CELE MAI NOI ARTICOLE

Preda: PDL cere premierului să-şi ţină cuvântul, să demisioneze. Atacăm în contencios ordinele lui Pop

Europarlamentarul Cristian Preda a declarat, vineri, că PDL cere în mod oficial demisia premierului Victor Ponta, arătând că prim-ministrul trebuie să se ţină de cuvânt şi să demisioneze după ce CNATDCU a decis că acesta a plagiat în lucrarea sa de doctorat.
Preda: PDL cere premierului să-şi ţină cuvântul, să demisioneze. Atacăm în contencios ordinele lui Pop

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ JUDEŢUL MUREŞ: Şapte elevi au obţinut media 10

Şapte elevi au obţinut media zece la evaluarea naţională în judeţul Mureş, iar peste 1.400 de elevi au obţinut medii sub cinci, potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ JUDEŢUL MUREŞ: Şapte elevi au obţinut media 10

Roxana Dobre revine pe coperta Playboy, în ediţia de iulie-august, lansată vineri – FOTO

Roxana Dobre revine pe coperta Playboy, într-un pictorial realizat în "delta" Văcăreşti din mijlocul Capitalei, în ediţia din iulie-august a revistei care poate fi găsită de vineri la chioşcurile de presă, potrivit unui comunicat.
Roxana Dobre revine pe coperta Playboy, în ediţia de iulie-august, lansată vineri - FOTO

Presa turcă: Bogdan Stancu la Kasimpaşa, pentru 2,5 milioane de euro

Clubul Galatasaray a decis să îl cedeze pe atacantul Bogdan Stancu grupării Kasimpaşa, nou promovată în prima ligă din Turcia, în schimbul sumei de 2,5 milioane de euro, susţine cotidianul Hurriyet.
Presa turcă: Bogdan Stancu la Kasimpaşa, pentru 2,5 milioane de euro

Romanian Degree Certification Council: PM Victor Ponta Plagiarized PhD Thesis

Romania's National Council of Degree and Diploma Certification (CNATDCU) decided Friday that Prime Minister Victor Ponta plagiarized his PhD thesis, and asked the Education Ministry to withdraw his doctorate degree.
Romanian Degree Certification Council: PM Victor Ponta Plagiarized PhD Thesis

Ministrul Educaţiei: Toate deciziile CNATDCU sunt nule, pentru că nu a fost cvorum

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că toate deciziiile luate vineri a Consiliului General al CNATDCU sunt nule, întrucât nu a fost întrunit cvorumul de 14 membri, necesar pentru ca şedinţa să fie statutară.
Ministrul Educaţiei: Toate deciziile CNATDCU sunt nule, pentru că nu a fost cvorum

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ JUDEŢUL CLUJ: Un număr de 16 elevi au obţinut media 10

Un număr de 16 elevi din judeţul Cluj au obţinut media 10 la evaluarea naţională, fiind înregistrate, în total, peste 250 de note maxime la cele trei probe - limba română, limba maternă şi matematică, arată rezultatele de dinainte de contestaţii, comunicate, vineri, de Inspectoratul Şcolar Judeţean.
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ JUDEŢUL CLUJ: Un număr de 16 elevi au obţinut media 10

Ponta: Băsescu are Curtea Constituţională, eu am Parlamentul. Cel mai legitim este Parlamentul

Premierul Victor Ponta a declarat, la Bruxelles, că va respecta în egală măsură atât decizia Parlamentului, cât şi hotărârea Curţii Constituţionale în cazul participării la reuniunile Consiliului European, adăugând însă că "cea mai legitimă" instituţie este totuşi Parlamentul.
Ponta: Băsescu are Curtea Constituţională, eu am Parlamentul. Cel mai legitim este Parlamentul

Vier Pfoten anunţă transferarea a trei leoaice de la Zoo Timişoara în Africa. Autorităţile se opun

O leoaică aflată în captivitate în judeţul Timiş va fi transferată, marţi, de Fundaţia Vier Pfoten, către rezervaţia Lionsrock din Africa de Sud, fundaţia anunţând că vor fi transferate şi trei leoaice de la Grădina Zoologică din Timişoara, însă autorităţile se opun mutării animalelor de la Zoo.
Vier Pfoten anunţă transferarea a trei leoaice de la Zoo Timişoara în Africa. Autorităţile se opun

Câţi bani a obţinut Udrea din vânzarea unor bunuri imobile de la plecarea din Ministerul Turismului

Deputatul PDL Elena Udrea a obţinut, în ultimele trei luni, de când a părăsit funcţia de ministru, suma de 180.000 de Euro, provenită din vânzarea unor bunuri imobile.
Câţi bani a obţinut Udrea din vânzarea unor bunuri imobile de la plecarea din Ministerul Turismului

Miss Holocaust Survivor – Un concurs de frumuseţe controversat, câştigat de o evreică născută în România

Hava Hershkovitz, o evreică în vârstă de 79 de ani care s-a născut în România, a devenit, joi, câştigătoarea finalei controversatului concurs de frumuseţe Miss Holocaust Survivor (Miss Supravieţuitoarea Holocaustului), organizat în Israel.
Miss Holocaust Survivor - Un concurs de frumuseţe controversat, câştigat de o evreică născută în România

CNATDCU : Victor Ponta A PLAGIAT în lucrarea de doctorat. Consiliul propune retragerea titlului de doctor. Pop: Toate deciziile sunt nule, pentru că nu a fost cvorum

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în şedinţa de vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor. Decizia Consiliului a fost luată prin votul celor 13 membri prezenţi din totalul de 21.
CNATDCU : Victor Ponta A PLAGIAT în lucrarea de doctorat. Consiliul propune retragerea titlului de doctor. Pop: Toate deciziile sunt nule, pentru că nu a fost cvorum

Ministerul Educaţiei: Gesturile unor membri ai Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor sunt politice, fără relevanţă ştiinţifică

Potrivit ministerului, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) este un organism consultativ, la nivel naţional, alcătuit pe criterii de prestigiu profesional şi moral din care pot face parte cadre didactice şi cercetători, având cel puţin titlul de conferenţiar sau de cercetător ştiinţific II ori titluri echivalente obţinute în străinătate, în conformitate cu Legea educaţiei naţionale.
Ministerul Educaţiei: Gesturile unor membri ai Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor sunt politice, fără relevanţă ştiinţifică

Ducesa de Cambridge va dormi o noapte pe stradă. De ce va face soţia lui William acest gest

Catherine, ducesa de Cambridge, se pregăteşte să calce pe urmele soţului ei, prinţul William al Marii Britanii, şi îşi va petrece o noapte dormind pe stradă, în cadrul unui eveniment organizat de o fundaţie de caritate britanică.
Ducesa de Cambridge va dormi o noapte pe stradă. De ce va face soţia lui William acest gest

EXCLUSIV: Cu ce număr este „înmatriculat” Năstase la Penitenciarul Rahova

Fostul premier Adrian Năstase, încarcerat la Penitenciarul Rahova, a fost "înmatriculat" cu numărul N0049 şi a primit un card unde familia şi apropiaţii aprobaţi pe listele de vizitare pot depune bani cu care poate vorbi la telefon şi îşi poate cumpăra alimente.
EXCLUSIV: Cu ce număr este

Ponta: România are toate şansele să obţină în toamnă o decizie favorabilă pentru Schengen

România are toate şansele să obţină din partea Uniunii Europene, în toamna acestui an, o decizie favorabilă privind intrarea în Spaţiul Schengen prin ridicarea controalelor la graniţele aeriene şi maritime şi ulterior, până la finele lunii martie 2012, la cele terestre, afirmă premierul Victor Ponta.
Ponta: România are toate şansele să obţină în toamnă o decizie favorabilă pentru Schengen

Un român din Marea Britanie a purtat flacăra olimpică la Leeds

Dan Alexandru Dumitru, un român stabilit de opt ani în Marea Britanie, a purtat flacăra olimpică în centrul oraşului Leeds, luni dimineaţă, pe o distanţă de 300 metri, se arată într-un comunicat al Ambasadei României de la Londra.
Un român din Marea Britanie a purtat flacăra olimpică la Leeds

EURO 2012: Papa Benedict al XVI-lea a felicitat Italia, în calitate de episcop al Romei

Papa Benedict al XVI-lea a adresat felicitări, vineri, în calitate de episcop al Romei, preşedintelui italian Giorgio Napolitano pentru victoria naţionalei Italiei în semifinalele Campionatului European, în faţa Germaniei, scor 2-1.
EURO 2012: Papa Benedict al XVI-lea a felicitat Italia, în calitate de episcop al Romei

Ponta nu vrea să spună dacă demisionează în cazul în care teza de doctorat este dovedită ca plagiat

Premierul Victor Ponta, aflat la Bruxelles, nu a dorit să precizeze dacă va demisiona în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat reprezintă un plagiat, spunând că în ultimele două zile s-a concentrat doar pe agenda Consiliului European şi că problemele interne le va comenta în ţară.
Ponta nu vrea să spună dacă demisionează în cazul în care teza de doctorat este dovedită ca plagiat

Sticle de vin, valorând 136.000 de euro fiecare, scoase la vânzare în Australia

Un comerciant de vinuri australiene a prezentat, vineri, 12 sticle cu un vin rar, ce valorează 168.000 de dolari australieni (136.000 de euro) fiecare.
Sticle de vin, valorând 136.000 de euro fiecare, scoase la vânzare în Australia

EURO 2012 – Hagi: Cred că finala va fi câştigată de Spania, dar spaniolii vor trebui să aibă grijă de Balotelli

Fostul internaţional Gheorghe Hagi a apreciat jocul foarte bun al naţionalei Italiei în victoria cu Germania, scor 2-1 în semifinalele Campionatului European, precizând însă că în opinia sa finala competiţiei va fi câştigată de Spania.
EURO 2012 - Hagi: Cred că finala va fi câştigată de Spania, dar spaniolii vor trebui să aibă grijă de Balotelli

Mercedes, noul lider pe piaţa americană a maşinilor de lux. Câte unităţi a vândut compania în SUA în primele cinci luni ale anului

Mercedes a preluat de la BMW poziţia de lider al pieţei americane a maşinilor de lux, revenind după peste 10 ani în fruntea clasamentului, evoluţie susţinută de vehicule sport-utilitare noi sau modernizate.
Mercedes, noul lider pe piaţa americană a maşinilor de lux. Câte unităţi a vândut compania în SUA în primele cinci luni ale anului

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ JUDEŢUL SUCEAVA: 49 de note de zece la limba română şi 140 la matematică

Rezultatele Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a au fost afişate în centrele de examen din judeţul Suceava, înregistrându-se 49 de note de 10 la proba de limba şi literatura română şi 140 de note de 10 la matematică
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ JUDEŢUL SUCEAVA: 49 de note de zece la limba română şi 140 la matematică

Ponta: Merg la Parchet oricând pentru reclamaţiile privind participarea la Consiliul European, am lucrat acolo 7 ani

Premierul Victor Ponta a declarat că este dispus să meargă la Parchet dacă reclamaţiile trimise pe e-mail prin care este acuzat că a plecat la Bruxelles în locul preşedintelui vor fi verificate, adăugând că oricând revine cu plăcere la Parchet, o instituţie în care a lucrat timp de şapte ani.
Ponta: Merg la Parchet oricând pentru reclamaţiile privind participarea la Consiliul European, am lucrat acolo 7 ani

Circulaţia restricţionată sâmbătă în Capitală, pentru Marşul Diversităţii. Care sunt rutele ocolitoare

Circulaţia rutieră este restricţionată, sâmbătă, între orele 16.30 şi 19.00, pe bulevardele Libertăţii, Unirii şi în Piaţa Naţiunile Unite, pentru Marşul Diversităţii, la care sunt aşteptate să participe aproximativ 500 de persoane.
Circulaţia restricţionată sâmbătă în Capitală, pentru Marşul Diversităţii. Care sunt rutele ocolitoare

PDL îşi alege sâmbătă noua conducere

Democrat-liberalii se vor reuni, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, în Convenţia Naţională Extraordinară a partidului pentru a-l alege pe Vasile Blaga preşedinte al PDL şi a stabili noua conducere a partidului.
PDL îşi alege sâmbătă noua conducere

Ponta susţine că nu i-a cerut doar joi preşedintelui Băsescu un mandat pentru reuniunea Consiliului European

Premierul Victor Ponta susţine că nu i-a cerut doar joi preşedintelui Traian Băsescu un mandat pentru reuniunea Consiliului European şi consideră că decizia acestuia de a nu mai veni la Bruxelles a fost una bună pentru imaginea României.
Ponta susţine că nu i-a cerut doar joi preşedintelui Băsescu un mandat pentru reuniunea Consiliului European

Ponta: Îl voi informa pe Băsescu despre concluziile reuniunii CE, cred că am reprezentat bine România

Premierul Victor Ponta a declarat, la Bruxelles, că îl va informa pe preşedintele Traian Băsescu despre concluziile reuniunii Consiliului European şi că se va adresa Parlamentului, luni sau marţi, într-o sesiune extraordinară, pe această temă.
Ponta: Îl voi informa pe Băsescu despre concluziile reuniunii CE, cred că am reprezentat bine România

România şi SUA au semnat Aranjamentele de implementare pentru apărarea antirachetă

România şi SUA au semnat, vineri, două Aranjamente de implementare şi trei amendamente la Aranjamentele de implementare existente referitoare la baza de la Deveselu, unde vor fi amplasate elementele scutului antirachetă.
România şi SUA au semnat Aranjamentele de implementare pentru apărarea antirachetă

EURO 2012: Un suporter italian a murit în timp ce sărbătorea victoria Italiei în faţa Germaniei

Un suporter italian a murit, joi seară, când sărbătorea victoria echipei naţionale la meciul cu Germania, din semifinalele Euro-2012, după ce a căzut pe o masă de sticlă, a anunţat, vineri, agenţia Ansa.
EURO 2012: Un suporter italian a murit în timp ce sărbătorea victoria Italiei în faţa Germaniei

Portughezii, dispuşi să emigreze în căutarea unui loc de muncă, din cauza crizei

Cetăţenii portughezi sunt dispuşi să emigreze oriunde, în căutarea unui loc de muncă, potrivit mărturiilor unor cetăţeni din Lisabona, Portugalia aflându-se sub tutela financiară a Uniunii Europene (UE) şi FMI din mai 2011 din cauza recesiunii economice.
Portughezii, dispuşi să emigreze în căutarea unui loc de muncă, din cauza crizei

Ponta: O propun pe Ecaterina Andronescu ca ministru al Educaţiei

Premierul Victor Ponta a anunţat vineri că va înainta Preşedinţiei propunerea de numire a Ecaterinei Andronescu în postul de ministru al Educaţiei, în condiţiile în care interimatul lui Liviu Pop la conducerea ministerului expiră.
Ponta: O propun pe Ecaterina Andronescu ca ministru al Educaţiei

Onofrei: Încercând limitarea atribuţiilor preşedintelui, Ponta îşi pregăteşte coabitarea cu Antonescu

Prim-vicepreşedintele PDL Suceava, senatorul Orest Onofrei, a declarat, vineri, că premierul Victor Ponta îşi pregăteşte coabitarea cu Crin Antonescu prin acţiunile prin care încearcă să limiteze atribuţiile preşedintelui Traian Băsescu.
Onofrei: Încercând limitarea atribuţiilor preşedintelui, Ponta îşi pregăteşte coabitarea cu Antonescu

Cele mai vechi fragmente de vase din ceramică, descoperite în China

Fragmente ale unor vase din ceramică, mai vechi cu aproximativ 2000 de ani decât descoperirile precedente, au fost găsite în partea de est a Chinei, potrivit unui studiu publicat joi de revista americană Science.
Cele mai vechi fragmente de vase din ceramică, descoperite în China

Dezamăgire pentru Barack Obama. Preşedintele SUA a crezut că reforma asigurărilor de sănătate a fost respinsă

Preşedintele american Barack Obama a trăit joi momente teribile, crezând, pentru câteva momente, indus în eroare de posturi de ştiri, că reforma sa privind asigurările de sănătate a fost respinsă de către Curtea Supremă.
Dezamăgire pentru Barack Obama. Preşedintele SUA a crezut că reforma asigurărilor de sănătate a fost respinsă

Financial Times ironizează disputa dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta. Cum numeşte cotidianul conflictul dintre preşedinte şi premier

Disputa dintre preşedintele român Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta pe tema participării la summitul UE de la Bruxelles este tratată ironic, joi, de un corespondent al cotidianului Financial Times, care o numeşte "adevărata dramă de la acest summit".
Financial Times ironizează disputa dintre Traian Băsescu şi Victor Ponta. Cum numeşte cotidianul conflictul dintre preşedinte şi premier

Titan, satelitul lui Saturn, ar putea adăposti un ocean subteran

Titan, cel mai mare satelit al lui Saturn, ar adăposti un ocean subteran, cu pungi de metan sub suprafaţa alcătuită din gheaţă, potrivit măsurătorilor efectuate de sonda Cassini în timpul mai multor survoluri, arată un studiu apărut pe site-ul revistei americane Science.
Titan, satelitul lui Saturn, ar putea adăposti un ocean subteran

Tarifele de interconectare pentru telefonia fixă scad cu 18%

Tarifele de interconectare percepute de operatorii reţelelor fixe de telefonie vor scădea, la 1 iulie, cu 18%, la 0,67 eurocenţi/minut, potrivit unei decizii a Autorităţii Naţionale de Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Tarifele de interconectare pentru telefonia fixă scad cu 18%

Eva Longoria s-a despărţit pentru a doua oară de Eduardo Cruz

Actriţa americană Eva Longoria şi Eduardo Cruz, fratele actriţei spaniole Penelope Cruz, s-au despărţit pentru a doua oară, punând astfel capăt unei relaţii care a durat în total 16 luni.
Eva Longoria s-a despărţit pentru a doua oară de Eduardo Cruz

Udrea, la Gândul Live, despre acuzaţiile de plagiat la adresa ei: Probabil a fost eroare a colegilor

Elena Udrea a fost întrebată, vineri, despre acuzaţiile de plagiat la adresa ei, fostul ministru răspunzând că a fost vorba despre un articol într-o revistă şi că a fost, probabil, o eroare a colegilor care au ajutat-o la vremea respectivă.
Udrea, la Gândul Live, despre acuzaţiile de plagiat la adresa ei: Probabil a fost eroare a colegilor