CELE MAI NOI ARTICOLE

Monetăria britanică scoate la vânzare puşculiţe din aur, care costă 100.000 de lire

Monetăria Regală din Marea Britanie a scos la vânzare, pe bază de comandă, puşculiţe din aur de 18 carate care costă 100.000 de lire sterline, anunţă site-ul BBC.
Monetăria britanică scoate la vânzare puşculiţe din aur, care costă 100.000 de lire

Rafael Nadal, în drumul spre al treilea titlu la turneul de la Acapulco din Mexic

Fostul lider ATP, Rafael Nadal, s-a calificat în finala turneului Mexican Open, după ce s-a impus în semifinale în faţa lui Grigor Dimitrov.Tenismenul de 33 de ani, care a rămas în cursa pentru al treilea titlu la Mexican Open, a câştigat în două seturi în faţa bulgarului, 6-3, 6-2.
Rafael Nadal, în drumul spre al treilea titlu la turneul de la Acapulco din Mexic

Alertă de coronavirus la Galaţi. Trei persoane au fost internate la Spitalul de Boli Infecţioase

Trei persoane au fost internate la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi, iar probe recoltate de la acestea au fost trimise la analize la Bucureşti. Două dintre persoane erau în izolare acasă şi au început să se simtă rău, iar a treia este un şofer de maxi-taxi, care face curse spre Otopeni. Trei persoane au fost […]
Alertă de coronavirus la Galaţi. Trei persoane au fost internate la Spitalul de Boli Infecţioase

Un prahovean a fost dat în consemn la frontieră după ce vecinii l-au pârât că aduce români din Italia

Un bărbat din Prahova a fost dat în consemn la frontieră, după ce, speriaţi să nu fie infectaţi cu noul coronavirus, vecinii au sesizat autorităţile şi l-au pârât că face curse în Italia, de unde aduce români, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un prahovean a fost dat în consemn la frontieră după ce vecinii l-au pârât că aduce români din Italia

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Frontiera terestră dintre Grecia şi Turcia va fi închisă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că, în conformitate cu datele transmise de oficialităţile locale, începând de sâmbătă dimineaţa, frontiera terestră dintre Grecia şi Turcia va fi închisă.
Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Frontiera terestră dintre Grecia şi Turcia va fi închisă

Papa Francisc şi-a anulat evenimentele oficiale, a treia zi consecutiv. Este pentru prima dată când recurge la o astfel de variantă

Papa Francisc, în vârstă de 83 de ani, şi-a anulat angajamentele oficiale de sâmbătă, fiind a treia zi consecutiv când face acest lucru. Cel mai recent, papa a participat la un eveniment oficial miercuri, când a fost văzut tuşind şi suflându-şi nasul, anunţă Daily Mail. Aceasta este pentru prima dată când Francisc îşi anulează evenimente […]
Papa Francisc şi-a anulat evenimentele oficiale, a treia zi consecutiv. Este pentru prima dată când recurge la o astfel de variantă

Italia amână cinci meciuri din această etapă din Serie A din cauza epidemiei de coronavirus

Liga Profesionistă de Fotbal din Serie A a decis ca o parte dintre meciurile din această etapă să nu se mai joace în acest weekend, deşi iniţial cinci partide ar fi trebuit să se desfăşoare cu porţile închise, sâmbătă a fost luată o nouă, anunţă, sâmbătă, gazzetta.it. Meciurile nu se vor mai juca şi vor […]
Italia amână cinci meciuri din această etapă din Serie A din cauza epidemiei de coronavirus

Un tânăr de 25 de ani, găsit mort într-un hotel din Capitală. Primele indicii arată că s-a sinucis

Un tânăr de 25 de ani a fost găsit mort, sâmbătă, într-un hotel din Capitală, iar primele indicii arată că s-a sinucis, oamenii legii urmând să stabilească, în urma necropsiei, motivul care a dus la moartea sa.
Un tânăr de 25 de ani, găsit mort într-un hotel din Capitală. Primele indicii arată că s-a sinucis

Îngrijorare la Facebook: există o platformă care are o rată de creştere mai mare

Oficialii Facebook sunt îngrijoraţi de rapiditatea cu care platforma TikTok se dezvoltă.
Îngrijorare la Facebook: există o platformă care are o rată de creştere mai mare

Preţul petrolului s-a ieftinit abrupt, iar scăderea se va simţi la pompă

Preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pentru piaţa americană, a înregistrat cea mai mare scădere săptămânală din anul 2008, în timp ce preţul ţiţeiului Brent a atins cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni din cauza temerilor cu privire la încetinirea economiei globale.
Preţul petrolului s-a ieftinit abrupt, iar scăderea se va simţi la pompă

Acuzaţii grave. Fiul Sorinei Pintea spune că denunţătorul mamei sale i-a dat alte patru tranşe de bani lui Liviu Pop | VIDEO

Fiul fostului ministru al Sănătăţii Sorina Pintea, Ionuţ Pintea, susţine că denunţătorul din dosarul mamei sale i-a spus că i-a dat alte patru tranşe de bani senatorului PSD Liviu Pop, acesta din urmă, recunoscând că a discutat cu Ionuţ Pintea, dar negând acuzaţiile care îi sunt aduse.
Acuzaţii grave. Fiul Sorinei Pintea spune că denunţătorul mamei sale i-a dat alte patru tranşe de bani lui Liviu Pop | VIDEO

„Gândurile lui Cristoiu”: Dacă e o gripă uşoară, de ce fac CSAT? CSAT înseamnă pericol

Analistul politic Ion Cristoiu critică dublul limbaj al autorităţilor legat de coronavirus. Jurnalistul a remarcat că, pe de o parte, românii au fost informaţi că viusul provoacă o simplă gripă, iar pe de altă parte preşedintele Iohannis a convocat CSAT, ceea ce înseamnă că e mult mai periculos.
„Gândurile lui Cristoiu”: Dacă e o gripă uşoară, de ce fac CSAT? CSAT înseamnă pericol

MAE anunţă că românii din Republica Dominicană nu au infecţie cu noul coronavirus

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă, sâmbătă, că românii aflaţi în izolare în Republica Dominicană au fost testaţi pentru coronavirus, iar rezultatul este negativ, dar vor mai rămîne sub supraveghere până luni.
MAE anunţă că românii din Republica Dominicană nu au infecţie cu noul coronavirus

O specie de crustacee descoperită în Pacific a fost numită după formaţia Metallica | FOTO

O specie de crustacee, descoperită în Oceanul Pacific, în zona Clarion Clipperton, dintre Hawaii şi Mexic, a fost numită după legendara trupă heavy metal americană Metallica, conform platformei Phys.org. Creatura incoloră, care seamănă cu un vierme, nu are ochi şi poate atinge 6 milimetri a primit numele de Macrostylis Metallicola. Potrivit platformei Phys.org, aceasta trăieşte […]
O specie de crustacee descoperită în Pacific a fost numită după formaţia Metallica | FOTO

COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Feriţi-vă de propagandiştii care dau sfaturi despre coronavirus

Circulă pe reţelele sociale mulţimi de poze şi panseuri menite ba să culpabilizeze oamenii că se sperie de coronavirus mai mult decât de gripă, ba să-i certe că le pasă de asta mai mult decât de ravagiile foametei în Africa, ba să râdă de ei fiindcă îşi cumpără conserve, măşti sau paracetamol.
COMENTARIU Crenguţa Nicolae: Feriţi-vă de propagandiştii care dau sfaturi despre coronavirus

Peste 2.000 de elevi de gimnaziu vor face cursuri gratuite de înot în Capitală

Conform unui comunicat de presă al Municipalităţii, cursurile sunt organizate de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin PROEDUS – Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti. „Elevii bucureşteni de clasele V-VIII vor beneficia de opt weekenduri de antrenament, în zilele de sâmbătă şi duminică, conform programei şcolare, fiind coordonaţi, instruiţi şi supravegheaţi de către antrenori de […]
Peste 2.000 de elevi de gimnaziu vor face cursuri gratuite de înot în Capitală

GALERIE FOTO: Gabriela Firea a publicat primele imagini cu autobuzele hibrid care vor circula în Bucureşti din aprilie

„Mercedes-Benz Citaro Hybrid este votat autobuzul anului 2019. Practic, Bucureştiul va avea pt prima dată în istorie în componentă flotei STB autobuze Hybrid. Prototipul a sosit la Bucureşti ieri, pentru instruirea personalului şi pentru probele aferente rodajului. Valoarea totală a contactului este de aproximativ 50 demilioane de Euro cu tva”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, […]
GALERIE FOTO: Gabriela Firea a publicat primele imagini cu autobuzele hibrid care vor circula în Bucureşti din aprilie

Elon Musk a spus care este aeronava în faţa căreia F-35 nu ar avea nicio şansă

Avionul F-35 Lightning II, care va reprezenta timp de mai mulţi ani aeronava de bază pentru multe forţe aeriene occidentale, nu ar avea nicio şansă în faţa unei drone cu pilot uman, aflat la sol, şi funcţii autonome bazate pe inteligenţă artificială, crede Elon Musk. Antreprenorul, care conduce companiile SpaceX şi Tesla, a făcut declaraţia […]
Elon Musk a spus care este aeronava în faţa căreia F-35 nu ar avea nicio şansă

PMB demarează lucrări de refacere a carosabilului în mai multe zone aglomerate din Capitală. Lista punctelor în care se va interveni

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin Administraţia Străzilor Bucureşti, va demara, începând de luni, lucrări de reparaţii în carosabil şi pe trotuare pe mai multe artere importante din Capitală, acestea urmând să fie desfăşurate noaptea, anunţă, sâmbătă dimineaţa, Municipalitatea.
PMB demarează lucrări de refacere a carosabilului în mai multe zone aglomerate din Capitală. Lista punctelor în care se va interveni

Două persoane autoizolate la domiciliu în Alba au făcut febră şi au dificultăţi de respiraţie

Două persoane autoizolate la domiciliu, au sunat, sâmbătă dimineaţa, la 112, anunţând că au făcut febră, dificultăţi de respiraţie şi dureri în gât, ele fiind duse la Secţia de Infecţioase a Spitalului Judeţean „Alba Iulia”, pentru a fi testaţi pentru coronavirus, conform DSP Alba.
Două persoane autoizolate la domiciliu în Alba au făcut febră şi au dificultăţi de respiraţie

Meciurile de calificare la EURO 2020 ar putea fi afectate de COVID-19. Partida România – Islanda este programată pe 26 martie

Anglia şi Ţara Galilor au programate meciuri de pregătire, în timp ce Scoţia, Irlanda de Nord şi Irlanda vor juca pentru a se califica la turneul final. Despre partida Islanda – România din Liga Naţiunilor, semifinală pentru calficarea la EURO 2020, programată la 26 martie, deocamdată, nu s-a spus nimic. „Sănătatea oamenilor este mai importantă […]
Meciurile de calificare la EURO 2020 ar putea fi afectate de COVID-19. Partida România - Islanda este programată pe 26 martie

Au venit rezultatele analizelor pentru angajaţii firmei din Craiova de la care a închiriat maşina italianul cu coronavirus

Rezultatele analizelor medicale efectuate la Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş în cazul angajaţilor firmei din Craiova de la care a închiriat maşina italianul infectat cu COVID-19 sunt negative pentru coronavirus, au anunţat, sâmbătă, reprezentanţii Prefecturii Dolj.
Au venit rezultatele analizelor pentru angajaţii firmei din Craiova de la care a închiriat maşina italianul cu coronavirus

Cercetătorii belgieni au creat „unt” din insecte, un aliment prietenos cu mediul. Reacţia celor care l-au gustat | GALERIE FOTO

Protejaţi de şorţuri albe, cercetătorii înmoaie larve de muscă „soldatul negru” (Hermetia Illucens, o specie destul de comună) în apă, le pun într-un blender pentru a crea un bulgăre moale de culoare gri, apoi folosesc o centrifugă de bucătărie pentru a separa „untul”. „Sunt câteva aspecte pozitive asociate ingredientelor din insecte. Sunt sustenabile, pentru că […]
Cercetătorii belgieni au creat „unt” din insecte, un aliment prietenos cu mediul. Reacţia celor care l-au gustat | GALERIE FOTO

Alexandru Rafila: Un an este un orizont rezonabil pentru crearea unui vaccin pentru coronavirus

Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a spus că sunt zeci de vaccinuri împotriva coronavirusului aflate în studiu. Cele mai avansate cercetări sunt cele din China si Israel. Acolo, studiile clinice în privinţa eficienţei vaccinului ar putea începe în câteva luni.    „Eu estimez, personal, având în vedere şi reacţia la nivelul OMS că un […]
Alexandru Rafila: Un an este un orizont rezonabil pentru crearea unui vaccin pentru coronavirus

Un şofer de TIR întors din Italia este suspect de infectare cu virus 2019-nCoV

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara, medicul Virgil Musta, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că este vorba despre un tânăr care, în ultima perioadă, a lucrat ca şofer de TIR şi s-a întors din cursă din Italia. „Este un bărbat, şofer pe TIR, care a avut cursă în Italia. […]
Un şofer de TIR întors din Italia este suspect de infectare cu virus 2019-nCoV

Peste 2.500 de români au sunat, vineri, la TelVerde ca să ceară informaţii despre coronavirus

„În cursul zilei de ieri, la TelVerde 0800 800 358, dedicată informării despre noul Coronavirus, s-au primit 2.519 apeluri de la persoane care au sunat să afle detalii despre cum se manifestă şi cum poate fi prevenită răspândirea acestei afecţiuni. Pentru cetăţenii români aflaţi în străinătate, a fost operaţionalizată o linie dedicată lor : +4021.320.20.20. […]
Peste 2.500 de români au sunat, vineri, la TelVerde ca să ceară informaţii despre coronavirus

Sorina Pintea a fost reţinută, pentru 24 de ore, de procurorii DNA

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), fostul ministru, actual manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, din judeţul Maramureş, Sorina Pintea ar fi primit mită pentru a acorda un contract de achiziţie publică. „În perioada decembrie 2019 – 28 februarie 2020, inculpata Pintea Sorina, în calitatea menţionată mai […]
Sorina Pintea a fost reţinută, pentru 24 de ore, de procurorii DNA

Cei mai bogaţi oameni ai planetei au pierdut o sumă echivalentă cu de două ori PIB-ul României în ultima săptămână

Cei mai bogaţi 500 de oameni ai planetei au pierdut 444 de miliarde de dolari săptămâna asta din cauza răspândirii coronavirusului, care a dus introdus panică în toate pieţele financiare, scrie Bloomberg.
Cei mai bogaţi oameni ai planetei au pierdut o sumă echivalentă cu de două ori PIB-ul României în ultima săptămână

Eugen Tomac: România cheltuieşte cu educaţia şi sănătatea cu o treime mai puţin faţă de media europeană

România cheltuie cu educaţia şi sănătatea, ca procent din PIB, cu o treime mai puţin faţă de media europeană, „ca şi cum statul ne vrea mai proşti şi mai bolnavi decât cetăţenii europeni din alte state”, susţine liderul PMP, Eugen Tomac.
Eugen Tomac: România cheltuieşte cu educaţia şi sănătatea cu o treime mai puţin faţă de media europeană

Un oficial din Indonezia riscă sancţiuni după ce a făcut o declaraţie bizară despre cum pot rămâne femeile însărcinate în piscine

„Într-o piscină există un tip de spermă care este foarte puternic”, a declarat Hikmawatty pentru Tribunnews.com, în cadrul unui interviu despre minorele însărcinate. „Dacă o persoană este excitată şi ejaculează (în piscină) se poate întâmpla o sarcină chiar dacă nu are loc penetrarea sexuală”, a adăugat Hikmawatty. Utilizatorii de internet au început la ascurt timp […]
Un oficial din Indonezia riscă sancţiuni după ce a făcut o declaraţie bizară despre cum pot rămâne femeile însărcinate în piscine

Românii izolaţi în Republica Dominicană sunt testaţi pentru a se verifica dacă au coronavirus

Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Bogota (acreditată şi pentru Republica Dominicană) şi al Consulatului Onorific al României în Republica Dominicană, a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii suplimentare cu privire la cetăţenia şi situaţia persoanelor aflate sub supraveghere medicală în Republica Dominicană, ca […]
Românii izolaţi în Republica Dominicană sunt testaţi pentru a se verifica dacă au coronavirus

În 2020, luna februarie are 29 de zile. De ce există ani bisecţi şi cum se calculează

Aceste zile suplimentare sunt adăugate pentru a sincroniza calendarele create de oameni cu mişcarea de revoluţie a Pământului şi schimbarea efectivă a anotimpurilor. De ce avem nevoie de acestea? Mişcarea Pământului în jurul Soarelui durează aproximativ 365,25 de zile. Acel 0,25 creează nevoia de a adăuga o zi suplimentară în calendar o dată la patru […]
În 2020, luna februarie are 29 de zile. De ce există ani bisecţi şi cum se calculează

Moneda virtuală care se întăreşte de fiecare dată când cineva moare din cauza COVID-19

Moneda virtuală a fost dezvoltată de utilizatori ai controversatei platforme online 4Chan, potrivit unui anunţ făcut pe Reddit. CoronaCoin (NCOV) este derivată din Ethereum, o ciptomonedă populară.  Pe măsură ce creşte numărul persoanelor infectate cu virusul 2019-nCoV, dar şi numărul deceselor cauzate de COVID-19, valoarea CoronaCoin sporeşte. Asta deoarece la fiecare 48 de ore este […]
Moneda virtuală care se întăreşte de fiecare dată când cineva moare din cauza COVID-19

Un stat european a decis întreruperea campionatului de fotbal din cauza coronavirusului

Autorităţile au interzis evenimentele cu peste o mie de persoane „cel puţin până la 15 martie”.  Datele de recuperare ale celor 10 meciuri nu au fost încă anunţate.  Liga a recomandat să fie preluată şi în Elveţia varianta folosită în Italia, ca partidele să fie disputate fără spectatori.   În prezent, în Elveţia au fost confirmate […]
Un stat european a decis întreruperea campionatului de fotbal din cauza coronavirusului

Acest bărbat a mâncat doar hrană pentru câini timp de o lună, iar câteva schimbări drastice s-au produs în corpul lui | FOTO, VIDEO

Mitch Felderhoff a vrut să demonstreze faptul că produsele vândute de compania lui sunt de calitate şi că pot fi folosite chiar şi de către oameni fără probleme, scrie Dallas Morning News. Potrivit lui, Muenster Milling foloseşte ingrediente de calitate, organice, în hrana pe care o produce. Felderhoff vrea ca cei care deţin animale de […]
Acest bărbat a mâncat doar hrană pentru câini timp de o lună, iar câteva schimbări drastice s-au produs în corpul lui | FOTO, VIDEO

Sorina Pintea a fost adusă la sediul central al DNA. Fostul ministru este audiat de procurori

Fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, a fost adusă sâmbătă dimineaţa la sediul central al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), ea fiind audiată, la ora transmiterii acestei ştiri, de anchetatori, într-un dosar ce vizează achiziţii publice.
Sorina Pintea a fost adusă la sediul central al DNA. Fostul ministru este audiat de procurori

Persoanele care au intrat în contact cu tânărul din Gorj, infectat cu noul coronavirus, vor sta în carantină la domiciliu

Potrivit unui comunicat transmis vineri noaptea, a fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care, în urma propunerii venite din partea noii conduceri a Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj, a decis ca cei care au intrat în contact cu tânărul confirmat cu noul coronavirus să poată sta în carantină acasă. „S-a aprobat în […]
Persoanele care au intrat în contact cu tânărul din Gorj, infectat cu noul coronavirus, vor sta în carantină la domiciliu

Un angajat Google din Europa a fost diagnosticat cu noul coronavirus 2019-nCoV

Anunţul fost făcut de un reprezentant al Google, pentru CNBC: „Putem confirma că un angajat de la biroul nostru din Zurich a fost diagnosticat cu noul coronavirus. A stat la birou un timp limitat, înainte de a avea simptome.” Compania anunţă că a luat toate măsurile necesare pentru a opri răspândirea bolii în rândurile angajaţilor. […]
Un angajat Google din Europa a fost diagnosticat cu noul coronavirus 2019-nCoV

Vremea în weekend. Luni, termometrele vor indica 19 grade Celsius

În weekend, soarele face parte din peisaj şi plouă uşor doar prin nordul ţării. Primăvara începe cu vreme caldă, soare din plin şi 15 grade Celsius. Luni, mercurul din termometre urcă până la 19 grade Celsius.
Vremea în weekend. Luni, termometrele vor indica 19 grade Celsius

Interviul integral. „Gândurile lui Cristoiu”: Am tot mai multe semnale că PSD nu îl va respinge pe Florin Cîţu. Ar fi o lovitură fatală

Preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Florin Cîţu fiind sigur că va fi respins de Parlament şi astfel va continua procedura pentru declanşarea anticipatelor, dar şeful statului ar putea primi o lovitură mortală din partea PSD, afirmă analistul politic Ion Cristoiu.
Interviul integral. „Gândurile lui Cristoiu”: Am tot mai multe semnale că PSD nu îl va respinge pe Florin Cîţu. Ar fi o lovitură fatală