CELE MAI NOI ARTICOLE

Cum trăieşte Suri, fiica pe care Katie Holmes o are cu Tom Cruise. Fata tocmai a împlinit 18 ani

Fata, devenită adultă în urmă cu câteva zile, a rupt legăturile cu tatăl ei de câţiva ani.
Cum trăieşte Suri, fiica pe care Katie Holmes o are cu Tom Cruise. Fata tocmai a împlinit 18 ani

Rafael Nadal va participa la Laver Cup. Spaniolul s-ar putea retrage din tenis ca rivalul Roger Federer

Nadal, în vârstă de 37 de ani, care a revenit în activitate la Barcelona Open după o pauză de câteva luni, s-a confruntat cu accidentări în ultimii doi ani şi a declarat că se aşteaptă să se retragă după sezonul 2024. Aceasta va fi a patra apariţie la turneul Laver Cup, unde se întâlnesc şase […]
Rafael Nadal va participa la Laver Cup. Spaniolul s-ar putea retrage din tenis ca rivalul Roger Federer

Purtătorul de cuvânt al PSD, despre candidatura lui Cîrstoiu: Decizia îi aparţine

„Mandatul lui este pe masa coaliţiei, dar în acest moment cred că e primul care trebuie să spună dacă merge sau nu înainte, pentru că toată presiunea şi tot ce s-a întâmplat s-au revărsat asupra dumnealui, în primul rând. Sigur că va fi o discuţie, în coaliţie, cu dumnealui, dar eu înclin să cred că […]
Purtătorul de cuvânt al PSD, despre candidatura lui Cîrstoiu: Decizia îi aparţine

Regele Norvegiei îşi reduce activităţile publice din cauza problemelor medicale

Regele Harald al Norvegiei îşi va reduce activităţile publice. Monarhul în vârstă de 87 de ani are probleme medicale. Totuşi, regele a anunţat că exclude varianta abdicării.
Regele Norvegiei îşi reduce activităţile publice din cauza problemelor medicale

ECOTIC: lider în domeniul managementului deşeurilor electrice

ECOTIC: lider în domeniul managementului deşeurilor electrice
ECOTIC: lider în domeniul managementului deşeurilor electrice

Care sunt primele 10 oraşe inteligente din lume. 7 dintre ele se află în Europa, iar România se află în clasamentul general

Indicele din acest an a fost realizat de către Observatorul oraşelor inteligente al Centrului mondial pentru competitivitate IMD, în colaborare cu Organizaţia mondială a oraşelor inteligente şi durabile (WeGO), care are sediul în Seul, Coreea de Sud. Raportul include date şi interviuri colectate de cercetători de la cetăţenii din 142 de oraşe inteligente din întreaga […]
Care sunt primele 10 oraşe inteligente din lume. 7 dintre ele se află în Europa, iar România se află în clasamentul general

Prezenţa lui Marcel Boloş în Camera Deputaţilor este reprogramată

Conducerea Camerei Deputaţilor a aprobat reprogramarea dezbaterii la care trebuia să participe ministrul de Finanţe, Marcel Boloş, pentru că acesta se află în Statele Unite ale Americii.
Prezenţa lui Marcel Boloş în Camera Deputaţilor este reprogramată

De la paralizie post-accident auto la semimaratonul de la Iaşi. Povestea lui Andrei

Andrei, supravieţuitorul unui grav accident auto, a decis să îi sprijine pe cei care au trecut printr-o situaţie similară cu a lui sau mai gravă. Astfel printr-o poveste inspiraţională şi impresionantă el îşi împărtăşeşte călătoria uluitoare de la paralizie până la participarea la semimaratonul organizat la Iaşi, transmiţând un mesaj puternic despre voinţă şi perseverenţă.
De la paralizie post-accident auto la semimaratonul de la Iaşi. Povestea lui Andrei

LPF a anunţat programul etapei a 8-a din play-off/play-out

Petrolul, Oţelul, CFR Cluj şi Rapid vor juca chiar în ziua de Paşte, potrivit programului etapei a 8-a anunţat luni de Liga Profesionistă de fotbal.
LPF a anunţat programul etapei a 8-a din play-off/play-out

Fechet, de Ziua Pământului: SGR este proiectul prin care România celebrează această zi

Sistemul Garanţie-Returnare este proiectul prin care România celebrează această zi, susţine ministrul Mediului, Mircea Fechet, cu ocazia Zilei Pământului.
Fechet, de Ziua Pământului: SGR este proiectul prin care România celebrează această zi

Dominic Fritz: Vilă cu vilă, teren cu teren recuperăm ce e al timişorenilor

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, anunţă că a recuperat strada Cezar, care face legătura între str. Loga, o zonă „unde multe vile au ajuns în mâinile clanurilor prin mijloace dubioase”, şi Parcul Copiilor: „Vilă cu vilă, teren cu teren recuperăm ce e al timişorenilor”.
Dominic Fritz: Vilă cu vilă, teren cu teren recuperăm ce e al timişorenilor

OIM: angajaţii din întreaga lume sunt în pericol din cauza schimbărilor climei

Peste 70% din forţa de muncă globală este expusă riscurilor legate de schimbările climatice care provoacă sute de mii de decese în fiecare an, a anunţat luni Organizaţia Internaţională a Muncii, potrivit Sky News. Lucrătorii, în special cei din ţările sărace, sunt mai vulnerabili decât populaţia generală la pericolele legate de vreme deoarece sunt expuşi […]
OIM: angajaţii din întreaga lume sunt în pericol din cauza schimbărilor climei

Cum va fi vremea în minivacanţa de Paşte. Prognoza meteo pe două săptămâni

Vremea se încălzeşte începând de la sfârşitul acestei săptămâni, au anunţat meteorologii în prognoza pe următoarele săptămâni, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Cum va fi vremea în minivacanţa de Paşte. Prognoza meteo pe două săptămâni

Trei cetăţeni germani au fost arestaţi sub suspiciunea că au spionat pentru China

Unul dintre suspecţi, identificat doar ca Thomas R., în conformitate cu legile germane privind protecţia vieţii private, ar fi fost agent pentru un angajat al Ministerului Securităţii de Stat din China (MSS) şi ar fi procurat în Germania informaţii despre „tehnologii inovatoare utilizabile din punct de vedere militar” pentru persoana respectivă, au precizat procurorii federali […]
Trei cetăţeni germani au fost arestaţi sub suspiciunea că au spionat pentru China

Preşedintele iranian face o vizită oficială în Pakistan. Relaţiile dintre cele două ţări, tensionate

Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a sosit în capitala Pakistanului pentru o vizită de trei zile, potrivit Sky News. Raisi se va întâlni cu prim-ministrul Shehbaz Sharif şi cu alţi oficiali, va vizita oraşul Lahore din est şi oraşul-port Karachi, din sud. Autostrăzile din Islamabad au fost blocate ca parte a măsurilor de securitate pentru sosirea […]
Preşedintele iranian face o vizită oficială în Pakistan. Relaţiile dintre cele două ţări, tensionate

Inovaţii esenţiale pentru viitorul sistemului alimentar

Inovaţii esenţiale pentru viitorul sistemului alimentar
Inovaţii esenţiale pentru viitorul sistemului alimentar

Occidentul, în pragul unui conflict cu puterile nucleare. Avertismentul lui Lavrov

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a avertizat că sprijinul venit din partea SUA, a Marii Britanii şi a Franţei pentru Ucraina alimentează riscuri strategice grave care au ridicat riscul unei confruntări directe între cele mai mari puteri nucleare ale lumii.
Occidentul, în pragul unui conflict cu puterile nucleare. Avertismentul lui Lavrov

Şeful serviciului de informaţii al armatei israeliene a demisionat. Este cel mai înalt oficial care demisionează după atacurile din 7 octombrie

Generalul Aharon Haliva, şeful Direcţiei de Informaţii Militare al armatei, s-a retras din IDF după ce a lăsat o scrisoare de demisie pe biroul şefului de stat major Herzi Halevi, potrivit The Jerusalem Post. „Într-o decizie cu şeful de stat major şi cu aprobarea ministrului apărării, generalul Aharon Haliva îşi va încheia rolul şi se […]
Şeful serviciului de informaţii al armatei israeliene a demisionat. Este cel mai înalt oficial care demisionează după atacurile din 7 octombrie

Poşta Română va avea un program special în perioada 1-6 mai. Când începe distribuirea pensiilor

Compania Poşta Română anunţă că programul de lucru al subunităţilor poştale va fi modificat în perioada 1 mai – 6 mai 2024. „De asemenea, precizăm faptul că distribuirea drepturilor sociale (pensii) va începe cu data de 2 mai, în termenul asumat cu Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale”, se arată într-un comunicat al companiei. Astfel, în […]
Poşta Română va avea un program special în perioada 1-6 mai. Când începe distribuirea pensiilor

Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

Polonia este pregătită să primească arme nucleare pe teritoriul său dacă NATO decide să-şi întărească flancul estic, a declarat preşedintele polonez Andrzej Duda într-un interviu publicat luni, potrivit RTBF. „Dacă aliaţii noştri decid să desfăşoare arme nucleare pe teritoriul nostru pentru a întări securitatea flancului estic al NATO, suntem gata să facem acest lucru”, a […]
Polonia susţine că este pregătită să găzduiască arme nucleare ale NATO

Cheltuielile militare globale au crescut la un nivel record în 2023. SUA, China şi Rusia sunt ţările care alocă cei mai mulţi bani pe apărare

Institutul Internaţional de Cercetare pentru Pace de la Stockholm (SIPRI) a precizat într-un comunicat că Statele Unite, China şi Rusia au cheltuit cel mai mult pe apărare în 2023, potrivit Reuters. „Statele acordă prioritate puterii militare, dar riscă o spirală acţiune-reacţie în peisajul geopolitic şi de securitate din ce în ce mai volatil”, a declarat […]
Cheltuielile militare globale au crescut la un nivel record în 2023. SUA, China şi Rusia sunt ţările care alocă cei mai mulţi bani pe apărare

Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la Seoul National Cemetery

„Vizita mea oficială în Republica Coreea a început astăzi (luni - n.r.), la Cimitirul Naţional din Seul. Am adus un omagiu victimelor războiului din Coreea de Sud, onorându-le sacrificiul pentru libertate, pace şi democraţie”, este mesajul transmis de Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la Seoul National Cemetery

Preşedintele Comisiei de Informaţii a Senatului SUA: rachetele ATACMS ar putea să fie „în tranzit spre Ucraina până la sfârşitul săptămânii”

Preşedintele Comisiei de Informaţii a Senatului SUA, Mark Warner, a declarat pentru emisiunea „Face the Nation" de la CBS că echipamentele militare, inclusiv rachetele ATACMS cu rază lungă de acţiune, de 300 km, pentru sistemele HIMARS, ar putea să fie „în tranzit spre Ucraina până la sfârşitul săptămânii".
Preşedintele Comisiei de Informaţii a Senatului SUA: rachetele ATACMS ar putea să fie „în tranzit spre Ucraina până la sfârşitul săptămânii

Bursa din New York ar putea ajunge prima mare bursă unde se tranzacţionează 24/7

Bursa de Valori din New York chestionează participanţii la piaţă cu privire la avantajele tranzacţionării acţiunilor 24 de ore din 24, în timp ce autorităţile de reglementare analizează o cerere de înfiinţare a primei burse care funcţionează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, potrivit FT.
Bursa din New York ar putea ajunge prima mare bursă unde se tranzacţionează 24/7

PUMA PALERMO LANSEAZĂ O NOUĂ COLECŢIE

PUMA PALERMO LANSEAZĂ O NOUĂ COLECŢIE
PUMA PALERMO LANSEAZĂ O NOUĂ COLECŢIE

One United Properties a înregistrat vânzări şi pre-vânzări rezidenţiale de 57,1 milioane de euro

One United Properties a înregistrat vânzări şi pre-vânzări rezidenţiale de 57,1 milioane de euro în primul trimestru al anului 2024
One United Properties a înregistrat vânzări şi pre-vânzări rezidenţiale de 57,1 milioane de euro

MApN: Doar 40% dintre candidaţii înscrişi la selecţia pentru soldaţi profesionişti au fost admişi

Doar 40% dintre candidaţii înscrişi în cadrul primei serii de recrutare-selecţie a soldaţilor profesionişti în Armata României din acest an au fost admişi, a anunţat luni Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
MApN: Doar 40% dintre candidaţii înscrişi la selecţia pentru soldaţi profesionişti au fost admişi

Rareş Bogdan: E nevoie să avem mintea la noi şi să venim cu un candidat unic

„Dacă vrem să mai funcţioneze coaliţia, cred că e nevoie să avem mintea la noi şi să venim cu un candidat unic”, spune Rareş Bogdan, înaintea şedinţei în care liderii PSD şi PNL decid dacă retrag sprijinul pentru candidatura la PMB a medicului Cătălin Cîrstoiu.
Rareş Bogdan: E nevoie să avem mintea la noi şi să venim cu un candidat unic

INS: La sfârşitul anului 2023, lungimea autostrăzilor a crescut cu 48 km

La sfârşitul anului 2023, lungimea autostrăzilor a crescut cu 48 km. România avea la sfârşitul anului trecut 997 km de autostradă, ceea ce reprezenta 5,6% din lungimea drumurilor naţionale, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.
INS: La sfârşitul anului 2023, lungimea autostrăzilor a crescut cu 48 km

BNR lansează o monedă de argint la împlinirea a 90 de ani de la înfiinţarea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti

Banca Naţională a României lansează luni o monedă de argint la împlinirea a 90 de ani de la înfiinţarea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti.
BNR lansează o monedă de argint la împlinirea a 90 de ani de la înfiinţarea Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti

România participă la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini

Sportivii români vor participa la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini, Italia, care au loc în perioada 24 - 28 aprilie (masculin), respectiv 2 - 5 mai (feminin), a anunţat luni Agenţia Naţională pentru Sport (ANS).
România participă la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini

Reacţia TikTok privind posibila interzicere a aplicaţiei în SUA: ar ,,călca în picioare” libertatea de exprimare

Camera Reprezentanţilor a adoptat sâmbătă proiectul de lege cu 360 de voturi pentru şi 58 de voturi împotrivă. Iniţiativa se îndreaptă spre Senat, unde ar urma să fie supusă la vot zilele următoare, scrie Euractiv. Numeroşi politicieni americani susţin că TikTok prezintă riscuri pentru securitatea naţională, deoarece guvernul chinez ar putea obliga ByteDance să împărtăşească […]
Reacţia TikTok privind posibila interzicere a aplicaţiei în SUA:  ar ,,călca în picioare

Stresul termic, dăunător pentru sănătate, este în creştere în Europa

Europa se confruntă din ce în ce mai des cu episoade de căldură atât de intense încât organismul uman nu poate face faţă, deoarece schimbările climatice continuă să crească temperaturile, au anunţat luni serviciul Copernicus de monitorizare a climei al UE şi Organizaţia Meteorologică Mondială.
Stresul termic, dăunător pentru sănătate, este în creştere în Europa

Militari filipinezi şi americani încep luni exerciţii comune în Marea Chinei de Sud

Aproape 17.000 de soldaţi filipinezi şi americani încep luni un exerciţiu de antrenament comun de trei săptămâni, care implică exerciţii maritime în Marea Chinei de Sud, transmite Reuters.
Militari filipinezi şi americani încep luni exerciţii comune în Marea Chinei de Sud

Egiptul a recuperat o statuie furată a lui Ramses al II-lea, veche de 3.400 de ani

Egiptul a recuperat o statuie veche de 3.400 de ani reprezentându-l pe Ramses al II-lea, după ce a fost furată şi scoasă ilegal din ţară în urmă cu mai bine de trei decenii, au anunţat autorităţile egiptene, citate de Reuters.
Egiptul a recuperat o statuie furată a lui Ramses al II-lea, veche de 3.400 de ani

Rachete trase din Irak spre o bază militară americană din Siria

Cel puţin cinci rachete au fost lansate duminică din oraşul irakian Zummar spre o bază militară americană din nord-estul Siriei, au declarat pentru Reuters două surse de securitate irakiene şi un oficial american.
Rachete trase din Irak spre o bază militară americană din Siria

Apărarea pentru Ucraina şi sancţiunile impuse Iranului, pe masa miniştrilor de externe ai UE

Miniştrii de externe ai Uniunii Europene se întâlnesc luni la Luxemburg pentru a discuta despre consolidarea apărării aeriene a Ucrainei şi extinderea sancţiunilor împotriva Iranului, transmite Reuters.
Apărarea pentru Ucraina şi sancţiunile impuse Iranului, pe masa miniştrilor de externe ai UE

Ion Cristoiu: Urmaşii noştri vor plăti bilet ca să viziteze vilele corupţilor de azi?

Intrînd în sala de lectură a BAR, îmi amintesc că pe drum, zuruind valiza pe rotile şi ducînd în spate rucsacul de TeFeList, mi-am zis că e musai să: a. Încep o dată şi o dată rubrica Ziua prin care am trecut, înregistrare video a gîndurilor stîrnite de lumea prin care trec în fiecare zi. […]
Ion Cristoiu: Urmaşii noştri vor plăti bilet ca să viziteze vilele corupţilor de azi?

Klaus Iohannis va vizita Coreea. Este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de Parteneriat Strategic

„Republica Coreea este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008. Intensificarea contactelor politico-diplomatice dintre cele două state, trendul pozitiv al schimburilor comerciale bilaterale, precum şi multitudinea domeniilor în care există potenţial şi interes reciproc de colaborare reprezintă principalele premise care fundamentează decizia de […]
Klaus Iohannis va vizita Coreea. Este prima ţară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relaţiile la nivel de Parteneriat Strategic

Aglomeraţie luni dimineaţa pe A1, la intrarea în Bucureşti, şi pe Centura Capitalei

Este aglomeraţie luni dimineaţa pe A1, la intrarea în Bucureşti, dar şi pe Centura Capitalei, avertizează Centrul Infotrafic.
Aglomeraţie luni dimineaţa pe A1, la intrarea în Bucureşti, şi pe Centura Capitalei