CELE MAI NOI ARTICOLE

Un senator USR, întâlnire cu premierul Ludovic Orban pe tema copiilor instituţionalizaţi. Cine urmează să fie audiat

Senatorul Vlad Alexandrescu a discutat, joi, cu premierul Ludovic Orban despre situaţia copiilor instituţionalizaţi, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. El a anunţat că în perioada următoare va cere audierea în Senat a liderului Consiliului de Monitorizare a implementării Convenţiei ONU.
Un senator USR, întâlnire cu premierul Ludovic Orban pe tema copiilor instituţionalizaţi. Cine urmează să fie audiat

Ce ameninţări la securitatea cibernetică aduce anul 2020: deepfake, ransomware şi furtul de date biometrice

Ameninţările vor creşte în complexitate şi vor fi mai bine ţintite în 2020, diversificându-se sub influenţa unor factori cum ar fi dezvoltarea şi propagarea învăţării automatizate, tehnologiile pentru dezvoltarea fenomenului „deepfake” sau tensiunile în jurul rutelor comerciale dintre Asia şi Europa.
Ce ameninţări la securitatea cibernetică aduce anul 2020: deepfake, ransomware şi furtul de date biometrice

Alertă la Spitalul de Psihiatrie Slatina. Pacienţii au fost evacuaţi din cauza unui miros suspect. FOTO

Mai mulţi pacienţi şi angajaţi au fost evacuaţi, joi, din Spitalul de Psihiatrie Slatina, după ce s-a sesizat existenţa unui miros suspect.
Alertă la Spitalul de Psihiatrie Slatina. Pacienţii au fost evacuaţi din cauza unui miros suspect. FOTO

Braşovean prins în timp ce ridica un pachet din Spania. Ce conţinea coletul

Un braşovean de 38 de ani a fost prins în timp ce ridica un pachet din Spania, care conţinea 4 kg de cannabis.
Braşovean prins în timp ce ridica un pachet din Spania. Ce conţinea coletul

Traian Berbeceanu, numit şef de cabinet al ministrului de Interne. Prima reacţie: „Va fi bine! Doamne ajută!”

Traian Berbeceanu, fost şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, va fi numit şef de cabinet al ministrului de Interne, a anunţat, joi, ministrul Marcel Vela.
Traian Berbeceanu, numit şef de cabinet al ministrului de Interne. Prima reacţie: „Va fi bine! Doamne ajută!”

Preţurile alimentelor au crescut puternic în noiembrie, la maximul a mai mult de doi ani, susţine Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a Naţiunilor Unite

Preţurile alimentelor la nivel mondial au crescut puternic în noiembrie, mai ales carnea şi uleiurile vegetale şi în ciuda preţurilor uşor mai mici ale cerealelor, a anunţat joi agenţia de specialitate a Naţiunilor Unite.
Preţurile alimentelor au crescut puternic în noiembrie, la maximul a mai mult de doi ani, susţine Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a Naţiunilor Unite

Ministrul de Interne acuză că jandarmii tergiversează desecretizarea convorbirilor din 10 august 2018: „Nu mă joc şi nu accept”

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat că jandarmii care tergiversează desecretizarea convorbirilor prin staţii, de la protestul din 10 august 2018, îşi riscă propria carieră, subliniind că se aştepta ca acest volum de date să fie deja la dosarul procurorilor DIICOT.
Ministrul de Interne acuză că jandarmii tergiversează desecretizarea convorbirilor din 10 august 2018: „Nu mă joc şi nu accept”

Zeci de români au rămas fără vacanţe după ce au fost înşelaţi de o agenţie de turism. Cum acţiona patroana companiei

Zeci de oameni au rămas fără vacanţele plătite în Dubai după ce au cumpărat biletele la o agenţie din Drobeta Turnu Severin, la recomandarea unor prieteni. Administratorul agenţiei de turism a încasat 18.000 de euro.
Zeci de români au rămas fără vacanţe după ce au fost înşelaţi de o agenţie de turism. Cum acţiona patroana companiei

Sintagma legislativă prin care daunele asupra sănătăţii propriei persoane sunt sancţionate, declarată neconstituţională

Curtea Constituţională a declarat, joi, neconstituţională, sintagma legislativă prin care cei care produc daune asupra sănătăţii propriei persoane trebuie să plătească prejudiciul produs furnizorului de servicii medicale, potrivit unui comunicat al CCR, remis MEDIAFAX.
Sintagma legislativă prin care daunele asupra sănătăţii propriei persoane sunt sancţionate, declarată neconstituţională

O mare companie telecom, cu afaceri şi în România, suspdendă achiziţiile de echipamente 5G până se ia o decizie în privinţa Huawei

Deutsche Telekom a anunţat, miercuri, că a suspendat toate tranzacţiile referitoare la cumpărarea echipamentelor de reţea 5G, în timp ce aşteaptă soluţionarea unei dezbateri în Germania cu privire la problemele de securitate faţă de gigantul chinez Huawei, transmite Reuters.
O mare companie telecom, cu afaceri şi în România, suspdendă achiziţiile de echipamente 5G până se ia o decizie în privinţa Huawei

O importantă reţea de socializare va începe să verifice dacă utilizatorii săi au cu adevărat vârsta minimă de 13 ani

Instagram, platforma foto şi video deţinută de Facebook, va solicita completarea datei naşterii celor care îşi creează un cont, începând de miercuri, 13 ani fiind vârsta minimă admisă pentru utilizarea reţelei de socializare online, potrivit Variety.
O importantă reţea de socializare va începe să verifice dacă utilizatorii săi au cu adevărat vârsta minimă de 13 ani

Ascultă SMART RADIO. Billie Eilish va lansa vineri un album live în ediţie limitată. Videoclipul inedit care anunţă noul album

Cântăreaţa Billie Eilish va lansa un album live la Third Man Records, casa de discuri deţinută de Jack White, anunţă Smart Radio, postul care păstrează un loc special în playlist pentru muzica tinerei interprete.
Ascultă SMART RADIO. Billie Eilish va lansa vineri un album live în ediţie limitată. Videoclipul inedit care anunţă noul album

Răspunsul dat de Beijing după ce NATO a evocat pentru prima dată pericolul reprezentat de China

Abordarea unilateralistă a Statelor Unite ameninţă Alianţa Nord-Atlantică, iar China este o putere "pacifistă", a transmis joi Administraţia Xi Jinping, după ce NATO a evocat pentru prima dată pericolul reprezentat de Beijing.
Răspunsul dat de Beijing după ce NATO a evocat pentru prima dată pericolul reprezentat de China

Marcel Ciolacu anunţă un proiect prin care familiile să aibă acces la un pachet minim de servicii sociale

Preşedintele Camerei Deputaţilor a anunţat, joi, că a depus în Parlament un proiect de lege prin care familiile din România, mai ales cele vulnerabile, să aibă acces la un Pachet Minimal de Servicii - protecţie, sănătate şi educaţie - în comunităţile în care trăiesc.
Marcel Ciolacu anunţă un proiect prin care familiile să aibă acces la un pachet minim de servicii sociale

Marian Burcea vrea şefia unui spital chiar dacă are dosar. „Şi doamna Kovesi a candidat ca procuror european”

Marian Burcea, fost preşedinte CNAS, trimis în judecată de DNA într-un dosar de corupţie, spune că va candida pentru şefia Spitalului de Oftalmologie din Capitală la solicitarea colegilor săi. „Şi doamna Kovesi, cu dosare penale, a candidat ca procuror european”, spune Burcea pentru MEDIAFAX.
Marian Burcea vrea şefia unui spital chiar dacă are dosar. „Şi doamna Kovesi a candidat ca procuror european”

Situaţie revoltătoare în Gorj | Elevii îngheaţă în şcoli pentru că nimeni nu vrea să taie lemnele. Director:„Părinţii s-au boierit”

Elevii şcolilor din comuna Scoarţa, judeţul Gorj, îngheaţă în clase pentru că nimeni nu vrea să taie lemnele pe care le au în curţi pentru iarnă. Directorul unei şcoli spune că „părinţii s-au boierit” şi nu mai ajută, în timp ce primarul afirmă că va sparge el buştenii.
Situaţie revoltătoare în Gorj | Elevii îngheaţă în şcoli pentru că nimeni nu vrea să taie lemnele. Director:„Părinţii s-au boierit”

Rezultate surprinzătoare obţinute de un studiu: Schimbările climatice micşorează trupurile păsărilor şi le măreşte anvergura aripilor

Schimbările climatice micşorează trupurile păsărilor şi le măreşte anvergura aripilor, arată un studiu care a analizat 52 de specii de zburătoare, arată BBC.
Rezultate surprinzătoare obţinute de un studiu: Schimbările climatice micşorează trupurile păsărilor şi le măreşte anvergura aripilor

În plină controversă privind veniturile pe care le-a avut, Ludovic Orban şi-a modificat declaraţia de avere

Ludovic Orban şi-a modificat, joi, declaraţia de avere, în sensul că a schimbat categoria de locuinţă pe care o deţine. Iniţial, premierul declarase că are o casă de vacanţă de 200 de metri pătraţi, iar acum aceasta apare drept o casă de locuit.
În plină controversă privind veniturile pe care le-a avut, Ludovic Orban şi-a modificat declaraţia de avere

Isteria „dubei albe” care fură femei de pe stradă, fenomen în SUA. Până şi primarul unui mare oraş a fost păcălit

Stirea falsă cu ambulanţa neagră care fură copii pentru organe în România are o variantă şi în SUA unde zvonuri răspândite pe Facebook despre dube albe care fură femei pentru traficul de carne vie şi cel de organe au creat panică.
Isteria „dubei albe” care fură femei de pe stradă, fenomen în SUA. Până şi primarul unui mare oraş a fost păcălit

Premierul a anunţat suma suplimentară pe care Guvernul o va cere, prin dividende, de la companiile de stat

Guvernul va cere dividende suplimentare în sumă de 1,5 miliarde de lei de la companiile de stat, a declarat premierul Ludovic Orban pentru Ziarul Financiar, precizând că nu ştie dacă plăţile vor fi efectuate anul acesta sau în 2020.
Premierul a anunţat suma suplimentară pe care Guvernul o va cere, prin dividende, de la companiile de stat

FOTO. Toaleta cu 3 WC-uri dintr-un spital din Cluj

Deputatul USR Emanuel Ungureanu publică pe Facebook imagini din Spitalul de Boli Psihice Borşa, judeţul Cluj, unde toaleta pentru femei are 3 WC-uri alăturate.
FOTO. Toaleta cu 3 WC-uri dintr-un spital din Cluj

Răspunsul lui Ludovic Orban când a fost întrebat cum a plătit creditul de 10.000 de euro cu un salariu de 3.000 de lei pe lună

Ludovic Orban a afirmat, joi, că datoria de 10.000 de euro pe care o avea în urma unui credit nu mai apare în declaraţia de avere, deoarece aceasta a fost achitată. Premierul a precizat că datoria nu a fost achitată în anul 2018, când a avut venituri de aproximativ 3.000 de lei pe lună.
Răspunsul lui Ludovic Orban când a fost întrebat cum a plătit creditul de 10.000 de euro cu un salariu de 3.000 de lei pe lună

Cu cine s-a logodit actriţa Emma Stone

Actriţa americană premiată cu Oscar Emma Stone s-a logodit cu Dave McCary, scenaristul emisiunii de televiziune "Saturday Night Live", după o relaţie de doi ani, potrivit skynews.com.
Cu cine s-a logodit actriţa Emma Stone

Directorul STB: Am acumulat datorii la ANAF. Am garantat cu bunuri pentru plata în 5 ani

Directorul STB, Andrei Creci, a declarat că Societatea de transport a acumulat datorii la ANAF în valoare de peste 200 de milioane de lei, de aceea s-a garantat cu bunuri din patrimoniul instituţiei pentru a putea achita, într-un termen 5 ani, această sumă.
Directorul STB: Am acumulat datorii la ANAF. Am garantat cu bunuri pentru plata în 5 ani

Un copil de doar 9 ani a murit în chinuri, după o ceremonie de exorcizare. A fost găsit fără suflare, cu un căluş vârât în gură

Copilul de 9 ani din Rusia a murit după ce membrii unui cult religios, din care fac parte şi părinţii băiatului, au organizat o ceremonie violentă de exorcizare prin biciuire, potrivit newshub.co.nz.
Un copil de doar 9 ani a murit în chinuri, după o ceremonie de exorcizare. A fost găsit fără suflare, cu un căluş vârât în gură

Dacia anunţă că Dusterul cu numărul 500.000 a ieşit de pe linia de montaj

La sfârşitul lunii noiembrie, Uzina Vehicule Dacia de la Mioveni a marcat ieşirea din linia de montaj a modelului Duster cu nr. 500 000, informează compania.
Dacia anunţă că Dusterul cu numărul 500.000 a ieşit de pe linia de montaj

Ministrul Finanţelor, interviu pentru Bloomberg: Avem o rezervă adecvată pentru a face faţă oricăror presiuni

România are o rezervă suficientă pentru a face faţă oricăror presiuni asupra finanţării sau asupra cursului de schimb, a declarat, la Bruxelles, ministrul finanţelor Florin Cîţu, într-un interviu acordat Bloomberg.
Ministrul Finanţelor, interviu pentru Bloomberg: Avem o rezervă adecvată pentru a face faţă oricăror presiuni

Lady Gaga a dezvăluit când plănuieşte să aibă copii

Cântăreaţa Lady Gaga, în vârstă de 33 de ani, speră să fie foarte ocupată atât în ​​viaţa sa profesională, dar şi pe plan personal, dorindu-şi să devină mamă în curând, potrivit contactmusic.com.
Lady Gaga a dezvăluit când plănuieşte să aibă copii

Sfântul Nicolae, ajutorul celor săraci şi Moşul care umple ghetuţe cu daruri ori nuieluşe

Sfântul Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie, supranumit "Făcătorul de minuni" şi ocrotitorul celor sărmani, este una dintre cele mai populare figuri ale creştinătăţii, numele lui fiind legat de dărnicie şi compasiune, dar şi de cadourile ori "nuieluşele" pe care le pune în ghetuţele copiilor.
Sfântul Nicolae, ajutorul celor săraci şi Moşul care umple ghetuţe cu daruri ori nuieluşe

Decizia luată de Moscova după ce Bulgaria a cerut retragerea unui presupus spion rus

Administraţia de la Moscova a expulzat un diplomat bulgar, acţiune luată în replică la cererea Sofiei de retragere din Bulgaria a unui diplomat rus suspectat de spionaj, a anunţat Ministerul bulgar de Externe, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.
Decizia luată de Moscova după ce Bulgaria a cerut retragerea unui presupus spion rus

Klaus Iohannis: Cred că o nouă Lege a pensiilor ar fi utilă / Olguţa Vasilescu îl contrazice: Preşedintele spune ce i-a spus ministra Baubau, care nu înţelege nimic

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că o nouă Lege a pensiilor ar fi necesară, deoarece mulţi pensionari şi şefi de instituţii publice au semnalat inechităţi în legea actuală. Şeful statului susţine că Guvernul Orban va face o analiză în acest sens.
Klaus Iohannis: Cred că o nouă Lege a pensiilor ar fi utilă / Olguţa Vasilescu îl contrazice: Preşedintele spune ce i-a spus ministra Baubau, care nu înţelege nimic

Mesaje de Moş Nicolae. Cele mai frumoase felicitări şi urări de trimis celor dragi cu ocazia Sfântului Nicolae

Mesaje de Moş Nicolae. Nu uitaţi să le trimiteţi urări apropiaţilor şi celor care îşi serbează onomastica de Sfântul Nicolae! Mediafax.ro a selectat câteva mesaje frumoase şi amuzante, pe care le puteţi trimite celor dragi cu această ocazie.
Mesaje de Moş Nicolae. Cele mai frumoase felicitări şi urări de trimis celor dragi cu ocazia Sfântului Nicolae

Astronomii, surprinşi de datele despre Soare transmise de sonda Parker: „O lume uimitor de haotică”

Sonda Parker, care a stabilit deja recordul pentru cel mai apropiat vehicul de Soare, a trimis „o cantitate spectaculoasă de date" despre coroana extrem de fierbinte a astrului, unde a descoperit „o lume uimitor de haotică", au anunţat cercetătorii care se ocupă de acest proiect.
Astronomii, surprinşi de datele despre Soare transmise de sonda Parker: „O lume uimitor de haotică”

Orban, după întâlnirea cu Iohannis: Am avut o analiză pe trei domenii. E firesc să existe dialog

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că a analizat împreună cu Klaus Iohannis activitatea Ministerului Muncii, a Mediului şi a Ministerul Tineretului şi Sportului. Şeful Executivului susţine că e normal să existe dialog permanent între Guvern şi Preşedinţie.
Orban, după întâlnirea cu Iohannis: Am avut o analiză pe trei domenii. E firesc să existe dialog

Topul ţărilor din NATO în funcţie de procentul din PIB alocat apărării. România, peste Germania sau Spania | INFOGRAFIC

Doar şase din cele 28 de state membre NATO au alocat, în 2018, peste 2% din PIB pentru apărare, potrivit unui infografic realizat de agenţia de presă germană dpa.
Topul ţărilor din NATO în funcţie de procentul din PIB alocat apărării. România, peste Germania sau Spania | INFOGRAFIC

VIDEO | Clădirea de trei etaje din Polonia care s-a prăbuşit din cauza unei explozii. Bilanţ: 8 morţi, inclusiv 4 copii

Opt persoane, inclusiv patru copii, au decedat după o explozie, cauzată de o scurgere de gaze, care a provocat prăbuşirea unei clădiri de patru etaje din staţiunea poloneză Szczyrk, au anunţat joi autorităţile, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.
VIDEO | Clădirea de trei etaje din Polonia care s-a prăbuşit din cauza unei explozii. Bilanţ: 8 morţi, inclusiv 4 copii

Caz şocant | Un bărbat este suspectat că şi-a omorât nevasta „ca să îi închidă gura”, după ce l-a înjurat. Ce a făcut după crimă

Un sibian bănuit că şi-a omorât soţia, dându-i o palmă şi sugrumând-o după o ceartă, pentru „a-i închide gura”, a fost arestat preventiv. Bărbatul a încercat apoi să se sinucidă, dar a adormit alături de cadavrul soţiei.
Caz şocant | Un bărbat este suspectat că şi-a omorât nevasta „ca să îi închidă gura”, după ce l-a înjurat. Ce a făcut după crimă

Un interlop ieşean şi fiul său, ridicaţi de mascaţi de la Cupa României la box. Motivul reţinerii

Un interlop din Iaşi şi fiul său au fost ridicaţi de poliţişti din Sala Sporturilor din Iaşi, în timpul Cupei României la box. Cu o zi înainte, bărbatul sărise la bătaie la unul dintre arbitrii, după ce fiul său a pierdut un meci, o etapa anterioară a competiţiei.
Un interlop ieşean şi fiul său, ridicaţi de mascaţi de la Cupa României la box. Motivul reţinerii

A patra cea mai mare bancă din lume îşi deschide filială în România pe 16 decembrie

Bank of China, a patra cea mai mare instituţie bancară din lume, îşi va deschide oficial operaţiunile în România în data de 16 decembrie, când va lansa sucursala din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
A patra cea mai mare bancă din lume îşi deschide filială în România pe 16 decembrie

Români implicaţi într-o reţea internaţională de trafic de droguri de risc, destructurată în Franţa. Captură de 5.000 kilograme de cannabis

Autorităţile române anunţă 13 percheziţii în mai multe judeţe ale ţării, după ce un grup infracţional care trafica, importa şi exporta droguri de risc a fost destructurat în Franţa. În reţea sunt implicaţi şi români, iar captura făcută în Franţa este de 5.000 kg. de cannabis.
Români implicaţi într-o reţea internaţională de trafic de droguri de risc, destructurată în Franţa. Captură de 5.000 kilograme de cannabis