Oficialii americani şi chinezi au încheiat prima fază a negocierilor pe tema conflictului comercial între cele două ţări, reuşind să ajungă la un acord privind o serie de chestiuni cheie, a anunţat preşedintele SUA, Donald Trump, citat de agenţia de ştiri Dpa.
Actriţa americană Jane Fonda, în vârstă de 81 de ani, a fost arestată, vineri, în timp ce participa la Washington la un protest pe tema schimbărilor climatice, relatează postul BBC News.
O explozie s-a produs vineri, în apropierea unui avanpost militar american din nordul Siriei, a declarat un oficial american, care a precizat că nu s-au înregistrat victime în rândul personalului militar american, relatează agenţia de ştiri Reuters.
Vineri s-au jucat 7 partide din preliminariile Campionatului European din 2020. Surpriza serii s-a înregistrat în Cehia, acolo unde gazdele s-au impus cu 2-1 în faţa Angliei.
Un individ a fost arestat pentru terorism în urma unui atac cu cuţitul într-un centru comercial din oraşul Manchester, soldat cu rănirea a patru persoane, a anunţat Poliţia britanică, potrivit agenţiei de ştiri Dpa.
Un tânăr de 34 de ani din Istanbul merge de 4 ani la Iaşi să îi mulţumească Octotitoarei Moldovei. Deşi este musulman, spune că Sfânta Parascheva este sfânta lui, pentru că l-a ajutat într-un moment în care avea nevoie de un sprijin.
Statele Unite au somat, vineri seară, Turcia să oprească ofensiva militară din nordul Siriei, avertizând cu sancţiuni dure Administraţia Recep Tayyip Erdogan, informează site-ul Politico.com şi agenţia Reuters.
Poliţia Capitalei anunţă, vineri, că a fost reţinută încă o persoană în dosarul crimei care a avut loc la sfârşitul lunii septembrie în Piaţa Constituţiei, în prezent fiind opt persoane în spatele gratiilor.
Candidatul USR-PLUS, Dan Barna şi-a lansat, vineri seara, candidatura la Preşedinţia României, în Piaţa Mică din Sibiu, în prezenţa a 1.000 de oameni, spunând că „este teribil de bine acasă” şi exprimându-şi speranţa că discursul său electoral va avea succes în oraşul din care provine. Printre prevederile din programul candidatului USR PLUS se află creșterea rolului Președintelui în ceea ce privește direcțiile majore de politici publice, dar şi reformarea Consiliului Suprem de Apărare al Țării prin crearea unor structuri - expert permanente în cadrul Administrației Prezidențiale, care vor gestiona integrat comunitatea națională de informații.
Fostul preşedinte Traian Băsescu s-a declarat surprins, vineri seara, într-o emisiune TV, pentru că iniţiatorii moţiunii de cenzură nu s-au pregătit în detaliu pentru ceea ce urma demersului, iar şeful statului, Klaus Iohannis, nu a anunţat deja premierul desemnat.
Ciprian Tătăruşanu a vorbit, înaintea meciului cu Insulele Feroe din preliminariile Campionatului European din 2020, despre greşeala pe care o pot face el şi colegii lui. Portarul lui Lyon crede că România poate să aibă de suferit dacă îşi tratează cu superioritate adversarii.
Forţele Democratice Siriene au anunţat vineri că cel puţin 262 de militari turci şi aliaţi arabi ai acestora au murit de la lansarea de către Ankara a operaţiunii „Izvorul Păcii”, care vizează miliţiile kurde din nordul Siriei, potrivit agenţiei ruse de presă TASS.
Trei persoane au murit şi două au fost rănite după ce un pod de pe o autostradă s-a prăbuşit joi în provincia Jiangsu din estul Chinei, a informat agenţia de ştiri Xinhua, citată de Reuters.
O femeie gravidă în vârstă de 37 de ani şi doi copii, de 10 şi 12 ani, au fost răniţi şi au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după o coliziune între trei maşini produsă în localitatea Albota din judeţul Argeş. O altă femeie rănită a primit îngrijiri medicale la locul accidentului.
Forţele militare kurde au anunţat vineri evadarea a cinci militanţi ai grupării extremiste Stat Islamic dintr-o închisoare din apropierea oraşului Qamichli din nord-estul Siriei, după raidurile aeriene turceşti care vizează regiunea respectivă, potrivit Le Figaro.
Patru grenade şi un proiectil exploziv, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost ridicate vineri de pirotehniştii de la ISU Suceava, din satul Colacu şi din oraşul Câmpulung Moldovenesc. O mină de aruncător la fel de veche, a fost distrusă în locul în care a fost găsită.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că alegerile anticipate sunt ”aproape imposibil de realizat”, deoarece Constituţia nu favorizează acest lucru. El a explicat că dacă s-ar urmări declanşarea acestora, guvernul Dăncilă ar rămâne „la butoane până în primăvară”.
Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie a formulat, vineri, un denunţ penal pe numele Liei Savonea, acuzând-o pe şefa CSM că a transmis Senatului României un proiect de modificare a legii ANI, deşi nu are astfel de atribuţii.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că îl va nominaliza pe secretarul de stat adjunct John Sullivan pentru postul de ambasador al SUA la Moscova, potrivit site-ului agenţiei Reuters.
Preşdintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că deşi moţiunea de cenzură a fost adoptată, PSD rămâne, încă, un adversar puternic, ce nu trebuie subestimat, fiindcă efectele negative ale guvernării se resimt, la nivelul instituţiilor.
Secretarul american al Apărării, Mark Esper, a autorizat suplimentarea numărului de militari din Arabia Saudită, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii vineri de Pentagon, informează Le Figaro.
Marie Yovanovitch, retrasă din funcţia de ambasador al SUA în Ucraina, a declarat vineri în Camera Reprezentanţilor că a aflat de la un oficial din Departamentul de Stat că preşedintele Donald Trump a insistat să o demită deşi nu făcuse „nimic rău", informează cotidianul The New York Times.
Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan a declarat vineri, la Braşov, că „nu trebuie să înlocuim pesediştii cu penelişti doar că sunt de-ai noştri”, ci trebuie să îi înlocuiască pe social-democraţi cu oameni cinstiţi.
Andrei Caramitru, membru USR şi fostul consilier al liderului partidului, Dan Barna, a scris vineri, pe Facebook, că, sub efectul legii pensiilor, deficitul în 2020 va fi de 7%, iar măsurile care se impun pentru a-l diminua se numără concedierea a 150.000 de bugetari şi eliminarea pensiilor speciale.
Militanţii din nordul Siriei ai reţelei teroriste Stat Islamic ar putea scăpa de sub control din cauza operaţiunii militare a Turciei, a avertizat vineri preşedintele Rusiei, Vladimir Putin.
Un bărbat a murit, vineri, în localitatea Dumitreni din judeţul Mureş, după ce un mal de pământ s-a prăbuşit peste el, în timpul unor lucrări de săpare a unui şanţ.
Un avion militar cargo de tip An-72 s-a prăbuşit în regiunea estică a Republicii Democrate Congo, potrivit Aviaţiei Civile Congoleze, citată de agenţia rusă TASS.
Tribunalul Bucureşti arată, în motivarea arestării celor 6 persoane în dosarul crimei din Piaţa Constituţiei, că agresorii ar fi putut rezolva paşnic conflictul, dar au manifestat dezinhibiţie şi vădită lipsă de respect faţă de lege, astfel că nu se poate lua o măsură mai blândă în cazul lor.
Regizorii Elia Suleiman, Mounia Meddour şi Jasmila Žbanić sunt invitaţi speciali ai Les Films de Cannes à Bucarest şi vor putea fi ascultaţi pe 19 octombrie, la Cinema Elvire Popesco din Capitală, discutând despre statutul cinematografiei în epocă, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Trei persoane au fost rănite vineri pe DN 58, în localitatea Brebu din judeul Caraş-Severin, după impactul dintre o maşină şi un camion. În zona accidentului traficul rutier este blocat.
Perioada în care bugetarii primesc vouchere de vacanţă va fi prelungită până în 2025, tichetele vor fi acordate exclusiv electronic, iar cei care pleacă în extrasezon în staţiuni vor primi mai mulţi bani, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă pus în dezbatere publică vineri.
Comisarii de la Protecţia Consumatorului Braşov au suspendat vineri activitatea unui restaurant din zona centrală a oraşului, după ce au găsit produse expirate şi mizerie.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, că meciul dintre România şi Norvegia, din preliminariile pentru Euro 2020, care va avea loc la data de 15 octombrie, de la 21:45, pe Arena Naţională, va fi condus de o brigadă de arbitri scoţian.
Candidatul USR-PLUS la alegerile prezidenţiale, Dan Barna, a declarat, vineri, la Sibiu, că una dintre priorităţile lui este reforma constituţională, care să permită şefului statului să participe la şedinţele de guvern şi la luarea deciziilor care privesc bugetul statului.
În prima şedinţă a conducerii PSD după ce Opoziţia - cu ajutorul câtorva membri PSD - a reuşit să dărâme Guvernul Dăncilă în Parlament, social-democraţii vor stabili strategia politică pentru următoarea lună de campanie electorală şi vor elimina parlamentarii care au votat moţiunea de cenzură. Liderii PSD l-au înlocuit, vineri seara, pe Mihai Fifor din calitatea de şef de campanie al Viorică Dăncilă la alegerile prezidenţiale, au precizat pentru MEDIAFAX surse participante la şedinţa social-democraţilor.
Alexei Leonov, un cosmonaut din perioada sovietică ce a realizat, în anul 1965, prima ieşire în spaţiu, a murit, vineri, în Moscova, la vârsta de 85 de ani, din cauza unei boli îndelungate, potrivit Time.
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat vineri, alături de premierul ungar Viktor Orban, că există o „criză politică" între Comisia Europeană şi Parlamentul UE, părând să îi atribuie vina Ursulei von der Leyen, care, potrivit unui expert, riscă să se confrunte cu respingerea echipei.