CELE MAI NOI ARTICOLE

Amnesty International cere arestarea lui George W. Bush. Fostul preşedinte american, acuzat de crime şi tortură

Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty International cere unui număr de trei state africane să îl aresteze pe fostul preşedinte american George W. Bush în timpul unei vizite pe care acesta o va efectua în regiune, acuzându-l de "crime" şi "tortură".
Amnesty International cere arestarea lui George W. Bush. Fostul preşedinte american, acuzat de crime şi tortură

Cum a fost sărbătorită Ziua Naţională a României în lume

Emisiunea "Cine ştie câştigă", difuzată de postul naţional de televiziune din Bulgaria, a avut ca temă România şi relaţiile româno-bulgare, evenimentul înscriindu-se în seria manifestărilor organizate de ambasadele României din străinătate pentru marcarea Zilei Naţionale. Vezi cum a fost sărbătorită Ziua Naţională în alte ţări.
Cum a fost sărbătorită Ziua Naţională a României în lume

Probleme cu locurile de cazare în Ucraina înaintea Euro-2012

Confruntată cu o serioasă criză în ceea ce priveşte numărul camerelor de hotel cu mai puţin de 200 de zile înainte de Euro-2012, Ucraina intenţionează să amenajeze azile şi cămine studenţeşti pentru a face faţă deficitului în materie de cazare, pe un fond al creşterii preţurilor.
Probleme cu locurile de cazare în Ucraina înaintea Euro-2012

Transparency International: Populaţia din Rusia s-a săturat de corupţie. Autorităţile ar trebui să înveţe din primăvara arabă

Organizaţia neguvernamentală Transparency International (TI) a avertizat joi autorităţile din Rusia asupra exasperării populaţiei în faţa corupţiei care afectează ţara, cerându-le să înveţe din primăvara arabă.
Transparency International: Populaţia din Rusia s-a săturat de corupţie. Autorităţile ar trebui să înveţe din primăvara arabă

Poţi sparge codul? Cum recrutează un serviciu de informaţii hackeri pentru spionaj virtual

Serviciul britanic de informaţii GCHQ a lansat un concurs pentru hackeri în vederea recrutării celor mai talentaţi dintre ei.
Poţi sparge codul? Cum recrutează un serviciu de informaţii hackeri pentru spionaj virtual

Ronaldo, desemnat portdrapelul organizatorilor Cupei Mondiale din 2014

Fostul fotbalist brazilian Ronaldo, de două ori câştigător al Balonului de Aur, a fost desemnat oficial portdrapelul Comitetului de organizare a Cupei Mondiale din 2014, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Confederaţiei Braziliene de Fotbal (CBF).
Ronaldo, desemnat portdrapelul organizatorilor Cupei Mondiale din 2014

Un tanc de la parada din Capitală s-a defectat la plecare, în zona Podului Grant

Unul dintre tancurile care au participat la parada militară organizată în Capitală de Ziua Naţională s-a defectat la plecare, rămânând blocat în zona Podului Grant, unde traficul rutier a fost perturbat.
Un tanc de la parada din Capitală s-a defectat la plecare, în zona Podului Grant

Funeriu: Desfiinţarea şcolilor profesionale, în interesul financiar al unor universităţi mediocre

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat joi, la Arad, că prin desfiinţarea şcolilor profesionale s-a făcut "un rău imens acestei ţări", pentru că mii de copii au fost trimişi "pe un drum care nu este al lor", doar ca "universităţi mediocre" să aibă potenţiali studenţi.
Funeriu: Desfiinţarea şcolilor profesionale, în interesul financiar al unor universităţi mediocre

Peste 5.000 de bucureşteni, la mesele festive din sectorul 2 al Capitalei

Peste 5.000 de bucureşteni au participat la evenimentele organizate de Ziua Naţională de către Primăria sectorului 2 al Capitalei, autorităţile locale pregătind 16.000 de porţii de fasole cu costiţă şi ţuică fiartă.
Peste 5.000 de bucureşteni, la mesele festive din sectorul 2 al Capitalei

O nouă rundă de negocieri în conflictul transnistrean va avea loc în februarie, în Irlanda

Reluarea negocierilor dintre Republica Moldova şi Transnistria, suspendate în urmă cu cinci ani, le-a permis părţilor să progreseze către un acord, a apreciat joi la Vilnius preşedinţia lituaniană a OSCE, adăugând că o nouă reuniune va avea loc în februarie 2012 în Irlanda.
O nouă rundă de negocieri în conflictul transnistrean va avea loc în februarie, în Irlanda

Dacă se apropie alegerile, se huiduie de Ziua Naţională

Politicienii care au participat, din '90 şi până astăzi, la manifestările organizate de 1 Decembrie, au fost huiduiţi în anii electorali sau pre-electorali, atunci când tensiunea politică a alegerilor se simte cu precădere în societate, iar militanţii partidelor sunt foarte activi.
Dacă se apropie alegerile, se huiduie de Ziua Naţională

Fost şef de Poliţie Rutieră, cercetat după ce a accidentat o femeie pe o trecere de pietoni

Poliţiştii vasluieni au întocmit dosar penal pe numele fostului şef al Serviciului Poliţiei Rutiere Vaslui Marinică Zărnescu, care miercuri seară a lovit cu maşina o femeie, pe o trecere de pietoni din municipiu, în urma accidentului victima ajungând la spital.
Fost şef de Poliţie Rutieră, cercetat după ce a accidentat o femeie pe o trecere de pietoni

Anchetă în Germania asupra unor proiecte ale Iranului de a ataca bazele SUA de pe teritoriul său

Parchetul federal german a anunţat joi că a deschis o anchetă asupra unor posibile proiecte de atentate iraniene împotriva armatei americane pe teritoriul german, în cazul în care Statele Unite ar lansa un atac împotriva Iranului.
Anchetă în Germania asupra unor proiecte ale Iranului de a ataca bazele SUA de pe teritoriul său

Atitudinea Olandei faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen rămâne neschimbată

Atitudinea Olandei faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen nu s-a modificat încă, a declarat ministrul bulgar de Externe Nikolai Mladenov la Bruxelles.
Atitudinea Olandei faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen rămâne neschimbată

DE CE IUBESC ROMÂNIA – Primarul Romei: Iubesc România şi cred că, împreună, trebuie să construim o Europă mai bună

Primarul Romei, Gianni Aleman, a declarat că iubeşte România şi este de părere că, împreună, românii şi italienii trebuie să construiască o Europă mai bună.
DE CE IUBESC ROMÂNIA - Primarul Romei: Iubesc România şi cred că, împreună, trebuie să construim o Europă mai bună

Inna, desemnată cel mai bun artist din 2011, la gala Les Trophees de la Nuit din Franţa

Cântăreaţa română Inna a fost desemnată cel mai bun artist din anul 2011, la gala muzicală Les Trophees de la Nuit, organizată la Paris, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Inna, desemnată cel mai bun artist din 2011, la gala Les Trophees de la Nuit din Franţa

UE extinde sancţiunile împotriva Iranului şi le înăspreşte pe cele împotriva Siriei

Miniştrii europeni de Externe au extins joi sancţiunile împotriva Iranului din cauza programului său nuclear controversat, adăugând 180 de companii şi oficiali, şi au înăsprit sancţiunile economice împotriva Siriei.
UE extinde sancţiunile împotriva Iranului şi le înăspreşte pe cele împotriva Siriei

Comisia Europeană a extins regulile care le permit statelor să salveze bănci

Autorităţile de reglementare ale Uniunii Europene au extins până la îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţa financiară regulile care permit statelor membre să salveze băncile cu probleme.
Comisia Europeană a extins regulile care le permit statelor să salveze bănci

Mii de oameni la parada de Ziua Naţională din Capitală. Copiii s-au urcat în copaci să vadă tancurile şi caii – GALERIE FOTO

Mii de oameni au mers joi la Arcul de Triumf să vadă parada militară. Din cauza aglomeraţiei, mulţi dintre ei nu au putut însă să vadă caii sau tancurile care au defilat, o soluţie pentru copii fiind să se urce în copaci. Cei mai fericiţi au fost comercianţii care au făcut profit vânzând tricolorul.
Mii de oameni la parada de Ziua Naţională din Capitală. Copiii s-au urcat în copaci să vadă tancurile şi caii - GALERIE FOTO

Iranul a eliberat 11 atacatori ai fostei reşedinţe britanice din Teheran

Autorităţile iraniene au eliberat miercuri 11 atacatori ai fostei reşedinţe a Marii Britanii arestaţi cu o zi înainte, a anunţat joi agenţia Fars, în timp ce preşedintele Parlamentului a denunţat din nou vehement atitudinea "insuportabilă" a Londrei faţă de Teheran.
Iranul a eliberat 11 atacatori ai fostei reşedinţe britanice din Teheran

Top modelul Iman va lansa prima sticlă de parfum din lume care costă 1 milion de dolari

Top modelul Iman s-a asociat cu creatorul de bijuterii Martin Katz pentru a lansa prima sticlă de parfum din lume care costă un milion de dolari.
Top modelul Iman va lansa prima sticlă de parfum din lume care costă 1 milion de dolari

Lenny Kravitz, recompensat cu Ordinul Artelor şi Literelor, în Franţa

Muzicianul american Lenny Kravitz a fost recompensat cu Ordinul Artelor şi Literelor în rang de Ofiţer - una dintre cele mai importante distincţii culturale franceze -, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc miercuri la Paris.
Lenny Kravitz, recompensat cu Ordinul Artelor şi Literelor, în Franţa

IMAGINI ŞOCANTE: Execuţie în public – Cum sunt pedepsiţi doi bărbaţi acuzaţi de viol – VIDEO

Imagini şocante cu execuţia în public a doi bărbaţi acuzaţi de viol au apărut pe internet.
IMAGINI ŞOCANTE: Execuţie în public  - Cum sunt pedepsiţi doi bărbaţi acuzaţi de viol - VIDEO

Echipa ideală FIFA 2011: 21 de jucători de la Real Madrid şi FC Barcelona din 55 preselecţionaţi

Jucători de la formaţiile FC Barcelona (11) şi Real Madrid (10) reprezintă nucleul celor 55 de fotbalişti preselecţionaţi din cadrul cărora se va alege echipa ideală FIFA FIFPro 2011, a anunţat joi forul internaţional.
Echipa ideală FIFA 2011: 21 de jucători de la Real Madrid şi FC Barcelona din 55 preselecţionaţi

Browserul Chrome al Google a depăşit pentru prima dată Firefox şi se apropie de Internet Explorer

Browserul Chrome al grupului Google a depăşit în noiembrie Firefox, la nivel global, pentru prima dată, şi continuă să reducă puternic diferenţa faţă de liderul Internet Explorer al Microsoft, care a scăzut, potrivit unui studiu al firmei de analiză StatCounter.
Browserul Chrome al Google a depăşit pentru prima dată Firefox şi se apropie de Internet Explorer

Mihai Stoica şi-a reziliat contractul cu CS Mioveni. Noul antrenor este Marian Pană

Echipa CS Mioveni a rămas pentru a cincea oară în cele 15 etape disputate până acum fără antrenor, după ce Mihai Stoica şi-a reziliat, joi, contractul cu gruparea argeşeană după numai o etapă în care a fost "principal".
Mihai Stoica şi-a reziliat contractul cu CS Mioveni. Noul antrenor este Marian Pană

Parlamentul European a aprobat aderarea Croaţiei la UE

Parlamentul European a aprobat joi aderarea Croaţiei la UE, cerând însă Zagrebului să depună eforturi suplimentare pentru a combate corupţia şi crima organizată.
Parlamentul European a aprobat aderarea Croaţiei la UE

Rafael Nadal şi Juan Monaco vor deschide finala Cupei Davis

Jucătorul Rafael Nadal, locul 2 ATP, îl va întâlni vineri pe Juan Monaco, locul 26 ATP, în primul meci al finalei Cupei Davis, care se va disputa la Sevilla, între Spania şi Argentina.
Rafael Nadal şi Juan Monaco vor deschide finala Cupei Davis

Prizoniera religiei pentru un miliard de ani: Povestea femeii care a fost ţinută captivă 12 ani pe o navă de croazieră – FOTO

O femeie susţine că a fost ţinută captivă timp de 12 ani pe un vas de croazieră ce aparţinea cultului din care făcea parte. Valeska Paris a declarat într-un interviu că a fost trimisă pe nava "Freewinds" la vârsta de 18 ani, unde a fost supusă în repetate rânduri la munci grele.
Prizoniera religiei pentru un miliard de ani: Povestea femeii care a fost ţinută captivă 12 ani pe o navă de croazieră - FOTO

DE CE IUBESC ROMÂNIA – Igaş: Iubesc România pentru că sunt român şi spiritul de a fi bun român l-am moştenit de la părinţi

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, joi, la Alba Iulia, că iubeşte România pentru că este român, adăugând că "spiritul de a fi bun român" l-a moştenit de la părinţii şi bunicii săi.
DE CE IUBESC ROMÂNIA - Igaş: Iubesc România pentru că sunt român şi spiritul de a fi bun român l-am moştenit de la părinţi

Procesul în apel al Iuliei Timoşenko a început în absenţa acesteia

Procesul în apel al fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, aflată în prezent în opoziţie şi condamnată la şapte ani de închisoare în octombrie, a început joi la Curtea de Apel din Kiev, în absenţa acesteia, care invocă probleme de sănătate.
Procesul în apel al Iuliei Timoşenko a început în absenţa acesteia

Actorii Teatrului Odeon sărbătoresc 100 de ani de la inaugurarea Sălii Majestic

Actorii Teatrului Odeon din Bucureşti sărbătoresc 100 de ani de la inaugurarea Sălii Majestic, pe 12 decembrie, cu reinterpretarea primului spectacol pus în scenă în acest spaţiu, alături de un minirecital cu muzică de Wagner, a declarat pentru MEDIAFAX directoarea instituţiei, Dorina Lazăr.
Actorii Teatrului Odeon sărbătoresc 100 de ani de la inaugurarea Sălii Majestic

Tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Euro-2012: Care va fi componenţa urnelor

Spania, Olanda şi ţările organizatoare, Polonia şi Ucraina, vor face parte din prima urnă la tragerea la soţi a grupelor turneului final al Campionatului European din 2012.
Tragerea la sorţi a grupelor turneului final al Euro-2012: Care va fi componenţa urnelor

Dansez pentru tine: Finala celui de-al 12-lea sezon are premii de 160.000 de euro

Finala celui de-al 12-lea sezon al emisiunii "Dansez pentru tine", ce va fi difuzată vineri seară la Pro TV, va avea premii în valoare totală de 160.000 de euro, informează televiziunea.
Dansez pentru tine: Finala celui de-al 12-lea sezon are premii de 160.000 de euro

Un adolescent de 16 ani căruia i s-a făcut rău la un cros de Ziua Naţională a murit la spital

Un adolescent de 16 ani din localitatea bihoreană Budoi, care a participat miercuri la un cros organizat la Oradea cu ocazia Zilei Naţionale, a murit la Spitalul Municipal "Gavril Curteanu" din municipiu, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău la scurt timp de la terminarea cursei.
Un adolescent de 16 ani căruia i s-a făcut rău la un cros de Ziua Naţională a murit la spital

Ziua Naţională pe Facebook: Urări, îndemnuri, sfaturi, poze cu tricolorul şi cântece patriotice

Românii sărbătoresc 1 Decembrie şi pe conturile de Facebook, postând urări, îndemnuri şi sfaturi pentru compatrioţi, pe care le ilustrează cu fotografii reprezentând tricolorul, unele comice, altele într-un registru serios, dar şi clipuri cu imagini inedite din România sau cântece patriotice.
Ziua Naţională pe Facebook: Urări, îndemnuri, sfaturi, poze cu tricolorul şi cântece patriotice

Băsescu, baie de mulţime şi în Piaţa Obor din Capitală. Un bărbat i-a pupat mâna

Preşedintele Traian Băsescu a sosit, joi, în jurul orei 14.30, în Piaţa Obor din Capitală, unde sunt împărţite, de Ziua Naţională, peste 16.000 de porţii de fasole cu costiţă. Preşedintele a făcut o baie de mulţime în Piaţa Obor, la plecarea de la Primăria Sectorului 2, unde a dat mâna cu oamenii, a făcut fotografii cu copii, iar un bărbat i-a pupat mâna.
Băsescu, baie de mulţime şi în Piaţa Obor din Capitală. Un bărbat i-a pupat mâna

Băsescu: Creaţiile lui Andrei Blaier vor rămâne în istoria cinematografiei româneşti

Preşedintele Traian Băsescu consideră că regizorul Andrei Blaier, care a încetat din viaţă joi, a aparţinut unei generaţii care a dat nume sonore filmului românesc şi a format, de-a lungul unei rodnice cariere universitare, actori şi regizori de valoare.
Băsescu: Creaţiile lui Andrei Blaier vor rămâne în istoria cinematografiei româneşti

Parlamentul European a adoptat Codul de conduită pentru eurodeputaţi, care interzice avantajele în schimbul votului

Parlamentul European a adoptat joi Codul de conduită pentru eurodeputaţi, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2012 şi care defineşte conflictul de interese şi prevede posibilitatea sancţionării europarlamentarilor, inclusiv prin suspendarea sau chiar retragerea mandatului.
Parlamentul European a adoptat Codul de conduită pentru eurodeputaţi, care interzice avantajele în schimbul votului

Doi militari au leşinat în timpul paradei de 1 Decembrie, la Braşov

Doi militari care au participat la parada organizată, de Ziua Naţională, în centrul municipiului Braşov au leşinat în timpul ceremoniei, iar după ce medicii le-au acordat îngrijiri la faţa locului şi-au revenit şi s-au întors în formaţie, alături de colegii lor.
Doi militari au leşinat în timpul paradei de 1 Decembrie, la Braşov