CELE MAI NOI ARTICOLE

A treia cerere de eliberare condiţionată, depusă de Mircea Băsescu, analizată în 19 iulie

Mircea Băsescu a depus o nouă cerere de eliberare condiţionată, cea de-a treia de când a fost încarcerat. Judecătoria Medgidia urmează să discute cazul miercurea viitoare. Iniţial, a fost înaintată ca dată a analizării dosarului 12 iulie, dar instanţa a preschimbat-o pentru 19 iulie.
A treia cerere de eliberare condiţionată, depusă de Mircea Băsescu, analizată în 19 iulie

Bayern Munchen l-a împrumutat pe James Rodriguez de la Real Madrid

Bayern Munchen a anunţat marţi pe site-ul oficial că l-a împrumutat pe mijlocaşul columbian James Rodriguez de la Real Madrid, pentru următoarele două sezoane, cu opţiunea de a-l transfera definitiv.
Bayern Munchen l-a împrumutat pe James Rodriguez de la Real Madrid

PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi. Vremea se va menţine călduroasă, local caniculară

În regiunile sud-vestice, sudice şi de sud-est, vremea se va menţine călduroasă, local caniculară şi disconfort termic accentuat. În restul teritoriului, valorile termice vor fi mai scăzute decât cele din ziua precedentă, informează ANM.
PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi. Vremea se va menţine călduroasă, local caniculară

Tranzacţie de 1 miliard de dolari. Un gigant media cumpără 22% din editura care publică „Urzeala Tronurilor”, iar aceasta ajunge la o valoare de piaţă de peste 3,5 mld

Bertelsmann îşi va majora participaţia pe care o deţine la editura Penguin Random House care publică, între altele, "Urzeala Tronurilor", cu 22%. Firma germană ajunge astfel la un procent de 75%, într-o înţelegere cu grupul britanic media Pearson, în valoare de un miliard de dolari, potrivit Hollywood Reporter.
Tranzacţie de 1 miliard de dolari. Un gigant media cumpără 22% din editura care publică

FOTO/VIDEO Mihai Tudose s-a întâlnit marţi cu Donald Tusk, urmând să aibă întrevederi cu Antonio Tajani şi Jean-Claude Juncker/ Tudose şi Juncker au discutat despre MCV

Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit marţi, la Bruxelles, cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, urmând să aibă întrevederi cu preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
FOTO/VIDEO Mihai Tudose s-a întâlnit marţi cu Donald Tusk, urmând să aibă întrevederi cu Antonio Tajani şi Jean-Claude Juncker/ Tudose şi Juncker au discutat despre MCV

GALERIE FOTO Zbor în premieră din Australia în România cu un avion monomotor. Au fost parcurşi 18 mii de kilometri în 14 zile: ”Nu sunt mulţi care fac aşa ceva”

Un pilot de 44 ani, instructor de zbor la un aerodrom de lângă Târgu Mureş, a efectuat, în premieră naţională, un zbor din Australia până în România cu un avion monomotor, parcurgând în 14 zile aproape 18.000 de kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
GALERIE FOTO Zbor în premieră din Australia în România cu un avion monomotor. Au fost parcurşi 18 mii de kilometri în 14 zile: ”Nu sunt mulţi care fac aşa ceva”

Mihai Fifor, noul ministru al Economiei: Autostrada Sibiu-Piteşti va beneficia de finanţare din Fondul Suveran de Investiţii

Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii va contribui la dezvoltarea de proiecte de infrastructură, primul dintre acestea fiind Autostrada Sibiu-Piteşti, a afirmat marţi ministrul Economiei, Mihai Fifor, la o întrevedere cu ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michèle Ramis.
Mihai Fifor, noul ministru al Economiei: Autostrada Sibiu-Piteşti va beneficia de finanţare din Fondul Suveran de Investiţii

George Cosac: Ilie Năstase csak nézőket vehet részt a Nemzetköszi Teniszszövetség (ITF) meccsein

A Nemzetköszi Teniszszövetség (ITF) levélben tájékoztatta a romániai szaktestületet arról, hogy Ilie Năstase hivatalos minőségben nem vehet részt az általuk szervezett hivatalos mérkőzéseken – jelentette be George Cosac, a Román teniszszövetség elnöke.
George Cosac: Ilie Năstase csak nézőket vehet részt a Nemzetköszi Teniszszövetség (ITF) meccsein

Trafic blocat pe o stradă din Capitală, după ce un şofer şi-a parcat maşina pe linia tramvaielor 5 şi 16

Traficul pe strada Vasile Lascăr din Capitală a fost blocat marţi, timp de aproximativ 40 de minute, după ce un şofer a parcat pe linia tramvaielor 5 şi 16, în sensul de mers dinspre Piaţa Gemeni spre Sfântul Gheorge, potrivit reprezentanţilor Brigăzii Rutiere a Municipiului Bucureşti.
Trafic blocat pe o stradă din Capitală, după ce un şofer şi-a parcat maşina pe linia tramvaielor 5 şi 16

Un muncitor care lucra la Autostrada Sebeş-Turda a murit după ce a fost strivit de un buldoexcavator

Un muncitor care lucra la Autostrada Sebeş-Turda a murit, marţi, strivit de un buldoexcavator, al cărui şofer nu-l observase. Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba a deschis o anchetă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un muncitor care lucra la Autostrada Sebeş-Turda a murit după ce a fost strivit de un buldoexcavator

Fosta soţie a lui Liviu Dragnea, audiată la DNA. Bombonica Prodana, martor în dosarul deschis în urma dezvăluirilor legate de presupuse afaceri ale liderului PSD

Fosta soţie a liderului PSD Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, a fost audiată marţi la DNA în calitate de martor, surse judiciare declarând pentru MEDIAFAX că audierea ar fi avut loc în dosarul deschis în urma dezvăluirilor Rise Project.
Fosta soţie a lui Liviu Dragnea, audiată la DNA. Bombonica Prodana, martor în dosarul deschis în urma dezvăluirilor legate de  presupuse afaceri ale liderului PSD

Tragedie pentru o familie din Tecuci. Un copil de un an şi opt luni a murit înecat cu un bob de porumb, după ce a fost plimbat între spitale

Poliţia şi DGASPC Galaţi au început anchete după ce un copil a murit înecat cu boabe de porumb. Cel mic fusese investigat la spitalul din Tecuci, unde medicii au găsit corpuri străine în sistemul respirator, după care părinţii au decis să-l ducă la Galaţi, cu maşina, 80 de kilometri.
Tragedie pentru o familie din Tecuci. Un copil de un an şi opt luni a murit înecat cu un bob de porumb, după ce a fost plimbat între spitale

Carmen Dan, despre stadionul Dinamo: După ce am sesizat DNA, vom iniţia şi o acţiune în instanţă

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a transmis, pe pagina sa de Facebook, referitor la tema stadionului Dinamo, că după ce a sesizat DNA în urmă cu o lună, în zilele următoare va iniţia şi o acţiune în instanţă.
Carmen Dan, despre stadionul Dinamo: După ce am sesizat DNA, vom iniţia şi o acţiune în instanţă

Bea mai multă cafea şi vei avea o viaţă mai lungă. Cele mai noi descoperiri despre una dintre cele mai populare băuturi din lume

Dacă bei mai multă cafea, vei trăi mai mult, cel puţin asta sugerează cele mai recente două studii dedicate analizării efectelor cafelei asupra sănătăţii şi longevităţii omului, publicate luni.
Bea mai multă cafea şi vei avea o viaţă mai lungă. Cele mai noi descoperiri despre una dintre cele mai populare băuturi din lume

GALERIE FOTO Miss Africa de Sud a stârnit valuri de furie, după ce a purtat mănuşi în cadrul unei întâlniri cu copii infectaţi cu HIV

Miss Africa de Sud a stârnit furie în mediul online după ce a fost fotografiată oferind mâncare orfanilor infectaţi cu HIV în timp ce purta mănuşi albe, potrivit Daily Mail.
GALERIE FOTO Miss Africa de Sud a stârnit valuri de furie, după ce a purtat mănuşi în cadrul unei întâlniri cu copii infectaţi cu HIV

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis face LUMINĂ în cazul lui Ilie Năstase. În ce CONDIŢII poate participa fostul număr 1 mondial la meciurile organizate de ITF

Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a trimis o notificare către Federaţia Română de specialitate prin intermediul căreia informează că Ilie Năstase nu are voie să participe în calitate oficială la meciurile organizate de ITF, a anunţat preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac.
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis face LUMINĂ în cazul lui Ilie Năstase. În ce CONDIŢII poate participa fostul număr 1 mondial la meciurile organizate de ITF

Esőre, szélviharra és jégesőre adtak ki figyelmeztet a meteorológusok a szerdai és csütörtöki napra

Az Országos Meteorológiai Szolgálat (ANM) kedden fokozott légköri instabilitásra és kellemetlen hőérzetre adott ki figyelmeztetést, ami szerdán 12 órakor lép érvénybe és csütörtökön 23 óráig érvényes.
Esőre, szélviharra és jégesőre adtak ki figyelmeztet a meteorológusok a szerdai és csütörtöki napra

ALERTĂ METEO de ploi, vijelii şi grindină pentru miercuri şi joi

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o informare de instabilitate atmosferică accentuată şi disconfort termic, valabilă de miercuri, ora 12:00, până joi, ora 23:00.
ALERTĂ METEO de ploi, vijelii şi grindină pentru miercuri şi joi

Militanţii Stat Islamic au anunţat decesul lui al-Baghdadi, liderul reţelei teroriste

Militanţii reţelei teroriste Stat Islamic au anunţat decesul lui Abu Bakr al-Baghdadi şi numele noului lider al organizaţiei, potrivit unei surse din provincia irakiană Nineveh, citată de postul de televiziune Al Sumaria, informează agenţia de ştiri Tass.
Militanţii Stat Islamic au anunţat decesul lui al-Baghdadi, liderul reţelei teroriste

Criza diplomatică din Qatar | Sute de cămile abandonate au murit de foame şi sete, după ce au fost alungate din Arabia Saudită

Sute de cămile au murit de foame şi sete după ce au fost alungate din Arabia Saudită în timpul crizei diplomatice din Qatar, scrie The Telegraph.
Criza diplomatică din Qatar |  Sute de cămile abandonate au murit de foame şi sete, după ce au fost alungate din Arabia Saudită

A 2017-ben az USA-ból kitoloncolt európai bevándorlók közül a legtöbb román állampolgár

Úgy tűnik, meghaladja idén az Amerikai Egyesült Államokból kitoloncolt európai bevándorlók száma a tavaly regisztrált számot. Az eddig kitoloncoltak közül a legtöbb, 192 román állampolgár – írja a The Associated Press.
A 2017-ben az USA-ból kitoloncolt európai bevándorlók közül a legtöbb román állampolgár

Exerciţiul militar Saber Guardian 17. Preşedintele Klaus Iohannis va merge la Poligonul Cincu/ Şeful statului, în vizită în zona Harghita-Covasna

Preşedintele Klaus Iohannis va participa sâmbătă la exerciţiul militar Saber Guardian 17, care se va desfăşura la Poligonul Cincu, din judeţul Braşov, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt Mădălina Dobrovolschi.
Exerciţiul militar Saber Guardian 17. Preşedintele Klaus Iohannis va merge la Poligonul Cincu/ Şeful statului, în vizită în zona Harghita-Covasna

Vipera mart meg egy egyetemi hallgatót a Retyezát-hegységben

Tudományos kutatást végzett a Retyezát-hegységben az a 27 éves egyetemi hallgató, akit hétfő este megmart egy kígyó. A mentő egységeknek csak három óra gyaloglás után sikerült eljutniuk az áldozathoz. Beadták neki a kígyómarás elleni szert, majd a dévai kórházba szállították.
Vipera mart meg egy egyetemi hallgatót a Retyezát-hegységben

Kezdődnek az iratkozások a pótérettségire. Az írásbeli vizsgák hamarabb lesznek, mint a szóbelik

Kedden kezdődnek az iratkozások a pótérettségire, az őszi vizsgaidőszak augusztus 21. és szeptember 6. között zajlik majd. Idén először a pótérettségi az írásbeli vizsgákkal rajtol el, s csak azok után következnek a szóbelik.
Kezdődnek az iratkozások a pótérettségire. Az írásbeli vizsgák hamarabb lesznek, mint a szóbelik

Romania Annual Inflation Rate Climbs to 0.9% in June

Romania's consumer price index hit an annual rate of 0.9% in June, from 0.6% in May, data from the country's statistics board showed Tuesday.
Romania Annual Inflation Rate Climbs to 0.9% in June

Szilágy megye: felakasztva találtak rá egy lelkészre. A rendőrség gyanús haláleset miatt indít nyomo

Felakasztva találtak rá egy 57 éves református lekészre saját fáskamrájában, Szilágysomlyón. A rendőrség gyanús haláleset miatt indít nyomozást.
Szilágy megye: felakasztva találtak rá egy lelkészre. A rendőrség gyanús haláleset miatt indít nyomo

Hargita és Kovászna megyébe látogat Klaus Johannis államfő

Július 18-án Hargita és Kovászna megyébe látogat Klaus Johannis államfő – jelentette be kedden Mădălina Dobrovolschi, az elnöki hivatal szóvivője.
Hargita és Kovászna megyébe látogat Klaus Johannis államfő

Utolsó helyen áll a romániai lakosság a kulturális és sporteseményeken való részvétel terén

Utolsó helyen áll a 16 évesnél idősebb romániai lakosság a kulturális és sporteseményeken való részvétel terén európai uniós viszonylatban – derül ki az EU statisztikai hivatala, az Eurostat által kedden nyilvánosságra hozott, a 2015-ös év számadatait górcső alá vevő jelentéséből.
Utolsó helyen áll a romániai lakosság a kulturális és sporteseményeken való részvétel terén

Zece hoteluri de pe litoral, declasificate. Ministerul Turismului a retras stelele mai multor hoteluri şi a dat amenzi. LISTA completă / Alte zeci de baruri şi restaurante, în condiţii insalubre

Ministerul Turismului a sancţionat cu amendă de 50.000 de lei şi a retras certificatul de clasificare pentru zece hoteluri din judeţul Constanţa şi unul din Caraş Severin, din cauza mai multor „deficienţe” constatate, precum instalaţii sanitare uzate, potrivit unui comunicat transmis de instituţie.
Zece hoteluri de pe litoral, declasificate. Ministerul Turismului a retras stelele mai multor hoteluri şi a dat amenzi. LISTA completă / Alte zeci de baruri şi restaurante, în condiţii insalubre

Cum arată fiica lui Stephen Hawking şi ce înseamnă să fii copilul celebrului astrofizician

Lucy Hawking, fiica lui Stephen Hawking, a vorbit într-un interviu pentru BBC ce înseamnă să fii copilul celebrului astrofizician.
Cum arată fiica lui Stephen Hawking şi ce înseamnă să fii copilul celebrului astrofizician

Neymar intermediază transferul lui Paulinho la Barcelona

Unul dintre starurile Barcelonei, Neymar, îl vrea pe coechipierul său din naţionala Braziliei, Paulinho, coleg şi la club. Neymar speră să se realizeze un contract între clubul său şi mijlocaşul de 28 de ani care activează în prezent la Guangzhou Evergrande (China).
Neymar intermediază transferul lui Paulinho la Barcelona

Cel puţin opt persoane, inclusiv un copil, ucise în urma unui atac armat în Krabi, Thailanda, o destinaţie turistică populară

Mai mulţi bărbaţi înarmaţi au împuşcat cel puţin opt persoane, inclusiv un copil, după ce anterior i-au ţinut ostatici pe aceştia, conform poliţiei, citate de Reuters.
Cel puţin opt persoane, inclusiv un copil, ucise în urma unui atac armat în Krabi, Thailanda, o destinaţie turistică populară

FOTO Cum arată buncărele în care se vor adăposti miliardarii în caz de atacuri nucleare sau dezastre naturale

Oamenii super bogaţi şi paranoici se pregătesc pentru dispariţia civilizaţiei prin achiziţionarea unor buncăre în valoare de milioane de lire sterline, scrie Independent.
FOTO Cum arată buncărele în care se vor adăposti miliardarii în caz de atacuri nucleare sau dezastre naturale

Cum afectează ALCOOLUL relaţiile romantice la distanţă

Cercetătorii susţin că au găsit secretul care poate menţine relaţiile romantice la distanţă: alcoolul - fie că este vorba de consum sau de abstinenţă, potrivit The Independent.
Cum afectează ALCOOLUL relaţiile romantice la distanţă

Românii, pe ultimul loc în UE la participarea la evenimente culturale şi sportive

Românii cu vârste de peste 16 ani sunt pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte participarea la un eveniment cultural sau sportiv, în anul 2015, potrivit unui raport Eurostat publicat marţi.
Românii, pe ultimul loc în UE la participarea la evenimente culturale şi sportive

Financial Times: China a testat cu succes o reţea de comunicaţii imposibil de atacat de hackeri

Un oraş din China a testat cu succes o reţea informatică imposibil de atacat de hackeri, în contextul preocupărilor Beijingului pentru contracararea spionajului, generând speranţe privind implementarea la nivel comercial a sistemelor de comunicaţii cuantice, informează cotidianul Financial Times.
Financial Times: China a testat cu succes o reţea de comunicaţii imposibil de atacat de hackeri

Două sute de persoane vor fi audiate într-un amplu dosar de trafic de droguri

Zeci de descinderi au loc, marţi, în Prahova, Dâmboviţa şi Bucureşti, într-un amplu dosar de trafic de droguri. Aproximativ 200 de persoane urmează să fie aduse la audieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Două sute de persoane vor fi audiate într-un amplu dosar de trafic de droguri

Trecerea Dunării cu bacul a fost SISTATĂ temporar pe timp de noapte, între porturile Bechet – Oreahovo

Trecerea Dunării cu bacul între România şi Bulgaria, prin porturile Bechet – Oreahovo, a fost sistată din nou, temporar, pe timp de noapte, din cauza scăderii nivelului Dunării.
Trecerea Dunării cu bacul a fost SISTATĂ temporar pe timp de noapte, între porturile Bechet – Oreahovo

Ancheta DNA privind afacerile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, a fost extinsă

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte din investigaţia Rise Project privind presupusele afaceri ale lui Liviu Dragnea, existând indicii cu privire la săvârşirea unor infracţiuni asimilate corupţiei, precizează DNA.
Ancheta DNA privind afacerile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, a fost extinsă

LUMEA NOUĂ | Mălina, fata care a visat cu ochii deschişi. De la şcoala de dans, la locul 1 în lume la FLORETĂ: „Dacă nu visezi să ajungi acolo sus, nu ai cum să fii sus de tot!”

În vara lui 2015, o româncă era numărul unu în scrima mondială. Însă nu la spadă, arma care a adus ţării noastre cele mai multe medalii europene, mondiale şi olimpice în ultimele două cicluri olimpice. Ci la floretă. Campioana avea 18 ani şi câştiga Cupa Mondială rezervată junioarelor. Asta cu o lună înainte de a da “examenul maturităţii”, Bacalaureatul. Numele ei: Mălina Călugăreanu.
LUMEA NOUĂ | Mălina, fata care a visat cu ochii deschişi. De la şcoala de dans, la locul 1 în lume la FLORETĂ: