrisoare de intenţie în acest sens.
Ministrul Economiei: Compania rusă TISE s-a arătat interesată de preluarea Oltchim Râmnicu Vâlcea

Iuliu Mureşan despre starea lui Ienei: Am vorbit cu medicii, nu este în pericol, va face o operaţie de rutină

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, afirmă că a vorbit cu medicii despre starea lui Emeric Ienei şi că acesta nu este în pericol, operaţia la care urmează să fie supus fiind una "de rutină", care "nu pune probleme deosebite".
Iuliu Mureşan despre starea lui Ienei: Am vorbit cu medicii, nu este în pericol, va face o operaţie de rutină

Antrenorul lui Inter: Recuperarea lui Chivu este foarte importantă pentru mine

Tehnicianul echipei Internazionale Milano, Andrea Stramaccioni, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că pentru el este foarte important faptul că fundaşul Cristian Chivu este refăcut şi revine în lot, deoarece acum are mai multe soluţii, informează site-ul oficial al clubului italian.
Antrenorul lui Inter: Recuperarea lui Chivu este foarte importantă pentru mine

CONFLICTUL China – Japonia: Sute de japonezi au manifestat la Tokyo împotriva Chinei

Sute de japonezi au ieşit în stradă sâmbătă la Tokyo, în cadrul unei prime manifestaţii împotriva Chinei, după o săptămână de demonstraţii antijaponeze în China legate de conflictul teritorial din Marea Chinei de Est.
CONFLICTUL China - Japonia: Sute de japonezi au manifestat la Tokyo împotriva Chinei

Imagini cu Gara de Nord din Timişoara, în campania de promovare a noului film din seria „James Bond” – VIDEO

Imagini filmate în Gara de Nord din Timişoara au fost incluse într-un clip TV ce face parte din campania Heineken de promovare a celui mai recent film din seria "James Bond".
Imagini cu Gara de Nord din Timişoara, în campania de promovare a noului film din seria

Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, va susţine ultimul discurs în cadrul Adunării Generale a ONU

Preşedintele iranian, Mahmoud Ahmadinejad, a plecat sâmbătă spre New York, unde va rosti ultimul său discurs în cadrul Adunării Generale a ONU, a relatat televiziunea iraniană de stat.
Preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, va susţine ultimul discurs în cadrul Adunării Generale a ONU

Zgonea: Trei ani la guvernare, PDL nu a făcut nimic pentru Oltchim. Soluţia nu e neapărat Diaconescu

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, susţine că în trei ani aflat la guvernare PDL nu a făcut nimic pentru situaţia Oltchim, preferând să căpuşeze compania de stat, care a ajuns la datorii de 700 de milioane de euro, iar soluţia pentru Oltchim nu este neapărat Dan Diaconescu.
Zgonea: Trei ani la guvernare, PDL nu a făcut nimic pentru Oltchim. Soluţia nu e neapărat Diaconescu

Monica Iacob Ridzi: Există voci care nu au nicio legitimitate, dar emit linii directoare pentru PDL

Deputatul Monica Iacob Ridzi afirmă că nu dosarul penal este motivul demisiei sale din PDL, partid care a făcut alianţe cu formaţiuni şi persoane care au trecut prin mai multe partide, existând "voci" care "nu au nicio legitimitate, nici măcar morală", dar care "emit linii directoare pentru PDL".
Monica Iacob Ridzi: Există voci care nu au nicio legitimitate, dar emit linii directoare pentru PDL

Ponta, după inaugurarea noii Unităţi de Primire Urgenţe din Târgu Mureş: Vom avea elicoptere şi pentru celelalte centre de urgenţă SMURD

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, după inaugurarea noii Unităţi de Primire Urgenţe (UPU) din Târgu Mureş, că programul de achiziţionare de elicoptere pentru SMURD început va continua şi anul viitor, astfel că vor exista elicoptere şi pentru celelalte centre de urgenţă.
Ponta, după inaugurarea noii Unităţi de Primire Urgenţe din Târgu Mureş: Vom avea elicoptere şi pentru celelalte centre de urgenţă SMURD

Ponta: Mi-aş fi dorit ca şi la Oltchim să fi avut un mare investitor din Rusia

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Slatina, unde vizitează o fabrică deţinută de o companie rusă, că şi-ar fi dorit ca şi la Oltchim Râmnicu Vâlvea să fi investit tot o firmă rusească.
Ponta: Mi-aş fi dorit ca şi la Oltchim să fi avut un mare investitor din Rusia

Adrian Ţuţu, câştigătorul „Românii au talent”, a lansat primul său videoclip – VIDEO

Adrian Ţuţu, câştigătorul competiţiei "Românii au talent", a lansat primul său videoclip din carieră, pentru piesa "Cum ar fi?" (feat. Nicola), potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Adrian Ţuţu, câştigătorul

Salma Hayek la 46 de ani: Secretele frumuseţii dezvăluite de vedetă

Actriţa Salma Hayek a dezvăluit că unul dintre secretele tenului său perfect este faptul că nu se spală pe faţă dimineaţa, acest lucru ajutând-o să-şi păstreze tinereţea pielii.
Salma Hayek la 46 de ani: Secretele frumuseţii dezvăluite de vedetă

Analiză Volksbank: Gradul redus de absorbţie a fondurilor UE se explică prin alocarea de sub 15% către IMM

Modul de alocare a fondurilor europene pentru 2007-2013 este unul din factorii care explică gradul redus de absorbţie, de sub 10% în septembrie 2012, întrucât doar 15% din fondurile nerambursabile au fost alocate sectorului privat şi IMM-urilor, conform unei analize Volksbank România.
Analiză Volksbank: Gradul redus de absorbţie a fondurilor UE se explică prin alocarea de sub 15% către IMM

Ponta despre UMF Târgu Mureş: Vreau să cred că înţelepciunea celor în domeniu e mult mai mare ca a politicienilor

Premierul Victor Ponta afirmă, referitor la situaţia de la UMF Târgu Mureş, că vrea să creadă că, prin discuţiile miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii cu reprezentanţii universităţii, "s-au făcut paşi înainte" şi că "înţelepciunea celor care lucrează în domeniu e mult mai mare decât a politicienilor".
Ponta despre UMF Târgu Mureş: Vreau să cred că înţelepciunea celor în domeniu e mult mai mare ca a politicienilor

Gwyneth Paltrow face terapie pentru că plânge tot timpul

Actriţa americană Gwyneth Paltrow spune că a fost nevoită să apeleze la şedinţe de terapie pentru că este o persoană foarte emoţională, care plânge tot timpul, din orice motiv.
Gwyneth Paltrow face terapie pentru că plânge tot timpul

Funeriu către Ponta: Legea Educaţiei blochează accesul plagiatorilor la posturi universitare

Consilierul prezidenţial pentru Educaţie, Daniel Funeriu a declarat, sâmbătă, referitor la anunţul premierului Victor Ponta privind modificarea Legii Educaţiei pentru a putea promova cadre universitare noi, că această lege blochează în fapt accesul în posturi universitare pentru "plagiatori".
Funeriu către Ponta: Legea Educaţiei blochează accesul plagiatorilor la posturi universitare

Emeric Ienei, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este supus unor investigaţii coronariene şi va fi operat

Fostul antrenor Emeric Ienei este supus, sâmbătă, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, unor investigaţii coronariene, în urma cărora se va stabili de câte by-pass-uri are nevoie, afirmă surse medicale, care adaugă că Ienei va fi operat, cel mai probabil, luni.
Emeric Ienei, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este supus unor investigaţii coronariene şi va fi operat