Un membru AUR a sesizat Poliţia că, sâmbătă, în timp ce se afla în sediul filialei, ar fi intrat un bărbat care s-ar fi aşezat lângă acesta, după care ar fi scos un pistol pe care l-ar fi pus pe scaun şi ar fi început să-l privească insistent.
Până în acest moment avem centralizat aproximativ o mie de persoane vulnerabile, vârstnici şi persoane cu dizabilităţi, care trebuie să fie în atenţia autorităţilor locale, spune Teodora Diaconiţă, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Galaţi, judeţ care va intra sub Cod roşu de ploi.
„Partidul Social Democrat va organiza, în cursul săptămânii viitoare, o serie de consultări cu sindicate şi cu patronate reprezentative din toate sectoarele economice. Consultările vor începe luni, de la ora 10.00, la sediul central al PSD. Discuţiile vor fi coordonate de prim-vicepreşedintele Sorin Grindeanu şi de preşedintele Consiliului Naţional, Mihai Tudose”, transmite formaţiunea. Potrivit comunicatului, […]
Indiciile că Sheikh Hashem Safieddine va fi succesorul lui Hassan Nasrallah datează din ’94: semănau, cu barba îngrijită şi încărunţită, ochelarii cu rame metalice.
Mark Zuckerberg a ajuns la o avere de 201 miliarde de dolari şi devine astfel al patrulea cel mai bogat om din lume, cu şanse reale pentru locul al treilea.
Judeţul Galaţi va fi sub avertizare Cod Roşu, duminică noaptea, pentru ploi torenţiale, posibil 80-100 l/mp, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie.
17 persoane au fost ucise, inclusiv 15 femei, în două rânduri de împuşcături ce au avut loc într-o zonă rurală din Eastern Cape, Africa de Sud, scrie France24.
Atacuri aeriene ruseşti în satul Slatine, Harkov, au ucis trei persoane şi au rănit şase, atacurile având loc în timp ce oamenii se aflau pe stradă, scrie The Kyiv Independent.
Avioane israeliene au lovit zeci de ţinte Hezbollah în Liban, iar o dronă a fost interceptată deasupra Mării Roşii, au anunţat Forţele de Apărare ale Israelului, potrivit The Times of Israel.
Vandalizarea televiziunii de stat din Chişinău a fost asociată cu un grup susţinut de Moscova, cu scopul de a destabiliza alegerile, scrie The Kyiv Independent.
Uraganul Helene a făcut 64 de victime şi a provocat daune cuprinse între 95 şi 110 miliarde de dolari în sud-estul SUA, afectând milioane de oameni şi provocând inundaţii „catastrofale”, scrie The Independent.
În mai multe rînduri, am scris şi am vorbit că pentru noi, cei de azi, deşi apropiat în timp, comunismul, o nebunie planetară imposibil de reeditat, trebuie să fie la fel de depărtat sentimental ca şi Bizanţul din a doua jumătate a primului mileniu. Lui Vasile al II-lea i-a rămas în Istorie porecla de Bulgaroctonul […]
Suntem într-o zi foarte specială, pentru că România va fi, practic, măturată de acest ciclon, Ashley, spune, duminică dimineaţa, ministrul Mediului, Mircea Fechet. El afirmă că nu cantităţile de precipitaţii sunt problema, ci timpul foarte scurt în care va ploua.
Cercetările recente sugerează că radiaţia provenită de la o supernovă ar fi putut afecta evoluţia vieţii pe Pământ, ceea ce ar fi dus la diversificarea speciilor.
Un înalt diplomat rus avertizează Occidentul să nu lupte împotriva „puterii nucleare” într-un discurs la ONU Zelenski spune că Trump l-a asigurat de sprijinul Ucrainei în războiul cu Rusia Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu cu Fox News difuzat sâmbătă, a declarat că a primit „informaţii foarte directe” de la Donald Trump că fostul preşedinte […]
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, acuză Occidentul că foloseşte Ucraina „pentru a învinge” Rusia, la câteva zile după ce Putin a schimbat poziţia nucleară a Moscovei.
Ploile torenţiale din Nepal au provocat inundaţii care au ucis 66 de persoane şi au forţat evacuarea a peste 1.000 de locuitori din capitala Kathmandu, scrie Sky News.
Pompierii îşi sporesc tehnica de intervenţie în judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Vaslui, Vrancea şi Teleorman, iar în judeţele vizate de Codul portocaliu va creşte capacitatea operaţională
UPDATE Încă un membru important Hezbollah a fost ucis de forţele israeliene UPDATE Gruparea Hezbollah confirmă moartea lui Nasrallah Gruparea libaneză a anunţat, prin intermediul unei declaraţii, că Hassan Nasrallah, liderul suprem, a fost ucis în cursul zilei de vineri, scrie Al Jazeera. Confirmarea oficială a uciderii lui Nasrallah vine după ce IDF a anunţat […]
Misiunea Crew-9 a SpaceX a decolat sâmbătă pentru a-i aduce acasă astronauţii Suni Williams şi Butch Wilmore, blocaţi pe Staţia Spaţială Internaţională, scrie CNN.
Asociaţiile de afaceri din Peru avertizează că ţara „pierde bătălia” împotriva crimei organizate, în contextul extorziunilor şi atacurilor asupra companiilor.
Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) au confirmat eliminarea lui Hassan Khalil Yassin, un membru senior din cadrul aparatului de informaţii al Hezbollah. Potrivit IDF, Yassin a fost ucis într-un atac aerian în zona Dahieh din Beirut, coordonat de Direcţia de Informaţii a armatei israeliene. Yassin era responsabil cu identificarea ţintelor civile şi militare, atât […]
Donald Trump, candidatul republican în cursa pentru Casa Albă, a promis că va cere ca Google să fie urmărit penal dacă acesta va câştiga alegerile din noiembrie, scrie Reuters. Fostul preşedinte american susţine că Google o favorizează pe Kamala Harris în căutările făcute de către utilizatorii de internet, el fiind afişat, implicit, în situaţii negative, […]
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteo cod portocaliu, valabilă pentru municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, în perioada 29.09.2024 ora 08:00 – 30.09.2024 ora 10:00. Fenomenele vizate vor fi caracterizate de ploi torenţiale şi abundente, respectiv intensificări ale vântului, anunţă ISU Bucureşti-Ilfov „După emiterea avertizărilor au fost desfăşurate şedinţele Comitetelor pentru Situaţii de […]
Un nou raport obţinut de oficialii occidentali indică faptul că o companie chineză a trimis drone militare special construite în Rusia pentru testare, destinaţia finală fiind Ucraina, notează publicaţia The Times. Unul dintre oficialii occidentali a afirmat, pentru sursa citată, că acum există „dovezi clare că societăţile chineze furnizează Rusiei arme mortale pentru a fi […]
„Având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente, care vor cuprinde mai multe regiuni din România, Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate”, transmite Patriarhia Română. Astfel, duminică, „la ectenia mare şi ectenia întreită din timpul Sfintei Liturghii vor fi incluse cererile speciale <la vreme […]
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a criticat China pentru sprijinul indirect acordat Rusiei prin exporturi esenţiale, care alimentează „maşina de război” a Moscovei.
Jurnalistul Richard Kay a dezvăluit că a avertizat-o pe Prinţesa Diana despre Mohamed Al-Fayed înainte de vacanţa ei din 1997 în sudul Franţei, care a fost urmată de accidentul de maşină care i-a curmat viaţa, în Paris.