CELE MAI NOI ARTICOLE

AFI Cotroceni, Băneasa şi Bucureşti Mall, cele mai populare destinaţii de cumpărături din Bucureşti

Peste jumătate dintre retailerii prezenţi în România au raportat anul trecut o creştere cu până la 30% a vânzărilor, potrivit unui sondaj realizat de Colliers, din care reiese, totodată, că cele mai performante centre comerciale din Capitală au fost AFI Palace Cotroceni, Băneasa şi Bucureşti Mall.
AFI Cotroceni, Băneasa şi Bucureşti Mall, cele mai populare destinaţii de cumpărături din Bucureşti

Cristian Preda: O justiţie lipsită de credibilitate devine substitutul deliberării politice

Cristian Preda critică, într-o postare pe blogul său, faptul că apelul la tribunal al parlamentarilor români a devenit la fel de frecvent ca recursul la batistă în caz de tuse şi strănut, el susţinând că, astfel, "o justiţie lipsită de credibilitate devine substitutul deliberării politice".
Cristian Preda: O justiţie lipsită de credibilitate devine substitutul deliberării politice

Comisia juridică din Senat a validat cinci din cei şase candidaţi ai societăţii civile pentru CSM

Comisia juridică din Senat a validat, marţi, cinci din cei şase candidaţi ai societăţii civile pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Comisia juridică din Senat a validat cinci din cei şase candidaţi ai societăţii civile pentru CSM

Târg de meşteşuguri tradiţionale rome şi ateliere de limbă romani, la Târgu Mureş

Un târg de meşteşuguri tradiţionale rome, ateliere de limbă romani, muzică şi dansuri tradiţionale şi un Gipsy-Party vor avea loc, în perioada 8-9 aprilie, la Târgu Mureş, cu ocazia Zilei Internaţionale a Romilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Târg de meşteşuguri tradiţionale rome şi ateliere de limbă romani, la Târgu Mureş

Fetiţă de trei ani, la spital după ce a fost bătută de mama ei şi alungată de acasă

O fetiţă în vârstă de trei ani a fost internată la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş după ce a fost bătută şi alungată de acasă de către mama sa, care era băută, iar poliţiştii au deschis dosar penal pe numele femeii.
Fetiţă de trei ani, la spital după ce a fost bătută de mama ei şi alungată de acasă

CJ Cluj a cerut Ministerului Sănătăţii aprobarea pentru a prelua spitalul din comuna Mociu

Consiliul Judeţean Cluj a solicitat, luni, Ministerului Sănătăţii aprobarea de a prelua spitalul din comuna Mociu, închis vineri, care ar putea fi transformat în secţie exterioară a Spitalului Clinic de Recuperare Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.
CJ Cluj a cerut Ministerului Sănătăţii aprobarea pentru a prelua spitalul din comuna Mociu

Grecia îşi închide ambasada din Libia şi va fi reprezentată de Ungaria

Grecia a anunţat luni că îşi închide ambasada de la Tripoli şi că încredinţează reprezentarea intereselor sale Ungariei, care asigură preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, în condiţiile în care Atena încearcă să medieze un acord de încetare a focului în Libia, relatează AFP.
Grecia îşi închide ambasada din Libia şi va fi reprezentată de Ungaria

Udrea: Bucureştenii trebuie să decidă cum va arăta Legea Capitalei, nu o mână de politicieni misogini

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, scrie pe blogul său că bucureştenii sunt cei care, printr-un referendum, trebuie să decidă cum va arăta Legea Capitalei, şi nu "o mână de politicieni misogini", "o gaşcă de bărbaţi" care s-a format pentru a apăra Bucureştiul de o femeie.
Udrea: Bucureştenii trebuie să decidă cum va arăta Legea Capitalei, nu o mână de politicieni misogini

Cei mai mulţi hoţi la bancomatele din Germania sunt români şi bulgari

Poliţiştii germani susţin că cei mai mulţi hoţi la bancomatele din ţara lor sunt români şi bulgari, grupările infracţionale dezvoltând în ultima vreme noi metode ingenioase de a rămâne cu banii cetăţenilor, relatează Deutsche Welle.
Cei mai mulţi hoţi la bancomatele din Germania sunt români şi bulgari

FSLI salută decizia ICCJ: Instanţele, obligate să dea dreptate profesorilor în procese pe Legea 221

FSLI salută decizia instanţei supreme care a admis recursul în interesul legii privind aplicarea Legii 221/2008 referitoare la creşterile salariale în Educaţie şi susţine că instanţele vor fi astfel obligate să dea dreptate cadrelor didactice pentru diferenţele salariale cuvenite.
FSLI salută decizia ICCJ: Instanţele, obligate să dea dreptate profesorilor în procese pe Legea 221

Parlamentari PNL şi PSD, nemulţumiţi că în USL deciziile se iau fără consultarea partidelor

Mai mulţi parlamentari PSD şi PNL şi-au exprimat nemulţumirea faţă de decizia luată luni de conducerea USL de a nu participa la angajarea răspunderii Executivului pe Legea de plafonare a salariilor profesorilor, ei apreciind că ar fi fost normală consultarea prealabilă a conducerilor de partid.
Parlamentari PNL şi PSD, nemulţumiţi că în USL deciziile se iau fără consultarea partidelor

Lansarea navetei Endeavour, amânată pentru data de 29 aprilie

NASA a anunţat, luni, că a luat decizia de a amâna cu 10 zile lansarea navetei Endeavour către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), pentru a nu intra într-un "conflict" cu programul de lansare al unei capsule spaţiale ruseşti care are aceeaşi destinaţie, informează AFP.
Lansarea navetei Endeavour, amânată pentru data de 29 aprilie

Protest al angajaţilor fabricii ChimSport Orăştie faţă de nesemnarea contractului de muncă

Peste o sută de angajaţi ai fabricii ChimSport din Orăştie, judeţul Hunedoara, protestează, marţi, în curtea societăţii, faţă de nesemnarea contractului colectiv de muncă de către patronat şi neprimirea liderului sindical la negocieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Protest al angajaţilor fabricii ChimSport Orăştie faţă de nesemnarea contractului de muncă

Suceava:Transferarea unor drumuri judeţene în administrarea MDRT, pentru modernizare, respinsă de CJ

Consiliul Judeţean (CJ) Suceava a respins, marţi, transferarea unor drumuri judeţene în administrarea MDRT în vederea modernizării acestora cu 70 de milioane de euro, după ce consilierii judeţeni PSD s-au abţinut de la vot şi nu s-a întrunit majoritatea calificată pentru adoptarea proiectului.
Suceava:Transferarea unor drumuri judeţene în administrarea MDRT, pentru modernizare, respinsă de CJ

Expoziţie cu vânzare de ouă încondeiate, de duminică, la Muzeul Ţăranului din Capitală

O expoziţie cu vânzare de ouă încondeiate din Suceava va avea loc la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti în perioada 10 - 13 aprilie, informează un comunicat.
Expoziţie cu vânzare de ouă încondeiate, de duminică, la Muzeul Ţăranului din Capitală

O capsulă Soyuz cu trei astronauţi la bord a decolat către Staţia Spaţială Internaţională

O capsulă Soyuz, având la bord un echipaj compus din doi cosmonauţi ruşi şi un astronaut american, a decolat, marţi, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, către Staţia Spaţială Internaţională (ISS).
O capsulă Soyuz cu trei astronauţi la bord a decolat către Staţia Spaţială Internaţională

Românii intenţionează să cheltuiască mai mult în acest an, doar 14% vor să facă economii

Circa 89% dintre români intenţionează să cheltuie mai mult în decursul acestui an, în timp ce doar 14% dintre aceştia plănuiesc să-şi mărească soldul economiilor, potrivit studiul "Observatoire Cetelem 2011" privind comportamentul consumatorilor la nivel european.
Românii intenţionează să cheltuiască mai mult în acest an, doar 14% vor să facă economii

Organizatorii atentatelor de la 11 septembrie, trimişi în justiţie „într-un termen destul de scurt”

Secretarul american al Justiţiei, Eric Holder, a dat asigurări luni că cei cinci bărbaţi acuzaţi de organizarea atentatelor de la 11 septembrie 2001 vor fi trimişi în faţa unui tribunal militar de excepţie "într-un termen destul de scurt", confirmând că vor fi judecaţi la Guantanamo, relatează AFP.
Organizatorii atentatelor de la 11 septembrie, trimişi în justiţie

Cetelem România şi-a propus majorarea cu 25% a volumului de credite acordate în 2011, faţă de 2010

Cetelem România şi-a propus pentru acest an creşterea volumului de credite acordate cu 25% faţă de 2010, când avansul a fost de 29%, rată superioară celei înregistrate la nivelul pieţei, de 10%, a declarat, marţi, directorul general al societăţii, Gilles Zeitoun.
Cetelem România şi-a propus majorarea cu 25% a volumului de credite acordate în 2011, faţă de 2010

ICCJ admite recursul în interesul legii privind creşterile salariale în Educaţie. Profesorii pot câştiga în instanţă diferenţele salariale cuvenite

ICCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general privind aplicarea Legii 221/2008 referitoare la creşterile salariale în Educaţie, cadrele didactice având astfel dreptul la plata diferenţelor dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OG 15/2008, aprobată prin legea 221.
ICCJ admite recursul în interesul legii privind creşterile salariale în Educaţie. Profesorii pot câştiga în instanţă diferenţele salariale cuvenite

Marile bănci portugheze îndeamnă guvernul să se împrumute

Marile bănci portugheze vor înceta în următoarele luni să mai cumpere obligaţiuni guvernamentale şi îndeamnă guvernul de la Lisabona să se împumute pe termen scurt, potrivit publicaţiei Jornal de Negocios, preluată de Reuters.
Marile bănci portugheze îndeamnă guvernul să se împrumute

Liderii de grup din Cameră dezbat preluarea preşedinţiei Comisiei de muncă

Liderii grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor s-au reunit, marţi dimineaţă, înainte de plen, pentru a dezbate pe tema preşedinţiei Comisiei de muncă, deţinută în acest moment de PNL şi revendicată de UNPR.
Liderii de grup din Cameră dezbat preluarea preşedinţiei Comisiei de muncă

Criminal în serie în Long Island: Opt cadavre au fost găsite începând din decembrie. Ultimele trei, găsite luni, în acelaşi loc

Trei cadavre au fost găsite luni pe plaja din Long Island, la est de New York, astfel că numărul de victime, descoperite în acest loc din decembrie, a ajuns la opt, potrivit Poliţiei.
Criminal în serie în Long Island: Opt cadavre au fost găsite începând din decembrie. Ultimele trei, găsite luni, în acelaşi loc

Valoarea acordului pentru drepturile de televizare în Anglia, în scădere cu 78 de milioane de euro

Liga Engleză de Fotbal şi canalul Sky Sports au semnat, luni, un acord pe trei ani pentru drepturile de televizare pentru suma de 195 de milioane de lire sterline (220 de milioane de euro), în scădere cu 69 de milioane (78 milioane de euro) în raport cu precedentul contract, informează AFP.
Valoarea acordului pentru drepturile de televizare în Anglia, în scădere cu 78 de milioane de euro

David Cameron a vizitat o bază militară din Italia, anunţând că va trimite noi avioane în Libia

Premierul britanic, David Cameron, a efectuat luni o vizită-surpriză la o bază italiană, unde sunt staţionate avioane din cadrul Royal Air Force (RAF), care participă la operaţiunea internaţională din Libia, relatează AFP.
David Cameron a vizitat o bază militară din Italia, anunţând că va trimite noi avioane în Libia

Veniturile şi cheltuielile gospodăriilor au crescut în ultimul trimestru din 2010

Veniturile totale medii lunare ale unei gospodării au crescut în ultimul trimestru din 2010, faţă de cele trei luni anterioare, cu 3,4%, la 2.308 lei, iar cheltuielile medii lunare au urcat cu 4,5%, la 2.114 lei, reprezentând 91,6% din venituri, potrivit datelor INS.
Veniturile şi cheltuielile gospodăriilor au crescut în ultimul trimestru din 2010

Dezastrele din Japonia ar putea împinge economia niponă în recesiune în următoarele luni

Seismul puternic din Japonia, valurile tsunami care au urmat şi accidentul nuclear de la Fukushima ar putea împinge economia niponă în recesiune în următoarele luni, cu o scădere mai accentuată a Produsului Intern Brut (PIB) în trimestrul doi, potrivit unui studiu al publicaţiei economice Nikkei.
Dezastrele din Japonia ar putea împinge economia niponă în recesiune în următoarele luni

Washingtonul anulează sancţiunile impuse fostului ministru libian Moussa Koussa

Statele Unite au anulat, luni, sancţiunile economice impuse ministrului libian dezertor Moussa Koussa şi speră că această hotărâre va fi un exemplu pentru alţi oficiali din cadrul regimului de la Tripoli, pentru a-i ajuta să facă "alegerea corectă", ca acesta, relatează AFP.
Washingtonul anulează sancţiunile impuse fostului ministru libian Moussa Koussa

Guvernul a desfiinţat două posturi de secretar de stat din organigrama Ministerului Transporturilor

Guvernul a desfiinţat două posturi de secretar de stat din organigrama Ministerului Transporturilor, dar a decis totodată ca instituţia să aibă calitatea de autoritate de management pentru proiectele din domeniu finanţate din fonduri externe nerambursabile acordate României.
Guvernul a desfiinţat două posturi de secretar de stat din organigrama Ministerului Transporturilor

Emil Boc, aşteptat la ora 14.00 la grupurile reunite ale UDMR din Parlament

Premierul Emil Boc este aşteptat marţi, la ora 14.00, la grupurile reunite ale UDMR din Parlament, după ce luni a avut întâlniri atât cu deputaţii PDL, cât şi cu senatorii partidului.
Emil Boc, aşteptat la ora 14.00 la grupurile reunite ale UDMR din Parlament

Cursul a coborât spre 4,11 lei/euro după primele tranzacţii de marţi

Moneda naţională s-a apreciat în prima oră a sesiunii interbancare de marţi, iar paritatea a coborât treptat spre 4,11 lei/euro, pe o piaţă liniştită.
Cursul a coborât spre 4,11 lei/euro după primele tranzacţii de marţi

Sean Parker, unul dintre fondatorii reţelei Facebook, s-a logodit

Antreprenorul din domeniul tehnologiilor de vârf Sean Parker, cofondator al site-ului Napster şi apoi preşedinte cofondator al reţelei de socializare Facebook, s-a logodit, a anunţat, luni, agentul său de presă.
Sean Parker, unul dintre fondatorii reţelei Facebook, s-a logodit

Romania’s February Net Salary Dn 0.7% M-M, To RON1,414

Romania’s net average salary in February was at 1,414 lei (EUR1=RON4.1333), down 0.7% compared with the previous month, Romania’s statistics institute said Tuesday.
Romania’s February Net Salary Dn 0.7% M-M, To RON1,414

Hatem Ben Arfa: M-am temut că-mi va fi amputat piciorul

Mijlocaşul formaţiei Newcastle Hatem Ben Arfa, care a revenit la antrenamente după o absenţă de şase luni, a declarat că s-a temut că îi va fi amputat piciorul după faultul lui Nigel de Jong, de la Manchester City, informează The Sun.
Hatem Ben Arfa: M-am temut că-mi va fi amputat piciorul

Bursele din SUA au închis indecis şedinţa de luni, cu Dow Jones şi S&P 500 în creştere uşoară

Bursele din SUA au închis indecis şedinţa de tranzacţionare de luni, cu indicii Dow Jones şi Standard & Poor's 500 (S&P 500) în creştere uşoară, investitorii fiind precauţi înaintea debutului sezonului de raportări financiare pentru primul trimestru al acestui an, transmite Reuters.
Bursele din SUA au închis indecis şedinţa de luni, cu Dow Jones şi S&P 500 în creştere uşoară

Salariile medii au scăzut uşor, la 1.414 lei

Câştigul salarial mediu nominal net a fost în februarie de 1.414 lei, cu 0,7% (10 lei) mai mic decât în luna anterioară, dar cu 0,2% mai mare comparativ cu februarie 2010, cele mai ridicate valori înregistrându-se în fabricarea produselor din tutun, iar cele mai scăzute în hoteluri şi restaurante.
Salariile medii au scăzut uşor, la 1.414 lei

Regimul libian este pregătit să negocieze reforme, dar fără plecarea lui Muammar Kadhafi

Purtătorul de cuvânt al Guvernului libian a declarat luni seara că regimul este pregătit să negocieze orice formă de reformă de politică, cum ar fi alegeri sau un referendum, dar respinge o plecare a colonelului Muammar Kadhafi de la putere.
Regimul libian este pregătit să negocieze reforme, dar fără plecarea lui Muammar Kadhafi

Cel puţin 20 de suspecţi într-un caz de trafic de persoane, ridicaţi în urma unor percheziţii -2

Cel puţin 20 suspecţi într-un caz de trafic de persoane, care întocmeau paşapoarte false pentru a putea duce victimele în ţări ale UE, au fost aduşi la audieri, marţi dimineaţă, în urma a 14 percheziţii şi descinderi care au avut loc la Mediaş şi în Capitală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Cel puţin 20 de suspecţi într-un caz de trafic de persoane, ridicaţi în urma unor percheziţii -2

Moussa Koussa este „bolnav”, afirmă unul dintre fiii liderului libian Muammar Kadhafi

Fostul ministru libian al Afacerilor Externe Moussa Koussa, care a fugit săptămâna trecută în Marea Britanie, este "bolnav" şi acesta este singurul motiv al plecării sale, a afirmat unul dintre fiii liderului libian Muammar Kadhafi, Seif al-Islam, marţi, într-un interviu pentru BBC, transmite AFP.
Moussa Koussa este

Moody’s a redus cu o treaptă ratingul obligaţiunilor de stat ale Portugaliei, la „Baa1”

Moody's a redus marţi cu o treaptă ratingul obligaţiunilor de stat cu maturitate pe termen lung emise de Portugalia, de la "A3" la "Baa1", considerând că noul guvern care se va instala în această vară va trebui să ceară urgent ajutor financiar de la Uniunea Europeană, transmite Reuters.
Moody's a redus cu o treaptă ratingul obligaţiunilor de stat ale Portugaliei, la