CELE MAI NOI ARTICOLE

LG PREZINTĂ TEHNOLOGII DE AFIŞARE INOVATIVE PENTRU AFACERI ÎN SCHIMBARE

LG Electronics (LG) oferă şi anul acesta tehnologii revoluţionare de afişare – de la Transparent OLED Signage şi Micro LED până la game complete de produse de semnalizare LED, LG prezintă cele mai recente soluţii care combină semnalizarea digitală cu aplicaţii utile pentru îmbunătăţirea comunicării
LG PREZINTĂ TEHNOLOGII DE AFIŞARE INOVATIVE PENTRU AFACERI ÎN SCHIMBARE

Biden susţine soluţia a două state în conflictul israelo-palestinian, dar admite impasul negocierilor

Statele Unite susţin soluţia coexistenţei a două state pentru oprirea conflictului israelo-palestinian, a afirmat vineri preşedintele SUA, Joseph Biden, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o la Betleem, în Cisiordania, cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.
Biden susţine soluţia a două state în conflictul israelo-palestinian, dar admite impasul negocierilor

Spania oferă călătorii gratuite cu trenul, din septembrie până la sfârşitul anului. În ce condiţii pot beneficia turiştii de ofertă

În timp ce majoritatea guvernelor au eşuat în eforturile lor de combatere a inflaţiei, Spania a lansat un program prin care unele călătorii cu trenul sunt complet gratuite.   Anunţul a fost făcut marţi, când guvernul spaniol de coaliţie condus de socialişti a declarat că, de la 1 septembrie şi până la sfârşitul anului, călătoriile […]
Spania oferă călătorii gratuite cu trenul, din septembrie până la sfârşitul anului. În ce condiţii pot beneficia turiştii de ofertă

Cât mai e şpaga pentru un poliţist, ca să intervină în dosare sau să divulge informaţii

Un poliţist în Bucureşti a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, acuzat că a cerut şpagă 27.000 de euro ca să intervină în dosare sau să divulge informaţii.
Cât mai e şpaga pentru un poliţist, ca să intervină în dosare sau să divulge informaţii

Criza cartofilor prăjiţi în Rusia. Producătorii refuză să livreze în ţara lui Putin, spune succesorul McDonald’s

Şeful companiei care administrează în prezent fostul lanţ de restaurante McDonald's din Rusia a declarat că producătorii de cartofi prăjiţi refuză să livreze în ţară şi a avertizat că încercările de a creşte procesarea internă sunt pline de dificultăţi, scrie Reuters.
Criza cartofilor prăjiţi în Rusia. Producătorii refuză să livreze în ţara lui Putin, spune succesorul McDonald's

Dolarul se consolidează la maximul ultimelor două decenii; euro rămâne la paritate

Dolarul american s-a menţinut vineri la maximul ultimelor două decenii, în condiţiile în care un val larg de aversiune faţă de risc a cuprins pieţele globale, traderii cochetând cu perspectiva unei majorări a dobânzii de 100 de puncte de bază de către Rezerva Federală în această lună, scrie Reuters.
Dolarul se consolidează la maximul ultimelor două decenii; euro rămâne la paritate

Kingston FURY încheie un parteneriat cu Ninjas in Pijamas în calitate de furnizor oficial pentru m

Kingston Technology Europe Co LLP, o filială a Kingston Technology Company, Inc., lider mondial în memorii şi soluţii tehnologice, anunţă parteneriatul cu legendara organizaţie de sporturi Ninjas in Pijamas.
Kingston FURY încheie un parteneriat cu Ninjas in Pijamas în calitate de furnizor oficial pentru m

Lumea secretă, o istorie a spionajului de la biblicul Moise, până în zilele noastre

Una dintre cele mai incitante cărţi de nonficţiune ale anului, distinsă cu Premiul Airey Neave, 2018Prima mare personalitate din literatura universală care a subliniat importanţa unor informaţii de bună calitate a fost Dumnezeu spune renumitul istoric britanic Christopher Andrew
Lumea secretă, o istorie a spionajului de la biblicul Moise, până în zilele noastre

Registrul Auto Român adoptă serviciul „CIV prin curier”

De luni, 18 iulie 2022, Registrul Auto Român implementează serviciul „CIV prin curier”. Astfel, persoanele care solicită eliberarea Cărţii de Identitate a Vehiculului vor putea opta pentru expedierea acesteia la o anumită adresă specificată, prin intermediul unui serviciu de curierat rapid.
Registrul Auto Român adoptă serviciul „CIV prin curier”

Efectele caniculei. Calitatea aerului se va înrăutăţi în Europa

Calitatea aerului se va înrăutăţi odată cu valul de caniculă din Europa, potrivit OMM.
Efectele caniculei. Calitatea aerului se va înrăutăţi în Europa

Liza, fata ucisă de rachete în Viniţia, devine simbolul masacrului comis de ruşi

Micuţa se întorcea acasă de la o oră de logopedie cu mama ei, când a fost aruncată din cărucior de atacul ruşilor: Liza era o fată cu sindrom Down şi avea doar 4 ani.
Liza, fata ucisă de rachete în Viniţia, devine simbolul masacrului comis de ruşi

PwC: Industria de media şi divertisment din România va creşte cu 10% în 2022, la 3,4 miliarde euro

Industria de media şi divertisment din România este estimată să crească cu 10% în acest an, comparativ cu 2021, la 3,4 miliarde euro, majoritatea segmentelor urmând să înregistreze majorări, conform celei de-a 23-a ediţii a raportului PwC Global Entertainment & Media Outlook 2022-2026 (GEMO).
PwC: Industria de media şi divertisment din România va creşte cu 10% în 2022, la 3,4 miliarde euro

Coronavirus în România, 15 iulie. Peste 4.000 de cazuri raportate în ultimele 24 de ore

4.107 de cazuri noi de COVID au fost raportate în ultimele 24 de ore în România, cu 114 mai multe faţă de joi. 856 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare.
Coronavirus în România, 15 iulie. Peste 4.000 de cazuri raportate în ultimele 24 de ore

World Class, preluat de holdingul care în România are investiţii în agricultură şi imobiliare

Deloitte România a asistat holdingul African Industries Group (AIG), care este prezent în România prin investiţii în agricultură, distribuţie de echipamente agricole şi în domeniul imobiliar, în preluarea reţelei de fitness World Class România de la fondul de investiţii polonez Resource Partners.
World Class, preluat de holdingul care în România are investiţii în agricultură şi imobiliare

Incertitudine politică în Italia. Se anunţă alegeri anticipate

Alegeri anticipate s-ar putea organiza în Italia pentru a depăşi impasul politic, au declarat vineri oficiali guvernamentali, după ce premierul Mario Draghi şi-a prezentat demisia în urma unei „revolte” a M5S.
Incertitudine politică în Italia. Se anunţă alegeri anticipate

Ministerul Sănătăţii anunţă cel puţin de 25 spitale noi până în 2026

Până în 2026 cel puţin 25 spitale noi sau unităţi spitaliceşti vor fi construite şi dotate cu echipamente, cu fonduri din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), anunţă Ministerul Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii anunţă cel puţin de 25 spitale noi până în 2026

Indicele ROBOR la 3 luni consemnează o nouă zi de creştere

Indicele ROBOR la trei luni, folosit pentru calcularea dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de luna mai 2019, a fost cotat vineri la 7,09%, în creştere faţă de joi, când indicele a trecut de pragul de 7%, la 7,05%.
Indicele ROBOR la 3 luni consemnează o nouă zi de creştere

Câini de luptă cu urechile cupate, descoperiţi în Giurgiu

Un tânăr din Giurgiu a fost amendat cu 10.000 de lei, după ce şi-a schingiuit câinii.
Câini de luptă cu urechile cupate, descoperiţi în Giurgiu

Poşta Română a încheiat un parteneriat cu fintechul Finqware pentru digitalizare

Poşta Română a încheiat un parteneriat cu Finqware, o companie fintech românească, pentru a eficientiza activitatea financiară a companiei.
Poşta Română a încheiat un parteneriat cu fintechul Finqware pentru digitalizare

Obligaţia ministerelor privind informaţiile despre fonduri europene. Sunt vizaţi românii din afară

Fiecare minister va trebui să afişeze pe site informaţii despre posibilităţile pe care le au românii din diaspora care vor să revină acasă şi care vor să acceseze fonduri europene.
Obligaţia ministerelor privind informaţiile despre fonduri europene. Sunt vizaţi românii din afară

Două zile caniculare în sud şi sud-est, furtuni anunţate vineri în nord, nord-est şi centru

Meteorologii au emis vineri o informare privind disconfortul termic accentuat, pentru zilele de vineri şi sâmbătă, în sud şi sud-est, iar pentru vineri în vestul României. Vineri, în nord, nord-est şi centru, iar sâmbătă în sud-est se anunţă furtuni, cu ploi torenţiale şi grindină.
Două zile caniculare în sud şi sud-est, furtuni anunţate vineri în nord, nord-est şi centru

METEO Vremea până la jumătatea lunii august. Temperaturile anunţate de meteorologi sunt peste medie

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis vineri estimările pentru perioada 18 iulie - 15 august. Valorice termice se vor situa peste cele normale, iar ploile vor fi puţine.
METEO Vremea până la jumătatea lunii august. Temperaturile anunţate de meteorologi sunt peste medie

Tokyo va găzdui Campionatele Mondiale de atletism din 2025

Tokyo a fost ales ca oraş gazdă pentru Campionatele Mondiale de atletism din 2025, a anunţat joi organismul de coordonare al sportului, cu o zi înainte ca evenimentul din acest an să înceapă la Eugene, Oregon, cu un an mai târziu decât era prevăzut, din cauza COVID-19.
Tokyo va găzdui Campionatele Mondiale de atletism din 2025

Bill Gates promite să dispară de pe lista celor mai bogaţi oameni din lume

Al patrulea cel mai bogat om din lume a declarat că are „obligaţia” de a-şi returna resursele către societate. Gates s-a angajat pentru prima dată să îşi doneze averea în 2010, dar de atunci valoarea sa netă s-a dublat.   În prezent, averea sa valorează 118 miliarde de dolari, potrivit revistei Forbes, dar această valoare […]
Bill Gates promite să dispară de pe lista celor mai bogaţi oameni din lume

CEO-ul care a renunţat la un salariu de milioane: Vreau să trăiesc pe plajă şi să nu fac nimic

Andrew Formica, 51 de ani, CEO Jupiter Asset Management, şi-a dat demisia, pentru a trăi altfel.
CEO-ul care a renunţat la un salariu de milioane: Vreau să trăiesc pe plajă şi să nu fac nimic

Nicu Bocancea – decor la înlţime, pe heliportul unei clădiri din Bucureşti

Nicu Bocancea, master florist internaţional, a montat un decor impresionant de eveniment la înălţime, pe heliportul unei clădiri de 18 etaje din Bucureşti şi demonstrează o dată în plus că nu există imposibil în floristică şi organziarea de evenimente pentru cei mai excentriţi clienţi.
Nicu Bocancea - decor la înlţime, pe heliportul unei clădiri din Bucureşti

STUDIU O cantitate mică de alcool poate fi benefică pentru adulţii mai în vârstă. Persoanele sub 40 de ani nu ar trebui să consume deloc astfel de băuturi

Concluzia vine de la autorii studiului Global Burden of Diseases, un proiect continuu cu sediul la Universitatea Washington din Seattle, care produce cele mai cuprinzătoare date privind cauzele bolilor şi ale deceselor din lume.   În urmă cu patru ani, studiul afirma că până şi consumul ocazional de alcool este dăunător pentru sănătate şi sugera […]
STUDIU O cantitate mică de alcool poate fi benefică pentru adulţii mai în vârstă. Persoanele sub 40 de ani nu ar trebui să consume deloc astfel de băuturi

Speriată că alungă turiştii, Primăria Mangalia a eliminat taxa de parcare în staţiuni

Consilierii locali din Mangalia au adoptat un proiect de hotărâre, iniţiat de primarul Radu Cristian, care vizează suspendarea plăţii tarifului pentru utilizarea locurilor de parcare amenajate în oraş şi staţiunile Saturn, Venus, Cap Aurora, Jupiter şi Neptun-Olimp, până la finele sezonului estival.
Speriată că alungă turiştii, Primăria Mangalia a eliminat taxa de parcare în staţiuni

Afacerea Top Glove s-a prăbuşit: mănuşile din latex nu se mai vând, iar miliardarul Lim Wee Chai a pierdut 90% din avere

Nu doar acţiunile din zona de înaltă tehnologie înregistrează şocuri pe bursele mondiale, ci şi sectoare tradiţionale ale economiei.
Afacerea Top Glove s-a prăbuşit: mănuşile din latex nu se mai vând, iar miliardarul Lim Wee Chai a pierdut 90% din avere

O carte pe zi: „Jurnalul unei nopţi nedesăvârşite” de Hiromi Kawakami

„În Japonia, ficţiunea cea mai interesantă şi mai apreciată în prezent e scrisă de femei. Poate de aceea reinterpretarea miturilor premoderne pare a fi o tendinţă în rândul generaţiei actuale de scriitori japonezi”.
O carte pe zi: „Jurnalul unei nopţi nedesăvârşite” de Hiromi Kawakami

Descoperirea în Wuhan a unei bacterii care cauzează holeră atinge un punct sensibil

Depistarea în oraşul chinez Wuhan a unei bacterii care a provocat holeră unui student şi care a fost identificată separat în mostre de broaşte ţestoase vândute într-o piaţă alimentară a atins un punct sensibil în rândul chinezilor obişnuiţi, unii făcând legătura cu COVID-19, scrie Reuters.
Descoperirea în Wuhan a unei bacterii care cauzează holeră atinge un punct sensibil

Reuniune G20: Janet Yellen condamnă „războiul brutal şi nedrept” al Rusiei în Ucraina

Secretarul american al Trezoreriei Janet Yellen a condamnat "războiul brutal şi nedrept" al Rusiei în Ucraina şi a declarat că oficialii ruşi din domeniul finanţelor care participă vineri la reuniunea G20 din Indonezia sunt responsabili pentru "consecinţele îngrozitoare" ale războiului.
Reuniune G20: Janet Yellen condamnă

România, recordmenă în Europa: înregistrează cea mai mare creştere din UE la înmatriculări auto, la 6 luni

În primele şase luni ale anului, România se situează pe poziţia 13 în UE, cu 58.712 autoturisme noi înmatriculate, înregistrând cea mai mare creştere din UE, de 23,1 % comparativ cu ianuare-iunie 2021, anunţă ACAROM - Asociaţia Constructorilor de Automobile din România şi ACEA.
România, recordmenă în Europa: înregistrează cea mai mare creştere din UE la înmatriculări auto, la 6 luni

Zelenski condamnă „terorismul” rus în urma atacului de la Viniţa, soldat cu peste 20 de morţi

Rachete ruseşti au lovit clădiri civile şi un centru cultural din oraşul Viniţa, în centrul Ucrainei, ucigând cel puţin 23 de persoane - inclusiv trei copii - şi rănind alte zeci, în ceea ce preşedintele Volodimir Zelenski a numit "un act deschis de terorism".
Zelenski condamnă „terorismul” rus în urma atacului de la Viniţa, soldat cu peste 20 de morţi

Lotul României a obţinut primul loc în Europa şi locul 5 la nivel mondial la Olimpiada de Matematică

Lotul României a obţinut primul loc în Europa şi locul 5 la nivel mondial la Olimpiada de Matematică, aceasta fiind cea mai bună performanţă în ultimii 25 ani, anunţă ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Lotul României a obţinut primul loc în Europa şi locul 5 la nivel mondial la Olimpiada de Matematică

Premiera in Romania: Farmaciile Dr.Max susţin deschiderea primului centru de socializare destinat vârstnicilor singuri din România printr-o donaţie de 100.000 de euro

Parteneriatul dintre Farmaciile Dr.Max şi Asociaţia Niciodată Singur – Prietenii Vârstnicilor continuă, iar în 2022 se concretizează şi prin deschiderea primului centru de socializare al vârstnicilor singuri din România. Iniţiativa este una pe termen lung, iar obiectivul acesteia este susţinerea uneia dintre cele mai sensibile comunităţi din România, cea a persoanelor senioare, cu vârste de peste 65 de ani care trăiesc, cel mai adesea, în singurătate.
Premiera in Romania: Farmaciile Dr.Max susţin deschiderea primului centru de socializare destinat vârstnicilor singuri din România printr-o donaţie de 100.000 de euro

SUA fac în continuare afaceri cu Rusia. Anunţul Departamentului de Trezorerie

SUA informează că nu blochează vânzările de utilaje agricole către Moscova.
SUA fac în continuare afaceri cu Rusia. Anunţul Departamentului de Trezorerie

Ion Cristoiu: În plin război Rusia – Ucraina, în Italia e publicat un roman de Vasili Grossman care face elogiul Armatei Roşii la Stalingrad

Intrînd prin librăriile din Italia, ca să caut ghiduri ale Italiei de Nord în franceză sau în engleză, treabă zadarnică, evident, am descoperit, în locurile dedicate noutăţilor, o carte semnată de Vasili Grossman, Stalingrado. Apărută anul acesta (aprilie 2022, în plin Război Rusia – Ucraina) la editura Adelphi, colecţia Biblioteca Adelphi 731, cartea are trecut […]
Ion Cristoiu: În plin război Rusia – Ucraina, în Italia e publicat un roman de Vasili Grossman care face elogiul Armatei Roşii la Stalingrad

Simone Tempestini, obligat să îşi apere victoria la Raliul Sibiului

Lupta pentru titlu în Campionatul Naţional de Raliuri este mai intensă ca niciodată în acest sezon, nu mai puţin de 3 piloţi fiind în lupta pentru trofeul pe care Simone Tempestini l-a câştigat de 5 ori în ultimii 6 ani, iar Raliul Sibiului din acest weekend se anunţă extrem de important în acest context.
Simone Tempestini, obligat să îşi apere victoria la Raliul Sibiului

Europa va primi mai multe gaze din est, dar nu de la Rusia. Azerbaidjanul va deveni o sursă majoră

Uniunea Europeană a ajuns la un acord neangajant cu Azerbaidjanul pentru a importa gaze naturale din această ţară în efortul de a-şi reduce dependenţa de energia rusească, scrie EUobserver.
Europa va primi mai multe gaze din est, dar nu de la Rusia. Azerbaidjanul va deveni o sursă majoră