Luni, autoritățile judiciare și politice, alături de patronatele din domeniu și sindicate, au semnat la Milano un plan de acțiune împotriva exploatării în lanțul valoric al confecțiilor și accesoriilor de lux.
Acordul, care nu este însă obligatoriu din punct de vedere legal, vine ca reacție la investigațiile instanței din Milano, care au documentat cazuri de muncă neregulamentară și condiții precare în ateliere ce lucrează pentru mari case de modă, printre care Dior, Armani sau Valentino. „Scopul este ca judecătorii să nu mai fie nevoiți să intervină”, a declarat Fabio Roia, președintele sistemului judiciar din Milano, în cadrul semnării memorandumului, scrie modaes.
Elementul central al planului este crearea unei baze de date voluntare în care subcontractorii își vor putea înregistra activitatea. Platforma va include informații despre conformitatea fiscală, contribuțiile la asigurările sociale și respectarea legislației muncii, cu actualizări obligatorii la fiecare șase luni.
Deși mărcile de lux nu vor fi obligate să colaboreze exclusiv cu furnizorii înscriși în sistem, acestea vor trebui să încurajeze partenerii să folosească platforma și să-i sporească vizibilitatea. Guvernul regional din Lombardia, zona în care se concentrează o mare parte din producția de lux a Italiei, va acorda un certificat de transparență valabil șase luni companiilor care aderă la sistem, certificat ce va putea fi reînnoit.
Inițiativa vine după o serie de decizii judiciare care au scos la iveală deficiențele structurale ale modelului de producție din industria luxului italian. În iunie 2023, procurorii din Milano au descoperit ateliere care angajau imigranți ilegali, plătiți cu salarii mult sub nivelul minim legal, și care produceau genți de piele pentru case de modă la o fracțiune din prețul de vânzare.
Doar în urmă cu câteva săptămâni, o filială a casei Valentino a fost plasată sub supraveghere judiciară pentru un an, după ce s-au descoperit condiții abuzive în rețeaua sa de furnizori. Anchetele au dezvăluit un „model generalizat de producție” bazat pe presiune extremă asupra costurilor, în detrimentul siguranței lucrătorilor. Dior, de asemenea investigată în trecut, a văzut ancheta închisă în lipsa unor dovezi concludente de încălcare a legii, însă a acceptat să aloce două milioane de euro pentru îmbunătățirea lanțului său de aprovizionare.
Italia concentrează aproximativ 50% din producția mondială de produse de lux, potrivit estimărilor din industrie. Țara nu este doar un pol de excelență în marochinărie, încălțăminte și confecții, ci și una dintre verigile cele mai opace ale lanțului de producție, unde subcontratarea și atelierele externe au devenit teren fertil pentru informalitate și abuzuri.
Acest nou cadru voluntar se adaugă altor inițiative recente de trasabilitate și control social, promovate atât de instituții, cât și de branduri. Totuși, eficiența sa va depinde de disponibilitatea companiilor de a-l integra în politica lor de achiziții, dincolo de o simplă conformare formală.