CELE MAI NOI ARTICOLE

Udrea: Mă aşteptam ca în echipa lui Blaga să vină câştigătorii, nu cei care au pierdut lamentabil

Elena Udrea s-a declarat surprinsă, sâmbătă, în pauza destinată votului la Convenţia Extraordinară a PDL, că în echipa lui Vasile Blaga sunt şi candidaţi care au fost perdanţi în alegerile locale.
Udrea: Mă aşteptam ca în echipa lui Blaga să vină câştigătorii, nu cei care au pierdut lamentabil

Alec Baldwin, implicat din nou într-o altercaţie cu un fotograf. Ce cuvinte i-a adresat acestuia

Alec Baldwin a fost implicat într-o altercaţie cu un fotograf, acesta fiind al doilea incident de acest gen care îl are ca protagonist pe actorul american în decurs de două săptămâni.
Alec Baldwin, implicat din nou într-o altercaţie cu un fotograf. Ce cuvinte i-a adresat acestuia

Galatasaray negociază un transfer al lui Stancu la Orduspor

Clubul Galatasaray a anunţat, pe site-ul oficial şi la Bursa din Istanbul, că a început negocierile cu Orduspor pentru transferul atacantului Bogdan Stancu, care a jucat în sezonul trecut la echipa din Ordu sub formă de împrumut.
Galatasaray negociază un transfer al lui Stancu la Orduspor

Paleologu, la Convenţie: Vă rog să nu mă votaţi pentru că nu sunt un greu, nu sunt un brand

Deputatul PDL Theodor Paleologu a declarat, sâmbătă, că, dacă ar fi prezentat o moţiune la Convenţia PDL, aceasta s-ar fi numit "Leonida la Termopile" şi le-a cerut democrat-liberalilor să nu-l voteze pentru vreo funcţie, arătând că el nu este un greu sau un brand al partidului.
Paleologu, la Convenţie: Vă rog să nu mă votaţi pentru că nu sunt un greu, nu sunt un brand

Platini lansează ideea unui Euro-2020 organizat în 12 sau 13 oraşe din toată Europa

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a lansat, sâmbătă, ideea unui turneu final al Campionatului European organizat în 2020 în 12 sau 13 oraşe din toată Europa, informează Le Figaro.
Platini lansează ideea unui Euro-2020 organizat în 12 sau 13 oraşe din toată Europa

Hava: Nu trebuia să venim 500 km. pentru o lecţie de istorie, dar nu pot să mă supăr pe rebeli

Mircea Hava, primarul municipiului Alba-Iulia, a declarat, sâmbătă, că nu poate să se supere pe rebeli, dar că nu trebuie să vină 500 de kilometri ca să aibă o lecţie de istorie, el făcând referire la Theodor Paleologu care le-a vorbit democrat-liberalilor despre bătălia de la Termopile.
Hava: Nu trebuia să venim 500 km. pentru o lecţie de istorie, dar nu pot să mă supăr pe rebeli

Turcan: Nu există un rău mai mare în societate decât PSD

Deputatul PDL Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, la Convenţia extraordinară a partidului, că "Victor Ponta nu doar a plagiat, l-a plagiat şi în comportament pe Adrian Năstase, pentru că PSD nu are nicio limită, nici în ilegalitate, nici în imoralitate".
Turcan: Nu există un rău mai mare în societate decât PSD

Cum a primit Tom Cruise vestea divorţului intentat de Katie Holmes

Un purtător de cuvânt al lui Tom Cruise a cerut presei să respecte viaţa privată a actorului, care este adânc întristat şi surprins de divorţul intentat de cea de-a treia sa soţie, actriţa Katie Holmes.
Cum a primit Tom Cruise vestea divorţului intentat de Katie Holmes

The Economist despre situaţia din România: Problemele importante trec în plan secund din cauza disputelor politice

Disputele dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au monopolizat dezbaterea publică în România, problemele importante trecând în plan secundar, în contextul în care ultimul lucru de care au nevoie românii este o nouă perioadă de instabilitate politică, scrie The Economist.
The Economist despre situaţia din România: Problemele importante trec în plan secund din cauza disputelor politice

O turistă din Ungaria a căzut într-o prăpastie din Munţii Făgăraş

O turistă din Ungaria a căzut, sâmbătă, într-o prăpastie din Munţii Făgăraş, după ce a alunecat, echipe Salvamont îndreptându-se spre locul accidentului, iar potrivit primelor informaţii femeia este conştientă.
O turistă din Ungaria a căzut într-o prăpastie din Munţii Făgăraş

Oltean: Să ne gândim mai întâi la partid şi mai apoi la o alianţă

Deputatul PDL Ioan Oltean şi-a declarat convingerea, sâmbătă, la Convenţia Naţională extraordinară a PDL, că Vasile Blaga va avea forţa de a menţine partidul unit.
Oltean: Să ne gândim mai întâi la partid şi mai apoi la o alianţă

Wizz Air a lansat zboruri între Arad şi Milano-Bergamo

Compania aeriană low-cost Wizz Air a inaugurat, sâmbătă, zborurile între oraşele Arad şi Milano-Bergamo (Italia), fiind relansat astfel transportul regulat de pasageri de pe aeroportul arădean după o pauză de aproape doi ani.
Wizz Air a lansat zboruri între Arad şi Milano-Bergamo

Vasile Blaga: Cerem demisia premierului Victor Ponta

Candidatul la funcţia de preşedinte al PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Convenţia Naţională, că democrat-liberalii îi cer demisia premierului Victor Ponta, invocând situaţia plagiatului care ar fi fost comis de acesta.
Vasile Blaga: Cerem demisia premierului Victor Ponta

Kofi Annan: Un eşec al reuniunii pe tema Siriei ar face ireversibilă spirala violenţelor

Un eşec al reuniunii de la Geneva pe tema Siriei ar face "ireversibilă" spirala violenţelor, avertizează emisarul internaţional Kofi Annan, în timp ce Marea Britanie acuză Rusia şi China că blochează un acord în sensul iniţierii tranziţiei democratice la Damasc.
Kofi Annan: Un eşec al reuniunii pe tema Siriei ar face ireversibilă spirala violenţelor

Cristian Preda: Trebuie să opunem USL o Uniune Democrat Liberală, o federaţie a oamenilor liberi

Europarlamentarul PDL Cristian Preda candidat la funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului, a declarat, sâmbătă, la Convenţia Naţională, că PDL trebuie să opună USL o Uniune Democrat Liberală, din care să facă parte Mihai Răzvan Ungureanu, şi să se traducă într-o "federaţie a oamenilor liberi".
Cristian Preda: Trebuie să opunem USL o Uniune Democrat Liberală, o federaţie a oamenilor liberi

Adele este însărcinată cu primul copil. Ce le-a transmis cântăreaţa fanilor

Adele este însărcinată cu primul ei copil, a anunţat, vineri, pe site-ul ei oficial cântăreaţa britanică, ce are o relaţie cu Simon Konecki din luna ianuarie a acestui an.
Adele este însărcinată cu primul copil. Ce le-a transmis cântăreaţa fanilor

Flutur: USL, o forţă a urii şi a răzbunării, face restauraţie

Democrat-liberalul Gheorghe Flutur a declarat, sâmbătă, la Convenţia PDL, că reprezentanţii USL au început cu stângul şi "guvernează dându-şi cu stângul în dreptul" şi că USL "face restauranţie, loveşte în statul de drept şi se ocupă de răzbunări politice".
Flutur: USL, o forţă a urii şi a răzbunării, face restauraţie

Boc: Au fost probleme de comunicare, dar în război prima grijă nu e să ai pantalonii călcaţi la dungă

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc a susţinut, sâmbătă, la momentul prezentării raportului ca lider al partidului, că PDL a avut probleme de comunicare cât a fost la guvernare, dar a susţinut că "prima grijă în război" nu a fost de a avea "pantalonii călcaţi la dungă".
Boc: Au fost probleme de comunicare, dar în război prima grijă nu e să ai pantalonii călcaţi la dungă

Blaga: Nu vom lucra la grămadă, ca până acum, fiecare va trebui să răspundă pentru ce face

Candidatul la funcţia de preşedinte al PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Convenţia Naţională, că în partid nu se va lucra "la grămadă, ca până acum", ci fiecare va trebui să răspundă pentru încrederea acordată de către democrat-liberali.
Blaga: Nu vom lucra la grămadă, ca până acum, fiecare va trebui să răspundă pentru ce face

Circulaţia pe Transfăgărăşan, redeschisă în perioada 30 iunie – 31 octombrie

Circulaţia rutieră pe DN 7 C - Transfăgărăşan a fost redeschisă, sâmbătă, pentru o perioadă de cinci luni, până la sfârşitul lui octombrie, pe 18 sectoare de drum existând însă pericol de căderi de pietre.
Circulaţia pe Transfăgărăşan, redeschisă în perioada 30 iunie - 31 octombrie

Cazul de plagiat al premierului: PSD publică „elemente” despre membri CNATDCU ce ar certifica natura politică a deciziei Consiliului

PSD a dat publicităţii, sâmbătă, "elemente" despre unii dintre membrii CNATDCU, care, în opinia social-democraţilor, certifică natura politică a acţiunii Consiliului în legătură cu premierul Victor Ponta.
Cazul de plagiat al premierului: PSD publică

Blaga: Mă angajez să fiu garantul demersului de unitate şi solidaritate în PDL

Candidatul la funcţia de preşedinte al PDL, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Convenţia Naţională, că se angajează să fie garantul demersului de unitate şi solidaritate în partid, care trebuie să fie puternic şi principalul catalizator al forţelor de dreapta şi centru-dreapta.
Blaga: Mă angajez să fiu garantul demersului de unitate şi solidaritate în PDL

Boc: Cazul plagiatului – furt intelectual. Miza trebuie să fie credibilizarea sistemului de învăţământ

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc a susţinut, sâmbătă, la Convenţia extraordinară a partidului, că situaţia plagiatului care ar fi fost comis de premierul Victor Ponta arată miza esenţială ca sistemul de învăţământ românesc să beneficieze de credibilitate în străinătate.
Boc: Cazul plagiatului - furt intelectual. Miza trebuie să fie credibilizarea sistemului de învăţământ

CONVENŢIA NAŢIONALĂ A PDL: Vasile Blaga, ales PREŞEDINTE al partidului: Vă mulţumesc pentru încredere. Nu e timp de prea multe vorbe

Vasile Blaga a fost ales, sâmbătă, preşedinte al PDL, delegaţii la Convenţia Naţională extraordinară a partidului exprimând 1.197 voturi "pentru" şi 28 "împotrivă".
CONVENŢIA NAŢIONALĂ A PDL: Vasile Blaga, ales PREŞEDINTE al partidului: Vă mulţumesc pentru încredere. Nu e timp de prea multe vorbe

Incident înainte de începerea Convenţiei Naţionale a PDL: Un deputat al partidului a căzut la intrarea în sală şi s-a rănit la cap

Deputatul PDL Victor Boiangiu a căzut, sâmbătă, la intrarea în sala în care se va desfăşura Convenţia Naţională a partidului, şi s-a rănit la cap, el primind îngrijiri medicale.
Incident înainte de începerea Convenţiei Naţionale a PDL: Un deputat al partidului a căzut la intrarea în sală şi s-a rănit la cap

Cât de mult A SLĂBIT Miley Cyrus. Cum ARATĂ acum vedeta din „Hannah Montana” – FOTO

Miley Cyrus este într-o formă fizică de invidiat după anunţul logodnei cu actorul australian Liam Hemsworth. Vedeta din "Hannah Montana" a fost surprinsă în West Hollywood, după o şedinţă de pilates.
Cât de mult A SLĂBIT Miley Cyrus. Cum ARATĂ acum vedeta din

Lance Armstrong, acuzat oficial de dopaj

Septuplul câştigător al Turului Franţei, Lance Armstrong, a fost acuzat oficial de dopaj de Agenţia Americană Antidoping şi va fi audiat, a anunţat, vineri, USADA.
Lance Armstrong, acuzat oficial de dopaj

Naţionala universitară de handbal feminin a României, în finala Campionatului Mondial Universitar din Brazilia

Naţionala universitară de handbal feminin a României s-a calificat vineri noaptea în finala CMU, după ce a învins reprezentativa ţării gazdă, Brazilia, scor 28-27.
Naţionala universitară de handbal feminin a României, în finala Campionatului Mondial Universitar din Brazilia

Uniunea Europeană a demarat negocierile de aderare cu Muntenegru

Negocierile de aderare a Muntenegrului la Uniunea Europeană au fost demarate vineri la Bruxelles, europenii cerând acestei ţări candidate să garanteze independenţa justiţiei şi să înteţească lupta împotriva crimei organizate şi a corupţie.
Uniunea Europeană a demarat negocierile de aderare cu Muntenegru

Un american S-A SINUCIS în tribunal după ce juriul l-a găsit vinovat de incendierea propriei case – VIDEO

Un om de afaceri american a murit după ce a înghiţit o substanţă necunoscută, într-un tribunal din Phoenix (Arizona, Statele Unite), imediat după ce juriul l-a găsit vinovat că şi-a incendiat voluntar propria casă, potrivit presei locale.
Un american S-A SINUCIS în tribunal după ce juriul l-a găsit vinovat de incendierea propriei case - VIDEO

Jocurile Olimpice de la Londra: Obama a trecut în revistă dispozitivele de securitate americane

Preşedintele american, Barack Obama, a cerut oficialilor de rang înalt ai administraţiei sale să facă "tot posibilul" pentru a asigura securitatea cetăţenilor americani pe perioada Jocurilor Olimpice de la Londra, din această vară, potrivit unui anunţ de vineri al Casei Albe.
Jocurile Olimpice de la Londra: Obama a trecut în revistă dispozitivele de securitate americane

Iranul, pregătit să-şi folosească influenţa din regiune în conflictul din Siria

Iranul ar putea să se folosească de influenţa sa pentru a rezolva criza siriană, datorită importanţei pe care o are în regiune, a declarat vineri ambasadorul iranian la ONU, Mohammed Khazaee, contestând încă o dată excluderea Iranului de la conferinţa din Geneva.
Iranul, pregătit să-şi folosească influenţa din regiune în conflictul din Siria

Wolfgang Schauble îi contestă pe cei care susţin că Italia şi Spania au câştigat la Bruxelles

Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schauble, a declarat vineri că cei care spun că Spania şi Italia au fost învingătorii summitului european arată o "manieră de gândire perimată".
Wolfgang Schauble îi contestă pe cei care susţin că Italia şi Spania au câştigat la Bruxelles

Seism cu magnitudinea 6,3 în vestul Chinei. Cel puţin 17 persoane au fost rănite

Un seism cu magnitudinea 6,3 s-a produs în regiunea Xinjiang, în nord-vestul Chinei, potrivit unui anunţ al Institutului american de geofizică (USGS).
Seism cu magnitudinea 6,3 în vestul Chinei. Cel puţin 17 persoane au fost rănite

Ministerul Educaţiei: Regulamentul CNATDCU, aplicabil doar pentru tezele susţinute după 4 aprilie 2012

Regulamentul de funcţionare a CNATDCU se aplică doar pentru validarea tezelor de doctorat susţinute public după 4 aprilie, precizează Ministerul Educaţiei, care a dat publicităţii, vineri seară, un punct de vedere privind decizia Consiliului referitoare la lucrarea premierului Victor Ponta.
Ministerul Educaţiei: Regulamentul CNATDCU, aplicabil doar pentru tezele susţinute după 4 aprilie 2012

ACCIDENT STUPID ÎN ARGEŞ: Un copil de un an şi jumătate a murit după ce fost scăpat din braţe de bunicul lui de la etaj

Un copil de un an jumătate murit, vineri, după ce fost scăpat din braţe de bunicul lui de la etajul al doilea al blocului în care locuiau şi s-a lovit cu capul de ciment, bărbatul fiind cercetat pentru ucidere din culpă.
ACCIDENT STUPID ÎN ARGEŞ: Un copil de un an şi jumătate a murit după ce fost scăpat din braţe de bunicul lui de la etaj

Preţul gazelor va creşte cu 10-12% anual, până în 2018. În energie, liberalizarea începe în septembrie

Preţul gazelor pentru populaţie va creşte cu 10% atât anul viitor cât şi în 2014, pentru ca în 2015-2018 să urce cu 12% anual, prin ajustări trimestriale, conform calendarului de eliminare a tarifelor reglementate, iar liberalizarea pieţei de energie va începe în septembrie, cu clienţii industriali.
Preţul gazelor va creşte cu 10-12% anual, până în 2018. În energie, liberalizarea începe în septembrie

Semnificaţii istorice pentru data de 30 iunie

1825 - S-a născut Florimond Hervé (Florimond Ronger), compozitor francez care la vârsta de 60 de ani obţine consacrarea cu opereta “Mam'zelle Nitousche” (m. 4 noiembrie 1892)
Semnificaţii istorice pentru data de 30 iunie

Ponta: Nici vorbă de demisie! Sunt represalii ale preşedintelui pentru că am mers la Bruxelles

Premierul Ponta a declarat, la plecarea de la Bruxelles, răspunzând presei străine, că ceea ce s-a anunţat în privinţa acuzaţiilor de plagiat la adresa sa reprezintă o decizie politică şi ilegală luată de apropiaţii preşedintelui ca represalii pentru participarea sa la Consiliu şi că nu va demisiona
Ponta: Nici vorbă de demisie! Sunt represalii ale preşedintelui pentru că am mers la Bruxelles

Fratele escrocului american Bernard Madoff, condamnat la zece ani de închisoare

Fratele escrocului american Bernard Madoff a acceptat vineri condamnarea la zece ani de închisoare pentru fraudă financiară, dar a susţinut, în faţa unui tribunal, că nu ştia despre frauda piramidală gigantică a fratelui său, până în 2008.
Fratele escrocului american Bernard Madoff, condamnat la zece ani de închisoare