CELE MAI NOI ARTICOLE

Ducu Bertzi: Adrian Păunescu a dăruit mai mult decât puteam noi duce

Muzicianul Ducu Bertzi a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că el crede că Adrian Păunescu "a dăruit mai mult decât putea" lumea să ducă şi a plecat, "în mare parte, neînţeles şi neascultat".
Ducu Bertzi: Adrian Păunescu a dăruit mai mult decât puteam noi duce

Mircea Diaconu, despre Adrian Păunescu: Îmi pare rău că a trăit mult prea puţin

Actorul Mircea Diaconu a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că îi pare tare rău de moartea poetului Adrian Păunescu, "încă unul dintre oamenii de cultură care trăiesc mult prea puţin".
Mircea Diaconu, despre Adrian Păunescu: Îmi pare rău că a trăit mult prea puţin

Băsescu: Poetul Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru măiestria creaţiei

Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis, vineri, un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţa a poetului Adrian Păunescu, în care menţionează "măiestria creaţiei sale".
Băsescu: Poetul Păunescu rămâne în amintirea celor care l-au apreciat pentru măiestria creaţiei

Nicolae Breban: Adrian Păunescu rămâne un poet extrem de original

Scriitorul Nicolae Breban a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că el şi Adrian Păunescu au fost foarte buni prieteni şi, deşi a fost dezamăgit când acesta din urmă a intrat în politică, Păunescu rămâne un poet extrem de original.
Nicolae Breban: Adrian Păunescu rămâne un poet extrem de original

Ponta: Moartea lui Adrian Păunescu, o mare pierdere

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că moartea poetului Adrian Păunescu este o veste "cumplită" şi o pierdere foarte mare.
Ponta: Moartea lui Adrian Păunescu, o mare pierdere

La Cenaclul Flacăra, Păunescu era zeul care putea aduce apa caldă mulţimii. Plus: scrisoare către Ceauşescu: „Să trăiţi, Măria Voastră!”

Între 1973 şi 1985, Cenaclul Flacăra a fost cel mai atrăgător eveniment la care te puteai duce în România comunistă. Oamenii se adunau cu miile, în toate oraşele din ţară, şi cântau împreună cu Păunescu şi cu artiştii aduşi de el pe scenă, povesteşte cotidianul Gândul.
La Cenaclul Flacăra, Păunescu era zeul care putea aduce apa caldă mulţimii. Plus: scrisoare către Ceauşescu:

Adrian Păunescu se gândea, cu câteva zile înainte să moară, la isteria vânzărilor de poezie de după dispariţia lui

În scrisoarea trimisă pe 31 octombrie de pe patul de spital, Adrian Păunescu spunea că suferinţa lui va face ca volumele pe care le-a scris să fie mai căutate. "Oricum, cărţile mele devin - prin suferinţa mea - tot mai valoroase şi mai căutate. Editorii au suficiente motive extraestetice să po¬tenţeze textele. Iar eu sunt liniştit că mi-am văzut poporul sărind de partea mea şi iubindu-mă mai mult ca niciodată", scria poetul, potrivit .
Adrian Păunescu se gândea, cu câteva zile înainte să moară, la isteria vânzărilor de poezie de după dispariţia lui

Zeci de localnici din Bârca, unde a copilărit Păunescu, vor să vină la funeraliile acestuia

Primăria comunei doljene Bîrca, localitate în care Adrian Păunecu a copilărit, va pune la dispoziţia a 50 de localnici un autocar pentru a merge la Bucureşti la înmormântarea acestuia, a declarat, vineri dimineaţă, primarul Marin Popa, care a menţionat că poetul a "ajutat enorm" această localitate.
Zeci de localnici din Bârca, unde a copilărit Păunescu, vor să vină la funeraliile acestuia

Nicolae Manolescu: Adrian Păunescu lasă un gol în poezia românească atât ca om, cât şi ca artist

Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, a declarat pentru MEDIAFAX că Adrian Păunescu a fost "o puternică personalitate şi un poet important", care uneori "a căzut victimă excesului propriilor calităţi".
Nicolae Manolescu: Adrian Păunescu lasă un gol în poezia românească atât ca om, cât şi ca artist

Victor Socaciu: Adrian Păunescu, pentru mine, a însemnat enorm, îmi este părinte spiritual

Muzicianul Victor Socaciu a declarat vineri pentru MEDIAFAX că Adrian Păunescu a însemnat pentru el enorm şi este pus în faţa unei pierderi imense, poetul fiindu-i "părinte spiritual".
Victor Socaciu: Adrian Păunescu, pentru mine, a însemnat enorm, îmi este părinte spiritual

Cristescu: Adrian Păunescu a fost ocrotitorul Universităţii Craiova

Preşedintele Universităţii Craiova, Silvian Cristescu, a declarat pentru MEDIAFAX că regretă nespus moartea poetului Adrian Păunescu şi a menţionat că la meciul cu Oţelul Galaţi care va fi disputat vineri seară va fi ţinut un moment de reculegere, iar oltenii vor juca având banderole negre.
Cristescu: Adrian Păunescu a fost ocrotitorul Universităţii Craiova

Romanian Poet Adrian Paunescu Dies Of Cardiac Arrest

Romanian poet and journalist Adrian Paunescu Friday morning died of cardiac arrest in Floreasca emergency hospital in capital Bucharest. He was 67.
Romanian Poet Adrian Paunescu Dies Of Cardiac Arrest

Ionel Haiduc: Adrian Păunescu a fost, pe lângă un mare poet, un suflet mare

Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, a declarat vineri pentru MEDIAFAX că instituţia pe care o conduce deplânge moartea lui Adrian Păunescu şi el, personal, se simte întristat, adăugând că l-a cunoscut pe poet, care a fost şi un suflet mare.
Ionel Haiduc: Adrian Păunescu a fost, pe lângă un mare poet, un suflet mare

Ion Iliescu: Adrian Păunescu a marcat istoria culturii noastre

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că moartea poetului Adrian Păunescu reprezintă o mare pierdere pentru noi toţi, el apreciind că acesta a marcat istoria culturii româneşti.
Ion Iliescu: Adrian Păunescu a marcat istoria culturii noastre

Adrian Păunescu – lider al Cenaclului Flacăra şi politician prezent în dezbaterea publică. Biografia lui Adrian Păunescu

Poetul Adrian Păunescu a definit o generaţie, cu cenaclul Flacăra şi cu versurile sale, după căderea comunismului a fost acuzat că i-a scris poeme laudative lui Nicolae Ceauşescu; dar, cu toate acestea, el a rămas un nume în viaţa publică şi politică românească.
Adrian Păunescu - lider al Cenaclului Flacăra şi politician prezent în dezbaterea publică. Biografia lui Adrian Păunescu

Adrian Păunescu a murit

Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă, vineri dimineaţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, unde a fost internat din 26 octombrie cu probleme cardiace, renale şi hepatice. Doctorul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca, a declarat, vineri dimineaţă, la ora 8.30, că inima lui Păunescu a încetat să bată la ora 7.15.
Adrian Păunescu a murit

Peste 20 de morţi, după prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni în Pakistan

Un avion de mici dimensiuni al unei companii private s-a prăbuşit vineri la Karachi, în sudul Pakistanului, şi toate cele 21 de persoane aflate la bord au decedat, a anunţat Aviaţia civilă.
Peste 20 de morţi, după prăbuşirea unui avion de mici dimensiuni în Pakistan

Un avion cu mai multe persoane la bord s-a prăbuşit în Cuba

Avionul ATR-72 al companiei publice AeroCarribean plecase din Santiago de Cuba (est) către Havana şi s-a prăbuşit în provincia centrală Sancti Spiritus, din motive necunoscute. Mai multe cadavre au fost deja localizate, potrivit jurnaliştilor locali.
Un avion cu mai multe persoane la bord s-a prăbuşit în Cuba

Recomandări pentru weekend-ul 5-7 noiembrie

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.
Recomandări pentru weekend-ul 5-7 noiembrie

Ce reguli poţi încălca fără să te îngraşi atunci când ţii dietă

Mănâncă cinci mese pe zi, evită pâinea albă, orezul şi pastele, nu mânca după ora 19 şi renunţă definitiv la dulciuri sunt regulile care pot fi "păcălite" atunci când ne aflăm într-un proces de slăbire.
Ce reguli poţi încălca fără să te îngraşi atunci când ţii dietă

Cât de greu este să începi o afacere în România, Bulgaria sau Ungaria

Raportul "Doing Business 2011", realizat de Banca Mondială, arată că România este pe locul al doilea în lume după numărul de taxe care trebuie plătite în fiecare an de firme, după Ucraina, cu 135 de taxe.
Cât de greu este să începi o afacere în România, Bulgaria sau Ungaria

Nou cutremur, cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter, în Serbia

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 pe scara Richter s-a produs joi seara în Serbia, fără a provoca victime sau pagube materiale, la două zile după un seism mai puternic soldat cu doi morţi, a anunţat Institutul sârb de seismologie.
Nou cutremur, cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter, în Serbia

Cum interacţionează alcoolul cu medicamentele, energizantele şi sucurile

Astfel de amestecuri atacă în primul rând ficatul. Specialiştii atrag atenţia că un consum regulat şi abuziv de alcool poate duce la apariţia hepatitei sau a cirozei.
Cum interacţionează alcoolul cu medicamentele, energizantele şi sucurile

Creşte inflaţia, scade puterea de cumpărare. Ce mai faci cu salariul tău

Puterea de cumpărare a românilor se va micşora şi mai mult până la finele anului. Inflaţia în creştere este principalul motiv. Numai în primele nouă luni, angajaţii au trebuit să facă faţă unor scumpiri generale de 6,25%, cu salarii micşorate cu 8,74%
Creşte inflaţia, scade puterea de cumpărare. Ce mai faci cu salariul tău

Cât de români sunt Nicolae Ghinea şi Aurelian Radu, oamenii de ştiinţă care luptă contra cancerului

Nicolae Ghinea şi Aurelian Radu sunt mândri de originea lor, dar nu pot ignora faptul că trăiesc şi muncesc, de multă vreme, peste hotare - acolo unde au performat.
Cât de români sunt Nicolae Ghinea şi Aurelian Radu, oamenii de ştiinţă care luptă contra cancerului

Românii care au descoperit leacul visat de o lume întreagă: Realizarea unui medicament universal pentru cancer poate fi o chestiune de luni de zile

Lumea medicală, farmaceutică şi a pacienţilor bolnavi de cancer este în efervescenţă, după ce a făcut înconjurul lumii ştirea că două colective de cercetători, unul din Paris şi altul din New York, coordonate de doi români, au găsit, după mulţi ani de cercetări asidue, "amprenta" universală a cancerului, pe baza căreia maladia va putea fi uşor depistată şi tratată încă din stadii precoce.
Românii care au descoperit leacul visat de o lume întreagă: Realizarea unui medicament universal pentru cancer poate fi o chestiune de luni de zile

De Telegraaf: Utrecht a cedat în două minute şi a înregistrat o înfrângere care s-ar putea s-o coste

Cotidianul olandez De Telegraaf a scris după meciul Steaua Bucureşti - FCUtrecht, scor 3-1, din etapa a IV-a a grupei K a Ligii Europa, că echipa română le-a provocat batavilor o înfrângere costisitoare în lupta pentru calificarea în primăvara europeană.
De Telegraaf: Utrecht a cedat în două minute şi a înregistrat o înfrângere care s-ar putea s-o coste

Semnificaţii istorice pentru 5 noiembrie

În 1913 s-a născut actriţa Vivien Leigh: "Pe aripile vântului”, „Lady Hamilton”, „Un tramvai numit dorinţă” (m. 1967).
Semnificaţii istorice pentru 5 noiembrie

Bănel Nicoliţă: Aveam nevoie de această victorie, vom avea un moral bun cu Rapid

Mijlocaşul Bănel Nicoliţă a declarat, joi, după victoria echipei Steaua, cu scorul de 3-1, în faţa formaţiei FC Utrecht, în Liga Europa, că se bucură pentru această victorie obţinută după mult timp în cupele europene şi că jucătorii aveau nevoie de un astfel de rezultat, pentru a avea un moral bun.
Bănel Nicoliţă: Aveam nevoie de această victorie, vom avea un moral bun cu Rapid

Duckadam: Dacă mai reuşim să luăm trei puncte cu Liverpool avem şanse mari de calificare

Preşedintele FC Steaua, Helmut Duckadam, a declarat, joi, la Sport.ro, după victoria din meciul cu FC Utrecht, scor 3-1, că echipa "roş-albastră" va avea şanse mari de calificare dacă va învinge formaţia FC Liverpool pe teren propriu, în etapa a V-a a grupei K a Ligii Europa.
Duckadam: Dacă mai reuşim să luăm trei puncte cu Liverpool avem şanse mari de calificare

Lăcătuş: Este o victorie care ne asigură liniştea pentru următoarele meciuri

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Marius Lăcătuş, a declarat, joi, după victoria din meciul cu FC Utrecht, scor 3-1, că acest succes asigură formaţiei sale liniştea pentru următoarele întâlniri.
Lăcătuş: Este o victorie care ne asigură liniştea pentru următoarele meciuri

Ton du Chatinier: Repriza a doua a fost decisivă pentru rezultatul final

Antrenorul echipei FC Utrecht, Ton du Chatinier, a declarat, joi, că repriza a doua a meciului cu Steaua a fost decisivă pentru rezultatul final al partidei pierdute de olandezi, cu scorul de 1-3, în etapa a IV-a a grupei K a Ligii Europa.
Ton du Chatinier: Repriza a doua a fost decisivă pentru rezultatul final

Becali: Sunt foarte mulţumit, jucătorii şi-au spălat jumătate din păcate

Finanţatorul stelist Gigi Becali a declarat, joi, că jucătorii formaţiei Steaua şi-au spălat jumătate din păcate prin victoria în faţa echipei FC Utrecht, în Liga Europa, şi că aceştia îşi "vor spăla păcatele total" dacă vor câştiga şi cu Rapid, în Liga I.
Becali: Sunt foarte mulţumit, jucătorii şi-au spălat jumătate din păcate

Rezultate din etapa a IV-a a grupelor Ligii Europa

Rezultate înregistrate în partidele disputate, joi, în etapa a IV-a a grupelor Ligii Europa:
Rezultate din etapa a IV-a a grupelor Ligii Europa

Steaua a învins FC Utrecht, scor 3-1, şi a obţinut prima victorie în grupa K a Ligii Europa

Echipa Steaua Bucureşti a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-1), formaţia olandeză FC Utrecht, în etapa a IV-a a grupei K a Ligii Europa şi a obţinut prima victorie în această fază a competiţiei.
Steaua a învins FC Utrecht, scor 3-1, şi a obţinut prima victorie în grupa K a Ligii Europa

Băsescu: Mi-am folosit influenţa asupra Guvernului să schimb fostul director Hidroelectrica

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la B1TV, că şi-a folosit influenţa în Guvern pentru a-l schimba pe fostul director de la Hidroelectrica, Oprea Traian, el precizând că acesta a devenit director adjunct, iar în locul lui a fost numit Mihai David, susţinut de S.O. Vântu prin Mircea Geoană.
Băsescu: Mi-am folosit influenţa asupra Guvernului să schimb fostul director Hidroelectrica

Băsescu: Când am scris pe memoriul ALRO, în 2006, ştiam că interesul Guvernului este să le ia şpaga

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la B1Tv, că la momentul mesajului transmis, în 2006, către Ministerul Industriilor legat de ALRO Slatina, ştia că exista o diferenţă între interesul Guvernului, "care era să le ia şpaga", şi cel al economiei naţionale, care era să funcţioneze compania.
Băsescu: Când am scris pe memoriul ALRO, în 2006, ştiam că interesul Guvernului este să le ia şpaga

Un teren de peste 2.000 mp al vilei Lac 1 a fost trecut în domeniul privat, ceea ce permite vânzarea

Un teren aferent Palatului Primăverii-vila Lac 1 din Bucureşti, în suprafaţă de peste 2.000 metri pătraţi, a fost trecut, împreună cu activele altor vile administrate de Regia Patrimoniului Protocolului de Stat, în domeniul privat al statului, statut care permite vânzarea ulterioară a bunurilor.
Un teren de peste 2.000 mp al vilei Lac 1 a fost trecut în domeniul privat, ceea ce permite vânzarea

Băsescu: Când îţi pierzi mama parcă ai o problemă cu propria-ţi rădăcină

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la B1Tv, răspunzând unei întrebări, că a înţeles care e diferenţa între ceea ce înseamnă să-ţi pierzi tatăl şi ce înseamnă să îţi pierzi mama, apreciind că în acest ultim caz este ca şi cum "ai o problemă cu propria-ţi rădăcină".
Băsescu: Când îţi pierzi mama parcă ai o problemă cu propria-ţi rădăcină

Băsescu: Să nu credeţi că uit de Parlamentul unicameral, dar priorităţile acum sunt altele

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că nu a uitat de rezultatul referendumului privind Parlamentul unicameral, dar că, în prezent, prioritare sunt Legile pensiilor, salarizării unitare şi a bugetului de stat pe 2011.
Băsescu: Să nu credeţi că uit de Parlamentul unicameral, dar priorităţile acum sunt altele