CELE MAI NOI ARTICOLE

USL va participa la consultările de la Cotroceni privind reorganizarea administrativă

USL a decis să participe la consultările iniţiate de către preşedintele Traian Băsescu pe tema reorganizării administrativ-teritoriale, a anunţat, marţi, preşedintele PNL, Crin Antonescu.
USL va participa la consultările de la Cotroceni privind reorganizarea administrativă

UDMR nu a acceptat proiectul PDL pentru reorganizarea administrativă

Liderii PDL şi cei ai UDMR, reuniţi în şedinţa coaliţiei, nu au ajuns la un acord privind proiectul de reorganizare administrativă a ţării, reprezentanţii formaţiunii maghiare spunând în timpul discuţiilor că nu au susţinere din teritoriu pentru modificarea propusă de către PDL.
UDMR nu a acceptat proiectul PDL pentru reorganizarea administrativă

Prima instalaţie de desulfurare din industria energetică a fost pusă în funcţiune la CE Rovinari

Prima instalaţie de desulfurare din industria energetică a fost pusă în funcţiune, luni seară, la Complexul Energetic Rovinari, investiţia fiind de 60 de milioane de euro şi permiţând funcţionarea complexului şi după 2013 cu respectarea normativelor de mediu ale UE, transmite corespondentul MEDIAFAX
Prima instalaţie de desulfurare din industria energetică a fost pusă în funcţiune la CE Rovinari

Cel puţin un mort şi 23 de răniţi după explozia a două bombe în Columbia

Un copil a murit şi alte 23 de persoane au fost rănite după explozia a două bombe în sudul Columbiei, în apropiere de frontiera cu Ecuadorul, anunţă surse oficiale citate de AFP.
Cel puţin un mort şi 23 de răniţi după explozia a două bombe în Columbia

Leonard Orban: România şi Bulgaria au un „tratament diferit” faţă de celelalte state pentru Schengen

Consilierul prezidenţial Leonard Orban spune că nu exclude aderarea României la Spaţiul Schengen în trepte, adică doar cu frontierele aeriene în acest an, iar cu restul în 2012 şi admite, răspunzând unei întrebări, că România şi Bulgaria sunt tratate ca membri UE de rang inferior.
Leonard Orban: România şi Bulgaria au un

Atac asupra unei clădiri guvernamentale din Irak, soldat cu şapte morţi

Şapte persoane au fost ucise şi 17 rănite, marţi dimineaţă, de explozia a două maşini-capcană, urmată de două atentate sinucigaşe care au vizat sediul guvernoratului Diyala, din Baaquba, au anunţat surse irakiene din domeniul securităţii, citate de AFP.
Atac asupra unei clădiri guvernamentale din Irak, soldat cu şapte morţi

Forlan vrea să rămână la Atletico Madrid

Atacantul uruguayan al formaţiei Atletico Madrid, Diego Forlan, a declarat, luni, că vrea să-şi ducă până la capăt cei doi ani de contract pe care îi mai are cu gruparea spaniolă, informează AFP.
Forlan vrea să rămână la Atletico Madrid

Monica Macovei: Reorganizarea administrativa a USL, pe pofta baronilor

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei susţine că viziunea USL de reorganizare administrativă nu are legătură cu nevoia de accesare şi folosire eficientă a fondurilor europene, ci cu "socotelile electorale şi presiunile exercitate de baroni", ea spunând că şi PDL are baroni locali, dar "nu dictează ei"
Monica Macovei: Reorganizarea administrativa a USL, pe pofta baronilor

Soţia diplomatului congolez din Serbia a fost arestată pentru contrabandă cu ţigări – VIDEO

Soţia consilierului II al Ambasadei Republicii Congo în Serbia, Bombeto Pascaline Esther, a fost arestată preventiv, alături de trei cetăţeni sârbi, după ce a fost prinsă de poliţiştii din Timiş introducând în ţară ţigări de contrabandă, cu un autovehicul al Corpului diplomatic.
Soţia diplomatului congolez din Serbia a fost arestată pentru contrabandă cu ţigări - VIDEO

Marea Britanie ar putea revizui priorităţile în Libia, dacă misiunea NATO se prelungeşte

Marea Britanie ar putea lua decizii importante privind reorientarea priorităţilor militare în Libia dacă intervenţia NATO în această ţară se prelungeşte, apreciază comandantul Forţelor Navale britanice, amiralul Mark Stanhope, citat de AFP.
Marea Britanie ar putea revizui priorităţile în Libia, dacă misiunea NATO se prelungeşte

Tori Spelling s-a ciocnit cu maşina de un zid din cauza unui paparazzo

Actriţa americană Tori Spelling a fost implicată, luni, într-un accident de automobil mai puţin obişnuit, după ce a lovit un zid din incinta unei şcoli din Los Angeles, în timp ce era urmărită de un paparazzo.
Tori Spelling s-a ciocnit cu maşina de un zid din cauza unui paparazzo

Teodor Baconschi a început un turneu în Egipt şi Tunisia

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a deschis la Cairo prima etapă a unui turneu de 4 zile în Africa de Nord care include Republica Arabă Egipt şi Republica Tunisiană, informează MAE.
Teodor Baconschi a început un turneu în Egipt şi Tunisia

Procurorii au dispus internarea pentru expertiză a tânărului din Moţăieni care şi-a decapitat tatăl

Procurorii dâmboviţeni au dispus internarea medicală în scopul efectuării expertizei psihice asupra tânărului din comuna Moţăeni care şi-a decapitat tatăl.
Procurorii au dispus internarea pentru expertiză a tânărului din Moţăieni care şi-a decapitat tatăl

Cursul a oscilat aproape de 4,17 lei/euro la începutul sesiunii de marţi, pe o piaţă liniştită

Moneda naţională a deschis sesiunea de marţi la cotaţii apropiate de 4,17 lei/euro şi au oscilat uşor peste acest nivel în prima oră de tranzacţionare, pe o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare.
Cursul a oscilat aproape de 4,17 lei/euro la începutul sesiunii de marţi, pe o piaţă liniştită

ISU Hunedoara a cerut un elicopter pentru căutarea avionului dispărut în timpul unui zbor

Reprezentanţii ISU Hunedoara au solicitat un elicopter care să survoleze judeţul pentru a găsi avionul de mici dimensiuni dispărut luni seară între judeţele Hunedoara şi Alba, în timp ce proprietarul aparatului de zbor a cerut ajutorul unor prieteni care au avioane pentru a participa la căutări.
ISU Hunedoara a cerut un elicopter pentru căutarea avionului dispărut în timpul unui zbor

Cursul a oscilat aproape de 4,17 lei/euro la începutul sesiunii de luni, pe o piaţă liniştită

Moneda naţională a deschis sesiunea de luni la cotaţii apropiate de 4,17 lei/euro şi au oscilat uşor peste acest nivel în prima oră de tranzacţionare, pe o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare.
Cursul a oscilat aproape de 4,17 lei/euro la începutul sesiunii de luni, pe o piaţă liniştită

Cine se ascundea în spatele blogului unei lesbiene din Damasc? Un american de 40 de ani din Scoţia

Un student american din Scoţia şi-a cerut scuze după ce a mărturisit că el se ascunde în spatele tinerei lesbiene din Damasc, devenită simbolul mişcării democratice din Siria prin intermediul blogului său.
Cine se ascundea în spatele blogului unei lesbiene din Damasc? Un american de 40 de ani din Scoţia

Adrian Voiculeţ (UTA) s-a înţeles cu FC Bihor pentru un sezon

Golgheterul echipei UTA Arad, Adrian Voiculeţ, s-a înţeles cu FC Bihor pentru un contract de un an, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Adrian Voiculeţ (UTA) s-a înţeles cu FC Bihor pentru un sezon

Cetăţean chinez amendat de vameşii din Otopeni: A încercat să iasă din ţară cu 25.000 de euro nedeclaraţi

Lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Otopeni - Călători au confiscat 25.000 de euro nedeclaraţi de către un cetăţean chinez, acesta fiind amendat.
Cetăţean chinez amendat de vameşii din Otopeni: A încercat să iasă din ţară cu 25.000 de euro nedeclaraţi

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a fost de 58,8% în 2010

Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (20 - 64 de ani) a fost de 58,8% în 2010, gradul de ocupare cel mai ridicat înregistrându-se în rândul absolvenţilor de studii superioare, informează, marţi, Institututl Naţional de Statistică (INS).
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă a fost de 58,8% în 2010

Procurorii americani investighează activităţile CIA în Irak, în dosarul decesului unui deţinut

O instanţă federală americană va investiga moartea unui suspect de terorism care se afla în 2003 în custodia CIA în închisoarea irakiană Abu Ghraib, acuzaţiile referindu-se la posibile crime de război şi acte de tortură, informează revista Time în ediţia electronică.
Procurorii americani investighează activităţile CIA în Irak, în dosarul decesului unui deţinut

MDRT a lansat licitaţia pentru construcţia a 23 de creşe/grădiniţe în judeţele Vâlcea şi Sibiu

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a lansat licitaţia pentru proiectarea şi execuţia a 23 de creşe/grădiniţe în judeţele Vâlcea şi Sibiu, proiecte în valoare totală de 21,5 milioane lei fără TVA, realizate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii.
MDRT a lansat licitaţia pentru construcţia a 23 de creşe/grădiniţe în judeţele Vâlcea şi Sibiu

Impresarul lui Mutu: Adrian iubeşte Fiorentina şi vrea să rămână aici

Impresarul Pietro Chiodi a declarat, luni, la postul italian Sky, că atacantul Adrian Mutu iubeşte echipa Fiorentina şi oraşul Florenţa, unde îşi doreşte să rămână.
Impresarul lui Mutu: Adrian iubeşte Fiorentina şi vrea să rămână aici

Stanley Fischer iese din cursa pentru şefia FMI. Fondul a blocat candidatura guvernatorului băncii centrale a Israelului

Consiliul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI) a blocat luni candidatura guvernatorului băncii centrale a Israelului, Stanley Fischer, la postul de director general al instituţiei financiare, refuzând să schimbe regulamentul privind vârsta candidaţilor.
Stanley Fischer iese din cursa pentru şefia FMI. Fondul a blocat candidatura guvernatorului băncii centrale a Israelului

S&P a redus ratingul Greciei la „CCC”, cel mai scăzut calificativ acordat unei ţări

Standard & Poor's (S&P) a redus luni cu trei trepte ratingul Greciei pentru creditele pe termen lung, de la "B" la "CCC", cel mai slab rating de ţară din lume, agenţia reiterând avertismentul că orice restructurare a datoriilor statului elen va fi interpretată ca un default (incapacitate de plată).
S&P a redus ratingul Greciei la

Procesul în lipsă al fostului preşedinte tunisian Zine El Abidine Ben Ali va începe la 20 iunie

Procesul în lipsă al fostului preşedinte tunisian Zine El Abidine Ben Ali, refugiat în Arabia Saudită, va începe la 20 iunie, a anunţat luni seara premierul de tranziţie Beji Caid Essebsi.
Procesul în lipsă al fostului preşedinte tunisian Zine El Abidine Ben Ali va începe la 20 iunie

Rami va fi prezentat oficial la Valencia

Fundaşul francez Adil Rami, care a semnat în ianuarie cu Valencia, dar a jucat până la finalul sezonului la OSC Lille, a efectuat cu succes vizita medicală, urmând să fie prezentat oficial la gruparea spaniolă, informează AFP.
Rami va fi prezentat oficial la Valencia

Şeful BCE cere din nou reforme în guvernanţa zonei euro

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE) a pledat din nou, la o conferinţă la Londra, în favoarea reformelor în guvernanţa zonei euro, precum introducerea de sancţiuni mai stricte în cazul derapajelor bugetare.
Şeful BCE cere din nou reforme în guvernanţa zonei euro

Compania auto chineză Great Wall Motor va începe producţia de maşini în Bulgaria

Producătorul auto chinez Great Wall Motor va începe în acest an producţia de automobile în Bulgaria, în colaborare cu compania bulgară Litex Motors, transmite Novinite.
Compania auto chineză Great Wall Motor va începe producţia de maşini în Bulgaria

Bursa de la New York a închis indecis, după şase săptămâni de scădere

Bursa de la New York a închis indecis, după şase săptămâni consecutive de scădere, evoluţia de luni fiind cel mai probabil o întrerupere temporară a vânzărilor de acţiuni generate de temerile privind perspectivele economice, transmite Reuters.
Bursa de la New York a închis indecis, după şase săptămâni de scădere

Perspectivele de angajare pentru următoarele luni sunt cele mai optimiste din ultimii ani

Perspectivele de angajare în România pentru trimestrul al treilea sunt cele mai optimiste din ultimii trei ani, potrivit unui studiu realizat de compania de resurse umane Manpower.
Perspectivele de angajare pentru următoarele luni sunt cele mai optimiste din ultimii ani

Rezultatele oficiale confirmă eşecul lui Berlusconi la cele trei referendumuri

Italienii au respins cu o majoritate covârşitoare, luni, revenirea la energia nucleară, precum şi o lege privind imunitatea lui Silvio Berlusconi şi privatizarea sistemului de apă, potrivit rezultatelor oficiale ale Ministerului de Interne.
Rezultatele oficiale confirmă eşecul lui Berlusconi la cele trei referendumuri

Alexandra Dulgheru, locul 36 în clasamentul WTA, Monica Niculescu, locul 46

Jucătoarea de tenis Alexandra Dulgheru se menţine pe locul 36, cu 1.455 puncte, în ierarhia WTA dată publicităţii marţi, în timp ce Monica Niculescu a urcat o poziţie, până pe 46, cu 1.155 de puncte, informează site-ul wtatennis.com.
Alexandra Dulgheru, locul 36 în clasamentul WTA, Monica Niculescu, locul 46

Ce loc ocupă Bucureştiul în topul celor mai scumpe oraşe europene pentru expaţi

Bucureştiul a coborât patru poziţii, pe locul 74, în ediţia 2011 a topului celor mai scumpe oraşe europene pentru expaţi, care include 78 de state, dar la nivel mondial a urcat cu trei poziţii, pe locul 180, potrivit firmei britanice de recrutare ECA International.
Ce loc ocupă Bucureştiul în topul celor mai scumpe oraşe europene pentru expaţi

Avion de mici dimensiuni dispărut în timpul unui zbor: Pilotul a lăsat un mesaj de adio pe internet – VIDEO

Avionul de mici dimensiuni pilotat de un om de afaceri şi dispărut luni seară în timpul unui zbor între Deva şi Alba Iulia nu a fost găsit, deşi echipe de poliţişti şi jandarmi l-au căutat aproape toată noaptea de luni spre marţi, anchetatorii luând în calcul şi ipoteza unei sinucideri în acest caz.
Avion de mici dimensiuni dispărut în timpul unui zbor: Pilotul a lăsat un mesaj de adio pe internet - VIDEO

Top nouă companii care au făsut istorie cu numele brandurilor

Sunt companii care au ajuns cunoscute pretutindeni în lume. Sunt branduri de referinţă, sunt nume care au ajuns să se identifice cu domenii precum electronice, fotografie, IT sau vestimentaţie. Sunt corporaţii pe care orice manager de succes şi-ar dori să le conducă. Este vorba despre nouă organizaţii care au revoluţionat lumea cu produsele, serviciile şi marketingul lor.
Top nouă companii care au făsut istorie cu numele brandurilor

O candidată susţinută de mişcarea ultraconservatoare „Tea Party”, în cursa pentru Casa Albă

Michele Bachmann, reprezentantă republicană a statului Minnesota în Congresul american, susţinută de mişcarea ultraconservatoare "Tea Party", a anunţat luni că va candida la învestitura republicană pentru prezidenţialele din 2012.
O candidată susţinută de mişcarea ultraconservatoare

Victor Hănescu se menţine pe locul 62 în clasamentul ATP

Tenismanul Victor Hănescu se menţine pe locul 62, cu 805 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii marţi, în care continuă să conducă spaniolul Rafael Nadal, informează site-ul atpworldtour.com.
Victor Hănescu se menţine pe locul 62 în clasamentul ATP

Un sfert dintre firmele româneşti fac angajări în perioada următoare. Cele mai optimiste planuri de la începutul crizei

Peste un sfert dintre angajatorii români (28%) intenţionează să facă angajări în perioada iulie-septembrie, în timp ce numai 8% prevăd scăderi în efectivul de personal, acestea fiind cele mai optimiste planuri de angajare din 2008 încoace, arată cel mai recent studiu realizat de Manpower România, companie cu activităţi în domeniul serviciilor de resurse umane.
Un sfert dintre firmele româneşti fac angajări în perioada următoare. Cele mai optimiste planuri de la începutul crizei

Camera Reprezentanţilor din SUA votează împotriva finanţării operaţiunilor din Libia

Camera Reprezentanţilor din Statele Unite a adoptat luni seara un amendament vizând interzicerea utilizării fondurilor pentru operaţiunile militare americane din Libia.
Camera Reprezentanţilor din SUA votează împotriva finanţării operaţiunilor din Libia