CELE MAI NOI ARTICOLE

Membri ai Consiliului de Administraţie din TVR: Lăzescu refuză să dea curs solicitării de a găsi soluţii pentru deblocarea SRTv

Opt membri ai Consiliului de Administraţie din TVR îl acuză, într-un comunicat remis MEDIAFAX, pe Alexandru Lăzescu, preşedintele-director general al televiziunii, că nu vrea să convoace o şedinţă a consiliului pentru a discuta stadiul negocierilor cu ANAF, care a bocat conturile instituţiei.
Membri ai Consiliului de Administraţie din TVR: Lăzescu refuză să dea curs solicitării de a găsi soluţii pentru deblocarea SRTv

Ce artist şi-ar dori americanii să compună un nou imn naţional – FOTO

Aproximativ 22% dintre americani şi-ar dori ca rockerul Bruce Springsteen să compună un nou imn naţional al Statelor Unite ale Americii, în locul actualului "Star-Spangled Banner", potrivit unui sondaj online publicat luni.
Ce artist şi-ar dori americanii să compună un nou imn naţional - FOTO

Antal: De multe ori când suntem la guvernare avem o botniţă. În opoziţie, discursul se radicalizează

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, susţine că, de multe ori, UDMR are o "botniţă" atunci când face parte dintr-un Guvern, pentru că este greu să critice politica acestuia privind drepturile minorităţilor, dar în opoziţie discursul politicienilor maghiari se radicalizează.
Antal: De multe ori când suntem la guvernare avem o botniţă. În opoziţie, discursul se radicalizează

Diaconu la Iaşi: În Capitală nu avem un teatru naţional adevărat, suntem datori cu un astfel de teatru

Ministrul Culturii, Mircea Diaconu, a participat, marţi, la inaugurarea lucrărilor de restaurare a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, spunând că este invidios, ca actor, că în Bucureşti nu există ceva atât de frumos şi că în Capitală nu există, practic, "un teatru naţional adevărat".
Diaconu la Iaşi: În Capitală nu avem un teatru naţional adevărat, suntem datori cu un astfel de teatru

Prigoană anunţă că deschide la Lehliu un centru pentru câinii fără stăpân

Candidatul PDL la Primăria Capitalei, Silviu Prigoană, a încheiat, marţi, un protocol de parteneriat cu ONG-uri care se vor ocupa cu strângerea câinilor fără stăpân de pe străzi, cu tratarea şi adopţia acestora.
Prigoană anunţă că deschide la Lehliu un centru pentru câinii fără stăpân

Care sunt ţările preferate de români pentru călătorii

Destinaţiile care au atras cei mai mulţi români anul trecut au fost Bulgaria, Ungaria, Italia, Turcia, Austria, Marea Britanie, Grecia, Germania şi Franţa, iar circulaţia către cele mai multe dintre acestea a crescut faţă de 2010, potrivit statisticilor oficiale ale ţărilor respective.
Care sunt ţările preferate de români pentru călătorii

Blaga: Kover nu este binevenit acum din cauza unor aprecieri incalificabile faţă de România

Preşedintele Senatului, Vasile Blaga, afirmă că Laszlo Kover nu este binevenit în această perioadă întrucât a făcut "aprecieri incalificabile" la adresa României şi "este în două campanii electorale", el întrebându-se: "cum adică vine preşedintele Parlamentului maghiar ca simplu cetăţean?".
Blaga: Kover nu este binevenit acum din cauza unor aprecieri incalificabile faţă de România

Raid al avioanelor americane fără pilot în Pakistan, împotriva numărului doi în ierarhia Al-Qaida

Tirurile avioanelor americane fără pilot, care au ucis luni dimineaţa 15 presupuşi insurgenţi în regiunea tribală din nord-vestul Pakistanului, îl vizau pe Abu Yahya al-Libi, numărul doi în ierarhia Al-Qaida, potrivit New York Times.
Raid al avioanelor americane fără pilot în Pakistan, împotriva numărului doi în ierarhia Al-Qaida

Isărescu: Prognoza că se va duce cursul la 5 lei/euro dacă se întâmplă ceva în Grecia suferă rău

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a declarat public că prognozele care indică un curs 5 lei/euro dacă se întâmplă "ceva în Grecia" sunt eronate, sugerând că banca centrală nu va permite un astfel de nivel din cauză că dolarul s-a întărit foarte mult în raport cu euro, şi ar afecta puternic economia.
Isărescu: Prognoza că se va duce cursul la 5 lei/euro dacă se întâmplă ceva în Grecia suferă rău

Traian Ungureanu: PDL cere demisia imediată a lui Liviu Pop din funcţia de ministru al Educaţiei

PDL cere demisia imediată a ministrului Educaţiei Liviu Pop, pentru faptul că acesta a anunţat proiecte de schimbare a modalităţii de organizare a bacalaureatului şi eliminarea camerelor de supraveghere a acestui examen, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al campaniei PDL, Traian Ungureanu.
Traian Ungureanu: PDL cere demisia imediată a lui Liviu Pop din funcţia de ministru al Educaţiei

PROGNOZA METEO: Vremea va fi în general instabilă. Ce temperaturi vor fi miercuri şi joi

Vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă. În cursul zilei de miercuri, în nordul, centrul şi estul teritoriului, precum şi la munte, înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse şi descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30...40 l/mp.
PROGNOZA METEO: Vremea va fi în general instabilă. Ce temperaturi vor fi miercuri şi joi

Preşedintele Parlamentului ungar, la Târgu Mureş: Vizita mea nu este legată de reînhumarea lui Nyiro. Sper că după alegeri apele se vor linişti

Preşedintele Parlamentului ungar, Kover Laszlo, a afirmat, marţi după-amiază, la Târgu Mureş, că vizita sa nu are legătură cu reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef, declarându-se convins că după alegeri "apele se vor linişti".
Preşedintele Parlamentului ungar, la Târgu Mureş: Vizita mea nu este legată de reînhumarea lui Nyiro. Sper că după alegeri apele se vor linişti

COD GALBEN de inundaţii pe râuri din 17 judeţe din jumătatea de est a ţării

Hidrologii au emis, marţi, o avertizare de inundaţii valabilă de marţi până miercuri seara, pe râuri din 17 judeţe din jumătatea de est a ţării, fiind vizate bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Someş, Mureş, Olt, Prahova, Argeş, Siret, Jijia şi râurile din Dobrogea.
COD GALBEN de inundaţii pe râuri din 17 judeţe din jumătatea de est a ţării

România şi-a depus candidatura pentru Europenele de handbal feminin din decembrie

Preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că România şi-a depus candidatura pentru organizarea turneului final al CE feminin din luna decembrie, după ce Olanda a anunţat că renunţă.
România şi-a depus candidatura pentru Europenele de handbal feminin din decembrie

Ce drepturi au consumatorii români în ţară şi în alte state membre. UE a lansat campania „E dreptul tău! Acţionează!”

Comisarul european pentru Sănătate şi Consumatori, John Dalli, a lansat, marţi, campania Uniunii Europene "E dreptul tău! Acţionează!", cu scopul de a informa consumatorii din România despre drepturile lor în ţară şi în alte state membre.
Ce drepturi au consumatorii români în ţară şi în alte state membre. UE a lansat campania

Instanţa supremă ia o decizie pe 12 iunie în cazul incompatibilităţii lui Mircea Diaconu

Instanţa supremă a încheiat, marţi, dezbaterile în cazul contestaţiei ministrului Culturii, Mircea Diaconu, privind hotărârea prin care ANI a constatat că se află în incompatibilitate întrucât a fost senator şi director al Teatrului Nottara, pronunţarea unei soluţii fiind amânată pentru 12 iunie.
Instanţa supremă ia o decizie pe 12 iunie în cazul incompatibilităţii lui Mircea Diaconu

Norvegia va acorda României fonduri nerambursabile de peste 300 milioane de euro

Guvernul norvegian va oferi României, în perioada 2012-2014, un ajutor nerambursabil în valoare de 306 milioane de euro, destinat companiilor care utilizează tehnologii nepoluante.
Norvegia va acorda României fonduri nerambursabile de peste 300 milioane de euro

Topul celor mai bogate ţări: Singapore devine oraşul milionarilor, în timp ce SUA a rămas ţara cu cele mai multe averi

Singapore are de departe cei mai mulţi milionari ca procentaj din populaţie, oraşul-stat fiind urmat de Qatar şi Kuweit, în timp ce SUA continuă să domine topul mondial al ţărilor cu cei mai mulţi bogaţi, potrivit unui raport prezentat marţi de Boston Consulting Group (BCG).
Topul celor mai bogate ţări: Singapore devine oraşul milionarilor, în timp ce SUA a rămas ţara cu cele mai multe averi

Portugalia şi Irlanda au sosit în Polonia pentru Euro-2012

Echipele Portugaliei şi Irlandei au sosit, în noaptea de luni spre marţi, la bazele de cantonament din Polonia, în vederea Campionatului European de fotbal ce începe vineri.
Portugalia şi Irlanda au sosit în Polonia pentru Euro-2012

Primăria din Seul le cere angajaţilor să vină la serviciu în pantaloni scurţi pe timpul verii

Municipalitatea din Seul le-a recomandat funcţionarilor săi să poarte pantaloni scurţi la birou pe durata verii pentru a realiza economii cu climatizarea, ce creşte semnificativ consumul de electricitate, a anunţat marţi un oficial local.
Primăria din Seul le cere angajaţilor să vină la serviciu în pantaloni scurţi pe timpul verii

Program special dedicat cineastului Želimir Žilnik, la prima ediţie a Festivalului Cinepolitica

Marele cineast sârb Želimir Žilnik, cunoscut drept unul dintre iniţiatorii genului "docudramă", va fi prezentat publicului român într-un program special din cadrul primei ediţii a Festivalului Cinepolitica, ce se desfăşoară în Capitală, în iunie, informează organizatorii.
Program special dedicat cineastului Želimir Žilnik, la prima ediţie a Festivalului Cinepolitica

România a importat mai puţine gaze naturale în primul trimestru, dar la preţuri mai mari cu 26%

Importurile de gaze naturale au scăzut în primul trimestru cu 9% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, acoperind aproape o treime din consum, iar preţul de achiziţie a urcat cu 25,8%, la 497 dolari pe 1.000 metri cubi, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
România a importat mai puţine gaze naturale în primul trimestru, dar la preţuri mai mari cu 26%

Stolojan: Guvernul Ponta trebuie să facă urgent rectificarea bugetului pe 2012

Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan susţine că Guvernul Ponta trebuie să facă, de urgenţă, rectificarea bugetului pe anul 2012, întrucât acesta este în afara realităţii economice, fiind depăşit în raport cu noua prognoză de PIB pe 2012 şi noul curs de schimb al leului.
Stolojan: Guvernul Ponta trebuie să facă urgent rectificarea bugetului pe 2012

Finanţarea Ambulanţei ar putea trece de la CNAS la Ministerul Sănătăţii

Finanţarea Ambulanţei ar putea fi făcută de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătăţii, în prezent aceasta fiind realizată din fondurile Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a anunţat, marţi, ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi.
Finanţarea Ambulanţei ar putea trece de la CNAS la Ministerul Sănătăţii

Serialul „Spartacus: Nisip însângerat” se va încheia în 2013, după cel de-al treilea sezon

Serialul de televiziune "Spartacus: Nisip însângerat" se va încheia în 2013, după difuzarea celui de-al treilea sezon, au anunţat, luni, reprezentanţii postului Starz, care produce această serie.
Serialul

Curtea Supremă din SUA acordă imunitate Secret Service într-un proces privind libertatea de expresie

Curtea Supremă a Statelor Unite a acordat imunitate serviciului de protecţie a personalităţilor, într-un proces pentru atentat la libertatea de expresie, intentat de un opozant al războiului din Irak, arestat în 2006, după ce l-a atins pe umăr pe fostul vicepreşedinte, Dick Cheney, relatează AFP.
Curtea Supremă din SUA acordă imunitate Secret Service într-un proces privind libertatea de expresie

Lenny Kravitz revine la Bucureşti, într-un concert ce va avea loc pe 28 septembrie. Ce preţuri au biletele

Lenny Kravitz, unul dintre cei mai influenţi muzicieni rock ai tuturor timpurilor, revine la Bucureşti, pentru a susţine un concert pe 28 septembrie, în Piaţa Constituţiei, în cadrul turneului "Black and White America", informează Eventim.
Lenny Kravitz revine la Bucureşti, într-un concert ce va avea loc pe 28 septembrie. Ce preţuri au biletele

Tincu, secund al naţionalei de rugby după ce a renunţat să mai joace

Liderul naţionalei de rugby, Marius Tincu (34 ani), a anunţat că a decis să să pună capăt carierei de jucător la echipa naţională, din cauza unor probleme la genunchi, dar că rămâne alături de "stejari" în calitate de antrenor secund al reprezentativei.
Tincu, secund al naţionalei de rugby după ce a renunţat să mai joace

Janet Jackson va produce un documentar despre persoanele transgender

Cântăreaţa americană Janet Jackson va fi producătorul executiv al unui documentar despre viaţa persoanelor transgender din lumea întreagă.
Janet Jackson va produce un documentar despre persoanele transgender

Celebrităţile despre care nu se ştie că au DIVORŢAT. Ce vedete şi-au încheiat mariajul fără să le fie cunoscute căsătoriile – FOTO

Deşi căsătoriile şi divorţurile vedetelor atrag atenţia opiniei publice, există celebrităţi ale căror mariaje nu au fost cunoscute şi care s-au încheiat fără ca presa să scrie despre ele.
Celebrităţile despre care nu se ştie că au DIVORŢAT. Ce vedete şi-au încheiat mariajul fără să le fie cunoscute căsătoriile - FOTO

Cod galben de instabilitate atmosferică, pe jumătate din teritoriul Bulgariei

Jumătate din teritoriul Bulgariei este vizat, marţi, de cod galben de vreme rea, fiind aşteptate ploi torenţiale însoţite de descărcări electrice.
Cod galben de instabilitate atmosferică, pe jumătate din teritoriul Bulgariei

Ronaldinho a semnat cu Atletico Mineiro

Ronaldinho a semnar, luni, cu echipa braziliană Atletico Mineiro, după ce şi-a reziliat contractul cu Flamengo, grupare cu care se afla în litigiu de ordin financiar.
Ronaldinho a semnat cu Atletico Mineiro

Lacul Văcăreşti va fi declarat arie protejată. Cum arată Delta Capitalei – FOTO

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, marţi, că Lacul Văcăreşti va fi declarat arie protejată, întrucât aici au fost identificate deja peste 90 de specii de păsări rare, precizând că peste câţiva ani zona ar putea deveni loc de agrement, unde bucureştenii să poată găsi o oază de aer curat.
Lacul Văcăreşti va fi declarat arie protejată. Cum arată Delta Capitalei - FOTO

PCM: Laszlo Kover nu îşi amână vizita în România şi va ajunge marţi la Târgu Mureş

Liderii filialelor Mureş şi Covasna ale PCM, Laszlo Gyorgy şi Kulcsar Terza Jozsef, declară că preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, nu îşi amână vizita, care va fi una neoficială, şi va ajunge marţi după-amiază în judeţul Mureş, urmând să meargă şi în judeţele Harghita şi Covasna.
PCM: Laszlo Kover nu îşi amână vizita în România şi va ajunge marţi la Târgu Mureş

CSM l-a numit pe judecătorul Ionel Barbă în funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios a ICCJ

Judecătorul Ionel Barbă a fost numit, marţi, în funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme, de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).
CSM l-a numit pe judecătorul Ionel Barbă în funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios a ICCJ

Consiliul Concurenţei: Nu vom prelungi restricţiile privind extinderea lanţurilor de farmacii

Consiliul Concurenţei nu va accepta prelungirea aplicării restricţiilor privind extinderea lanţurilor de farmacii, care expiră la sfârşitul anului, a declarat marţi Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii.
Consiliul Concurenţei: Nu vom prelungi restricţiile privind extinderea lanţurilor de farmacii

Spania cere în premieră finanţare externă pentru bănci, de la instituţiile europene

Spania a solicitat pentru prima dată finanţare internaţională pentru a face faţă crizei financiare, ministrul Bugetului, Chrstibal Montoro, afirmând marţi că instituţiile europene ar trebui să contribuie la sprijinirea băncilor spaniole.
Spania cere în premieră finanţare externă pentru bănci, de la instituţiile europene

China se pregăteşte pentru ieşirea Greciei din zona euro

Guvernul chinez pregăteşte o strategie pentru eventualitatea ieşirii Greciei din zona euro, încercând să evite o nouă recesiune globală, a declarat un oficial de la Beijing pentru ziarul China Daily, preluat de MarketWatch.
China se pregăteşte pentru ieşirea Greciei din zona euro

Pakistanul efectuează un nou test de rachetă cu rază scurtă de acţiune

Pakistanul a anunţat marţi că a testat cu succes o rachetă cu rază scurtă de acţiune şi capacitate nucleară, acesta fiind al cincilea test de acest tip în şase săptămâni, după ce vecinul şi rivalul său, India, a lansat pentru prima dată o rachetă nucleară cu rază lungă de acţiune.
Pakistanul efectuează un nou test de rachetă cu rază scurtă de acţiune

Miniştrii Finanţelor din statele G7 intră în discuţii de urgenţă privind criza din zona euro

Miniştrii Finanţelor şi şefii băncilor centrale din statele G7 vor purta marţi, 5 iunie, discuţii de urgenţă privind criza datoriilor de stat din zona euro, tot mai alarmaţi în privinţa problemelor financiare ale Europei.
Miniştrii Finanţelor din statele G7 intră în discuţii de urgenţă privind criza din zona euro