CELE MAI NOI ARTICOLE

Încă opt cazuri de COVID-19 au fost confirmate în Bucureşti / Printre pacienţi se numără o gravidă şi un copil de 3 ani

Pe lângă cei trei bucureşteni care au fost infectaţi cu coronavirus, alte cinci cazuri au fost confirmate, marţi, numărul total al persoanelor care s-au îmbolnăvit cu acest nou tip de virus ajungând la 25, anunţă Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Încă opt cazuri de COVID-19 au fost confirmate în Bucureşti / Printre pacienţi se numără o gravidă şi un copil de 3 ani

Zeci de români sunt cercetaţi penal pentru că nu au respectat regulile carantinei sau ale izolării

Potrivit şefului Poliţiei Române, Liviu Vasilescu, 19 dosare penale au fost deschise pentru infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. În aceste 19 dosare sunt implicate 26 de persoane, acuzate că anu au respectat regulile carantinei sau ale izolării. Patru dosare sunt deschise în Alba, 7 în Prahova, 3 în Olt, 2 în Vâlcea şi câte un […]
Zeci de români sunt cercetaţi penal pentru că nu au respectat regulile carantinei sau ale izolării

Gabriela Firea anunţă, înaintea GCS, că încă trei persoane au fost confirmate cu noul coronavirus

Firea spune că încă 3 persoane au test pozitiv de coronavirus în Bucureşti. „Fiul, nora şi nepotul domnului de 60 de ani, declarat aseară (luni – n.r.) bolnav de COVID 19. Multă sănătate! Putere medicilor şi asistentelor de la Spitalul Victor Babeş”, spune Firea. Potrivit primarului, ancheta epidemiologică a DSP, pentru persoanele cu care au […]
Gabriela Firea anunţă, înaintea GCS, că încă trei persoane au fost confirmate cu noul coronavirus

Spitalele private pun la dispoziţia autorităţilor zeci de medici epidemiologi şi sute de paturi de terapie intensivă

În acelaşi timp o mare parte a specialiştilor care lucrează în mediul privat se vor implica în gestionarea situaţiei generate de COVID-19. „Răspundem astfel apelului pe care Ministerul Sănătăţii l-a lansat în cursul zilei de ieri (luni n.red.) şi punem la dispoziţia coordonatorilor acţiunilor de prevenire, control şi gestionare a situaţiei generate de Coronavirus paturi […]
Spitalele private pun la dispoziţia autorităţilor zeci de medici epidemiologi şi sute de paturi de terapie intensivă

Preţul smartphone-urilor va creşte în următoarele luni din cauza epidemiei COVID-19

Stocurile magazinelor sunt afectate de producţia întârziată din China, motiv pentru care preţurile telefoanelor mobile smart vor creşte în următoarele luni, a declarat, marţi, directorul general al Flanco, Dragoş Sârbu.
Preţul smartphone-urilor va creşte în următoarele luni din cauza epidemiei COVID-19

Activitatea de la DRPCIV şi Paşapoarte a fost modificată pentru limitarea răspândirii COVID-19

Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a anunţat măsuri în instituţiile publice pentru a preveni infecţiile cu noul coronavirus. Măsurile sunt aplicate începând de miercuri. „La nivelul Direcţiei Regim Permise şi Înmatriculări Vehicule, măsura fiind aceea ca examinările, preschimbările, eliberările de documente să se facă urmare a programărilor online”, a spus Despescu. Măsura va […]
Activitatea de la DRPCIV şi Paşapoarte a fost modificată pentru limitarea răspândirii COVID-19

O angajată de la Primăria Generală a Capitalei este suspectă de coronavirus

„Noi, la Primăria Generală, avem o colegă care este nora bolnavului care a fost declarat aseară ca fiind un pacient COVID 19. În acest moment este internată, alături de soţul său şi fiul său, la Spitalul Victor Babeş”, a declarat marţi Gabriela Firea, primar general al Capitalei. Potrivit acesteia, acestora li s-au făcut analizele şi […]
O angajată de la Primăria Generală a Capitalei este suspectă de coronavirus

Gabriela Firea cere Parlamentului să ia măsuri care să permită părinţilor să stea acasă cu copiii

„Propun Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă următoarele măsuri – anunţarea suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ până pe data de 21 aprilie. De asemenea, închiderea creşelor şi grădiniţelor”, a spus Gabriela Firea. Aceasta a cerut parlamentarilor să promoveze reguli clare, prin care angajatorii să permită părinţilor să stea acasă cu copiii. „În ceea […]
Gabriela Firea cere Parlamentului să ia măsuri care să permită părinţilor să stea acasă cu copiii

Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a anunţat că a fost deschis dosar penal în cazul pacientului 17, infectat cu virusul 2019-nCoV

Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a anunţat că a fost deschis un dosar penal cu privire la pacientul de la Spitalul „Gerota”. Dosarul penal vizează infracţiunea de comunicare sau răspândire de informaţii false şi a fost deschis după ce, în spaţiul public, ar fi apărut informaţii potrivit cărora se ştia din 7 martie […]
Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, a anunţat că a fost deschis dosar penal în cazul pacientului 17, infectat cu virusul 2019-nCoV

Cristian Hostiuc, director editorial ZF: România a tăiat salariile cu 25% când deficitul era de un miliard. Acum, deficitul e în cer | VIDEO

Directorul editorial ZF, Cristian Hostiuc, spune că lucrurile nu arată tocmai bine pentru România, în condiţiile în care Guvernul a tăiat cu 25% salariile în 2010, când deficitul la bugetul de stat era de un miliard de euro, precizând că acum „deficitul e în ceruri”.  „Pieţele bursiere sunt pentru şacali, ca să spunem aşa, cu […]
Cristian Hostiuc, director editorial ZF: România a tăiat salariile cu 25% când deficitul era de un miliard. Acum, deficitul e în cer | VIDEO

Peste 750 de milioane de cipuri AI vor fi vândute în acest an, generând venituri de 2,6 miliarde de euro

Peste 750 de milioane de cipuri AI (inteligenţă artificială) încorporate în dispozitive mobile, cum ar fi smartphone-urile premium, vor fi vândute în acest an generând venituri de 2,6 miliarde de dolari, conform previziunilor Deloitte în tehnologie, media şi telecomunicaţii pentru acest an. În 2020, vânzarea de smartphone-uri va fi de aproximativ 1,56 de miliarde de […]
Peste 750 de milioane de cipuri AI vor fi vândute în acest an, generând venituri de 2,6 miliarde de euro

Un doctor din Italia susţine că trebuie să aleagă ce pacienţi vor fi trataţi. Care sunt primii bolnavi care primesc măşti de oxigen

Un doctor Italian din Lombardia a sugerat că doctorii trebuie să aleagă pe cine să trateze „în funcţie de vârstă şi de starea sănătăţii”. Doctorul Christian Salaroli a declarat că urgenţa este atât de mare în Italia, încât el şi colegii lui trebuie să selecteze pacienţii are vor avea acces la mecanisme precum intubarea. Pacienţii […]
Un doctor din Italia susţine că trebuie să aleagă ce pacienţi vor fi trataţi. Care sunt primii bolnavi care primesc măşti de oxigen

Alfred Bulai, sociolog: Probabil că sunt mai multe cazuri de coronavirus, numai că românul nu se duce la medic | VIDEO

Sociologul Alfred Bulai a declarat, pentru MEDIAFAX, că probabil în România sunt mult mai multe cazuri de coronavirus decât cele 17 din prezent, doar că românii nu se prezintă la medic şi atunci unii dintre ei nici nu ştiu că sunt infectaţi.
Alfred Bulai, sociolog: Probabil că sunt mai multe cazuri de coronavirus, numai că românul nu se duce la medic | VIDEO

Şcolile vor fi obligate să organizeze programe pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală

Deputaţii au adoptat marţi un proiect care prevede obligativitatea organizării în şcoli, cel puţin semestrial, a unor programe pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.
Şcolile vor fi obligate să organizeze programe pentru sănătate, inclusiv educaţie sexuală

Proiect adoptat de deputaţi: şoferii pot folosi doar telefoane cu handsfree când se află la volan / Amenzile stabilite

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, decizional, cu unanimitate de voturi proiectul de lege care interzice şoferilor folosirea telefoanelor atunci când se află la volan, cu excepţia celor prevăzute cu handsfree. Mai exact, conducătorilor de vehicule le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor […]
Proiect adoptat de deputaţi: şoferii pot folosi doar telefoane cu handsfree când se află la volan / Amenzile stabilite

Băncile recomandă plăţile fără cash şi amânarea vizitelor în agenţii din cauza coronavirusului

Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR) face apel către toţi prestatorii şi utilizatorii de servicii bancare să protejeze publicul şi proprii angajaţi prin respectarea regulilor stricte de igienă şi prevenţie mai ales în ceea ce priveşte operaţiunile cu numerar. CPBR recomandă populaţiei: – să folosească în această perioadă cu precădere mijloacele de plată la distanţă […]
Băncile recomandă plăţile fără cash şi amânarea vizitelor în agenţii din cauza coronavirusului

Îngropat de viu? Un clip video pare să arate momentul când un bolnav de COVID-19 este băgat într-un sac pentru cadavre | VIDEO

În înregistrare, a cărei veridicitate nu a fost încă analizată, o soră medicală îi spune alteia că pacientul este viu, dar aceasta ignoră acest lucru şi pune bolnavul într-un sac pentru cadavre, transmite publicaţia Albawaba din Iordania. Clipul a fost partajat pe Twitter de un cunoscut jurnalist iranian, Mohamad Ahwaze.  În Iran, coronavirusul a ucis peste […]
Îngropat de viu? Un clip video pare să arate momentul când un bolnav de COVID-19 este băgat într-un sac pentru cadavre | VIDEO

Noi reguli în programul Prima Casă. Programul, accesibil şi persoanelor din categoriile vulnerabile

Deputaţii au aprobat marţi introducerea unor noi reguli în programul Prima Casă. Astfel, creditele destinate cumpărării locuinţelor de către persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil pot fi garantate de stat integral, faţă de de 40% cât era până acum. În urma introducerii noii reguli, creditele destinate cumpărării locuinţelor de către persoanele care fac parte […]
Noi reguli în programul Prima Casă. Programul, accesibil şi persoanelor din categoriile vulnerabile

Prognoza meteo pentru Bucureşti. Urmează zile ca de vară

Mâine ploile se opresc, soarele e din ce în ce mai prezent, astfel că pentru vineri meteorologii vorbesc de 23...24 de grade la amiază.
Prognoza meteo pentru Bucureşti. Urmează zile ca de vară

O româncă plecată la practică în Italia nu a mai ieşit de o lună din centrul în care locuieşte

O femeie de 37 de ani, plecată din Iaşi la un stagiu de practică în Roma, spune că nu a mai ieşit de o lună din casă, dar nu vrea să îşi petreacă Paştele printre străini. O studentă româncă la drept spune, pe de altă parte, că regulile de respectat sunt foarte clare.  „Atmosfera e […]
O româncă plecată la practică în Italia nu a mai ieşit de o lună din centrul în care locuieşte

Cum va fi vremea în ţară. Iarnă la munte, vară în sudul ţării

Mâine plouă în înteriorul arcului carpatic, în timp ce în restul ţării soarele străluceşte în voie. Joi şi vineri vreme ca de vară în sudul ţării, unde maximele ajung până la 24 de grade.
Cum va fi vremea în ţară. Iarnă la munte, vară în sudul ţării

Centru Operaţional de Coordonare la Ministerul Sănătăţii pentru identificarea în timp real a situaţiilor de risc

S-a înfiinţat Centrul Operaţional de Coordonare, unitate care stabileşte în timp operativ legătura între spitale pentru identificarea în timp real a situaţiilor de risc asociate coronavirusului. Există şi un plan de măsuri pentru pregătirea spitalelor. Grupul de comunicare strategică arată într-un comunicat că Ministerul Sănătăţii a operaţionalizat marţi Centrul Operaţional de Coordonare, unitate care stabileşte […]
Centru Operaţional de Coordonare la Ministerul Sănătăţii pentru identificarea în timp real a situaţiilor de risc

Leul s-a apreciat uşor faţă de euro, marţi. BNR a indicat un curs de 4,8170 lei/euro

Moneda naţională a crescut uşor în raport cu euro marţi, după ce luni a atins minimul istoric faţă de referinţa europeană. Astfel, dacă luni BNR a indicat o cotaţie de 4,8184 lei/euro, marţi aceasta a coborât la 4,8170 lei/euro.
Leul s-a apreciat uşor faţă de euro, marţi. BNR a indicat un curs de 4,8170 lei/euro

Semne distinctive pe şosele, pentru şoferii cu deficienţe de auz, proiect adoptat de către deputaţi. Cum arată semnul | FOTO

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, decizional, un proiect de lege care prevede introducerea unui semn nou, distinctiv, pentru şoferii surzi sau care au deficienţe de auz. Iniţiativa legislativă a deputatului PNL Adriana Săftoiu a fost adoptată cu unanimitate de voturi şi anume 272. „Conducătorii de vehicule pot monta pe autovehiculele proprii semnul internaţional distinctiv pentru […]
Semne distinctive pe şosele, pentru şoferii cu deficienţe de auz, proiect adoptat de către deputaţi. Cum arată semnul | FOTO

Tomac propune declararea stării de urgenţă: Măsurile luate sunt utile, dar insuficente

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a propus, marţi, declararea stării de urgenţă din cauza numărului tot mai mare de persoane depistate pozitiv la testele pentru coronavirus. „Măsurile luate până în prezent sunt utile, dar nu suficiente”, spune acesta. Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a spus, într-o postare făcută marţi pe Facebook, că în România trebuie luate măsuri […]
Tomac propune declararea stării de urgenţă: Măsurile luate sunt utile, dar insuficente

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, autoizolat la domiciliu, după ce a călătorit în Italia

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a anunţat, marţi, că va intra în autoizolare la domiciliu din cauza coronavirusului, după ce a călătorit în Italia. Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că va intra în autoizolare, după ce a călătorit în ţara natală. „Am decis, după ce am fost în […]
Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, autoizolat la domiciliu, după ce a călătorit în Italia

Republica Moldova înterzice accesul în ţară al cetăţenilor din statele afectate de Covid-19

Românii nu mai au voie să zboare către Chişinău. Comisia extraordinară de sănătate din Republica Moldova a anunţat că este interzis accesul în ţară al cetăţenilor care vin din zone afectate de coronavirus, inclusiv Italia, Iran, China şi Coreea de Sud. Principalii vizaţi sunt însă românii, după cum a explicat preşedintele Igor Dodon.
Republica Moldova înterzice accesul în ţară al cetăţenilor din statele afectate de Covid-19

Cea mai mare universitate din ţară, UBB, suspendă cursurile până în 22 martie

Consiliul de Administraţie al Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca a decis, marţi, suspendarea cursurilor în perioada 11 – 22 martie, ca măsură de prevenţie în cazul epidemiei cu coronavirus.
Cea mai mare universitate din ţară, UBB, suspendă cursurile până în 22 martie

Cel mai mare spital din Cipru şi-a suspendat temporar serviciile / Unul dintre medici a fost depistat pozitiv cu coronavirus

Cel mai mare spital din Cipru, Nicosia, şi-a suspendat duminică majoritatea serviciilor, după ce unul dintre doctorii săi a fost testat pozitiv pentru coronavirus, potrivit cyprus-mail.com. Doctorul, în vârstă de 64 de ani, este una dintre cele două persoane infectate cu virusul în Cipru.
Cel mai mare spital din Cipru şi-a suspendat temporar serviciile / Unul dintre medici a fost depistat pozitiv cu coronavirus

Proiectul de lege prin care angajaţii ar urma să aibă liber când se închid şcolile a fost amânat. Ce prevede proiectul

Deputaţii au amânat marţi dezbaterea proiectului de lege care ar obliga toţi angajatorii să acorde zile libere plătite unuia dintre părinţi, în cazul în care şcolile se închid din cauza unor situaţii extreme.
Proiectul de lege prin care angajaţii ar urma să aibă liber când se închid şcolile a fost amânat. Ce prevede proiectul

Wizz Air suspendă zborurile spre Israel / Autorităţile israeliene au dispus plasarea în carantină timp de 14 zile a tuturor persoanelor care ajung în ţară

Wizz Air suspendă cursele pe toate rutele către Tel Aviv şi Eilat începând cu 12 martie, în urma deciziei autorităţilor israeliene de a introduce carantina de 14 zile pentru toţi pasagerii care sosesc în ţară. Şi suspendarea zborurilor către Italia a fost extinsă.
Wizz Air suspendă zborurile spre Israel / Autorităţile israeliene au dispus plasarea în carantină timp de 14 zile a tuturor persoanelor care ajung în ţară

O infirmieră din Suceava a murit după ce a căzut de la 2 metri, în subsolul spitalului / Primele indicii arată că ar fi părăsit locul de muncă

O infirmieră a Spitalului Municipal Rădăuţi a murit după ce a căzut de la peste 2 metri în subsolul clădirii spitalului. Victima se afla în timpul programului şi primele indicii arată că ar fi părăsit locul de muncă. Femeia în vârstă de 58 de ani, angajată a Spitalului Municipal Rădăuţi, judeţul Suceava, a murit luni […]
O infirmieră din Suceava a murit după ce a căzut de la 2 metri, în subsolul spitalului / Primele indicii arată că ar fi părăsit locul de muncă

DIICOT anunţă că 25 de persoane au fost reţinute în dosarul furturilor din camioane aflate în mers

DIICOT anunţă că 25 de persoane au fost reţinute pentru 24 de ore în dosarul furturilor din camioanele aflate în mers. Acestea urmează să fie prezentate, marţi, Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă. Potrivit unui comunicat al DIICOT, transmis marţi presei, cei 25 de inculpaţi au fost reţinuţi sub acuzaţiile de constituire a unui […]
DIICOT anunţă că 25 de persoane au fost reţinute în dosarul furturilor din camioane aflate în mers

Ministerul Transporturilor a autorizat construirea Secţiunii 1 a autostrăzii Sibiu-Piteşti / Durata contractului este de 108 luni

Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor a emis, luni, autorizaţia de construire pentru Secţiunea 1 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti, Lotul 1 dintre Sibiu – Boiţa, transmite CNAIR.
Ministerul Transporturilor a autorizat construirea Secţiunii 1 a autostrăzii Sibiu-Piteşti / Durata contractului este de 108 luni

Bursa de la Bucureşti deschide ziua de tranzacţionare în creştere, cu un plus de peste 2%

Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a deschis, marţi, sesiunea de tranzacţionare cu o creştere de peste 2% pe toţi indicii, după scăderile pronunţate de ieri.
Bursa de la Bucureşti deschide ziua de tranzacţionare în creştere, cu un plus de peste 2%

Supermarketuri aglomerate în Italia după ce Guvernul a anunţat noi măsuri împotriva Covid-19

Supermarketurile au fost luate cu asalt în toată Italia după ce Guvernul a anunţat noi măsuri care interzic călătoriile care nu sunt în interes de serviciu, pentru sănătate sau nu au un motiv întemeiat. Limitarea călătoriilor, extinsă acum pentru toată Italia, i-a făcut pe oameni să iasă să îşi cumpere mâncare, lucru ce a cauzat […]
Supermarketuri aglomerate în Italia după ce Guvernul a anunţat noi măsuri împotriva Covid-19

O carte pe zi: ”Confesiuni. Din culisele unei lumi dispărute”, Radu Ţoancă şi Dan Amedeu Lăzărescu

„Catastrofa politică a ţării noastre în ultima jumătate de veac nu-şi are decât congenital vreo relaţie cu ethosul românesc”, arată în „Confesiuni. Din culisele unei lumi dispărute. Povestea unei familii de intelectuali în istoria României moderne.”, Radu Ţoancă în dialog cu Dan Amedeu Lăzărescu.
O carte pe zi: ”Confesiuni. Din culisele unei lumi dispărute”,  Radu Ţoancă şi Dan Amedeu Lăzărescu

Bărbatul de 51 de ani din Caracal, internat la Craiova, pozitiv la testul pentru coronavirus / Sunt 17 cazuri confirmate în România

Cel de-al doilea test pentru coronavirus efectuat bărbatului de 51 de ani din Caracal diagnosticat cu virusul Covid-19 a ieşit pozitiv, au anunţat marţi dimineaţa autorităţile din Dolj. Acesta va rămâne internat în Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova. Bărbatul de 51 de ani din Caracal, confirmat pozitiv la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. […]
Bărbatul de 51 de ani din Caracal, internat la Craiova, pozitiv la testul pentru coronavirus / Sunt 17 cazuri confirmate în România

USR şi-a suspendat activităţile de precampanie şi cere măsuri pentru protecţia economiei

Preşedintele USR Dan Barna a anunţat că Uniunea şi-a suspendat toate activităţile publice de precampanie şi cere Guvernului să ia măsuri pentru protejarea economiei şi a locurilor de muncă, în contextul crizei provocate de coronavirus. Preşedintele USR, dan Barna, cere Guvernului să prezinte în cel mai scurt timp un plan de acţiune pentru protejarea economiei […]
USR şi-a suspendat activităţile de precampanie şi cere măsuri pentru protecţia economiei

”Siamo con Te, Italia!” / Mesaj emoţionant al părintelui Constantin Necula pentru poporul italian: ”S-au închis graniţele dar s-au deschis mai adânc inimile. Postire cu linişte şi lumină!”

Italia a raportat o creştere accentuată a infecţiilor, iar cifrele au determinat guvernul de la Roma să ia măsuri drastice şi să impună carantină pentru 15 regiuni din nordul ţării.
”Siamo con Te, Italia!” / Mesaj emoţionant al părintelui Constantin Necula pentru poporul italian: ”S-au închis graniţele dar s-au deschis mai adânc inimile. Postire cu linişte şi lumină!”