CELE MAI NOI ARTICOLE

Administraţia Trump anunţă noi restricţii pentru imigranţi

Imigranţilor care solicită vize li se va refuza intrarea în Statele Unite cu excepţia cazului în care pot dovedi că îşi pot permite asigurări medicale, potrivit unei proclamaţii semnate vineri de preşedintele Donald Trump, informează Associated Press.
Administraţia Trump anunţă noi restricţii pentru imigranţi

Nobel 2019. Sezonul debutează luni. Două premii pentru literatură vor fi acordate anul acesta, după ce în 2018 distincţia a fost anulată/ Numele vehiculate

Sezonul Nobel 2019 debutează luni, iar, anul acesta, vor fi acordate două premii pentru literatură, după ce trofeul de anul trecut a fost anulat, pe fondul unui scandal sexual. Greta Thunberg, Abiy Ahmed şi organizaţii ca Reporteri fără Frontiere sunt numele vehiculate pentru premiul pentru pace.
Nobel 2019. Sezonul debutează luni. Două premii pentru literatură vor fi acordate anul acesta, după ce în 2018 distincţia a fost anulată/ Numele vehiculate

Măsuri speciale în trafic, generate de tragedia din Ialomiţa. Ce trebuie să ştie şoferii

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc anunţă că a convocat un comitet operativ la ora 16:00, după accidentul rutier din Ialomiţa soldat cu 10 morţi, pentru a lua măsurile necesare astfel încât astfel de tragedii să nu se mai repede. Ministrul a anunţat că va urma o perioadă de razii masive în trafic.
Măsuri speciale în trafic, generate de tragedia din Ialomiţa. Ce trebuie să ştie şoferii

Trupa Aerosmith va primi titlul de „persoana anului” din partea organizatorilor galei Grammy 2020

Trupa Aerosmith va primi titlul de „persoana anului" din partea fundaţiei MusiCares - MusiCares Person of the Year -, cu două zile înainte de gala premiilor Grammy din 2020, la o ceremonie de caritate care va avea loc pe 24 ianuarie, la Los Angeles, informează Associated Press.
Trupa Aerosmith va primi titlul de „persoana anului” din partea organizatorilor galei Grammy 2020

Purtătorul de cuvânt al PSD: Nu l-am văzut pe Iohannis de multe ori la Iaşi. L-am văzut blocând traficul ca să meargă acasă

Purtătorul de cuvânt al PSD, Valeriu Steriu, a afirmat, sâmbătă, că nu l-a văzut pe Klaus Iohannis în mandatul său de preşedinte să meargă de multe ori la Iaşi sau în vreun spital, însă şeful statului blochează traficul în fiecare vineri cu coloana de maşini pentru a merge acasă, în Sibiu.
Purtătorul de cuvânt al PSD: Nu l-am văzut pe Iohannis de multe ori la Iaşi. L-am văzut blocând traficul ca să meargă acasă

Un lider PNL anunţă: Joi e ultima dată când ne vom adresa lui Dăncilă cu titulatura de premier. Va pleca acasă

Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a afirmat, la Iaşi, că joi va fi ultima zi a Vioricăi Dăncilă în calitate de premier, deoarece moţiunea de cenzură va trece. Şi Ludovic Orban a susţinut că PNL e aproape de victoria decisivă, însă depinde de fiecare membru al formaţiunii.
Un lider PNL anunţă: Joi e ultima dată când ne vom adresa lui Dăncilă cu titulatura de premier. Va pleca acasă

Un psiholog, despre accidentul cumplit soldat cu 10 morţi: Firmele îi obligă de multe ori pe şoferii de TIR să exagereze. Mulţi conduc obosiţi / Ce spune specialistul despre aroganţa în trafic a şoferilor de TIR

Psihologul Keren Rosner a precizat, pentru MEDIAFAX, că, de multe ori, şoferii de TIR conduc obosiţi şi vor să recupereze timpul pierdut în trafic, fiind de multe ori „forţaţi” şi de patroni. Pecizările, făcute în contextul accidentului soldat cu 10 morţi, după ce un TIR ar fi intrat pe contrasens.
Un psiholog, despre accidentul cumplit soldat cu 10 morţi: Firmele îi obligă de multe ori pe şoferii de TIR să exagereze. Mulţi conduc obosiţi / Ce spune specialistul despre aroganţa în trafic a şoferilor de TIR

Martin Scorsese, comparaţie inedită între filmele Marvel şi parcurile tematice: „Acesta nu este cinema”

Veteranul regizor american Martin Scorsese compară filmele din universul Marvel, o franciză cinematografică ce valorează miliarde de dolari, cu parcurile tematice şi spune că acestea nu reprezintă cinematografia, potrivit Variety.
Martin Scorsese, comparaţie inedită între filmele Marvel şi parcurile tematice: „Acesta nu este cinema”

Adepţii teoriei Pământului Plat acuză NASA că imaginile Terrei din spaţiu sunt trucate

Adepţii teoriei Pământului Plat, prezenţi la Cluj-Napoca la prima Conferinţă internaţională din România, acuză NASA că imaginile Pământului prezentate din spaţiu sunt, ori trucate, ori generate pe calculator.
Adepţii teoriei Pământului Plat acuză NASA că imaginile Terrei din spaţiu sunt trucate

Dăncilă, despre Iohannis: Pune între paranteze munca tinerilor gata să păşească în cariera de medic

Premierul Viorica Dăncilă a transmis, sâmbătă, de Ziua Internaţională a Profesorului, că interesele politice ale unui om venit din rândul cadrelor didactice, cu referire la Klaus Iohannis, pun între paranteze munca tinerilor care se pregătesc să ajungă medici.
Dăncilă, despre Iohannis: Pune între paranteze munca tinerilor gata să păşească în cariera de medic

Moţiunea de cenzură | Preşedintele Klaus Iohannis: Îmi doresc mult să treacă şi acest guvern eşuat să pice. Dar greul vine acum

Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, la Iaşi, că îşi doreşte mult să treacă moţiunea de cenzură, însă greul vine abia după demiterea actualului Guvern, deoarece va veni în locul lui un Guvern de tranziţie, care va trebui să organizeze alegerile prezidenţiale şi să construiască bugetul pentru 2020.
Moţiunea de cenzură | Preşedintele Klaus Iohannis: Îmi doresc mult să treacă şi acest guvern eşuat să pice. Dar greul vine acum

Derby-ul FCSB – Dinamo Bucureşti se joacă astăzi, de la 20:30

FCSB o va întâlni, sâmbătă, începând cu orele 20:30, pe Dinamo Bucureşti, în etapa a douăsprezecea din Liga 1.
Derby-ul FCSB - Dinamo Bucureşti se joacă astăzi, de la 20:30

Iohannis, către Dăncilă: Examenul de rezidenţiat ar fi trebuit organizat cu jumătate de an înainte. Păi nu ţi-ar fi ruşine PSD

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, că Guvernul trebuia să organizeze examenul de rezidenţiat cu cel puţin jumătate de an înainte de data examenului, nu de pe o lună pe alta, iar Guvernului PSD ar trebui să îi fie ruşine că nu a făcut nimic în acest sens până în octombrie.
Iohannis, către Dăncilă: Examenul de rezidenţiat ar fi trebuit organizat cu jumătate de an înainte. Păi nu ţi-ar fi ruşine PSD

Chilia unei mănăstiri din Neamţ a luat foc din cauza unei candele nesupravegheate – FOTO

Chilia mănăstirii Secu, din localitatea Vânători Neamţ, judeţul Neamţ a luat foc, sâmbătă, de la o candelă lăsată nesupravegheată.
Chilia unei mănăstiri din Neamţ a luat foc din cauza unei candele nesupravegheate - FOTO

Un tânăr din Galaţi a murit, iar alţi doi au fost răniţi, după ce o maşină şi o autocisternă s-au ciocnit

Un şofer în vârstă de 20 de ani a murit după ce a lovit cu maşina o autocisternă, în localitatea Barcea din judeţul Galaţi. În urma impactului au fost răniţi alţi doi tineri, pasageri în maşină.
Un tânăr din Galaţi a murit, iar alţi doi au fost răniţi, după ce o maşină şi o autocisternă s-au ciocnit

Reţea criminală care exploata peste 100 de muncitori români şi moldoveni destructurată în Spania. Cum erau racolaţi şi condiţiile mizere în care trăiau – VIDEO

Garda Civilă spaniolă a destructurat o organizaţie criminală care opera în diferite provincii din Spania şi care se ocupa cu exploatarea a cel puţin 145 de muncitori de naţionalitate română şi moldovenească, potrivit publicaţiei diariojaen.es.
Reţea criminală care exploata peste 100 de muncitori români şi moldoveni destructurată în Spania. Cum erau racolaţi şi condiţiile mizere în care trăiau - VIDEO

Klaus Iohannis dă vina pe PSD, după accidentul teribil, soldat cu 10 morţi: Nepăsarea criminală şi lipsa de autostrăzi ucide/ Cuc îi răspunde: „Ruşine”, „Se urcă pe cadavre în scop electoral”

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, sâmbătă, după ce 10 persoane au murit în urma unui accident produs în zona Ialomiţa, că de vină e nepăsarea „criminală” a PSD şi lipsa de infrastructură decentă. Şeful statului a transmis condoleanţe.
Klaus Iohannis dă vina pe PSD, după accidentul teribil, soldat cu 10 morţi: Nepăsarea criminală şi lipsa de autostrăzi ucide/ Cuc îi răspunde: „Ruşine”, „Se urcă pe cadavre în scop electoral”

„Împreună pentru A8” | Iohannis, despre Autostrada Moldovei: Sunt sigur că noul guvern va primi mesaje foarte clare – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis le-a spus sâmbătă la Iaşi membrilor asociaţiilor care cer construirea Autostrăzii Moldovei, care l-au aşteptat cu un banner pe care au scris: „Domnule preşedinte, nu uitaţi de Autostrada Unirii!”, că este sigur că noul guvern va primi mesaje foarte clare în acest sens.
„Împreună pentru A8” | Iohannis, despre Autostrada Moldovei: Sunt sigur că noul guvern va primi mesaje foarte clare - VIDEO

Cântăreaţa Sia a dezvăluit că suferă de o boală neurologică rară: Viaţa este al naibii de grea

Cântăreaţa Sia a dezvăluit că a fost diagnosticată cu o maladie neurologică rară, sindromul Ehlers Danlos, şi că suferă de dureri cronice, dar spune că a vrut să facă public acest lucru pentru a încuraja şi alte persoane bolnave, potrivit contactmusic.com.
Cântăreaţa Sia a dezvăluit că suferă de o boală neurologică rară: Viaţa este al naibii de grea

Ashleigh Barty a mai bifat o victorie. Cu cine s-ar putea întâlni în finala turneului de la Beijing

Liderul mondial WTA, Ashleigh Barty, a învins-o, sâmbătă, pe Kiki Bertens (8 WTA), cu scorul de 6-3, 3-6, 7-6(7), calificându-se în finala turneului de la Beijing.
Ashleigh Barty a mai bifat o victorie. Cu cine s-ar putea întâlni în finala turneului de la Beijing

Care sunt cele cinci riscuri uriaşe pentru fragila economie mondială: „Când America strănută, lumea se îmbolnăveşte de gripă”

La 10 ani de la criza creditelor ipotecare din SUA, care a declanşat o undă de şoc uriaşă în întreaga lume, economia mondială se confruntă cu o situaţie nu tocmai favorabilă, iar cinci riscuri majore enumnerate de CNBC pot accentua stresul economic şi financiar.
Care sunt cele cinci riscuri uriaşe pentru fragila economie mondială: „Când America strănută, lumea se îmbolnăveşte de gripă”

Scandalul dintre ministrul Justiţiei şi şefa CSM continuă: Ana Birchall îi cere explicaţii Liei Savonea legat de „urgenţa” convocării plenului CSM – DOCUMENT

Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, i-a transmis o scrisoare preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, îi care îi reproşează acesteia maniera netransparentă în care a convocat plenul Consiliului de marţi, solicitând explicaţii pentru "urgenţa" şedinţei.
Scandalul dintre ministrul Justiţiei şi şefa CSM continuă: Ana Birchall îi cere explicaţii Liei Savonea legat de „urgenţa” convocării plenului CSM - DOCUMENT

Când va fi lansat şi cum se numeşte imnul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, sâmbătă, că, înaintea derby-ului dintre FCSB şi Dinamo Bucureşti, va fi lansat imnul oficial al Ligii 1.
Când va fi lansat şi cum se numeşte imnul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal

Tensiuni între Turcia şi Cipru. Premierul grec cere ajutorul Statelor Unite pentru a calma spiritele

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a cerut sânbătă Statelor Unite să-şi folosească influenţa pentru a dezamorsa tensiunile din estul Mediteranei dintre Cipru şi Turcia, care se află într-o dispută privind drepturile de exploatare a zăcămintelor de petrol din Marea Medirerană, potrivit Reuters.
Tensiuni între Turcia şi Cipru. Premierul grec cere ajutorul Statelor Unite pentru a calma spiritele

Tamara Buciuceanu rămâne internată în Secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Elias. Care este starea actriţei

Tamara Buciuceanu Botez va rămâne în continuare internată în Secţia de Terapie Intensivă la Spitalul Elias din Capitală, fiind necesar ca actriţa să fie ţinută sub observaţie, chiar dacă evoluţia stării de sănătate a acesteia este una favorabilă, au declarat pentru MEDIAFAX surse medicale.
Tamara Buciuceanu rămâne internată în Secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Elias. Care este starea actriţei

Studenţii de la medicină, nemulţumiţi de reprogramarea rezidenţiatului: Să nu fie amânat din nou

Trei federaţii ale studenţilor în medicină şi-au exprimat, prin intermediul unui comunicat de presă, nemulţumirea faţă de reprogramarea examenului de rezidenţiat de pe 17 noiembrie pe 8 decembrie, solicitând asigurări oficiale Guvernului că testul nu va fi amânat din nou.
Studenţii de la medicină, nemulţumiţi de reprogramarea rezidenţiatului: Să nu fie amânat din nou

Mega Image, după accidentul tragic din Ialomiţa: „Am pierdut opt colegi şi alţi şapte sunt răniţi în cel mai grav accident rutier din 2019”

Reţeua de magazine Mega Image anunţă că a pierdut opt colegi, iar alţi şapte sunt răniţi în ceea ce a fost catalogat drept cel mai grav accident rutier din 2019.
Mega Image, după accidentul tragic din Ialomiţa: „Am pierdut opt colegi şi alţi şapte sunt răniţi în cel mai grav accident rutier din 2019”

Ion Iliescu rămâne internat la Spitalul Elias. Ultimele informaţii despre starea de sănătate a fostului preşedinte

Evoluţia stării de sănătate a fostului preşedinte Ion Iliescu este una uşor favorabilă, dar va rămâne în continuare internat la spitalul Elias din Capitală din cauza problemelor cardiace, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.
Ion Iliescu rămâne internat la Spitalul Elias. Ultimele informaţii despre starea de sănătate a fostului preşedinte

Uniunea Europeană respinge cererea Marii Britanii de a avea discuţii despre Brexit în acest sfârşit de săptămână

Uniunea Europeană a respins cererea Marii Britanii de a susţine discuţii despre Brexit în acest weekend, a informat presa britanică, întrucât premierul Boris Johnson şi-a reiterat angajamentul de a părăsi blocul pe 31 octombrie, în ciuda posibilităţii de a nu ajunge la un acord, potrivit Reuters.
Uniunea Europeană respinge cererea Marii Britanii de a avea discuţii despre Brexit în acest sfârşit de săptămână

Doi turişti străini au fost răniţi după ce un cargo s-a ciocnit cu o navă de croazieră, pe Dunăre

Doi turişti străini au fost răniţi, sâmbătă, după ce un cargo s-a ciocnit cu o navă de croazieră, pe Dunăre, în judeţul Tulcea.
Doi turişti străini au fost răniţi după ce un cargo s-a ciocnit cu o navă de croazieră, pe Dunăre

Monaco Yacht Show 2019: Cum arată şi cu ce sunt dotate super-iahturile de 4,3 miliarde de dolari – VIDEO / FOTO

Cele mai mari şi mai impresionante super-iahturi de lux din lume, evaluate la aproximativ 4,3 miliarde de dolari, au fost prezentate la cea de-a 29-a ediţie a Monaco Yacht Show, un eveniment care aduce împreună producători, designeri, furnizori şi potenţiali clienţi, potrivit Bloomberg.
Monaco Yacht Show 2019: Cum arată şi cu ce sunt dotate super-iahturile de 4,3 miliarde de dolari - VIDEO / FOTO

Novak Djokovic revine în forţă şi se califică în finala turneului de la Tokyo

Novak Djokovic (1 ATP) l-a învins, sâmbătă, pe David Goffin (15 ATP), cu scorul de 6-3, 6-4, calificându-se în finala turneului de la Tokyo.
Novak Djokovic revine în forţă şi se califică în finala turneului de la Tokyo

Democraţii au cerut în mod oficial documentele convorbirii dintre Trump şi Zelenski

Democraţii au solicitat în mod oficial Casei Albe documentele legate de convorbirea dintre Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski pentru a fi analizate, în contextul anchetei privind demiterea preşedintelui american, potrivit Reuters.
Democraţii au cerut în mod oficial documentele convorbirii dintre Trump şi Zelenski

Şapte cetăţeni străini prinşi pe Aeroportul din Cluj cu droguri în bagaje – FOTO

Şapte cetăţeni străini au fost prinşi cu diferite cantităţi de droguri în bagaje, în Aeroportul din Cluj-Napoca. Aceştia le-au declarat poliţiştilor că substanţele erau pentru consum propriu.
Şapte cetăţeni străini prinşi pe Aeroportul din Cluj cu droguri în bagaje - FOTO

Un tânăr a ajuns la spital, după ce a fost lovit în cap de un ciocan la Campionatul de Atletism din India – FOTO

Un student voluntar, Abheel Johnson (17 ani), a fost lovit în cap, vineri, în timpul probei de aruncarea ciocanului, la Campionatul de Atletism de Juniori de la Kerala.
Un tânăr a ajuns la spital, după ce a fost lovit în cap de un ciocan la Campionatul de Atletism din India - FOTO

O actriţă premiată cu Tony şi Globul de Aur a murit

Actriţa premiată cu Tony şi Globul de Aur Diahann Carroll, star al unui sitcom care a făcut istorie în televiziune, „Julia", a murit la vârsta de 84 de ani, după o lungă luptă cu cancerul, vineri, în locuinţa sa din Los Angeles, potrivit tmz.com.
O actriţă premiată cu Tony şi Globul de Aur a murit

PayPal, prima companie care iese din proiectul criptomonedei Libra a Facebook

Procesatorul de plăţi PayPal Holdings a anunţat că părăseşte Libra Association, entitatea care gestionează efortul condus de Facebook de a emite moneda digitală Libra, fiind primul membru care a ieşit din grup, anunţă Reuters.
PayPal, prima companie care iese din proiectul criptomonedei Libra a Facebook

Imagine tulburătoare. Un elev evreu este obligat să sărute pantofii unui coleg musulman. Ce spun părinţii victimei

Imagini revoltătoare cu un elev evreu umilit de colegii de şcoală au stârnit valuri de indignare în Australia. Scenele au avut loc într-un parc din Melbourne, iar dacă nu făcea asta, elevul ar fi fost bătut de alţi nouă copii.
Imagine tulburătoare. Un elev evreu este obligat să sărute pantofii unui coleg musulman. Ce spun părinţii victimei

Finanţele, nouă emisiune de titluri de stat Tezaur. Când debutează

Ministerul Finanţelor lanseză începând de luni, 7 octombrie, o nouă emisiune de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei în cadrul Programului Tezaur, cu scadenţe la 1, 2, şi 3 ani şi dobânzi anuale de 3,5%, 4%, respectiv 4,5%.
Finanţele, nouă emisiune de titluri de stat Tezaur. Când debutează

Accident în Teleorman: Trei răniţi după ce un şofer beat s-a prăbuşit cu maşina într-o râpă

Trei tineri au fost răniţi după ce un şofer în vârstă de 20 de ani s-a prăbuşit cu maşina într-o râpă de 7-8 metri adâncime, în localitatea Islaz din judeţul Teleorman.
Accident în Teleorman: Trei răniţi după ce un şofer beat s-a prăbuşit cu maşina într-o râpă